Tatuaje
Mihail VAKULOVSKI
Perjovschi vs. România
Dan Perjovschi este cunoscut în străinătate ca unul din cei mai importanţi artişti contemporani, care expune în cele mai prestigioase săli de expoziţie din lumea asta, cum ar fi, de exemplu, Centre Georges Pompidou (Paris), Tate Modern (Londra), MoMA (New York), Kunsthalle Basel, Musée d’Art Moderne, Museum of Contemporary Art (Sydney) sau Brukenthal (Sibiu). Dar în afară de artist plastic de excepţie, Dan Perjovschi este şi un ziarist şi scriitor extraordinar, scriind şi desenînd săptămînal din 1991 pentru revista bucureşteană „22”, aceste texte fructificîndu-se din punct de vedere editorial în „Vis a vis” (Nemira, 2000) şi, recent, în volumul „20/22. Douăzeci de ani de texte” de la editura Cartea Românească (2010). „20/22. Douăzeci de ani de texte” cuprinde texte de-ale lui Perjovschi din 1991 pînă-n 2010, fiecare an fiind ilustrat cu un singur desen, ceea ce face să le îngăduie textelor să iasă – clar – în faţă, iar nouă, cititorilor, ne permite să ne concentrăm asupra scriiturii lui Dan Perjovschi.
Volumul ne permite să vedem evoluţia stilului lui Dan Perjovschi, de la tînărul Perjovschi la Dan Perjovschi pe care-l ştim noi şi care ne e atît de drag. Vedem cum Perjo trece de la critica de artă contemporană la o critică socială şi politică, cum se transformă încetul cu încetul dintr-un cronicar cultural într-un scriitor de haiku-uri sociale în proză. Începe cu cronici despre expoziţii, despre arta contemporană & artişti noi, biografii excelente de artişti, recenzii de filme documentare despre revoluţie, fragmente de jurnal despre cărţi, happeninguri curajoase, apoi cronicile devin mai dure, mai critice, mai incisive şi mai artistice. Din 1998 vedem în Dan Perjovschi o adevărată forţă jurnalistică. Chiar dacă scrie încă texte lungi faţă de cele care au devenit marcă înregistrată, textele sale au forţă, sînt originale şi interesante şi lovesc mereu ţinta, apropiindu-se tot mai tare de desenele sale, cu care seamănă tot mai mult. Cu timpul Perjovschi începe să aibă mai mare încredere în cititor. Dacă ar scrie acum textul „Poftă bună”, cred că l-ar fi încheiat aici: „Am fost cu trenul la Budapesta. La dus patul a costat 450 de mii. La întoarcere, 280”. În 2000 textul era aşa: „Am fost cu trenul la Budapesta. La dus patul a costat 450 de mii. La întoarcere, 280. Vagoanele, made in RDG, erau identice, cabina cu 3 paturi. Destul de OK. Numai că maneta de reglat căldura nu funcţiona, geamul nu era bine să-l deschizi că cică se fură pături, uşa trebuie s-o zăvorăşti că umblă unii cu spray-uri de adormit şi te lasă în maieu. Am murit de cald şi la dus şi la întors”.
Multe din textele lui Dan Perjovschi prind exact realitatea din momentul scrierii, doar că sînt la fel de actuale şi acum, personajul principal al cărţii fiind acelaşi de la început pînă la sfîrşit: România. În 1994 scria că „cu cît se diversifică mijloacele de comunicare, cu atît comunicăm mai puţin. Ne uităm la imagini, vorbim cu imagini. Ascultăm rupţi de ceilalţi muzică la walkman. Ne grăbim. Nu mai avem timp. Celălalt e cel pe care nu-l vom întîlni niciodată”, iar acum e exact la fel, ca şi-n multe alte texte de-ale sale, unele superbe, adevărate bijuterii literare: „Următoarea „Revoluţie în direct” la televiziune va fi întreruptă de reclame (Criza)”, „Cînd dau de-un cîine, mizerie şi miros în holul blocului, îmi vine să-l omor. El dă din coadă, eu mă aplec şi-l scarpin” (Uite-aşa omor şi iert pe cîte unul...), „Cuplul e un personaj cu o geometrie variabilă. Două coperţi de carte cu un singur titlu. Coperta unu şi coperta patru cu un singur titlu. Şi-un cotor” – Unu plus unu face totuşi doi (alandala despre cuplu), „Pe o stradă, unii mureau pentru libertate. Pe alta, alţii stăteau la coadă la portocale. Unii făceau revoluţia, alţii tăiau porcul” (Scurt eseu despre Revoluţie), „În piaţa unde au ars fără remuşcări şi fără vinovaţi şi Muzeul, şi Biblioteca, preşedintele Americii ne-a urat bun venit în NATO, spunînd că vom fi folositori Alianţei şi lumii civilizate pentru că, printre altele, noi am cunoscut răul. Răul de care era vorba stătea la tribună, cu faţa toată zîmbet, sub forma unui fost prim-secretar de partid totalitar, a unui reprezentant de dictator cu drepturile omului, a unor specialişti de economie planificată în cincinale în patru ani şi jumătate sau a unor şefi de instituţie cică fostă represivă. Ca să vezi cum se amestecă lucrurile. Precum culorile în curcubeu” (2002), „Scriitorul Alexandru Vakulovski, care aştepta de 4 ani să primească cetăţenia, a fost expulzat şi are interdicţie 2 ani să intre în România. Fotbalistul Max şi nu mai ştiu cum a primit cetăţenia într-o lună-două. Max a jucat în naţionala României 6 minute” (Ţara mea)…
Perjovschi ştie să spună foarte mult (& multe) pe spaţii foarte mici, ceea ce ne aminteşte de tehnica lui Gică Hagi-fotbalistul, care, vorba aia, te poate dribla şi-ntr-o cabină telefonică: „Am văzut din tren un cîmp imens de floarea soarelui. Toate se uitau în direcţie greşită” (Actualitate politică)… Textele sale sînt uneori ca nişte flash-uri, alteori ca nişte rafale de kalaşnikov, alte dăţi – pur şi simplu foarte frumoase, dar în acelaşi timp adevărate, cu rădăcinile în realitate. Ultimul text este foarte bun pentru încheiere, susţinînd şi imaginea viitorului acestei ţări. Cititorul îşi dă seama că, deşi de multe ori datate de realitate, agăţate de cîrja existenţialistă, vis a vis-urile lui Dan Perjovschi sînt şi acum la fel de actuale ca şi atunci cînd au fost scrise („Stimată redacţie, Întrucît acum nu mă pot concentra deloc pe problemele României, vă rog să republicaţi oricare dintre ultimele 50 de Vis à vis-uri (că oricum nu s-a schimbat mare lucru)”). De altfel, Dan Perjovschi tot încearcă să fie optimist, dar „de cîte ori vreau să fiu optimist, mi se întîmplă ca atunci cînd am aflat la televizor că nu mai avem nevoie de vize şi, de bucurie şi cu demnitatea naţională recîştigată, am coborît să duc gunoiul. Ca să văd că ne-au furat pubela”…
Acum, în 2011, avem un Dan Perjovschi precis, exact, tăios, puternic, foarte tehnic şi deosebit de talentat, revoltat, simplu ca adevărul şi dur & intransigent ca oglinda în care (te-)ai privit azi dimineaţă. Cum a devenit cel de acum, dar şi cum au trecut cei 20 de ani post-ceauşişti de tranziţie continuă puteţi vedea din „20/22. Douăzeci de ani de texte”, totul e acolo, de la Ceauşescu-Iliescu la mineriade, naţionalisme, Casa Poporului, Dracula Park, lebedele din Viena şi politicienii din cea mai urîtă clădire din lume... Lectură utilă.
Dan Perjovschi, „20/22. Douăzeci de ani de texte”,
Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2010