„Dacă ţelul e comun, atunci totul merge mult mai uşor”,

interviu cu Mihnea BLIDARIU

realizat de Mihail Vakulovski

 

- Salutare, Mihnea. Aţi sărbătorit 10 ani LUNA AMARĂ prin muncă, să zic aşa, printr-un turneu prin toată ţara. Cum a fost acest turneu aniversar?

- Servus, Mihai! Turneul a fost tare fain, am avut parte de un public excelent, in general sunetul a fost mulţumitor, locaţiile ok. Câteva concerte au ieşit în evidenţă, cel de la Iaşi, în primul rând, unde au fost 600 de persoane (cel mai numeros public de club din acest turneu), dar şi cele de la Braşov, Cluj, Bucureşti (Fire Club), Suceava sau Craiova.

 

- Ce-aţi mai făcut în legătură cu 10 ani lunatici, în afară de turneul prin ţară?

- Noi suntem o trupă de live şi asta oferim cel mai bine publicului. Aşa că nu ne-am agitat prea mult în rest. Am mai făcut un mic concurs prin care ofeream unor fani şansa de a cânta cu noi pe scenă o piesă Luna Amară care le place şi a ieşit destul de haios treaba asta. Ah, am mai făcut, bineînţeles, o serie de tricouri aniversare care, din câte ştiu, aproape s-au epuizat…

 

- Îţi mai aminteşti cum au fost primele concerte Tanagra Noise (cum se numea la început formaţia)? Dar primele concerte cu numele Luna Amară? Aveţi fotografii de la acele concerte?

- Da, primul concert a fost într-o formulă bizară, cu 2 chitare acustice, una electrică şi tobe. Fără bass. Şi asta se întâmpla în 1999, la Balul Arhitecturii, prin decembrie. După aceea am cântat în deschidere la Ada Milea, în Music Pub din Cluj. Apoi în deschidere la Vama Veche, pe platoul Sălii Sporturilor, cu mii de oameni în faţă – ne-am stresat foarte tare atunci! Cred că mai sunt ceva foto de atunci pe la fostul nostru manager prin arhivă… Numele trupei s-a schimbat în 2000 şi îmi aduc aminte când am cântat în deschidere la Iris, tot la Sala Sporturilor, şi căutam basist nou şi atunci l-am văzut prima dată pe Sorin, care părea un domn foarte „alternative”, deşi băga cu Acces. Ne-am dus glonţ la el după concert şi l-am chemat la probe: se vedea de la un kilometru că ar fi vrut să cânte altceva decât pop-rock!...

 

- Acum, după 10 ani de activitate intensă şi deosebit de fructuoasă (cred că sînteţi formaţia cu cele mai multe concerte live din România, dar aţi editat şi 3 albume etc.), sînteţi mulţumiţi de punctul unde aţi ajuns? Sau încă nu trageţi concluzii? La debut (cum) vă vedeaţi peste 10 ani?

- Nu prea suntem genul care să tragă concluzii. Oricum, nu încă – noi considerăm că am mai avea ceva de spus pe scena asta rock. Când o să se termine, atunci vom trage şi concluzii. Pe de altă parte, chiar şi involuntar, nu poţi să nu tragi nişte linii sau să faci un bilanţ. 10 ani e ceva! Mie, unuia, mi-ar fi plăcut, poate, să mai fi existat încă vreo 2 albume până acum… dar sunt mulţumit că există şi astea. Oricum, sunt de părere că pentru o trupă nedispusă la compromisuri de creaţie, care a renunţat la casa de discuri, fără manager de 4 ani, am ajuns destul de departe. În 2010 am deschis pentru Ozzy Osbourne şi am cântat pe aceeaşi scenă cu Alice In Chains şi Rammstein, în 2009 am deschis pentru Faith No More şi exemplele pot continua – turnee făcute de noi, album scos semi-independent, etc. Eu cred că ne-am cam descurcat....

 

- Cum i-ai caracteriza pe colegii din formaţie, pe fiecare într-o singură propoziţie? Şi pe foştii membri, pls.

- Uai, e complicat… hmm… hai să încerc. Răzvan este înţeleptul metronom, iubitor de haribo şi filme horror vechi. Sorin este basistul spongios, pentru că absoarbe cu repeziciune tot ce apare nou în muzică. Mihnea mic e tot ce înseamnă tinereţea: avânt, energie, încăpăţânare, obrăznicătură cu 14 chitare. Nick e margine şi mijloc, urlet şi tăcere, acustic şi electric la un loc. Foştii membri… nu are rost, au trecut ani de atunci şi oamenii se mai schimbă…

 

- Albumele voastre – deşi seamănă între ele, fireşte – se şi deosebesc, al treilea CD fiind chiar altfel decît „Loc lipsă” şi „Asfalt”. Diferenţa de stil înseamnă stări diferite sau cum se explică?

- Da, uneori starea de spirit se „traduce”, cumva, în piesă. Însă nu toate traducerile sunt… clasice, ca să zic aşa… Uneori furia se poate transpune şi într-o piesă liniştită, aşa cum iubirea poate căpăta forme muzicale extrem de dinamice. În general, eşuăm în a explica de ce piesa cutare sau albumul cutare au ieşit cum au ieşit. În afară de „aşa ne-a venit” nu prea mai ştim ce să zicem… e un demers artistic pe care îl dăm oamenilor şi îi lăsăm pe ei să extragă ce vor şi ce pot din el.

 

- Am văzut recent o filmare cu o formaţie rock rusească la o repetiţie, unde a izbucnit un conflict care s-a terminat cu bătaie. Voi aţi avut neînţelegeri majore în decursul anilor? E greu să ai acelaşi drum cu alţi patru oameni 10 ani de zile?

- Ha-ha, nu, la bătaie nu s-a ajuns. Deşi e adevărat că unul din trupă a aruncat cu un cuţit de plastic după Richard (fostul manager), la un fest de motoare, şi Richard a fost foaaaarte marcat de asta! Dar cum cuţitul era de plastic, nu a suferit nimeni, hi-hi. Normal că au existat neînţelegeri, şi cele majore au avut ca rezultat plecarea lui Petru, a lui Vali sau a lui Richard. Cu Petru n-am mai vrut noi să lucrăm, ceilalţi doi au plecat din proprie iniţiativă. E greu să ai acelaşi drum cu cineva atunci când ţelurile sunt diferite. Dacă ţelul, scopul e comun, atunci totul merge mult mai uşor.

 

- Ce vă ţine împreună? Faptul că fiecare dintre voi cîntă şi-n alte formaţii cum se poate explica din interior?

- Întotdeauna, cu toate certurile sau opiniile diferite sau problemele personale ale fiecăruia, am ştiut că ceea ce ne leagă este muzica. Chiar şi atunci când prieteniile dintre noi păreau să se destrame, muzica a fost cea care nu le-a lăsat. Şi asta şi vrem: să facem muzică bună şi să o cântăm. Orice altceva este adiacent ori secundar. Că ajungem să cântăm pe lună sau tot în cluburile din România – muzica noastră e aceeaşi şi o iubim. Şi nu există nimic care să susţină şi să închege mai bine un demers artistic decât sinceritatea. Nu am făcut nimic altceva decât să fim sinceri…

Nu fiecare dintre noi cântă şi-n alte formaţii. De fapt, la ora asta, numai Mihnea mic are un proiect clar, RoadKillSoda. Nick lucrează la albumul lui solo şi cam asta e tot. A, ne mai băgăm noi în tot felul de chestii, cum ar fi tributul Nine Inch Nails, unde participă Răzvan şi Mihnea mic, sau concertele acustice de cover-uri, unde eu şi Nick cântăm alături de Puiu Andrei (Chilli Familli) – dar astea sunt fie proiecte temporare, fie lucruri făcute exclusiv din plăcerea de a cânta, fără să ne gândim la perspective sau bani sau altceva…

 

- Cînd aţi apărut pe piaţa muzicală v-a susţinut (concret) cineva din lumea muzicală? Mai aveţi prieteni din lumea culturală din acea perioadă?

- Da, au fost câţiva, cei la TopT Buzău ne-au apreciat foarte mult, Tolea Postovei şi Florin Silviu Ursulescu. Alex Revenko, de asemenea. Trebuie neapărat să-i amintesc pe Hefe şi Kirk (CityFM), Adi Irimia (Radio Bucureşti). Şi, bineînţeles, Gianini Munteanu (Rebel Music).

 

- Cum vă împăcaţi cu băieţii din alte formaţii? La festivaluri, de exemplu, în afara concertelor sînteţi tot împreună sau fiecare are prietenii lui cu care comunică?

- Am fost şi suntem prieteni cu cei din Kumm, IPR, Blazzaj şi Travka – asta vorbind de cei din generaţiile mai vechi. Mai de curând, ne-am împrietenit cu cei din Alternativ Quartet, Rain District, White Walls, Tep Zepi, The Others. Fiecare are prieteniile lui, bineînţeles, destul de rar ne nimerim să stăm chiar toţi la aceeaşi masă; dar aşa e normal, nu suntem genul de trupă care să se deplaseze „în gaşcă” peste tot…

 

- Ce formaţii româneşti îţi plac?

Care te enervează?

- Mie, personal, îmi place Travka foarte mult. Îmi mai plac mult Alternativ Quartet, Fluturi Pe Asfalt, Toy Machines, Blazzaj, Radical din Val,  Arc Gotic, Celelalte Cuvinte. Mă enervează tot ce înseamnă dance, disco pop şi manele, dar şi „legende” rock care atârnă de acelaşi registru stilistic de 30 de ani încoace…

 

- Care e ultimul album ascultat care te-a impresionat (pozitiv sau negativ)?

- Alice In Chains – Black Gives Way To Blue.

 

- Ultima carte citită care ţi-a plăcut?

- Philip Roth – Umilirea.

 

- Cum merge treaba la noul album? Cîte piese noi aveţi? I-aţi găsit titlul?

- Intrăm imediat în studio, în câteva zile. Sunt, cu totul, vreo 16-17 piese, din care vom alege 12, cred. Toate sunt noi, cu excepţia lui „Bathtub Glory”, pe care o cântăm de o bucată bună de vreme. Încă nu am găsit titlu, dar asta de obicei, la noi, vine la final…

 

- Mihnea, tu în afară de muzică eşti virusat de literatură. După cele două cărţi de poezie ai publicat şi un roman, „Playlist (pentru sfîrşitul lumii)”. Cum a fost facerea acestui text-manifest?

- A fost simplă şi fără stres. S-a întins pe vreo 2 ani de zile, pentru că, oricum, nu mă împingea nimeni de la spate… chiar a fost un proces foarte plăcut şi interesant.

 

- Cum are loc receptarea romanului „Playlist”? Am auzit că lansările sînt cu cîntec?...

- Mă bucur să constat că romanul are parte de o receptare pozitivă, în mare. Iniţial nici nu eram convins că are sens să-l public şi nici nu eram convins de valoarea lui literară. Este, totuşi, prima mea proză lungă; mai mult eram interesat să mi se spună ce nu fac bine şi, când colo, m-am trezit cu el publicat şi lăudat… Da, lansările de la Cluj şi Bucureşti au fost, de fapt, concerte în care, alături de Chilli Familli şi invitaţii (Grimus, Byron, Travka, Nick şi Mihnea mic), am cântat o parte din piesele-titluri de capitole ale romanului. Şi îmi pare bine că am avut ocazia să fac acest experiment, îl consider unul reuşit.

 

- Aţi imprimat ceva în studioul lui Nick? Apariţia acestui studio ar cam trebui să vă ajute ca formaţie, vor fi următoarele albume marcate de faptul că aveţi studio propriu?

- Deocamdată am tras doar tobele la „Pietre în alb”. Nick a lucrat intens la proiectul său solo. Şi au mai fost câteva trupe care au tras acolo, printre care Alternativ Quartet şi Respect. Da, apariţia acestui studio este, clar, un pas înainte, mai ales că este un studio foarte performant, în care Nick a investit foarte mult. Ne va ajuta să avem un sound mai apropiat de standardele internaţionale şi ne va ajuta să compunem şi să înregistrăm mult mai relaxaţi…

 

- La Mulţi Ani, Mihnea, abia aşteptăm noul album Luna Amară, dar şi următoarea ta carte!

- La Mulţi Ani şi vouă şi sperăm să vă placă noul album LUNA AMARĂ! Ne vedem la concerte!

 

(21 ianuarie 2011)