George MUREŞAN

 

Întocmai ca numeroase genii romantice chinuite, scriitorul Mrazov nu putea fi inspirat şi plin de talent decît dacă era nefericit. Avea nevoie de ceva, de o durere în tălpi, de o suspiciune, de vremea proastă de afară, în fine, de un lucru anume care să meargă prost - altminteri, nu era bun de nimic. Cele mai mari capodopere le-a scris atunci cînd din prostia medicilor s-a crezut că e bolnav de cancer, respectiv, după ce îl prinseseră derbedeii pe stradă şi îl snopiseră în bătaie. În schimb, după căsătoria cu frumosul manechin Hilda, nu mai produsese nimic, şi cititorii şi editorii începeau să-şi piardă răbdarea.

Niciodată n-am fost mai fericit decît acum, că sunt alături de tine, îşi încheie mărturisirea micuţul Mrazov, cuibărit la sînul frumoasei lui soţii, în braţele ei de femeie falnică, de 1m85. Şi iată, dacă sunt fericit, nu pot scrie! Nu e vina mea, sper să mă iubeşti şi aşa.

Bineînţeles că, deocamdată, Hilda putea să-l iubească şi aşa. Dar fără să fie un geniu, îi încolţi în minte o idee. În seara următoare, soţul se întoarse de la catedră bombănind. Trebuise să ţină o conferinţă, şi în mod inexplicabil, i se rupseseră bretelele chiar cînd intra în aulă. Ulterior, constatase că o mînă criminală i le secţionase aproape pe de-a-ntregul. Astfel, a trebuit să-şi ţină conferinţa cu o mînă în buzunar. La întoarcere spre casă, a fost controlat în autobuz, şi cînd să scoată abonamentul, ia-l de unde nu-i! Cineva i-l furase. Se pare că am duşmani şi eu nu ştiu, a zis Mrazov, şi Hilda l-a strîns în braţele ei, ca să-l căineze. În acea seară, Mrazov a început primul capitol dintr-un nou roman. Suna bine, şi inspiraţia îi creştea odată cu furia. Auzi dumneata, să-i taie bretelele.

În ziua următoare, după ce şi-a sărutat soţia, scriitorul Mrazov a dat să coboare pe scări, şi... bzambranzkpambonktronk!

O mînă criminală lăsase pe prima treaptă o piele de banană. Două etaje de-a dura, şi o lună cu piciorul în gips. De pe patul de spital, Mrazov i-a cerut soţiei să aibă mare grijă de ea. Cineva le voia răul. I-a mai zis şi să-i aducă la spital portabilul. Avea o inspiraţie nebună.

Peste o lună, romanul ajungea la jumătate. Primele fragmente trimise la editură fuseseră extrem de bine primite. Producătorul lui îşi freca mîinile. Nici nu se ştia cîte pagini o să aibă şi cum o să se termine, şi Gallimard şi Magrana ceruseră deja drepturile pentru traducere.

Peste cîteva zile soţia îl conducea grijulie la ieşirea din spital, ţinîndu-l de umărul drept. Un individ mătăhălos, de culoare, îl apucă de cotul stîng...

- Uşurel...

- Dumneata cine mai eşti? vru să ştie Hilda.

- Ţi-l prezint pe Jake, noul meu înger păzitor. Avînd în vedere că cineva vrea după toate aparenţele să atenteze la integritatea mea fizică şi morală, mi-am zis că pînă duc la bun sfîrşit romanul, e mai bine să fiu păzit. Jake mă va însoţi pretutindeni. Ştie să fie foarte discret, crede-mă. Are un curriculum impresionant. Va dormi pe canapeaua din salon.

În seara aceea, Mrazov fericit regăsea uzul mersului, confortul spaţiosului apartament, securitatea (sub oblăduirea lui Jake, care făcuse deja trei sute de flotări pe covorul din salon) şi căldura patului conjugal, alături de nevestică. În acea seară şi în următoarea, Mrazov nu a mai fost capabil să scrie un singur rînd.

În dimineaţa următoare, Hilda se înfăţişa la uşa lui Popov, un prieten de familie. Venise machiată, cu părul ei de aur revărsat pe umeri, şi purtînd un manşon de blană, deşi să fi fost 25°.

- Trebuie să mă ajuţi. Altminteri, kanieţ roman. Ajungem pe drumuri, nu că eu n-aş avea destui bani, dar mai avem rate la iaht, şi pe deasupra... îl iubesc. Nu-l pot lăsa aşa. Ştii... ca să scrie, îi trebuie inspiraţie. Ca să vină inspiraţia, trebuie să fie nefericit. Şi ca să fie nefericit, nu prea avem multe variante, dat fiind că Mister Pachet de Muşchi vede tot, aude tot, nici musca nu trece de el.

- Şi eu cu ce te pot ajuta?

- Trebuie să te culci cu mine.

- ...

- Ştiu. Uite, crede-mă, nici mie nu îmi face nici o plăcere. La drept vorbind... Eşti mic, urît, şi pe deasupra crăcănat. Cine l-ar vrea pe unul ca tine? Să nu mi-o iei în nume de rău, dar în ruptul capului nu ţi-aş fi acceptat avansurile, dacă mi-ai fi făcut. Dar e vorba despre el. Despre Mrazov. Amîndoi ţinem la el, nu?

- Aa... înţeleg. Ştii ceva, nici mie nu-mi placi, nu mi-ai plăcut niciodată. Eşti o prăjină care parcă merge pe catalige, o vacă de muls trasă printr-un inel, cu silicoanele şi liposucţiunea ta. Au!! Hilda, de ce m-ai pălmuit? Am fost la fel de sincer ca şi tine.

- Ţi-am spus să fii sincer. Nu să exagerezi. Bădăranule! În fine... cel puţin, un lucru e clar. N-o facem din plăcere. Mai ales eu.

Au instalat webcam-ul şi s-au pus pe treabă. A doua zi, Mrazov primea o expediţie anonimă, unde pe un disc se puteau urmări în format .mpeg cele trei ore de fantezii sexuale extreme ale soţiei sale cu Popov, prietenul de familie. Hilda dispăruse în dimineaţa respectivă, plecată cu ocazia unui defileu de modă la Barcelona.

Mrazov la început nu putea să creadă. Cu ochii la ecran, făcînd mereu Play... Back... Play... Back mai trăgea cîte-o duşcă din sticla de vodcă, întrebînd, iar şi iar: "Nu-i aşa că nu se poate...? Jake, la naiba! Spune-mi că nu se poate! Tu te pricepi la calculatoare, nu-i aşa? Spune-mi că e o mînărie digitală! Că aşa ceva poate fi făcut pe calculator! Au ajuns ai naibii de buni, nu? Star Wars, Matrix, Harry Potter... Orice se poate falsifica... E suficient să digitalizezi imaginea cuiva, şi..." "Boss, boss" făcu Jake, hotărînd înduioşat să-şi depăşească îndatoririle de serviciu. "Toate femeile sunt nişte boarfe - afară doar, bine înţeles, de mama mea - şi a dumneavoastră. Şi vreo soră, dacă aveţi". Apoi îi spuse că, sincer, singura modalitate realistă de a o aduce înapoi sau a se răzbuna e să recurgă la vodoo.

Orbit de durere din pricina trădării nevestei (care timp de trei ore, suspinase ca o vioară în mîinile butucănoase ale bondocului de Popov) după ce vaporii de vodcă se împrăştiară, Mrazov se năpusti la calculator. Scrise toată noaptea. La nouă dimineaţa, bodyguardul îl acoperi afectuos cu un şal, şi reuşi să strecoare o pernă între cap şi tastatură.

Hilda nu se întoarse, nici a doua şi nici a treia zi. În schimb, romanul avansa. Peste două săptămîni era gata - cu o lună înainte de termenul contractual.

A fost un succes răsunător, un adevărat eveniment în lumea literelor, însoţit de o publicitate corespunzătoare, astfel încît Mrazov a putut să-şi lichideze dintr-un foc ratele la iaht, iar ecranizarea făcută un an mai tîrziu de Spielberg după roman a cules trei oscaruri. În definitiv, Nobelul pentru literatură nu era aşa departe...

Între timp, Mrazov primise o lungă scrisoare de la soţie, care de cînd cu fatidica expediţie anonimă nu mai dăduse nici un semn de viaţă:

"Dragul meu, sunt mîndră de tine. Te iubesc şi te-am iubit întotdeauna mai mult decît orice. Crede-mă că nu mi-a fost uşor să fac ce-am făcut. Dar dacă am fost nevoită s-o fac, a fost numai pentru tine..."

Mrazov mototoli scrisoarea, plîngînd. Dădu un pahar de vodcă peste cap, apoi puse mîna pe stilou şi aşternu:

"Las în seama avocaţilor detaliile divorţului.

Curvă."

În seara primirii răspunsului, Hilda a plîns la rîndul ei, în neştire. A spart unul după altul toate bibelourile din vitrină, a băut la rîndul ei o sticlă de Bailey's, a dat cu vaza în oglinda cea mare din salon, făcînd-o ţăndări...

Apoi încă sughiţînd, cu ochii roşii de plîns, s-a apropiat de calculator şi a început să scrie.