White Noise
PdS: 5, altfel de 5
Bogdan Ghiu
Poem
Vine ceva şi se lipeşte strâns de mine -
este comparaţia cu altceva,
la fel de singură
şi de rănită.
Poem
Mă gândesc acum la un poem de dragoste
aşa cum mă gândesc la tine.
Elegia de-a nu putea să mi-l reprezint,
elegia de-a nu putea scrie nici măcar DESPRE el.
Poem
Mă apăr de ceea ce
mă înconjoară
şi scriu un poem debil pe care îl părăsesc.
Poem
Poemele precedente
nu sunt decât calea
până la acest poem.
Poem
Aş vrea să urlu
şi
să port un titlu.
Angela Marinescu
din cuţitul acesta curge metal
din cuţitul acesta curge metal
când te iubesc
din copacul nemişcat curge lemn
când te iubesc
din asfalt curg târfe
când te iubesc
din apă curge nămol
când te iubesc
şi te iubesc pentru că nu ştii că te iubesc
pentru că nu ştii ceea ce îmi place la tine
pentru că nu poţi să-ţi imaginezi
ceea ce îmi imaginez eu când te privesc
verde în faţă ca pe-un duşman
pentru că mi-e greu să nu te ating
dar nu te voi atinge niciodată
nici măcar în iad şi nici măcar aici
pe drumul atât de cunoscut
încât poţi înnebuni
pentru că eşti
abia la-nceput
eu sunt
abia
la sfârşit
Ruxandra Novac
ca într-un gărduleţ, ca într-o dantelă metalică
Privit în lumina vânătă a asfinţitului
Bucureştiul pare un şobolan mort
unde sunt eroii noştri, marii bărbaţi ai trecutului
cei din superproducţii, din cărţile de aur
n-am norocul unui chinez, ginsberg şi lenin
blocaţi pe culoarele unei gări estice,
jucăuşi precum zeii
între drogaţi şi vânzătoarele de bilete
cât de sinistru putea fi atunci time magazine?
cât de sinistră intoxicarea de acum?
În lumina crudă totul pare un film pentru pedofili
unde e sufletul- nostru-ca-o-pasăre
unde e sănătatea noastră perfectă
gălăgia noastră perfectă
unde sunt extaticele vibraţii
unde sunt marijuana şi visele
delirul şi nenorocul
din camerele mici, asudate
revolta învechită ca un film cu ţărani
Sinele meu trist croşetează un pulover
din părul lung al sinelui anilor şaizeci
sinele meu trist nu vrea să fie cu gaşca
Sinele meu trist se scufundă în câmpul lui cu ciori
roşii ca steagurile pe care ei nu le-au văzut
sau le-au văzut şi au zis că sunt căpşuni.
Sinele meu trist pipăie pereţii camerei în care stau
şi simte ceva ca un curent electric.
Oh, am decăzut în câţiva ani şi nici asta
nu putem spune cu exactitate şi fără
să ne fie puţină ruşine.
Mâna tremură deja pe clanţă şi ce va fi
mai încolo
asta chiar nu vrem să ştim.
Când bem seara noaptea nu putem dormi
televizorul merge în continuare
programul s-a terminat de mult
Sinele meu trist linge ecranul ca într-un videoclip
şi o clipă se simte mai sigur pe sine
culorile se amestecă pe retină
ca într-un gărduleţ
ca într-o dantelă metalică.
Nu mai vreau nimic din gălăgia asta
Nu vreau nici să mai aştept nu ştiu ce
nu vreau să trăiesc treizeci de ani
iar aici nu mai vreau să trăiesc deloc
vreau pornografie şi igienă
în mijlocul unui deşert nuclear.
Şi vreau bani şi abţibilduri lisergice
Vreau o benzinărie în câmp sau un bar de
contrabandişti.
Vreau să moară cvt şi gc şi db
la fel de mult cum voiam cândva casetofon.
Vreau de fapt bani.
Şi vreau bani. Şi vreau bani.
Încet camera se umple cu apă.
Încet ea devine o mlaştină vie.
Încet sinele meu trist se târăşte spre ecran
Şi se cuibăreşte acolo ca într-o gaură vie.
Între lămpi şi circuite ca într-o gaură vie.
Se deschide acolo mai trist ca un cimitir de elefanţi
Mai trist ca un schelet de locomotivă carbonizată
ca un stern de pisică pe argila roşie, în soare.
Încet mâinile se adună. Noaptea se ridică
în aer ca o lingură imensă, carnivoră.
În est totul e bine
în vest totul e bine
în mână mea stângă totul e bine
în mâna mea dreaptă totul e bine
Sinele meu trist vede că totul e bine
Că moartea e de fapt o maşină stricată
aruncată la cimitirul de maşini
Şi că viaţa e şi ea o maşină stricată
aruncată la cimitirul de maşini
Bucureştiul se deschide ca o uriaşă floare sifilitică
şi ştiu că nimic, nimic nu mai poate opri dezastrul
zdrenţelor minţii mele de douăzeci şi trei de ani
Nu sfinţenia Tangerului, nici narcoza, nici fluturii
orbecăind prin abatoare, îngrozind lucrătorii.
Nimic din toate acestea
nici dresajul, nici bisericuţele, nici sexul oraşului
violând noaptea
nimic
doar liniştea unui câine înecat
plutind în jos pe râu, în soare
Ioan Es. Pop
olteţului 15, camera 305
1. ca o amară, mare pasăre marină
nenorocul pluteşte peste căminele de nefamilişti din
strada olteţului 15.
aici nu stau decât doar cei ca noi. aici
viaţa se bea şi moartea se uită.
şi nu se ştie niciodată cine pe cine, cine cu
cine şi când şi la ce.
doar vântul aduce uneori miros de fum şi zgomot de arme
dinspre câmpiile catalaunice.
când urci la noi, amice, ai grijă: la uşă o să te
întâmpine pă-
duchele de san-jose, e paznic aici, o să ţi se gudure la
picioare, o să-ţi zică dă-mi nene cinci lei să te trec
apa, uşa
e-nchisă, ăştia mă lasă mai tot timpul afară, m-au întemniţat
afară;
tu nu-l crede, amice, tu nu ştii, a venit ieri administratorul
l-a făcut şef peste tot palierul, el e cel care cârmuieşte
acum
camera asta, corabia asta blestemată de sub care apele
s-au tras
şi a rămas încremenită aici, la etajul trei.
deci plăteşte-i, amice, el e cârmaciul, se clatină mereu
ca-n vechime când vasul sălta peste ape.
iar dacă-njură ascultă-l cucernic: el când înjură
se roagă. aşa cum fac toţi aici.
aşa ai să faci şi tu curând.
aici nu stau decât doar cei ca noi.
aici viaţa se bea şi moartea se uită.
numai în rare clipe de căinţă şi credinţă, noaptea,
zidurile se subţiază, se alungesc, se înalţă
ca un giulgiu tremurător îmbrăcat de un trup nelumesc.
dar nu se trezeşte nimeni şi dimineaţa căminul e iar o
cămaşă boţită din buzunarele căreia ieşim numai noi
numai noi şi atât.
aici nu stau decât doar cei ca noi.
aici viaţa se bea şi moartea se uită.
Petre Stoica
Cărţile
Cărţi cu duioase poeme mitologice
cărţi cu stupide poeme dedicate Renaşterii
cărţi cu poeme despre estetica morţii
cărţi cu poeme aşa-zis filosofice
cărţi cu balade naive cu ode sclipind
ca tortul destinat aniversării nepotului
cărţi şi cărţi
toate sunt minunate când burta ţi-e plină
şi iubita te aşteaptă în transparenta-i cămaşă
de noapte
eu subscriu pentru o carte cu poeme banale din care
izbucnesc mirosurile şi zdrenţele pământului
şi behăitul oilor mânate la abator
într-un cuvânt o carte din care
se ridică suspinul poetului cu degetele prinse în uşă
vă rog să-mi iertaţi preferinţele
şi faptul că fumez ţigări atât de ieftine