Moni STĂNILĂ
Show Recent Messages
cu Andrei GHEORGHE
Moni Stanila: Chişinău
Andrei Gheorghe: Aoleuuu, vin alegerile, ce-o să ne facem? Nu facem nimic pînă nu vin alegerile! Nu putem să vorbim că trebuie să vină alegerile! Bă, nu putem să luăm nici o decizie, vorbim după ce vin alegerile, după ce se fac alegerile! Au venit alegerile. Vai, ce alegeri nasoale! Vai, iar nu facem nimic fiindcă nu ne convin alegerile.
Între timp fete machiate excesiv îşi freacă dresurile unul de altul, se aude fîş fîş fîş şi doi bîci din spate fluieră. Mai sunt taxiuri, maxi-taxiuri care se numesc rutiere şi care tot ce vor e să te calce pe tine pe cap, te pîndesc la fiecare colţ. Menţi. ...Cu mîinile băgate în buzunare. Funduri, cefe, umeri, mujici – surovîie – care se uită aşa la tine: ce vrei măăăă, ce vrei..?, oameni care au ieşit din beci şi se duc înspre un beci, în drum ca să intre într-un beci. Do you know how much Chişinău I like?
Moni Stanila: Mult
Andrei Gheorghe: Right. Good restaurant. Where are you come from? Romania. Idi na hui!
Moni Stanila: România
Andrei Gheorghe: Nu există.
Moni Stanila: Bucureşti
Andrei Gheorghe: Bucureşti există. Dar România nu. România e un proiect neterminat, dar vizibil neterminat, profund neterminat, neîmplinit, nedus pînă la bun sfîrşit, ca o ţară în căutarea identităţii, cine suntem noi, noi suntem ăia care. Bucureştiul, I like; cel mai urît oraş din România, dar singurul. Singurul care poate fi oraş, me-tro-po-lă!, agitaţie, alergătură, ţipăt, urlet, lucruri noi se întîmplă, peste o zi, peste o oră, peste o secundă, peste un ceas, oraş, urbe, asfalt, cu toată mitocănia asta, dar metropolă.
Moni Stanila: Snikers şi red-bull
Andrei Gheorghe: Obligatoriu. Oricînd. Problema e că red-bullul trebuie să fie rece şi snikersul cald. Invers e naşpa. În al doilea rînd snikersul miroase a ţuică. Toată lumea spune că te-ai pilit, dar dacă pleci la drum sau să faci o emisiune, sau dacă ai găsit o sticlă de vodkă care stă singură... Snikers şi red-bull e bine să ai întotdeauna, cînd te duci într-o tusovcă de-aia underground, chişinăuiană şi vezi fel de fel de băieţi, evident, puşi în cap, pe cale să se pună în cap sau care încă nu s-au pus în cap, şi magic zici că mai bine să mă şutesc că vine poliţia şi ne arestează pe toţi şi la plecare scoţi snikersul din buzunar şi îl dai fetelor, un red-bull îl dai băieţilor, iar ăia spun : el zorab!
Moni Stanila: Marcel
Andrei Gheorghe: Frumoooos! Cel mai bun! Marcel este... Moldova as will should be. Drăguţ, doi ochi, nas, coadă, mîrşav, prefăcut, haios, simpatic. Mincinos, aburitor, prefăcăcios, lăudăros; ia uite un buhăiaş în faţa ochilor mei, acuma o să sar la el!, dar noroc că m-am întors cu spatele. Marcel, foarte drăguţ. Se întoarce în sus cu burta aia, aşa, şi are puţa mică şi păroasă, dă din coadă, pe urmă ia mîţele şi le tîrîie prin colţuri. Am şi poze cu Marcel, am arătat-o la toţi în România. Am făcut poză la casă, la alea-alea, dar mi s-au părut hm, normale, dar MARCEEEL! şi toţi: ulu gulu gulu gulu.
Moni Stanila: Tiuk!
Andrei Gheorghe: În prima emisiune, dacă nu mă înşel, în primul dialog, cu primul cetăţean cu care am început să vorbesc, am avut senzaţia că Harms e în sală, şi exact asta s-a întâmplat, îi spuneam că îmi curg muci noaptea încet pe o foaie de ziar întins, iar el foarte serios îmi explica despre beneficiile economiei moldoveneşti, ce poate să fie mai tiuk? Şi fiecare vorbea serios.
Marcel e tiuk! E foarte tiuk. Marcel e de fapt singurul tiuk pe care l-am văzut în ultima vreme adevărat. Deşi are şi ceva evreiesc în el, aşa milenar.
Moni Stanila: Bulgarii
Andrei Gheorghe: Bulgaria există. Îţi dai seama după ceafă. Femei cu mustaţă şi şpioane. Ştii de ce sunt şpioane? Au fundu’ jos ca să măture urmele. Ştii ce mă mir? Cum de bulgarii nu au devenit o mare forţă navală a lumii. Pentru că la toate ţările cu un trecut de genul ăsta am găsit explicaţia. Englezoaicele sunt foarte urîte, normal că vrei să pleci de acasă cîţiva ani de zile în jurul Angliei şi a lumii, decît să stai cu aia. Urîte şi beţive şi rele. Nu poţi să fii decît o mare putere navală. Portughezele la fel: mustăcioase cu fundul jos. Spania. Aşa că Bulgaria este o mare putere navală ratată.
Moni Stanila: Moldovence
Andrei Gheorghe: Sunt mai puţine decît au fost. Partea mai bună a poporului nu mai e aşa vizibilă. Au plecat. Cred că se întorc vara, îmbrăcate în galgotki străini şi cred că zic de ăştia de acasă că îs fraieri. Cred că au pierdut multe moldovence, nu mai e vibraţia aia cînd mergi pe stradă. Sau poate că e iarnă.
Moni Stanila: Românce
Andrei Gheorghe: Mult mai frumoase decît bărbaţii. Şi mai performante în sine, ca fiinţe. Femeia e ok. Hiba e la bărbaţi.
Toate marile sporturi, sporturile de echipă, peste tot româncele fac performanţă, în rest Becali şi Steaua lui. Bărbaţi români mulţi adunaţi la un loc - e cea mai bună metodă de a spune că arbitrii nu ţin cu noi. A fost offside şi nu au vrut să îl vadă. Româncele sunt cei mai bărbaţi şi singurul erou autentic masculin al literaturii române e Vitoria Lipan. N-ai, niciodată, nici un personaj care să urmărească traiectul tragic şi masculin: răzbunarea dusă la finalitate. Cu toporul! Nu, bărbaţii se spînzură, plîng sub pat, se ascund în scrin, urlă. Vitoria Lipan! Eu aş pune-o pe steag.
Moni Stanila: Literatură
Andrei Gheorghe: Puţină, de slabă calitate.
Moni Stanila: În general, nu doar română.
Andrei Gheorghe: Frumos. O să repet aşa o banalitate umflată, de genul: identitatea noastră ne este dată de naraţiune. Asta este ceea ce ne face pe noi ceea ce suntem. Elementul narativ care este mai important decît genetica. Cînd se va schimba elementul narativ o sa fim inoplaneteane. Umanitatea e naraţiune. N-ai naraţiune, n-ai cocoşul roşu – n-ai umanitate. Bine, cocoşul poate să fie şi vînăt dacă ai dat un şut în el.
Moni Stanila: Andrei Gheorghe.
Andrei Gheorghe: Naraţiune.