Şerban OPREA
poeme
vara oamenii se iubesc mai mult
pentru că iubirea lor se dilată de la căldură.
[....]
eu nu o să mă supăr. chiar deloc.
tot timpul mi-a plăcut să îţi fac cadou buzele mele
ai grijă totuşi să nu le spargi
sunt foarte foarte fragile
[....]
poftim , ia braţele mele
şi foloseşte-le cât mai bine.
ele se vor sinucide
la un moment dat
dar nu le acorda atenţie.
adeseori încep să plângă
să se vaite
dar vor creşte imediat la loc.
braţele tale fascinante îţi vor alerga mai târziu
pe sub piele,
vei vedea
[....]
mă ridic cu luminile acoperindu-mi pieptul
îmi sprijin tâmpla de sufletul tău
care e un fel de înşirare a mâinilor
cu degetele arse mă ascund printre aripile lor palide
să nu dau ochi în ochi cu pleoapele tale.
ele sunt ciudate şi pline de remuşcări şi sfâşieri
[....]
mă bucur că aţi ajuns cu bine,
am auzit că e cam cald acolo sus.
nu, staţi liniştită nu vă descălţaţi
doar lăsaţi-vă aripile pe cuier la intrare vă rog.
tocmai am făcut curat prin casă
iar pisica mea e alergică la pene
[....]
în pantoful meu drept trăieşte de câtva timp un nor,
în buzunarele paltonului meu o haită de cai aleargă nestingherită
pălăria mea e adăpostul unor valuri care mi se izbesc de cap cu acel sunet specific.
o grămadă de săruturi de-ale tale s-au făcut comode între coastele mele
şi eu nu ştiu cum le voi explica asta vameşilor când voi trece graniţa dincolo
[....]
"trupul tău trebuie renovat" mi-ai zis.
"e plin de hârtii şi de lucruri pe care nu le mai foloseşti!"
în consecinţă ai adus un zugrav să îmi readucă culoarea pielii
un electrician să îmi pună în funcţiune zâmbetul
un instalator care să îmi facă emoţiile din nou să curgă cum trebuie.
apoi , după ani de zile, ai deschis în mine nişte ferestre mari, ca să se mai aerisească.
ai dat fuga până la magazin şi mi-ai cumpărat nişte draperii frumoase cu flori
în timp ce eu îmi lustruiam podeaua interioară.
noaptea târziu în faţa mea a venit o maşină care ne-a adus nişte mobilă nou nouţă
pe care noi doi să o aranjăm în mine după bunul nostru plac.
în sfârşit puteai să adormi în mine liniştită şi graţioasă ca de obicei
[....]
te uiţi cu atenţie la mine
îmi examinezi sufletul pe toate părţile
şi mă doare cumplit de mult
cum îmi răsuceşti sufletul în carne
[....]
înfloreşte un ocean în mine,
coastele mele de nisip sunt pline de alge şi bărci părăsite.
înăuntrul meu poţi găsi epave, peşti şi comori nemaivăzute,
poţi să stai pe marginea unei vertebre de-ale mele
să privim împreună cerul ce se formează în pieptul meu
în fiecare dimineaţă.
poţi să pescuieşti în mine oricât,
ai grijă să nu-ţi agăţi cârligul undiţei
în pereţii oceanului meu.
s-ar putea să curgă puţin sânge şi să polueze apa
[....]
s-a ars un bec în tine , aşa că
te-am luat de mână şi am căutat din magazin în magazin unul pe masură.
am găsit unele becuri mici, din hârtie dar erau prea uşoare
altele din fier îţi îngreunau trupul
mai erau unele becuri din ceaţă dar ele dispăreau pur şi simplu.
am luat o bucată din soare şi am înlocuit-o , dar era prea mult pentru tine.
nici becul făcut din flori nu funcţiona cum trebuie,
nu prea avea apă şi petalele se împrăştiau peste tot
în sfârşit
mi-am desprins un bec din mine şi ţi l-am înşurubat cu emoţii.
lumina ţi se revărsa din nou
fericită printre zâmbete
[....]
un pescar orb îşi aruncă undiţa în sus
cârligul ei agaţă colţul unei stele
pescarul trage puternic de undiţă,
desprinde cerul din balamale.
apoi îl înfăşoară cu grijă,
îl îndeasă în buzunarul hainei
şi pleacă uitându-se precaut în jur.
pe cealaltă parte , un alt pescar râde mut.
[....]
îmblânzitoarea
în fiecare colţ al casei stătea ascuns un poem ,
gata să sară la gâtul celor care îmi călcau pragul.
de când cu tine, poemele mele au devenit tot mai frumoase,
au întinerit chiar,
unora le-au dispărut ridurile.
acum că le vorbeşti într-un mod atât de liniştit,
ies la iveală şi se aşează singure pe masă.
pentru că mi-ai îmblânzit poemele ,
cuvinte dificile tremură la atingerea ta,
le înţeleg perfect
doar eu ştiu cel mai bine
cum e să simţi degetele tale
plimbându-se nestingherite pe omoplatul meu drept