Mihnea BLIDARIU

 PLAYLIST (romanul sfarsitului lumii)

Ed. CDPL, Bucureşti, 2010

The Future (Leonard Cohen)

Nicolae Ceauşescu îşi aprinse un trabuc, trase cu poftă şi oftă, privind cerul de un albastru ireal al Hawaii-ului. Simţea nevoia unei partide sănătoase de sex, de ceva vreme, şi Lenuţa nu era de nici un ajutor. Mă rog, la anumite capitole, nici o femeie trecuta de 50 de ani nu mai poate fi de ajutor bărbatului ei. Totuşi, asta nu-l împiedica pe Nicolae Ceauşescu să-şi exprime nemulţumirea prin lungi după-amiezi singuratice, petrecute pe plajă, cu trabucurile cubaneze, ochelarii de soare şi amintirile zilelor în care era secretarul general al Partidului Comunist Român.

De la venirea lor aici, în Hawaii, şi până acum, trecuseră 20 de ani. 20 de ani în care el se cizelase, devenind ceea ce putem numi „un bătrânel cumsecade”, iar ea rămăsese absolut aceeaşi, obtuză, rea de gură şi de un egoism feroce, confirmând părerea generală a poporului român. În timp ce el învăţa engleza şi lua cursuri de golf, ea se acrea cu gânduri de răzbunare, obosea vânzătorii de pretutindeni cu gesturile isterice ce încercau să completeze puţinele cuvinte pe care cunoştea în limba lor şi pândea cu ură emisiunile de ştiri, doar pentru a înjura orice politician român se întâmpla să apară pe CNN ori Euronews, fie că îl ştia, fie că nu. Nicolae Ceauşescu încercă, un timp, să o convingă să se adapteze, expunându-i binefacerile unei bătrâneţi liniştite şi norocul pe care-l avuseseră, totuşi, de a nu ajunge la închisoare. Nimic din toate acestea nu o convinseră, însă. What a fuck, woman, mormăia el nemulţumit, apoi o lăsa baltă, spunându-şi că se va da ea pe brazdă, în cele din urmă. Degeaba. Trecuse atâta timp şi totul era la fel. Renunţă, sătul de certuri şi se concentră pe propriile nevoi şi interese. Acestea erau destul de puţine: engleza, golful, înotul în ocean, discuţiile politice cu un lider militar sârb căutat pentru crime de război şi sexul. Acesta din urmă era singurul motiv pentru care mai interacţiona cu Lenuţa, şi asta din ce în ce mai rar. Nemulţumirea lui crescuse exponenţial, odată cu diminuarea interesului soţiei pentru astfel de activităţi. Totodată, însă, îl controla strict la acest capitol; Nicolae Ceauşescu nu era foarte sigur, dar avu impresia, de mai multe ori, că e urmărit, în special când se ducea pe plajă. Nu era exclus ca Lenuţa să fi angajat un detectiv, o credea capabilă de astfel de mizerii. Crazy bitch…

Fumul trabucului se ridica molcom, în aer, şi Nicolae Ceauşescu îşi aminti cum privise, din maşina cu geamuri securizate a KGB-ului, decolarea elicopterului de pe CC, cu sosiile lor la bord şi dobitocul acela de Stănculescu. Îl duruseră huiduielile mulţimii, întrucâtva, deşi ştia demult că nu mai e iubit, doar temut. Ştiuse, de asemenea, de când Gorbaciov îşi anunţase vizita, că avea să i se ceară să renunţe la putere. Iubea mult puterea, însă mai mult se iubea pe sine, chiar mai mult decât pe puşlamalele alea două, Zoe şi Nicu, care deveniseră nişte răzgâiaţi clasa-ntâi şi-i făceau numai probleme. Aşa că renunţase, în schimbul unei bătrâneţi liniştite în Hawaii şi a unor conturi intacte în Elveţia. Îi părea rău doar că o luase şi pe Lenuţa, scorpia asta nu vroia nicicum să înţeleagă că totul se sfârşise şi nu le rămânea decât să se bucure de soare şi de ocean. De ceva vreme, Nicolae Ceauşescu se gândea să o scoată din peisaj pe această nevastă hrăpăreaţă şi nerecunoscătoare. Ideea luase avânt de când o cunoscuse pe Sarah, o englezoaică de vreo 40 şi ceva de ani, rumenă în obraji şi zglobie, care se dădea în vânt după poveştile sale şi după aerul său romantic de fost dictator al unei mici ţări est-europene. Sarah era vice-preşedintele corporaţiei care construise cochetul lor cartier de vile, şi avea sarcina de a vizita periodic complexul, pentru a controla dacă totul este în regulă, ce îmbunătăţiri mai trebuie aduse, ce nemulţumiri au locatarii şi tot aşa. Nu discuta cu fiecare în parte, ci doar cu cei care îi fuseseră indicaţi de conducere drept persoane cu o oarecare importanţă şi prestanţă. Nicolae Ceauşescu nu avea cine ştie ce prestanţă, însă era un client cheltuitor, adăugând mereu la luxul existent, pentru a satisface vanitatea nevestei. Incapacitatea Lenuţei de a învăţa engleza o lăsa deoparte în conversaţii şi în cele din urmă se plictisi să mai caşte aiurea în prezenţa lor, capitulând, nu înainte de a-l avertiza că „să ti pună dreacu să faci ceva cu ştoarfa asta, cî o înec în pişcină!”. No shit. După două luni de zile, conversaţiile se transformaseră în gâfâieli şi gemete şi Nicolae Ceauşescu se simţi cu câteva zeci de ani mai tânăr, recitând, cu voce tare, în timp ce-şi penetra amanta, discursul de înfierare a intervenţiei sovietice în Cehoslovacia, din 1968. Se hotărî, atunci, definitiv, să scape de Lenuţa.

iPhone-ul vibră pe plasticul alb al şezlongului. Bolovan. Da, Bolovane! Şefu’, să trăiţi, vroiam să vă raportez că vrăbiuţa nu va mai ciripi în balcon de-acuma încolo. Bine, Bolovane, bravo! Du-te şi scoate nişte bani de pe card and buy yourself some pussy. Hehe, da, şefu’, să trăiţi, am înţeles! Over. Aşadar, se terminase. Liber, liber până la capăt, să-şi trăiască ultimele zile aşa cum avea chef! Nicolae Ceauşescu nu se mai simţise aşa de bine de la preluarea puterii în 1965, când îl scosese din schemă pe imbecilul de Apostol şi-i prostise pe Maurer şi Stoica să-l sprijine. Deşi, să fim sinceri, schema asta a fost floare la ureche pe lângă ce s-a întâmplat atunci…În fine. Trebuie să se vadă cu Sarah – romanticul dictator est-european mai e şi văduv, pe deasupra, iată o combinaţie care dă pe spate, forever, orice englezoaică plictisită de pe malul Pacificului!...

Sarah îl îmbrăţişă cu lacrimi în ochi. Oh, my poor Nick, I’m afraid I’ve got some more bad news! Auleu. They just announced it, a meteoroid will hit the earth and within a month we’re all gonna be dust! Iaca na. Nicolae Ceauşescu zâmbi a neîncredere, prea era de tot. Însă Sarah deschise televizorul: pe CNN se difuzau, deja, imagini prin satelit cu imensul bolovan. Bolovan. Pe măsură ce noua realitate se instala în mintea lui, Nicolae Ceauşescu simţi o nevoie irezistibilă de a râde. Începu să hohotească, mai întâi încetişor, apoi din ce în ce mai tare. Sarah îl privea ca pe un nebun. Dar nu-i mai păsa. Ieşi pe alee, râzând ca un dement, şi se îndreptă spre garsoniera şoferului, aflată peste drum. Bătu cu pumnii în uşă, continuând să chicotească. Şoferul deschise, în chiloţi; în spatele lui, pe canapea, o târfă filipineză strângea cearşaful la piept. Bolovaneee, bă, Bolovane, auzi, bă, tu ai să distrugi lumeaaaaa, hahahahaha!!! Şefu’? Da, bă, Bolovane, ’tu-ţi armaghedonu’ mă-tii, tu ai să ne nenoroceşti pe toţi, băăăă!!! Se îndepărtă, urlând isteric „my driver is our death!”, făcându-i pe bătrâneii multi-milionari americani să iasă la ferestre, nedumeriţi. Sarah venea în urma lui, liniştindu-i: it’s nothing, sorry, his wife died…and then this news, you know…

Ajunse pe plajă, se trânti pe nisip şi se calmă. Rămase întins, privind norii, în timp ce Sarah îl mângâia pe frunte. După vreo jumătate de oră, se ridică într-un cot şi, privind-o în ochi, sălbatic, începu să-i vorbească pe româneşte. Ascultă, fă, mai e o lună, deci nu avem timp de pierdut! Eu am fost preşedintele României şi n-am de gând să mor ca un bou aicea, cu dobitocii ăştia de imperialişti putred de bogaţi! Trebuie să facem planul. Diseară, îl trimit pe Bolovan să-l asasineze pe şeful poliţiei. Tu aduni şefii de sindicat de la cameriste, şoferi, chelneri, maseuri, barmani, salvamari şi cine dracu mai lucrează pe insula asta, şi le pui în vedere că va avea loc o insurecţie armată populară, cu scopul de a instaura Republica Socialistă Hawaii! Toată lumea se înarmează cu ce are la îndemnă, mai încolo or să fie şi pistoale, puşti, vedem noi. Ai o hartă a insulei? Fă rost! După aceea, telecomunicaţiile – trebuie să le întrerupem, pentru ca imperialiştii să nu poată lua legătura cu continentul şi să ceară ajutoare. Toţi locuitorii din cartierele de lux vor fi scoşi din apartamente şi vile şi executaţi ca duşmani ai poporului,  De văzut dacă populaţia indigenă, cât o mai fi, e alături de noi. Plajele şi hotelurile, ca şi băncile, vor fi naţionalizate. A, să-mi aduci aminte să-l trimit pe Bolovan să-l aranjeze şi pe generalul sârb: nu se ştie niciodată de unde sare iepurele şi sârbii au fost mereu o durere-n cur în plus! Aşa…ia să mai vedem, ce ar mai fi…

Soarele se cufunda, încet, în mare. Nicolae Ceauşescu vorbea în continuare, în timp ce Sarah îl privea, cu lacrimi în ochi. Poor Nick, a trecut prin atâtea…i-a murit soţia…a fost alungat din ţara lui. Oare îşi mai aminteşte cineva de el, acolo? Oare mai sunt oameni care îl apreciază? Va şti cineva, acolo, că Nicolae Ceauşescu a murit de două ori?...Dar cine va şti că înainte de sfârşitul lumii există Republica Socialistă Hawaii? Poate că nimeni. Dar ea există. Şi va dăinui, făurind, în neant, o societate multilateral dezvoltată, în frunte cu secretarul general al Partidului Comunist Hawaiian, tovarăşul Nicolae Ceauşescu!