Constantin CHEIANU
TRANSNISTRIA
În aprilie 1992, în timpul conflictului transnistrean, combatanţii moldoveni au ocupat o clădire de la periferia oraşului Tighina.
În decembrie 2000 foştii combatanţi moldoveni au ocupat o clădire proaspăt construită în centrul Chişinăului.
PERSONAJE:
LIDERUL
VASILE
VALERIU
GHEORGHE - foşti combatanţi
BORIS
SERGHEI
CUMĂTRUL
FEMEEA 1
FEMEEA 2
OFIŢERUL-POLIŢIST
SERGENTUL 1
SERGENTUL 2
PRIZONIERUL 1
PRIZONIERUL 2
7 COMBATANŢI UCIŞI
PROFESORUL
OMUL CU TRACTORUL
În spectacol vor fi folosite secvenţe filmate de postul de televiziune PRO TV despre ocuparea de către foştii participanţi la războiul transnistrean a clădirii de pe strada Coropceanu, din centrul Chişinăului.
PROLOG
Sunet de motor de tractor în depărtare.
În scenă - cei 7 Combatanţi.
I COMBATANT. În ziua aceea am culcat câţiva kazacioci. Şi gardiştii au ucis câţiva de-ai noştri. După care, am vrut să scoatem cadavrele, dar gardiştii au împuşcat în noi.
II COMBATANT. Când s-au băgat să-i scoată pe-ai lor, am tras şi noi în ei. „Asta vreţi, paţani, asta na-vă!”
III COMBATANT. După o altă luptă, când iar ne-am băgat să-i scoatem pe cei ucişi, ei iar au împuşcat în noi.... Şi după mai multe lupte, câmpul acela s-a umplut de cadavre.
IV COMBATANT. Era aprilie, totul în jur înverzea, vremea se făcea din ce în ce mai frumoasă, iar aerul se umplea de un miros din ce în ce mai parşiv. Ne vărsam maţele, da nu puteam scoate cadavrele nici noi, nici gardiştii.
V COMBATANT. Ne ziceam că dacă n-o să ne omoare războiul, o să ne omoare cadavrele acelea.
I COMBATANT. Într-o zi a venit omul cu tractorul... (Motorul de tractor se aude mai tare.)
VI COMBATANT. Într-o zi, după una din lupte, în liniştea care s-a lăsat, am auzit motor de tractor. În primul moment ni s-a părut că e un tanc. Era un tractoraş T–16, de-acelea cu caroseria dinainte.
V COMBATANT. A mers direct pe câmpul de luptă... Cu o împuşcătură din lansatorul de grenade îl făceai surcele. Tipul de la volan a lăsat motorul să funcţioneze şi a coborât din tractor.
În scenă apare Tractoristul şi toţi cei şapte se uită la el.
VII COMBATANT. L-am luat noi în vizorul armei...
II COMBATANT. L-au luat gardiştii în vizor....
IV COMBATANT. „Ce are de gând?” ne întrebam noi.
III COMBATANT. „Ce are de gând?” se întrebau gardiştii.
TRACTORISTUL se apropie de I COMBATANT.
I COMBATANT. (Uitându-se la tractorist) Nu cumva vrea să buzunărească cadavrele?... S-a apropiat de primul cadavru, s-a convins că e mort, l-a ridicat cu greu pe umăr şi a pornit cu el spre tractor.
I COMBATANT se lasă pe umărul Tractoristului şi acela îl scoate din scenă.
II COMBATANT. Ne-am zis că o fi vreo rudă de-a lui. A dus cadavrul până la tractor şi l-a depus în caroserie. Dar nu a plecat cu acel cadavru, a revenit după altul.
Tractoristul îl ia pe Combatantul II pe umăr şi îl scoate din scenă.
III COMBATANT. L-a dus şi pe acela în remorcă şi ne-am zis că o fi şi acela vreo rudă de-a lui. Dar el a revenit după al treilea. Atunci am înţeles că omul cu tractorul vroia să scoată toate cadavrele de pe câmpul de luptă.
Tractoristul îl ia pe umăr pe Combatantul III
IV COMBATANT. Şi a scos toate cadavrele de pe câmpul de luptă... Şi din ziua aceea, după fiecare luptă se auzea motorul tractoraşului lui. Ne uitam la el şi ne ziceam: „Uite-aşa mă va culege şi pe mine într-o zi de pe câmpul de luptă.”
Tractoristul îl ia pe umăr pe Combatantul IV şi îl scoate din scenă.
V COMBATANT. Nu a vorbit niciodată nici cu noi, nici cu gardiştii. Omul pur şi simplu îşi făcea treaba: noi luptam, el ne îngropa. În urma tractoraşului lui rămâneau de fiecare dată zeci de cărărui de sânge.
Tractoristul îl ia pe umăr pe Combatantul V şi îl scoate.
VI COMBATANT. Dacă după o luptă omul cu tractoraşul întârzia, îl chemam noi. Sau îl chemau gardiştii. Omul scotea cadavrele de pe câmp şi le înmormânta în gropi comune săpate tot de el cu un excavator.
II COMBATANT. Uneori, înainte de lupte, se întâmpla să-i zicem: „Frate, sapă gropi, azi o să ai de cărat.”. El se uita la noi de parcă ne-ar fi întrebat, cât să sape şi noi îi ziceam „Sapă multe, frate, multe.” Şi el înţelegea că urmează o luptă grea....
Tractoristul îl ia pe umăr pe Combatantul VI.
VII COMBATANT. Şi aşa a săpat gropi până la sfârşitul războiului.
(Fiind dus pe umăr cu capul în jos de Tractorist, continuă să vorbească) După război, rudele au putut găsi mormintele apropiaţilor lor doar datorită omului acesta. (este scos din scenă)
Sunete de motor de tractor îndepărtându-se.
SCENA 1.
Decembrie, 2000.
LIDERUL, VALERIU, VASILE.
Ceva mai izolat de ei fumează GHEORGHE.
LIDERUL. Încă o dată pe puncte. La opt dimineaţa suntem cu toţii aici. Coborâm pe Sfatul Ţării până la Coropceanu, ocupăm etajul 1, blocăm intrările, ferestrele.
VALERIU. Ce să avem cu noi?
LIDERUL. Ceva de mâncare, haine calde. O să rămânem acolo pe noapte. Poate nu numai pe-o noapte. După care vedem. S-ar putea să stăm acolo toată iarna.
VALERIU. Toată iarna?... O să îngheţăm, băi fraţilor, căldura nu e unită, apă nu-i, curent nu-i. Poate amânăm pe la primăvară, când se face mai cald?
LIDERUL. Ei intră în casă nouă într-o lună. Poate chiar până la anul nou. Şi pierdem momentul.
Apare FEMEEA 1.
VASILE. Ce-i, Sanda?
FEMEEA 1. Mergem şi noi cu Sveta.
VALERIU. Măi fetelor, acolo Dumnezeu ştie ce-o să fie! Frig, foame, murdărie. Şi OMON-ul ar putea să ne atace...
FEMEEA. L-am sunat aseară pe Petrică în Spania. El îmi dă voie.
VALERIU. Măi Sando, ai doi copii.
FEMEEA 1. Nu trebuie să-mi aminteşti tu de copiii mei! Voi i-aţi promis lui Petrică că o să mă ajutaţi? I-aţi promis ori nu i-aţi promis?
VASILE. Noi de Petrică nu uităm. O să-i facem şi lui parte.
FEMEEA. Eu merg cu voi. Oricum o să aveţi nevoie şi de femei acolo. Cine o să vă gătească mâncare?
LIDERUL. Sanda, mâine la opt dimineaţă sunteţi cu Sveta aici.
FEMEEA 1. Asta-i altă vorbă! (iese)
GHEORGHE. Băi fraţilor, voi chiar vorbiţi serios?
VASILE. În ce sens?
GHEORGHE. Voi chiar vreţi să ocupăm clădirea aia?... Adică, nu-i clar că ne mătură de acolo în zece minute?...
VASILE. O să măture 200 de oameni? Să încerce.
VALERIU. S-a trezit şi Gheorghe! Noi vorbim de-o săptămână de chestia asta iar el - „Chiar vreţi s-o ocupaţi”?!
GHEORGHE. Bun, să zicem că ocupăm clădirea... Şi vine OMON-ul peste noi. Ce facem?
VASILE. Sergiu de la OMON o să vină peste noi? Pavel de la OMON o să vină peste noi? Eu cunosc jumătate de OMON!
GHEORGHE. OMON-ul poate-i deja e acolo.
VASILE. Numai dacă nu ne-ai vândut tu.
GHEORGHE. Du-te băi, în!... Voi cum vreţi, eu nu particip la aşa ceva... Ce, chiar nu găsim alte metode?!
VASILE. Gheorghe, care alte metode? Spune, care altele! Proteste am organizat?... Am organizat! Greva foamei am făcut?... Am făcut! Şi? (gest indecent) Asta am obţinut!
LIDERUL. Las-să spună omul, poate el cunoaşte o metodă mai bună.
GHEORGHE. Eu nu cunosc o metodă bună, mie metoda voastră nu-mi place...
VALERIU. Ai văzut lista celor care trebuie să primească apartamente în blocul acela? Deputaţi, miniştri, generali!
VASILE. Aş înţelege dacă nu ar avea unde locui, grijania cui îi are, dar au cu toţii apartamente! Şi nu numai unul!
LIDERUL. Gheorghe, noi nu luăm apartamente străine, noi luăm ce-i al nostru.
VASILE.. Generalul Dabija, îl mai ţii minte?... Cel care a băgat un convoi de autobuze plin cu băieţi neînarmaţi şi i-au împuşcat pe toţi?... Şi el va primi apartament în acest bloc!
LIDERUL. Gheorghe, există Legea să se dea apartamente foştilor combatanţi? Există. Ei legea o respectă? N-o respectă. De opt ani!
GHEORGHE. Vă spun sincer, nu îmi place chestia asta... Cum, oameni buni, să ocupi o clădire? Ce, suntem la război?
VASILE. Gheorghe, în Transnistria luptai ca un zmeu, da aici parcă te-a vrăjit cineva.
GHEORGHE. În Transnistria luptam cu duşmanul şi ştiam că în spatele meu e statul. Şi statul, nu eu, o să răspundă pentru tot ce se face în război! Da acum iese că noi pornim împotriva statului...
VASILE. Stai să înţeleg. Deci, tu mâine nu vii cu noi?
GHEORGHE. Nu vin şi vă sfătuiesc şi pe voi să nu faceţi prostia asta.
LIDERUL. Băieţi, încă o dată: mâine la opt dimineaţa toţi suntem aici. (tare, pentru Gheorghe) Şi puneţi lacăt la gură.
Vasile îl atrage pe Lider într-o parte.
VASILE. (Liderului) Şi dacă ne vinde cineva şi mâine găsim OMON-ul acolo?
LIDERUL. Mergem pe varianta de rezervă, ocupăm clădirea cealaltă. Ai făcut rost de numărul de telefon de la PRO TV?
VASILE. Am toate telefoanele de la PRO TV.
SCENA 2.
Aprilie 1992.
Se aud împuşcături, rafale, explozii de grenade.
Intră LIDERUL, apoi VALERIU, PETRU, VASILE îmbrăcaţi milităreşte, înarmaţi, transpiraţi, murdari, morţi de oboseală.
VASILE. Etajul cinci e curat!...
PETRU. Şi patru e liber!
VALERIU. Gata, i-am măturat din toată clădirea!
De undeva de departe se aude o rafală de mitralieră. Cei trei se apleacă uşor.
VASILE. (arătând în direcţia de unde s-a auzit mitraliera) Au luat-o pe acolo. Înainte!...
LIDERUL. Pe loc repaus!
VASILE. Cum, „pe loc repaos”?...
LIDERUL. Rămânem în clădire.
VASILE. Cum rămânem? Parcă ordinul era să eliberăm oraşul?...
LIDERUL. S-a schimbat ordinul!
VALERIU. Cum s-a schimbat?! Când?... Dumnezeii mamii lor!
LIDERUL. Întărim clădirea şi ocupăm poziţie aici.
VALERIU. Fraţilor, dă-l în mă-sa de ordin, noi în câteva ore eliberăm tot Benderul!
LIDERUL. Îl eliberezi singur? Toţi au primit ordin să se oprească!
VALERIU. Hristoşii mamei lor de trădători!
LIDERUL. Întărim clădirea.
VASILE. Aţi văzut ce depozit de armament au aici? Cică „Armata a 14 nu se bagă, Armata a 14 nu se implică”! Da de unde, crucea măsii, au mitraliere, grenade, lansatoare de grenade, dacă nu de la Armata 14!?
VALERIU. Trebuie să chemăm televiziunea să filmeze tot arsenalul ăsta!
Vine GHEORGHE.
GHEORGHE. I-am prins pe doi. Un rus şi unul de-al nostru. Îi trimitem la Chişinău?
LIDERUL. Pe Iuda adu-l încoace.
Este adus Prizonierul 1.
LIDERUL. O-o, vechea cunoştinţă!... Ce-i, Slavic, o cauţi cu lumânarea? A câta oară te facem prizonier?... A patra?
PRIZONIERUL 1. A treia...
LIDERUL. Parcă spuneai de fiecare dată că gata, te laşi de război...
PRIZONIERUL 1. M-au luat cu de-a sila.
VASILE. (pregătit să-l lovească cu patul automatului în faţă) Dumnezeii mătii, când ţi-oi freca un pat de automat! De ce ridici arma împotriva fraţilor tăi, băi gandonule?
LIDERUL. El nu-i frate, el îi Iuda. Iar cu iudele noi nu discutăm mult...
PRIZONIERUL 1. (aproape scâncind) Ce să fac, dacă vin gardiştii şi mă ameninţă că îmi omoară soţia şi copilul?...
LIDERUL. Ia te uită, cu două săptămâni în urmă nu erai însurat, spuneai că gardiştii îi ameninţă pe mama şi pe tata, iar acum ai şi soţie şi copii. Peste o săptămână dacă te prindem o să spui că de-amu ai şi nepoţi şi strănepoţi!... Scoateţi-l şi aduceţi-l pe celălalt.
Prizonierul 1 este scos. Este adus Prizonierul 2. Gheorghe îi transmite actele Liderului.
LIDERUL (citind actele Prizonierului) „Frolov Victor Victorovici... Tambov, uliţa Ceapaieva, 6, kvartira 15”. Voennâi?
PRIZONIERUL 2. Net.
LIDERUL. A kto?
PRIZONIERUL 2. Injiner-stroiteli.
LIDERUL. Stroiti prişel Victor Victorovici?
PRIZONIERUL 2. Rossiiu zaşişati.
LIDERUL. Znacit dobrovoleţ?
PRIZONIERUL. Dobrovoleţ.
LIDERUL. Kakaia tut Rossia, Victor Victorovici?
PRIZONIERUL. Eta zemlia zavoievanna croviu moih pradedov. I ia obiazan ee zaşcicati.
LIDERUL. Poluciaetsia cto ia ne na svoei zemle?
PRIZONIEURL. Tî zaşişaeşi cto scitaeieşi svoim, ia – cto scitaiu svoim.
LIDERUL. A esli bî ia prişel v tvoi Tambov i skazal bî cto tam moia zemlia?
PRIZONIERUL. Ubil bî.
LIDERUL. Legko tebe! I tam, na tvoei zemle, voieval bî protiv menea, i zdesi na moei zemle voiuieşi... Ne jalco umirati?
PRIZONIERUL 2. A tebe?
LIDERUL. Victor Victorovici, davai dogovorimsia tac. Mne jalko ubivati tebea, tî neplohoi pareni. Ia otpuscaiu tebia no tî bolişe ne voiueşi i vozvraşcaeşisia v svoi Tambov.
PRIZONIERUL 2. Ia budu voievati do konţa.
LIDERUL. Poniatno... (lui Petru) Luaţi-l. (Prizonierul 2 este dus) Iuda – împuşcat, pe rus – trimiteţi-l la Chişinău.
VASILE. Îl trimitem la Chişinău, câinii îi dau drumul şi mâine-poimâine el iar împuşcă în noi!
LIDERUL. Vasile, Iuda-i Iuda. Iuda o trădează şi pe mamă-sa, da aista-i duşman adevărat, cu principii. Mie îmi plac din ăştia. Şi îmi place să-l bat în luptă, nu să-l împuşc neînarmat... Pe Iuda împuşcaţi-l şi chemaţi-l pe cel cu tractorul să-l îngroape.
Gheorghe iese. Se aud frânturi de fraze: „Încărcat arma!” „Băieţi, nu mă împuşcaţi... N-o să mai lupt, mă jur!... Băieţi!...” „Iudo, închide gura! A patra oară te juri! Iudele nu se iartă! Iudele nu au iertare!... În numele Patriei, Iuda va fi executat!!”
„Încărcat arma! (sunet de automate încărcate) „Foc!”, urmat de rafale de automat.
Peste câteva clipe se aude motor de tractor.
SCENA 3.
Decembrie 2000.
Foştii combatanţi au intrat în clădirea proaspăt construită de pe strada Coropceanu.
LIDERUL se uită pe geam, de el se apropie ceilalţi după ce au inspectat interiorul clădirii.
VALERIU. Are două intrări. Una e blocată. Ce facem?
LIDERUL. O blocăm şi pe a doua.
FEMEEA 1. Apă nu-i, curent nu-i, gaz nu-i.
VASILE. Aţi văzut cum s-au împrăştiat eroii?! Hristoşii mamii lor, am pornit încoace vreo 200 de oameni şi până aici, în zece minute, s-au împrăştiat care şi încotro ca potârnichile! Am rămas... câţi?... 12?
FEMEEA. 14, cu noi.
VASILE. Cum, domnule, în Transnistria mergeau la moarte cu capul sus, da aici, pe timp de pace, mai nu au făcut în pantaloni din cauza unor mârlani de birocraţi!
VALERIU. Ce facem, mai are rost să rămânem? Dacă eram 200, era altă treabă. Da numai 12... ne scot ca pe ţistari de aici.
LIDERUL. Cine ştie că suntem 12? Numai noi. Nici chiar cei care au spălat putina nu ştiu câţi am ajuns cu adevărat în clădire. Ocupăm poziţie la primul etaj, la celelalte nu avem ce căuta. Blocăm uşile, balcoanele, ferestrele. Lăsaţi semne pe la toate ferestrele, să se creadă că suntem mulţi.
VASILE. Crezi că o să aibă efect?
LIDERUL. Vasile, execută, nu discuta!
VALERIU. Am observat că sunt trase cabluri şi ţevi, dar nu sunt unite.
LIDERUL. O să le unim noi.
VALERIU. Cum?
LIDERUL. Vezi în blocul alăturat - au şi lumină, şi căldură. O să ne cuplăm la sistemul lor. Ce-a zis PRO TV-ul?
VALERIU. Au promis că vin
LIDERUL. Până vine PROTV-ul, blocăm intrarea. Pază punem aşa: doi oameni în apartamentele de la intrare, de partea asta a blocului, încă doi, de partea ailaltă. Ne schimbăm la fiecare 8 ore.
VALERIU. Când o să vină PRO TV-ul, să nu uiţi să scoţi grenada să o arate la televizor.
LIDERUL. (scoate o grenadă) O arătăm?
FEMEEA 1. Oameni buni, nu glumiţi cu asta...
LIDERUL. Fii pe pace, nu e de luptă, e un mulaj.
VASILE. Cum se cheamă chestia, când ţi se pare că ai mai trecut prin aşa ceva?...
LIDERUL. „Deja vu”?
VASILE. „Deja vu”! Parcă m-aş fi întors cu opt ani în urmă, ţineţi minte, când am ocupat clădirea în care se cuibărise Kostenko cu gardiştii. Atunci, când i-am prins pe cei doi, Slavic şi rusul.
VASILE. Nici Gheorghe nu a venit cu noi.
VALERIU. Foarte bine că nu a venit să-mi strice dispoziţia.
VASILE. Ce om neînfricat era în Transnistria şi în ce mămăligă s-a transformat acum!...
LIDERUL. Mda... Asta se cheamă „Plecat-am 200 din Vaslui...” şi i-am pierdut pe toţi pe drum... Trebuie să ajungem cumva la băieţii de la „Fulger”. Să-i chemăm să vină, dacă vor apartamente.
VALERIU. Când o să vină PRO TV-ul, să le spunem jurnaliştilor că suntem mai mulţi de 12. Vreo 30, spunem. Să nu uiţi să scoţi grenada s-o arate la televizor.
LIDERUL. Nu uit, Valerică, fii pe pace!
FEMEEA 2. Şi de ce, mă rog, repetaţi atâta „Suntem 12, suntem 12!...” Pe noi două de ce nu ne puneţi la socoteală? Ce, nu suntem oameni?
VALERIU. Bine, 14!
FEMEEA 1. Noi ce trebuie să facem?
LIDERUL. Fetelor, mâncarea, curăţenia, igiena – toate astea sunt pe seama voastră. S-ar putea să rămânem pe mult timp aici, aveţi grijă să nu ne umplem de păduchi până la primăvară.
FEMEEA 1. Păduchi pe aşa ger?
FEMEEA 2. O să stăm până la primăvară?
LIDERUL. S-ar putea şi până la vară.
FEMEEA 2. Cum să facem mâncare, la ce?
VASILE. Mâine aducem o butelie cu gaz.
LIDERUL. Şi una cu oxigen.
VALERIU. Pentru ce oxigen?
LIDERUL. Păi, aruncăm în aer toată clădirea. Am în vedere, dacă ne iau cu asalt.
SCENA 4.
Decembrie, 2000.
În faţa clădirii aşteaptă Valeriu, Vasile, mai în spate Liderul. Din dreapta scenei vin un Ofiţer de poliţie şi doi Sergenţi. Ofiţerul începe să strige din mers, gesticulând agresiv.
OFIŢERUL. (cu vocea ridicată) Ce, blea, o faceţi pe eroii, dumnezeii mamii voastre, vă credeţi la război, în Transnistria!? Aici nu-i Transnistria, crucea mamii voastre, ca să ocupaţi clădiri! Aţi rupt cuiul, sucilor! Vedeţi? (fluturând nişte hârtii, urlă) Vedeţi, vă întreb?!! Ordine de arest pentru toţi! Vă mănâncă puşcăria pe toţi! Voi de aici nu aveţi alt drum decât la puşcărie! E clar?... Clar, vă-ntreb?!!!
VALERIU. (calm) Arestează-ne...
OFIŢERUL. (urlând la un centimetru de faţa lui Valeiru) Vă arestez, blea, chiar acum!!!
VALERIU. Ce mai stai?...
VASILE. (băgând mâna în buzunar, mimând că ar avea o armă) Hai, dă-i drumul...
OFIŢERUL. (schimbă tonul) Băieţi, hai să vorbim ca între bărbaţi. (gest prin care îşi arată intenţia de a rupe ordinele) Eliberaţi clădirea şi eu le rup chiar acum... În faţa voastră! Mă jur că le rup.
VASILE. Ce ţi-au făgăduit şefii dacă ne scoţi de aici? Apartament, maşină?...
VALERIU. Sau poate (îşi pune două degetul pe umăr, acolo unde e locul epoleţilor) te faci colonel?...
OFIŢERUL. (pe alt ton) Fraţilor, eu vă înţeleg foarte bine, aveţi familii, aveţi probleme. Da aşa nu se face.
VASILE. Spune cum se face şi facem.
OFIŢER. Oameni buni, păi există lege, există căi legale! Cereţi o audienţă la ministru, eu ştiu, ieşiţi în piaţă, protestaţi!...
VALERIU. Te faci într-o ureche? Adică nu ştii că noi de opt ani protestăm, că am avut audienţă la toţi miniştrii de interne şi prim miniştrii din 1992 încoace, că am făcut greva foamei!...
OFIŢERUL. Şi credeţi că ce faceţi acum o să vă ajute mai mult? Voi după chestia asta nu mai obţineţi apartamente în vecii vecilor! Serios!
VASILE. Ai spus ce-ai avut de spus?
OFIŢER. Eu vă spun: luaţi-vă rămas bun de la apartamente.
VASILE. Te întreb, ai spus ce-ai avut de spus?
OFIŢERUL. (aprinzându-şi o ţigară, propune ţigări celor trei, ei refuză; complice, încet, uitându-se în părţi să nu fie observat) Bă fraţilor, între noi fie vorba, eu sunt de partea voastră. Pe cuvânt de cinste. Aţi făcut o chestie!... Mă jur că sunt de partea voastră... Băi, ce idee, he-he! Să ocupi o clădire construită pentru boieri!... (Gest de apreciere) A cui e ideea?
VALERIU. A lui Puşkin.
OFIŢERUL. Într-un cuvânt... Eu în locul vostru ştiţi ce-aş face acum? Aţi atras atenţia autorităţilor, v-au arătat la televizor, i-aţi pus pe toţi pe urechi! Efectul e maxim! Toţi au înţeles că, domnule, ăştia-s o putere! Eu sunt sigur, uite, să mor în locul ăsta, că după chestia asta vouă într-o lună-două vă dau apartamente! Ce – într-o lună?... Într-o săptămâna!
VALERIU. Nu ne-au dat opt ani şi acum o să ne dea într-o săptămână?
OFIŢERUL. Băi, serios, voi dacă ieşiţi acum de aici, câştigaţi totul. Şefii sunt speriaţi, opinia publică este de partea voastră! Cel mai bun moment!
VASILE Şi dacă nu ieşim?
OFIŢERUL. Voi ştiţi cât de enervat e ministrul! E-e, îi foc şi pară! Eu nu l-am văzut niciodată în aşa hal pe Ţurcan!
VASILE. Mă cac eu pe nervii lui Ţurcan, ai înţeles?
VALERIU. (apropiindu-şi faţă-n faţă de Ofiţer) Auzi, eu padle ca tine am întâlnit în Transnistria cu grămada. Ştii cât de simplu te rezolvam acolo? Te băgam într-un tufiş şi-ţi trăgeam un glonte-n căpăţână... Ce-mi umbli, blea, ca o curvă, „ba vă arestez, ba sunt de partea voastră”?! (apucându-l de piept pe Ofiţer, gata să-l lovească) Să-ţi fie clar, suka, eu de aici ies numai cu picioarele înainte! Şi te sfătuiesc prieteneşte: nu te mai băga aici, dacă nu vrei să mănânci un... hârleţ în cap.
LIDER. (băgându-se calm între Vasile de Ofiţer) Fraţilor, staţi, că voi nu înţelegeţi ceva. Oamenii ăştia au venit pentru un lucru concret, da noi îi luăm cu zburlita! (Ofiţerului şi celor doi Poliţişti, complice) Băieţi, dacă aveţi nevoie de apartamente, aşa şi spuneţi.
OFIŢERUL. Nu am înţeles...
LIDER. Noi nu am ocupat totul, mai sunt apartamente libere. Suntem creştini, ce naiba? Adică eu nu ştiu că locuiţi ca şi noi în câte o cameră de cămin cu soţia şi copilul?...
OFIŢER. Voi vă jucaţi cu focul.
LIDER. Să nu ziceţi că nu v-am spus. Azi până seara mai aşteptăm vreo paisprezece combatanţi. O să veniţi şi n-o să mai găsiţi nici un apartament liber.
OFIŢER. Îi clar... Dacă nu vreţi să vă înţelegeţi cu mine, o să staţi de vorbă cu OMON-ul.
LIDER. Cu OMON-ul o să stea de vorbă domnul... (arată cu degetul spre unul din geamuri)
OFIŢERUL. Care domn?
LIDERUL. Domnul Oxigen. Dacă nu vezi bine, îţi spun eu: acolo e o butelie cu oxigen gata de explozie. Jora – parcă aşa te cheamă? - dacă simţim o mişcare din partea voastră, jumătate din clădirea asta zboară în aer cu tot cu OMON, m-ai înţeles?... (glumeţ) Jora, tu je ştii câte clădiri am aruncat eu în aer în Transnistria!...
OFIŢERUL. Eu v-am prevenit. (pleacă; Sergentului care se reţine) Cojocaru, am plecat!
POLIŢISTUL. Eu rămân...
OFIŢERUL. Ce-ai spus, bă?
POLIŢISTUL. Eu rămân cu băieţii.
LIDERUL. (lui Valeriu şi Vasile, tare) Băiatului îi dăm apartamentul 24, cel din colţ de la etajul trei, nu?...
VASILE. Da, 24 e bun pentru el.
OFIŢERUL. (Lui Cojocaru) Nu te supui ordinului?
POLIŢISTUL. Eu de nouă ani locuiesc cu familia într-o cameră de cămin. M-am săturat de cămin.
OFIŢERUL. Mişcă, dumnezeii mătii, că te rup!...
LIDERUL. Jora, aici m-ai enervat... (Semn cu degetul câtre Ofiţer să se apropie de el; Ofiţerul ezită) Vino, băi, să-ţi spun ceva, să nu audă nimeni!...
Ofiţerul se apropie prudent şi Liderul îi şopteşte ceva la ureche.
OFIŢERUL. Băieţi, dacă ziceţi voi aşa, aşa să fie!... Eu nu am nici o... Cojocaru, tu hotărăşti ce faci, vrei să rămâi – rămâi, vrei – pleci, e problema ta... Hai, noroc, băieţi!...
Ofiţerul dă mâna cu fiecare din cei trei şi cu sergentul Cojocaru. Se retrage împingându-l pe celălalt poliţist care este la rândul lui pe punctul de a rămâne.
LIDERUL. Băieţi, la noapte primim oaspeţi. Vine OMON-ul peste noi...
VASILE. Ce facem, rămânem?
VALERIU (zâmbind, Liderului). Da tu ce i-ai zis la ureche?
LIDERUL. I-am cântat: (cântă) „Kak prekrasen etot mir”!...
Băieţii râd.
Este proiectat un Subiect de la PRO TV în care e vorba despre ocuparea de câtre combatanţi a clădirii.
SCENA 5.
Mai, 1992.
Clădirea de la periferia Tighinei în care combatanţii moldoveni stau de aproape o lună. Se aud din când în când împuşcături şi rafale în îndepărtare.
Rusul BORIS, combatant de partea moldovenilor, stă de pază la unul din geamurile clădirii. De partea cealaltă, la gardişti, stă de pază moldoveanul Serghei.
BORIS. (tare) Slâşi, okkupant?... Cego tî lezeşi na naşu Moldovu? Cego ne siditsia v tvoei Rosii?”...
SERGHE. Băi român împuţit, nu vorbi cu mine ruseşte, că eu nu-s rus! Eu îs moldovan şi îmi apăr pământul de voi, de români!
BORIS. Nikakoi ia ne rumân, ia russkii iz Leningrada... Sankt Peterburga!
SERGHE. Ce fel de rus eşti, dacă îi aperi pe români?
BORIS. Ia ne rumân zaşcişciaiu, ia etu zemliu zaşişcaiu! Ia zdesi jenilisia, u menia jena moldovanca, deti, i ia ih zaşcicşcaiu. A tî? Cito tî za moldovan, esli za odno s okkupantami! Pridnestrovie vsegda bîlo moldavscoie!
SERGHEI. Nu a fost şi nici n-o să fie a voastră! Pridnestrovia îi a Rusiei!... Dacă trăieşti în Moldova, de ce nu vorbeşti moldoveneşte?
BORIS. Ia vsio ponimaiu, prosto eşcio ne govoriu...
Pauză.
SERGHEI. Ce lucrezi?
BORIS. Voennâi ia. Starşii leitenant.
SEGHEI. Şi unde locuieşti?
BORIS. V Novâh Anenah.
SERGHEI. Am un văr la Anenii Noi. Sângur îs din Grigoriopol.
BORIS. U menia v Grigoriopole drug. Voencom.
SERGHEI. Kravcenko?
BORIS. Da! Serghei Eduardovici.
SERGHEI. Îl ştiu... Când, naiba, o să mă schimbe?
BORIS. Menia toje davno doljnî bîli smeniti...
Apar, pitindu-se, Vasile cu Valeriu pentru a-l schimba pe Boris la post.
VASILE. (încet, lui Boris) Boris, tî cito, sam s soboi razgovarivaieşi?
BORIS. Da net, s okupantom. Naş okazalsia, moldavanin.
VASILE. (uitându-se spre poziţia gardiştilor) Încă o iudă...
VALERIU. Boris, viso spokoino? Nicego podozriteinogo ne zametil?
BORIS. Vrode net. Kak bîlo nedeliu nazad, tac i seicias. Dolgo mî eşcio zdesi facem purici?
VASILE. Chiar aşa, cât naiba o să ne mai ţină în clădirea asta?
VALERIU. Nu ai auzit, „ei negociază”! Noi ne împuşcăm unii pe alţii, da ei „negociază”!
VASILE. Dacă tot îi linişte, mă gândesc poate să mă reped pe vreo două zile la Chişinău să susţin sesiunea... Mă tem să nu rămân cu restanţe.
VALERIU. Tu la ce facultate eşti?
VASILE. „Limba rusă în şcolile moldoveneşti”.
VALERIU. Multe examene?
VASILE. Trei.
VALERIU. Nu-s multe, reuşeşti... În trei zile le susţii.
VASILE. (uitându-se la poziţia gardiştilor) Uite, şi la ei se schimbă paza... Boris, acela-i Iuda?
BORIS. (uitându-se) Nu da...
VALERIU. (observând ceva la gardişti, apucându-se de cap şi ascunzându-se) Vă-hă-hă, Dumnezeii mă-tii!...
VASILE. Ce-i, băi?
VALERIU. Cel care îl schimbă pe Iuda la pază... îl vezi? E un cumătru de-al meu!...
VASILE. (uitându-se spre gardişti) Crezi că eu n-am cumătri pe acolo?... Ce faci, rămâi de pază, cu cumătru-tău, ori chemăm pe altcineva în locul tău?
VALERIU. Rămân...
VASILE. Boris, poşli.
Vasile cu Boris se retrag, Valeriu rămâne de pază.
Valeriu se uită insistent spre poziţia gardiştilor.
VALERIU. (tare) Cumătre, te faci că nu mă cunoşti?
CUMĂTRUL. Băi, cumătre, tu eşti? Mă tot uit, mă uit, zic îi el, nu-i el?...
VALERIU. Ce cauţi, băi, acolo?
CUMĂTRUL. Da tu?
VALERIU. Îmi apăr patria.
CUMĂTRUL. De mine?
VALERIU. Şi de tine!... Cumătra cum e? Finul?
CUMĂTRUL. Cumătra a plecat cu băiatul la rude la Nord. Oleg merge la 1 septembrie la şcoală.
VALERIU. Crezi că până la 1 septembrie se termină zavaruha asta?
CUMĂTRUL. La voi ce se aude?
VALERIU. Nu mai înţelegi nimic.
CUMĂTRUL. Nici la noi...
VALERIU. Şi cum, cumătre, te-ai dat cu dânşii?
CUMĂTRUL. Da cum de tu te-ai dat cu românii?
VALERIU. Iaca nu ştiam ce cumătru am şi ce zace în el!...
CUMĂTRUL. Iaca nici eu nu ştiam ce zace în cumătru-meu!...
VALERIU. Eu îmi apăr pământul de duşmani, băi, da tu?
CUMĂTRUL. Da mie ruşii nu mi-s duşmani.
VALERIU. Ruşii nu-s duşmani, da eu ţi-s duşman?
CUMĂTRUL. Cumătre, mai bine ne oprim aici, că nici nu bagi de seamă cum începem să împuşcăm unul în altul.
VALERIU. M-am lămurit...
SCENA 6.
31 decembrie 2000.
Mica bucătărie dintr-un apartament de la parterul clădirii ocupate de combatanţi, care e şi dormitor, şi bucătărie, şi stat major. Sunt în toi pregătirile pentru un modest revelion. Pe o masă se văd ceva farfurii şi câteva sticle de şampanie. Cele două femei trebăluiesc, combatanţii se adună încet unul câte unul în mica încăpere. În bucătărie arde un bec conectat brutal la un cablu. Din Piaţa Marii Adunări Naţionale se aud muzică şi voci.
VASILE. (uitându-se la ceas) Fetelor, până la Anul Nou a mai rămas jumătate de oră. Vă descurcaţi?
FEMEEA 2. De parcă ne-am pregăti pentru o nuntă? Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce ospăţ, răcituri şi sarmale nu v-am pregătit!
VASILE. (uitându-se p geam) Piaţa Marii Adunări Naţionale e plină cu lume! Cică vor fi şi focuri de artificii.
FEMEEA 1. Cât cheltuiesc ei pe focuri de artificii, mai bine ar da un apartament unui combatant!
VALERIU. (către Lider) Poate să le spunem şi băieţilor de la pază să vină să bea o cupă de şampanie...
LIDERUL. (dă negativ din cap) Nimeni nu părăseşte postul.
VALERIU. Atunci să le ducem o şampanie la post.
LIDERUL. Băi, am spus „nu”! Când termină slujba, atunci o să bea şampanie.
Intră Cojocaru.
COJOCARU. Avem musafiri. Gheorghe...
Intră Gheorghe cu o sticlă de şampanie.
GHEORGHE. Bună seara, băieţi şi La mulţi ani!
Cei prezenţi nu par foarte încântaţi. Gheorghe dă mâna cu ei.
GHEORGHE. Am venit şi eu! Sau nu se poate!...
VALERIU. La revelion?...
GHEORGHE. Ei, la revelion!... Am venit cu totul. Să fiu cu voi!... Recunosc, băieţi, nu am avut dreptate, am greşit. Trebuia să vin de la început cu voi.
VASILE. Te-ai trezit târziu, Gheorghe, apartamente libere nu mai sunt!
După o mică pauză Vasile izbucneşte în râs urmat de ceilalţi.
GHEORGHE. Nu am venit după apartament... Se aude că vor să trimită OMON-ul peste voi... Peste noi...
Râsetele se întrerup brusc. Linişte.
LIDERUL. Când?
GHEORGHE. (deschizând şampania pe care a adus-o) Nu ştiu. Am auzit de la nişte băieţi de la OMON.
LIDERUL. Avem şi noi băieţi la OMON, dar nu ne-au spus nimic...
GHEORGHE. Băieţi, ce am auzit, aia vă spun. (destupă şampania) Hai să întâmpinăm anul nou. (toarnă în paharele pregătite pe masă)
VALERIU. (luând paharul) Gheorghe, drept să-ţi spun, cam începusem să am bănuieli în privinţa ta.
GHEORGHE. Te înţeleg foarte bine. Şi eu în locul vostru aş fi avut bănuieli. Hai, băieţi, cele rele să se spele, cele bune să se adune. La mulţi ani!
În Piaţă se aude vocea preşedintelui Lucinschi.
PETRU. Linişte, vorbeşte Lucinschi!
VASILE. Dă-l, măi, în mă-sa, că nu vreau să aud de dânsul! Din cauza lui stau şi îngheţ aici!
GHEORGHE. Văd că nu mai îngheţaţi voi aici cu totul! Căldurică este, apă aveţi, gaz este! De unde le aveţi pe toate?
VALERIU. Ne-am unit la sistemul celor din blocul vecin.
GHEORGHE. Şi v-au lăsat, nu v-au deconectat?
VALERIU. Ne-au deconectat. Numai că după ce le-am făcut noi o chestie, tot ei ne-au reconectat. Spune-i, Vasile, că tu povesteşti mai bine.
VASILE. Ne-au deconectat apa rece. Noi, zicem, ce facem? Am conectat apa care vine în calorifere la ţevile pentru apă rece. În apartamentele din blocul vecin pe toate ţevile curgea uncrop cu rugină. Vor să se spele – curge uncrop cu rugină, vor să facă mâncare – uncrop cu rugină.
Gheorghe râde.
VASILE. Unul povestea cum şi-a făcut treaba în veceu şi când a dat drumul la apa, şi-a opărit curul.
Gheorghe râde.
VASILE. Ei ne-ai deconectat şi tot ei ne-au reconectat.
FEMEEA 1. Apropo, apă iar nu-i...
LIDERUL. Cum nu-i? De când?
FEMEEA 1. De vreo jumătate de oră.
LIDERUL. Şi de ce nu mi-ai spus până acum?...
VOCEA LUI LUICNSCHI. Stimaţi concetăţeni. Trăim ultimele clipe ale anului 2000, care, în ciuda multor dificultăţi, a fost, totuşi un an bun pentru cetăţenii noştri.
VASILE. Sigur, bunătate de an!
PETRU LUCINSCHI. Intrăm într-un nou an, dar, de fapt, intrăm într-un nou mileniu...
Brusc se stinge lumina. Întuneric beznă.
VASILE. Hopa! Am intrat în noul mileniu... Ne-au deconectat... Şi apa au închis-o!
VALERIU. Şi apa închisă, şi curentul... Nu vi se pare suspect?...
Se aude un zgomot de-afară.
LIDERUL. Toată lumea la posturi!! Vine OMON-ul!!
Agitaţie, învălmăşeală, veselă căzută, cineva aprinde o lanternă, altcineva o lumânare toţi bărbaţii dispar, rămân doar cele două femei.
Brusc izbucnesc explozii şi focuri. Cele două FEMEI ţipă şi se culcă la podea. Stau îmbrăţişate, ghemuite. Încă un şir de explozii şi focuri urmate de ţipetele celor două femei.
Exploziile şi focurile se vor repeta în continuare şi, fiindcă acestea sunt urmate de strigăte şi urale, femeile înţeleg într-un sfârşit că este vorba despre focurile de artificii din piaţă.
FEMEEA 2. Sanda, sunt focuri de artificii, în piaţă... Ne-am speriat ca proastele...
FEMEEA 1 continuă să rămână la podea, începe să se scuture de umeri, să plângă înfundat, apoi va izbucni în hohote de plâns printre bubuiturile focurilor de artificii şi uralele mulţimii.
FEMEEA 1. Ţară nenorocită... Ţară nenorocită... (Bubuitură) Mi-a luat soţul la război... Acum soţul e departe de mine, la construcţii în Spania... Ţară de căcat! La ce îţi trebuie poliţie, dacă îţi baţi joc de poliţişti? De ce îi faci poliţişti, ca pe urmă să-i împingi să-şi ia lumea-n cap. (Bubuitură) M-am săturat să trăiesc pe la gazde şi cămine, m-am săturat să trăiesc fără soţ, nu mi-am văzut copii de o lună de zile... M-am săturat de sărăcie... M-am săturat de aşa viaţă!!
FEMEEA 2. Hai, lasă, puişor, lasă, nu plânge, calmează-te!... (Bubuitură)
FEMEEA 1. De ce stau aici şi dârdâi de frig şi frică? Şi cât o să mai stau? Şi ce folos că stăm? Precis n-o să iasă nimic din toată treaba asta, precis n-o să obţinem apartamente. O să ne închidă! O să ne bage la puşcărie pe toţi! Astea-s apartamente pentru boieri şi miniştri, nu pentru noi! (Bubuitură) Mereu cu frica în sân, zi şi noapte, zi şi noapte!... Acuşi vine OMON-ul, acuşi ne atacă! O să ne scoată pe sus de aici, o să vezi! O să ne scoată pe targă!... Şi unde mă duc eu, doamne, unde?... Iar la cămin cu doi copii, iar în mizeria aceea!?... Doamne, ce viaţă nenorocită, nici o bucurie în viaţa asta, nici o speranţă! La ce m-am măritat, la ce naiba am mai făcut copii, ca să mă chinui pe mine şi să-i chinui pe ei?! Doamne, chiar am s-o duc aşa până la bătrâneţe prin cămine şi la gazde?... (făcându-şi cruce) Doamne Maica Domnului, apără-ne şi păzeşte-ne, precis o să ne ridice de aici!... O să ne bage la puşcărie! O să ne omoare! O să ne omoare! O să rămână copiii fără mamă!... (plânge în hohote)
Pe parcursul monologului de mai sus, în cameră vor intra câte unul combatanţii şi se văr aşeza lângă cele două femei, încercând să o potolească pe FEMEEA 1. Încet-încet se va lăsa liniştea.
O oră mai târziu. Aceiaşi încăpere. Combatanţii şi cele două femei dorm la podea care şi încotro, încotoşmănaţi, înveliţi în pături vechi. În liniştea deplină de undeva de departe se aude motor de tractor. Sunetul va creşte în intensitate, apoi în scenă va apărea Omul cu Tractorul. El se uită lung la cei de la podea, după care se plimbă printre ei, aplecându-se de-asupra fiecăruia de parcă ar verifica, dacă sunt vii. În final, va mai arunca o privire asupra tuturor, va ieşi din scenă şi motorul de tractor se va stinge treptat.
Brusc, Vasile emite un strigăt şi se scoală.
VALERIU. Ce-i, Vasile?
VASILE. Nimic... Am avut un vis urât... (se culcă)
SCENA 7
Iunie, 1992.
VASILE, la Chişinău, la sesiune, ia un bilet de pe masă.
VASILE(citeşte) „Dramaturgia lui Vasile Alecsandri”. Vasile Alecsandri a scris piesele...
PROFESORUL. Nu ai nevoie să te pregăteşti?
VASILE. Nu, că mă grăbesc.
PROFESORUL. Trebuie să te întorci la război?...
VASILE. Întocmai.
PROFESORUL. Bine. Şezi, Vasilică.
VASILE (aşezându-se). „Vasile Alecsandri a scris piesele „Chiriţa în Iaşi”... „Chiriţa în provincie”...
PROFESORUL. Cum e acolo? Hai, povesteşte ceva. Ori nu ai voie?
VASILE. Cum să fie – e război.
PROFESORUL. Război-război? Împuşcaţi în ei?
VASILE. Împuşcă ei în noi, împuşcăm noi în ei... „Vasile Alecsandri a scris „Muza de la Burdujăni”, „O scrisoare furtunoasă”...
PROFESORUL. Tu cum ai ajuns acolo? Te-au ridicat de la facultate?
VASILE. Nu, m-am dus singur... A, nu „O scrisoare furtunoasă”, ci „O noapte furtunoasă”!...
PROFESORUL. Chiar te-ai dus singur?
VASILE. Normal. Satul meu e pe malul Nistrului. Băieţii din sat mi-au zis că gardiştii transnistrenii îşi fac de cap prin sat, bat oameni, violează fete. Şi m-am dus să-mi apăr satul.
PROFESORUL. Şi sunteţi mulţi băieţi din sat?
VASILE. Noi suntem acolo cu clasa. În sens, cu băieţii din clasă. Pe noi, în 1985, ne-au luat toţi băieţii din clasă în Afganistan. Şi am rămas în viaţă.
PROFESORUL. Mor mulţi de-ai noştri?
VASILE. Când şi cum. Uneori într-o săptămână poate să nu moară nimeni, alteori într-o zi mor zece oameni... „În piesa „O noapte furtunoasă” Vasile Alecsandri critică alegerile aşa cum se făceau ele pe timpul lui. Unul din personajele principale este Cetăţeanul Beat... Turmentat, care îi întreabă pe toţi: „Eu cu cine votez”.
PROFESORUL. Vasilică, tu nu te temi?
VASILE. Nu.
PROFESORUL. D-apoi se împuşcă, băi, se moare... Nu te temi de moarte?
VASILE. Eu am trecut prin Afganistan. Acolo era mai rău. „Alte personaje din „O noapte furtunoasă” sunt Caţavencu... Guliţă... Rică Venturiano... Miţa Baston...”
PROFESORUL. Ai ucis pe cineva?
VASILE. Îhî... A, am greşit, Caţavencu este din „O scrisoare pierdută”! Rică Venturiano este din „O noapte pierdută”... î-î, „O noapte furtunoasă”.
PROFESORUL. Luaţi şi prizonieri?
VASILE. Luăm... Ă-ă... Zaharia Trahanache, Farfuridi...
PROFESORUL. Şi ce faceţi cu ei? Cu prizonierii, am în vedere... Îi trimiteţi la Chişinău?
VASILE. Îi trimiteam înainte. Acum nu-i mai trimitem.
PROFESORUL. De ce?
VASILE. La Chişinău le dădeau drumul şi ei iar veneau şi luptau împotriva noastră. Pe unul l-am făcut prizonier de patru ori.
PROFESORUL. Şi ce faceţi cu ei?
VASILE. Îi împuşcăm pe loc... „Iaşii în carnaval”... nu, nu, „D-ale carnavalului”... Sau totuşi „Iaşii în carnaval”?... M-am încurcat cu totul...
PROFESORUL. Cum îi împuşcaţi?...
VASILE. Cu automatul. Ei îi împuşcă pe ai noştri dacă îi prind, noi pe ai lor. Ştiţi câte griji ai cu prizonierii, câte hârtii trebuie să completezi?! O grămada probleme. „Net celoveca, net problemî”, cum se zice.
PROFESORUL. Te ascult şi parcă nici nu-mi vine a crede. Parcă ai povesti un film.
VASILE. Şi nouă acolo ni se pare uneori că suntem în film.
PROFESORUL. Vasilică, tragi nădejde c-o să biruim?
VASILE. Noi demult biruiam, dacă nu se băga Armata a 14 de partea lor. „Vasile Alecsandri a mai scris şi piesa „Chiriţa în balon”.
PROFESORUL. Armata a 14 nu ar putea să vină peste noi la Chişinău?
VASILE. Eu ştiu?... „Chiriţa în balon”, „Chiriţa în Iaşi”, „Chiriţa în provincie”.
PROFESORUL. (răsfoind matricola) Văd că mai ai de susţinut mâine „Istoria pedagogiei”?...
VASILE. Mâine nu pot. Eu azi mă întorc pe poziţie.
PROFESORUL. Şi când susţii examenul?
VASILE. Eu ştiu?... După război.
PROFESORUL notează ceva în matricolă
VASILE (apucându-se de cap) E-e...
PROFESORUL. (scriind) Ce-i, Vasilică?...
VASILE. Dom profesor, mătincă am încurcat totul. În loc să vorbesc despre piesele lui Alecsandri, am vorbit despre piesele lui Caragiale...
Profesorul îi întinde matricola lui Vasile.
PROFESORUL. Eu am semnat, Vasilică. Nota o pui tu, care vrei...
SCENA 8.
Martie, 2001. Aceiaşi bucătărie-stat-major.
VASILE. Comuniştii au biruit în alegeri. Voronin cică s-a lăudat că ne scoate într-o jumătate de oră de aici.
LIDERUL. Să încerce.
VALERIU. Noi ne temeam de Lucinschi, da Voronin îi mai parşiv.
LIDERUL. Nu mă tem nici de Lucinschi, nici de Voronin, nici de cine o să vină după Voronin.
COJOCARU. (uitându-se pe geam) Se întâmplă ceva. Au scos santinelele care ne păzeau pe noi. Ce să fie? Ne lasă în pace?
VALERIU. (Uitându-se pe geam) Ori ne pregătesc ceva... Uite cum ies toţi colaboratorii din Ministerul Justiţiei... Şi de la „Ginta Latină”... Băi frate, asta se cheamă evacuare... Ei evacuează clădirile!
VASILE. (uitându-se pe alt geam) Aţi văzut că suntem filmaţi din Ministerul Justiţiei?
VALERIU. (uitându-se pe geam) Unde?
VASILE. La etajul trei, la geamul din colţ. Nu te chinui să-l vezi, nu se vede, trebuie să-i prinzi lucirea lentilei de la cameră. Lunetiştii în Transnistria tot aşa îi vânam – numai după lucirea lentilei. (ochind cu o armă imaginară în cel care filmează) Poc! şi l-am culcat.
COJOCARU. În spatele Parlamentului se văd nişte autobuze pline cu militari... Băieţi, e bâja...
Femeea 1 îşi apucă capul cu mâinile.
VASILE. (uitându-se la autobuze) Cum spuneai că se cheamă chestia când ţi se pare că ai mai trecut odată printr-o întâmplare fix ca şi cea prin care treci?
LIDERUL. „Deja vu”.
VASILE. Vă amintiţi sfârşitul războiul? Fix aşa a fost. Gardiştii şi-au scos santinelele lor, după care am primit şi noi ordin să le scoatem pe ale noastre. Apoi au venit vreo cinci autobuze cu pacificatori, să le predăm armele. Şi uite-aşa am pierdut noi războiul...
VALERIU. De ce am depus atunci armele, de ce nu am venit la Chişinău să-i terminăm pe toţi nacialnicii şi generalii!
VASILE. Vă amintiţi, ne tot convingeau ore la rând la portavoce: „Combatanţi! Părăsiţi clădirea! A fost semnat acordul de încetare a focului! Predaţi armele! Părăsiţi clădirea!”
De afară se aude o voce la portavoce.
VOCE. „Combatanţi! Părăsiţi clădirea. Sunteţi aşteptaţi cu toţii în audienţă la Ministrul de Interne. Dacă în jumătate de oră nu veţi evacua clădirea, va fi organizat asaltul! Daţi dovadă de înţelepciune şi bun simţ! Părăsiţi clădirea!”
VASILE. Nu vă spuneam – „deja vu”!... Dumnezeii măsii de „deja vu”!
Femeea 1 începe să se pregătească pentru a părăsi clădirea – îmbracă paltonul, strânge nişte haine şi obiecte într-o plasă. Exemplul îi este urmat de Femeea 2.
Intră Gheorghe.
GHEORGHE. Ce-i, băieţi, am mai pierdut un război?...
VASILE. Da tu parcă te-ai bucura?!
GHEORGHE. Nu mă mai bucur!... Nu avem ce face, trebuie să părăsim clădirea.
VASILE. Iaca aici nu-i „deja vu”. În 1992 Gheorge nu zicea „Să părăsim clădirea”, ci „Haidem la Chişinău să-i împuşcăm pe toţi şefii”. (către Lider) Şefu, ce facem?
LIDERUL. Pe loc repaus. Nu vor organiza nici un fel de asalt. Ne sperie. Iar dacă se organizează asaltul, băieţii de la „Fulger” mi-au promis că vin în clădire să ne apere.
GHEORGHE. Nu vine nimeni! Eu ştiu precis că n-o să vină şi va fi asalt!
VASILE. Da de unde ştii tu şi încă precis?
GHEORGHE. (arătând la geam) Priviţi!... Unde-i binoclul? (ia un binoclu şi se uită pe geam) Vedeţi acolo cinci autobuze pline cu OMON?
VASILE. Ştiu şi fără binoclu că e OMON-ul...
GHEORGHE. Nu vă spun eu?! Nu vă spun?!
LIDERUL (scoţând un pistol) Gheorghe, te-ai cărat imediat de aici!...
Moment de tensiune generală la văzul armei.
LIDERUL. Cum ai ajuns, Gheorghe, să ne vinzi? (Către ceilalţi) Gheorghe a fost trimis de câini încoace...
GHEORGHE. Eu trimis? Ce tot spui?
LIDERUL. Unde ai fost aseară?
GHEORGHE. Aseară?...
LIDERUL. Ai ieşit din clădire la 7 seara şi te-ai întors la 11. Unde ai fost în intervalul ăsta?
GHEORGHE. Acasă am fost. Să-mi văd familia.
LIDERUL. Minţi, Gheorghe! La cafeneaua kaghebiştilor „Anotimpuri” ai fost! Unde te-ai întâlnit cu doi clienţi! Te-a urmărit omul meu. Şi ce le-ai povestit Gheorghe – câţi suntem, ce avem de gând să facem, cum e organizată apărarea, pe unde e mai bine să pătrundă în clădire? Da că am adus jumătate de tonă de hexaghen şi am depozitat-o în subsol nu le-ai spus?...
VASILE. Ce ţi-au promis, Gheorghe, cu ce te-au cumpărat? Cu un apartament? Noi luptăm aici pentru toţi, tu lupţi numai pentru tine...
LIDERUL. Dispari în secunda asta, că fac un păcat cu tine!
Gheorghe iese înfricoşat.
De afară se aude o voce la portavoce.
VOCE. „Combatanţi! Părăsiţi clădirea. Este ordinul Ministrului de Interne. Dacă în jumătate de oră nu veţi evacua clădirea, va fi organizat asaltul! Daţi dovadă de înţelepciune şi bun simţ! Părăsiţi clădirea!”
Liderul se uită prin binoclu afară.
LIDERUL. Toată lumea părăseşte clădirea.
VASILE. Nu aşteptăm băieţii de la „Fulger”?
LIDERUL. Nu! Toţi părăsesc clădirea.
VALERIU. Tu nu mergi?
LIDERUL. Nu.
VASILE. Fără tine nu plecăm...
LIDERUL. O să plecaţi. Vă duceţi şi spuneţi OMON-ului aşa. Într-o oră să evacueze tot cartierul ăsta. Da tot cartierul, nu numai unele clădiri e clar? Poate chiar şi cartierele învecinate. Eu cred că valul exploziei o să ajungă până în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
VASILE. (îngrozit) Băi frate, nu fi nebun...
LIDERUL îndreaptă pistolul spre Vasile.
LIDERUL. Vasilică, tu je ştii că eu nu glumesc cu chestii de-astea...
VASILE. Noi nu plecăm nicăieri! Eu nu plec!
LIDERUL. Afară!!
VASILE. Nu plec!!
LIDERUL. Te împuşc!!!
VASILE. Împuşcă-mă!!!
Pe parcursul scenei de mai sus, odată cu creşterea tensiunii, va creşte şi un zgomot.
VALERIU. Ce se aude?... Au început?
VASILE. Nu sunt băieţii de la „Fulger”?...
În cele din urmă, zgomotul se transformă în sunetul unui motor de tractor, care va umple spaţiul scenei, al sălii.
FEMEEA. Doamne, ce-i asta, ce se aude?...
VALERIU vrea să iasă să vadă ce se întâmplă, dar în întâmpinare îi vine OMUL CU TRACTORUL, care îl aduce în spate pe COMBATANTUL 1.
Omul cu Tractorul îi va aduce pe rând pe toţi cei 7 Combatanţi.
COMBATANTUL 1. Trebuie umpluţi saci cu nisip şi puşi la balcoane şi ferestre! Ocupăm poziţii în toată clădirea! Găsim nişte capete de ţevi şi le scoatem gurile pe geamuri, las-să creadă că sunt puşti! Nu aveţi voie să plecaţi!
COMBATANTUL II. Nu aveţi voie să cedaţi! Le-aţi dovedit în Transnistria că puteţi lupta – o să le dovediţi şi aici că suntem mai tari decât ei! Noi acolo ne apăram Patria, ei aici îşi apărau cururile şi fotoliile. Asta fac şi astăzi.
COMBATANTUL III. Nu aveţi voie să cedaţi! Nu aveţi voie să ieşiţi de aici! Nu credeţi în promisiunile lor! Ce folos că aţi protestat opt ani, că aţi făcut greva foamei!? Puteaţi muri sub ferestrele Guvernului şi ei nu mişcau un deget.
COMBATANTUL I. I-a enervat doar faptul că aţi ocupat clădirea asta! Le-aţi rupt bucăţica de la gură! Dacă nu ocupaţi clădirea asta, eraţi pentru ei nişte morţi ca şi noi!
COMBATANTUL II. Ei, dacă ar putea, v-ar face la toţi monumente şi v-ar aduce flori, numai să nu-i împiedicaţi să fure!
VASILE. Ei, dacă ar putea le-ar face la toţi oamenii din ţara asta monumente şi le-ar aduce flori, numai să nu fie împiedicaţi să fure. Ei nu o ţară de oameni vor să conducă, ei vor să conducă o ţară de monumente!
COMBATANTUL 6. Nu veniţi la monumentele noastre, pentru că monumentele acestea sunt nişte minciuni! După război, chiar a doua zi după încheierea războiului, ei ar fi vrut să uite de noi, să nu existăm, să ne evaporăm cu tot cu monumente.
COMBATANTUL 3. V-ar fi vrut şi pe voi înmormântaţi. Să vă dea medalii post mortem. Să vă aducă de două ori pe an câte două flori la monumente, atâta ar fi vrut, nimic mai mult! Ei nu case vroiau să vă dea după război! Câte două buchete de flori pe an – atâta vroiau sa vă dea!
COMBATANTUL VI. Duşmanii noştri nu au fost gardiştii. Duşmanii noştri au fost la Chişinău. Noi nu în faţa gardiştilor am pierdut războiul, noi am pierdut războiul în faţa hoţilor şi trădătorilor de la Chişinău.
COMBATANTUL I. Voi încă nu aţi înţeles ce s-a întâmplat în 1992? Voi nu aţi priceput că a fost pentru prima dată, din 1812 încoace, când am spus şi noi, basarabenii, un cuvânt despre noi! Pentru prima dată am ridicat capul sus! Da, am pierdut, dar am spus asta. Noi am spus! Generalilor le-a fost frică, dar noi am spus!!!
COMBATANTUL II. Să ştiţi, noi!... noi!!!... (cu voce coborâtă) Noi, dacă rămâneam în viaţă, nu am fi părăsit niciodată clădirea aceasta! Noi nu am fi părăsit-o niciodată!!!
COMBATANTUL5. Nu aveţi voie să cedaţi, voi nu staţi aici nu numai pentru voi, voi staţi aici şi pentru noi! Voi staţi aici pentru toţi oamenii înjosiţi şi batjocoriţi din ţara asta! Voi trebuie să le arătaţi la toţi că îşi pot apăra demnitatea!
COMBATANTUL 7. Dacă nici voi n-o să mai aveţi caracter în ţara asta, dacă nici voi n-o să le spuneţi ce canalii şi mârlani sunt toţi cei de la Putere, cine să le-o mai spună?! Toţi politicienii sunt canalii!! Cine să le-o spună?! Voi trebuie să mergeţi până la capăt!
COMBATANTUL 1. Noi am căzut acolo, noi am rămas în pământ acolo, dar voi? Voi ce aţi făcut?
VASILE. Iar noi ne-am întors de la război, la fel cum s-au întors părinţii noştri ridicaţi din Siberia. Nimeni nu vroia să li se uite în ochi părinţilor noştri! „Nu eu te-am trimis în Siberia!”
VALERIU. Nimeni nu vroia să ni se uite nouă în ochi! „Nu eu te-am trimis în Transnistria!”
VASILE. Nici de gând nu aveau să le întoarcă părinţilor noştri casele şi averile furate.
VALERIU. Nici de gând nu aveau să ne dea o casă să avem unde locui!
VASILE. Noi am apărat acest stat! Pentru ce am apărat acest stat – ca el să-şi bată joc de noi?!...
EPILOG
LIDERUL, VASILE
Liderul şede pe pragul clădirii, cu capul între mâini. Vasile se aşează lângă el şi îi pune braţul pe umeri.
VASILE. Frate, am învins!... Ai văzut, s-au speriat, nu au mai organizat asaltul?... Am învins!... Au zis că într-o oră ne aduc ordine de repartiţie!... Am învins... Nu am crezut niciodată că vom ajunge la ziua asta... Îţi spun sincer, eu nu credeam nici o clipă că vom obţine apartamentele astea... Numai datorită ţie am biruit... (îmbrăţişându-l de umeri pe Lideri) Zău, îmi eşti mai mult decât un frate... O să trăim ca fraţi, la acelaşi etaj, pe acelaşi palier...
LIDERUL. N-o să locuim pe acelaşi palier...
VASILE. Cum n-o să locuim pe acelaşi palier? De ce?
LIDERUL. Vasile, tu crezi că eu am stat o iarnă aici pentru un prăpădit de apartament?... Eu locuiesc la socrii mei, aici, lângă Chişinău. Mie mai mult nu-mi trebuie. Las-să ia apartamentul băieţii care nu au nimic... Eu nu am avut nevoie nici o clipă de apartament, eu am vrut să le dovedesc câinilor că sunt mai tare decât ei... Şi că ei nu sunt decât nişte câini! Şi că eu nu am pierdut războiul! Şi le-am dovedit... Le-am dovedit!...
VASILE. Le-am dovedit!... Hai, frate, că ne-au venit nevestele şi copiii la casa lor... Hai, să-i întâmpinăm...
De partea dreaptă a scenei stau combatanţii şi cele două femei, de partea stânga stau soţiile şi copiii lor. Doi copii strigă la un moment dat „Mămica!” şi aleargă în întâmpinarea FEMEII 1, care îi îmbrăţişează în mijlocul scenei. După care toţi o rup de fugă şi se îmbrăţişează în mijlocul scenei.
Răsună piesa „Kak prekrasen etot mir”.
C O R T I N A