Moni STĂNILĂ
Show Recent Messages
cu Radu VANCU
Radu Vancu: heheeeei. iata-ma, la dispozitia ta!
Moni Stanila: salut. mai esti? eu vreau un interviu pentru tiuk
Radu Vancu: ok, facem, aniversato, facem
Moni Stanila: stii care e regula?
Radu Vancu: care e regula?
Moni Stanila: iti dau un singur cuvant si tu imi spui ce iti trece prin cap
Moni Stanila: cat vrei cum vrei
Radu Vancu: aoleo, exact ca la testele pentru schizo
Moni Stanila: legat de cuvant, evident
Radu Vancu: hai sa facem asa, daca asta-i regula
Moni Stanila: (hai ca sunt haioase) tiuk
Radu Vancu: ăsta-i cuvântul?
Moni Stanila: da
Radu Vancu: Nu-mi trece prin cap decât un Harms tăind, tiuk!, tiuk!, lemne într-o livadă undeva aproape de Prut, un Harms cu corpul de zeu K1 al lui Mihail Vakulovski şi cu privirea afurisit-şugubeaţă a fratelui Alexandru. Tiuk ar putea fi, deci, porecla fratelui mai mare şi protector pe care Urmuz nu l-a avut niciodată. Tiuk Demetrescu-Buzău, cum ar veni.
Moni Stanila: aniversare
Radu Vancu: E greu să spui ceva inteligent despre o aniversare (de aia s-au inventat felicitările tipizate, nu?). E chestia aia când lumea se adună şi se felicită pentru supravieţuire. Şi se presupune că supravieţuirea ar fi ceva bun. Că rareori e aşa, stă mărturie istoria universală - de când tot supravieţuieşte (şi se felicită mereu pentru asta - "sunt viu. scuip în sân", parcă aşa zice Costică Acosmei, nu?), omul a făcut cam puţine lucruri bune. Printre ele, Tiuk!
Moni Stanila: bere fara alcool
Radu Vancu: Trei cuvinte pentru un concept pentru care n-am cuvinte. Ce-i drept, când m-am lăsat de alcool m-a ajutat - beam 10-15 pe zi, dacă nu mai multe, adică tot atâtea câte beam înainte cu alcool. (La un botez am terminat rapid stocul de bere non-alcoolică, spre uluirea chelnerilor.) Acum nu mă mai interesează. E cam ca poezia modernistă reflexivă: te ajută să te laşi de ce scriai înainte, dar e bună numai dacă te ajută să treci spre altceva. Bref: berea fără alcool e ca poezia cu Idee.
Moni Stanila: sibiu
Radu Vancu: Un oraş user friendly. Într-un sfert de oră eşti aproape oriunde vrei. Practic nici nu trebuie să te mişti ca să trăieşti. Unde mai pui că are şi ziduri frumoase, făcute de saşi, cu care se mândresc românii. E ca şi când ai trăi la sat, dar dacă te-ntreabă cineva poţi spune fără să minţi că eşti de la oraş. Ba chiar de la capitală. Pe scurt, un Răşinari urban cu primar sas.
Moni Stanila: republica moldova
Radu Vancu: Basarabia e România.
Moni Stanila: chisinau
Radu Vancu: Oraşul pentru care, în 2008, mi-am făcut paşaport, dar n-am mai vrut să mă duc când am început să suspectez că persoana care aranjase totul putea fi niscaiva personaj KGB, mă rog, FSB. Şi-mi pare teribil de rău că nu m-am dus, deşi nici acum nu m-aş duce pe post de alibi pentru securistul respectiv. Însă e oraşul pentru care aş sta oricând şi oricât la coadă să-mi fac paşaport, cu speranţa că va veni repejor ziua când nu va mai fi nevoie de asta.
Moni Stanila: (la sibiu e boala si tara a spus ca nu a mai venit ca i s-a parut ca juraveli - care aranjase tot - nu e normal ) top
Radu Vancu: vezi?
Radu Vancu: cum adică top?
Radu Vancu: ăsta-i cuvântul?
Moni Stanila: adica la ce te gandesti cand cineva spune top
Moni Stanila: da
Radu Vancu: Mă gândesc că, dacă-i vorba de top de poezie, Iustin Panţa era absent din topurile făcute prin 2000 de vreo douăzeci de critici la cererea lui Marian Drăghici, dacă nu mă-nşel, iar Ioan Es. Pop pe poziţii nu prea fruntaşe. Ceea ce spune totul despre relevanţa topului. Topul e bun numai dacă-i de muzică house, acolo oricum toate piesele-s la fel. A gândi literatura în topuri e totuna cu a nu gândi literatura.
Moni Stanila: (mi-a placut) familie
Radu Vancu: Eu n-am alte ambiţii decât aceasta de poet domestic, poet de familie. De aici pleacă şi încoace vine poezia mea, atâta câtă e. Uită-te şi la titlurile volumelor, pomenesc ba de tata, ba de Camelia, ba de Sebastian... Dacă poezia poate avea vreo acţiune magică, cum voiau romanticii, atunci asta nu poate consta decât în modificarea ta ca persoană în aşa fel încât să fii mai OK pentru cei iubiţi. Adică pentru familie. Poezia e artă de familie.
Moni Stanila: :D
Radu Vancu: grele cuvinte ai ales...
Moni Stanila: si tu raspunsuri
Moni Stanila: acum tocmai m-ai blocat
Radu Vancu: păi ce, mai voiai să mă-ntrebi?
Moni Stanila: (de obiceii caut ce e f important si deloc interesant pentru cel ce raspunde)
Moni Stanila: normal
Radu Vancu: aoleo
Radu Vancu: :P
Moni Stanila: hai ceva simplu
Radu Vancu: hai
Moni Stanila: pufuleti
Radu Vancu: Când mă gândesc la pufuleţi, mintea mea se blochează undeva în anii '80. Pufuleţii de acum sunt copii palide ale acelor Pufuleţi Primordiali, care, alături de Pufarini, erau apexul deliciului, culmea desfătării gurmande, nec plus ultra-ul papilelor gustative. Şi, în plus, însemna şi Libertate & Anarhie: Pufuleţii & Pufarinii nu se mâncau de unul singur, ci în grup, ca la o Cină de Taină, după ce fiecare pusese banii pe care-i avea la bătaie şi-şi bumbăcise oasele la coadă. Pufuleţii erau Solidaritatea. Acum sunt un fel de mămăligă rece şi câlţoasă, care nu mai poate reprezenta Cina pentru nici un copil. Pufuleţii de acum sunt Dezvrăjirea Lumii.
Moni Stanila: (aveau un praf albicios incredibil de bun. punga cea mai valoroasa era aia cu mai mult alb) sebastian in vis
Radu Vancu: A, nu, la asta nu răspund.
Moni Stanila: si urmeaza ultimul cuvant greu: radu vancu
Radu Vancu: Soţul lui Cami & tatăl lui Sebastian.
Moni Stanila: perfect. multam fain
Radu Vancu: hehe, plăcerea a fost de partea mea (şi nici n-a durut aşa de tare, zău)