Ruxandra CESEREANU

The poetry lesson

 

 

Am tot amânat să scriu despre ultima carte de proză a lui Andrei Codrescu, The Poetry Lesson, fiindcă m-am luat cu altele. O carte adorabilă, prin umorul ei debordant, prin întorsăturile de frază, prin inteligenţa ei savuroasă şi livrescul filtrat şi pompat cu ţiuituri de saxofon în surdină. Este vorba despre un atelier de poezie ţinut de Andrei la Universitatea din Baton Rouge, cu studenţi de toate provenienţele cerebrale şi emoţionale, făpturi cu lecturi fragmentare sau, dimpotrivă, obsedate. Ofer aici, ca adălmaş, o primă listă hazoasă (şi serioasă în acelaşi timp) din carte, prin care Andrei îşi pregăteşte studenţii pentru a da piept cu poezia.

THE TOOLS OF POETRY

1. A goatskin notebook for writing down dreams

2. Mont Blanc fountain pen (extra credit if it belonged to Mme Blavatsky)

3. A Chinese coin or a stone in your pocket for rubbing

4. Frequenting places where you can overhear things

5. Tiny recorders, spyglasses, microscopic listening devices

6. A little man at the back of your head

7. The Ghost-Companion

8. Susceptibility to hypnosis

9. Large sheets of homemade paper, a stack a foot thick

10. A subscription to cable TV

Explicaţia şi îmbierea cu the ghost-companion este de-a dreptul voluptoasă. Să ne închipuim cum ar fi să avem, la un astfel de atelier de poezie, o stafie personală şi călăuzitoare de drum în Rimbaud, Lautreamont, Pound, Sexton, de pildă! Eu pe aceştia i-aş alege acum. Dar ieri şi alaltăieri i-aş fi ales pe alţii, poate.

(în imagine, Andrei în garsoniera lui epică din New Orleans, pledând pentru berea băştinaşă Turbo Dog şi relatându-ne pişicher povestaşilor curioşi cum a scris romanul Mesi@)

 

1. valeriu spune:
   noiembrie 14, 2010 la 12:48 pm |

Lista instrumentelor are haz.

Dar poetii au mereu haz.

1. mesmeea cuttita spune:
   noiembrie 14, 2010 la 1:33 pm |

in schimb criticii nu au intotdeauna haz
(asa se zvoneste prin targ)

1.  
   • valeriu spune:
     noiembrie 14, 2010 la 6:42 pm |

Cred ca e corect.

Dar au oare criticii minte? E o intrebare incuietoare!!!

1.  
   •  
     • mesmeea cuttita spune:
       noiembrie 14, 2010 la 7:26 pm

uneori au, alteori, ba! – la mintea cocosului –
(vor fi fiind si din aceia care se afla la mijloc)

1. sauribalic spune:
   noiembrie 14, 2010 la 3:38 pm |

am avut mai demult un stafigraf ce-ţi arăta a cui stafie o porţi. din păcate, era doar o imagine stafidită, ci nu un nume. situaţia cea mai rea (când aveai o inspiraţie anti-ghiduşăreaţă) era aceea în care vedeai pe acel ecran un pui stafiic de ghostat. din cauza acestei temeri nu se prea conecta nimeni la acel aparat.
de aceea, vorba domnului Codrescu (şi am siguranţa că e una imaginară), mai bine să ai curajul de-a te uita direct în ochii unui astfel de companion purtat pe umeri!

1. mesmeea cuttita spune:
   noiembrie 14, 2010 la 3:44 pm |

faina ideea cu ghostat! (ingenioasa foc)
dar tot nu am priceput care ar fi, la o adica, companionul (ghostatul) sauribalicesc?!
ca e dus pe umeri am priceput – dar ar putea fi purtat si in buzunar sau la palarie (caciula, seapca etc.)

1. sauribalic spune:
   noiembrie 14, 2010 la 4:08 pm |

a… îmi e şi nuştiucum să spun, ca nu cumva să se interpreteze greşit (deşi ce intenţie frumoasă ar fi aceasta). eu, încă din copilărie, am fost un companion. nu prea ştiu cum e să am la rândul meu unul. şi am stat (fie c-am vrut sau nu) pe mulţi umeri sau în urechile celor ce purtau căciuli fără urechi. aşa că, din punctul ăsta de vedere, nu prea mi-a fost de folos stafigraful
deşi, mai e şi o altă parte, cea adevărată, care cuprinde un Vrăjitor-poet şi o Zebră fără dungi despre care am să vorbesc, mai printre rânduri, în jurnalul meu pentru care va trebui, în viitor, să mă întorc mult în trecut 

1. mesmeea cuttita spune:
   noiembrie 14, 2010 la 4:37 pm |

acesta-i narcisismbalic, altfel nu stiu sa-i spun, daca saur insusi e si a fost companion! trebuie scotocit prin arhive atunci si aflat ce si cum

1. sauribalic spune:
   noiembrie 14, 2010 la 5:08 pm |

de fapt, dintr-o arhivă măsluită am citat mai sus (mi-am permis să procedez astfel, deoarece azi e ziua mea de ghiduşar, având posibilitatea să tot călătoresc dintr-o lume în alta
a fost simplu, n-a trebuit decât o întoarcere în timp şi autohipnoză (nu ştiu dacă asta se încadrează la punctul 8).

1. mesmeea cuttita spune:
   noiembrie 14, 2010 la 5:36 pm |

poate se incadreaza la punctele 6 si 10
(iar despre arhivele masluite pot sa spun sub juramant ca sunt valide)

1. maskirovka spune:
   noiembrie 15, 2010 la 8:47 am |

Trebuie să fie de-a dreptul fantastic să predai poezie/poezia. Poezia este o armură miraculoasă, făcută dintr-un material inoxidabil, care emană un miros pestilenţial, puţini sunt cei care suportă mirosul de poezie. Uite, de pildă, când cineva scrie un vers bun, o poezie bună ( deşi mă feresc să folosesc cuvântul “bun, bună” totuşi o fac), puţini sunt cei care pot sta şi suporta, restul pregătesc de îngropăciune, asta se întâmplă şi la cenacluri şi în mediul virtual. Poezia extraordinară este ca un leş în plină stradă, îi simţi mirosul de departe.

1. mesmeea cuttita spune:
   noiembrie 15, 2010 la 9:32 am |

e grozav sa predai poezie, in sensul in care le poti insufla celor care te asculta o energie mistica (uneori) in sens poetic si hermeneutic.
mie imi place sa predau poezie la o adica si doar pentru mine insami (de la un punct cred ca predau cu ochii inchisi, atunci cand am o interpretare aparte care ma obsedeaza si fascineaza) 

1. mesmeea cuttita spune:
   noiembrie 15, 2010 la 9:35 am |

***

si un raspuns pentru comentariul “bulgakovian” primit (la aceasta postare a mea), comentariu pe care nu il pot afisa pe blog, intrucat intrebarea este privata.
cel ales va fi intotdeauna cel ce a fost ales.

1. olga stefan spune:
   noiembrie 15, 2010 la 12:31 pm |

a4a şi a7a condiţie sunt, într-adevăr, teribil de importante. dar cred că stafia trebuie să fie ceva mult mai organic şi mai sâcâitor decât spectrul livresc al unui autor model. ceva ca numele secret al unui vrăjitor sau altceva similar…

1. mesmeea cuttita spune:
   noiembrie 15, 2010 la 12:45 pm |

eu cred mai degraba in conditiile 1 si 6, conditia 7 fiind o paraconditie, ca sa zic asa, ca o piele de jaguar!

1.  
   • mesmeea cuttita spune:
     noiembrie 15, 2010 la 5:29 pm |

trebuia sa precizez – piele de jaguar precum acele piei (blanuri) jupuite in care se invesmanta samanii cand danseaza ritualic si canta…

1. olga stefan spune:
   noiembrie 15, 2010 la 2:57 pm |

1 e un fel de 4, totuşi, pentru că şi visele vin dintr-un fel de-a over-auzi, over-vedea, over-simţi lucruri, cărora li se adaugă un tip de ospitalitate addictive…

1.  
   • mesmeea cuttita spune:
     noiembrie 15, 2010 la 5:32 pm |

nu se suprapun, totusi, pentru ca visul este un loc over-reality, in timp ce andrei codrescu se refera la spatii over-dream, asa cum este si new orleans, de pilda, unde, ce-i drept, nu mai ai nevoie de vis, pentru ca ajunge realitatea multipla si ultracolorata care ofera tot!

1. FID DeScribor spune:
   noiembrie 15, 2010 la 3:25 pm |

Nemaipomenite lucrurile, atat de peste ocean, cat si de dincoace de el. Cu toate ca eu cred in continuare in legatura sub-oceanica dintre teritoriile poetice.
Iar „instrumentele” sunt pe masura. Ceea ce cred(em) despre spatiul poetic, incepe sa capete contur.

1. mesmeea cuttita spune:
   noiembrie 15, 2010 la 5:33 pm |

imi place legatura sub-oceanica dintre teritorii. ma gandesc deja la un subocean mesmundic 

1. FID DeScribor spune:
   noiembrie 15, 2010 la 8:07 pm |

Numai bun de poem. Sa fie!
Ca fosti si actuali submersi(bili), poetii de mai sus stiu despre ce trebuie sa fie vorba!