Florin DUMITRESCU

„Încîntece”

Ed. Vinea, 2010

Mă uit în rai cu binoclul

 

Mă uit în rai cu binoclul

Precista îmi face cu ochiul

De dragul meu se-ntrerupe din plîngeri

şi-mi trimite bezele prin îngeri

 

De colo de sus

îmi face cu mîna Iisus

pesemne ca să-mi arate

perluţe-n spini paiete-n stigmate

 

Mucenicii sfinţii şi martirii

îmi surîd cu glanţ în timpul pătimirii

Călăul irodul şi iuda

se simt excluşi îi torturează ciuda

 

Şi uite-aşa mă uit eu la cer

prea fericit altceva să mai cer

prea înţelept ca să plîng

şi ca să rîd prea nătîng

 

Sînt un om norocos

să mă ştiu privilegiat de Hristos

să simt duhul sfînt

peste umărul meu rîzînd rîzînd rîzînd

 

Pentru un singur scop am fost ales

N-am pe pămînt alt interes

decît să spun ce-am aflat de la muze

 

Dumnezeu a creat lumea să se-amuze

 

 

Calc în băltoace

 

Calc în băltoace

e tot ce-mi mai place

să-mproşc cu stropi

să dau în gropi

e maximum de voluptate

pe care-l mai poate

experimenta

fiinţa mea lipsită de-a ta

 

Mă uit la fiecare urmă

ce las în urmă

să văd cum

rămîn rămîn în drum

semnele gemene

ce par să semene

cu ce era cîndva

umbra ta-nsoţită cu-a mea

 

Tomberoanele difuzează izuri fecunde

către pisicile de orişiunde

Florile-n pomi instigă insecte

cu semnale sublim de abjecte

Păsările-n stol dau ocol tuturor dar nu mie

vin sau pleacă cine ştie

primăvara este toamna doamna mea

de cînd lipsim şi tu şi eu din ea

 

 

1988