Cristina NEMEROVSCHI

Cum (nu) ne-am făcut fraţi de cruce

(fragment din romanul Sânge satanic)

Stem beţi. Da' rău. Ne clătinăm tot drumul de la bodegă până la cimitir. Ajungem în cimitir. Reînvierii, în spate la Bucur Obor. Am avut ceva de lucru din hb până aici. La un moment dat ne-am rătăcit.

Noroc că am văzut o mamaie în staţie, cu o sacoşică la subraţ, aştepta tramvaiul. Era 11 jumate. O întrebăm cum ajungem în cimitir. Mamaie ne explică, privindu-ne mirată.

"Ştiu, mamă, cimitiru’, cum să nu-l ştiu... Acolo e îngropat bărbătu-meu, de 18 ani e acolo, dumnezeu să-l odihnească (îşi face cruce). Da’ ce faceţi voi mamă la ora asta, de ce mergeţi în cimitir, că o fi închis?", ne întreabă bătrâna.

"Să vedeţi... noi suntem emo", zice B. şi pufneşte în râs. Se înconvoaie de râs.

"A, bine, mamă, bine, mergeţi." (îşi mai face o cruce, nu cred că a înţeles ce e aia emo)

"De fapt, nu suntem emo, suntem metaliști, doar că nu avem unde să dormim la noapte", îi explic eu bătrânei, după care pufnesc la rândul meu în râs.

"Bine, mamă, bine", zice iar bătrâna.

"Şi să ştiţi că tramvaiul nu mai circulă la ora... la ora asta!", îi mai zicem bătrânei, după care ne depărtăm, râzând şi ţinându-ne de mijloc. Ne imaginăm că îşi mai face o dată cruce. Râdem din nou. Ne oprim la un nonstop şi luăm bere.

Am ajuns la cimitir. E încuiat.

"Să-mi bag pula", zice B., "Sărim gardu'."

E cam singura idee, cu toate că e cam imens, are vreo 4 metri, sau cel puţin aşa pare.

B. se apucă de cocoţat pe gard. Îmi dă să-i ţin berea. Reuşeşte să ajungă până la jumătatea gardului, după care alunecă.

"Am alunecat", îmi spune. "Da' mai încerc o dată."

Se urcă, i se desface un şiret, calcă pe el, se împiedică, se clatină şi pică grămadă pe jos.

"Să-mi bag pula, cre’ că sunt beat", zice. Îmi cere berea înapoi. S-a terminat, îi zic. Mă înjură că i-am băut berea. ‘Stem foarte beţi. Ultrabeţi. Stăm şi ne uităm la gard. Eu încep să fluier. Îmi aduc aminte de povestea aia cu danilă prepeleac. Semănăm cu ăla, mă gândesc.

"Hai să dăm o tură de jur-împrejur, poate găsim un gard mai mic", propun.

Dăm o tură. Ne latră câinii, vreo zece sar la noi să ne muşte. Eu îi strig şi vorbesc cu ei ca să-i îmblânzesc, B. îi înjură şi le arată pumnul. Ia un pietroi şi aruncă în ei. Câinii sunt derutaţi. Nu ne mai muşcă. Apare un aurolac. Trage din pungă. Aurolac. Îl gonim ca pe câini da' al dracu' nu pleacă. Găsim, după nişte boscheţi, gardul rupt. Suntem în culmea fericirii, ne pupăm şi intrăm în cimitir. Suntem foarte beţi, exagerat de beţi.

B. îmi propune să spargem şi un cavou şi să ne facem poze cu telefonu’ înăuntru. Îi zic că mai ghei de atât nu se poate. El râde.

Aurolacul se ţine după noi.

La un moment dat, mă împiedic şi cad pe un mormânt. Mă înţeapă ceva în fund. Mortu', îmi zic. Sunt beat. Sunt de fapt doar nişte flori uscate, multe flori uscate. S-a ofilit mortu', îmi zic, şi încep să râd puţin isteric. Aurolacul ne priveşte mirat. Merge cu câţiva paşi în urma noastră, pătruns de respect. Nu zice nimic. O fi mut, îmi zic. Sau autist. Iar râd. B. mă întreabă de ce râd. Nu-i spun. Se supără, zice că am secrete faţă de el.

‘Stem beţi.

Ajungem la un moment dat la un mormânt mişto. Cu o cruce mare, de fier, e fain. Aprindem o brichetă să vedem cine e dedesubt. O gagică. 1921-1999. Aoleu... o babă, mai bine hai la altu'!

Mai căutăm. Suntem beţi.

Găsim un mormânt şi mai marfă, e îngrădit cu un gard gotic aşa, are şi o cruce faină, hai aici, zic. Sărim gardu'. Ne punem să stăm pe mormânt şi aprindem un joint.

"Daţi-mi şi mie o ţigareee", scânceşte aurolacul, rămas dincolo de gard.

"Îi dăm, bă?"

"Îi dăm un fum. Ia, trage un fum."

Trage aurolacul un fum, se îneacă. Noi râdem de murim. Suntem beţi. Am mai bea o bere. Deodată, se aude un zgomot ciudat, venind din fundul cimitirului. Ca şi cum s-ar apropia o căruţă. Aurolacul se sperie şi fuge. Noi râdem în continuare, zicem că aurolacul s-a panicat de la iarbă, o fi văzut stafii. Nouă ne plac stafiile. Poate ne facem şi poze cu ele, cu telefonu’.

Apare un moş cu o roabă. Nu arată a stafie, e prea împuţit. Ne cere o ţigară. Are bere la pet, dar noi nu avem ţigări. Doar jointuri. Îi dăm şi lu' moşu' să tragă un fum. Îl întrebăm ce cară în roabă şi ne spune că nimic, doar aşa, se plimbă să treacă vremea şi să vină dimineaţa, să se apuce de treabă.

"Workaholic", dă B. verdictul şi ne punem iar pe râs. Moşu' se supără că facem mişto de el şi vrea să ne ia berea înapoi. Nu i-o mai dăm. Suntem beţi. B. începe să-mi povestească, pentru a mia oară, de ce crede el că e nepotul satanei iar milf e fiică-sa lu’ dracu’. Nu mai vreau să aud de milf, dacă mai zice ceva de ea cred că o să borăsc. O urăsc pe fiinţa aia, she sucks hairy monkey balls. Îi bem berea lu’ moşu'. Moşu' protestează, îi zicem că-i cumpărăm alta când plecăm. Zice că n-avem de unde, e un nonstop tocmai dincolo de obor. Zicem că treaba noastră, vedem noi.

Moşu' vrea să mai tragă un fum. Îi dăm. Nu prea are efect la moşu'. Poate din cauza că e prea bătrân.

Îl întrebăm dacă ştie cum putem face să intrăm într-un cavou. Moşu' se sperie şi ne întreabă dacă noi suntem din ăia care se pişă pe morminte, pe morţi. Zice că dacă e aşa, să ne ducem la dracu'. Noi îi răspundem că nu putem, tocmai de acolo venim. Moşu' râde, poate e efectul jointului. Zice că el iubeşte mormintele, le curăţă de frunze şi de murdării în fiecare dimineaţă, stropeşte iarba, uneori mai vorbeşte şi cu morţii. Are câţiva preferaţi. Ne propune să ne-o arate pe iubita lui, e două alei mai încolo. Refuzăm, ne e lene. Suntem beţi.

Mai vrem să bem, dar ne e lene să mergem până la nonstop. Mai băgăm un joint.

B. îşi aduce aminte dintr-o dată de ce am venit în cimitir. Râde. Să ne facem fraţi de cruce, bre!

Îmi amintesc şi eu. Să-mi bag pula, ce uitasem. Sunt beat. Îl intreb dacă a adus briceagu’. A adus, bineînțeles, îmi răspunde. Scoate briceagul şi hai să ne tăiem. Moşu' se sperie, crede că suntem emo. Se trage deoparte, cu roaba cu tot. Nu vrea să fie implicat în cine ştie ce scandal.

B. dă să se taie. Nimic. Briceagul nu taie, e bont. Înjurăm.

Eu propun s-o lăsăm pe altă dată şi acum să mergem după bere. B. nici nu vrea să audă. E beat. Pleacă să caute ceva de tăiat prin cimitir. Eu stau şi mă conversez cu moşu'. Îi mai dau să tragă un fum. Trage mai multe.

B. se întoarce cu o sticlă goală de bere. O sparge de gard şi gata, a făcut rost de tăietor, îmi zice. Până să apuc să zic şi eu ceva, se taie cu ciobu'. Se taie cam adânc.

"Să-mi bag pula, cred că mi-am tăiat venele", râde B.

Râd şi eu. Văd însă că îi curge cam mult sânge, s-a năclăit pe bocanci şi a curs şi pe mormânt. Zic ce fain ar fi să iasă vampiri din mormânt. Lui B. îi curge în continuare o grămadă de sânge, eu n-am apucat încă să mă tai, B. zice că pleacă să caute ceva să se bandajeze.

Îmi aduc aminte de Ilie de la sculărie, pe care l-au bandajat nişte amici în vamă cu hârtie igienică, după ce s-a tăiat la mână spărgând geamul de la alimentară. Mă pufnește râsul din nou. B. se supără. Plecăm cu dâra de sânge după noi, cu moşu' la care a rămas joint-ul, care a renunţat între timp la roabă, să căutam nonstopul.

Moşu' găseşte pe drum o pisică şi o ia în braţe. Arătăm ca dracu’ împreună. Eu deschid şirul, mă clatin, mă ţin de copaci şi de garduri. După mine vine B., clătinându-se şi lăsând în urmă o dâră neagră de picături de sânge. După noi, cu un cap mai mic, vine un moş semidrogat, cu un pui de mâţă în braţe, mângâindu-l matern. Mă pufneşte iar râsul.

Ajungem la nonstop. Bere au, chiar multă, dar nu au cu ce să-l bandajeze pe B. Vânzătoarea, femeie miloasă, dă o fugă până în casă şi aduce nişte tifon. B. începe să urle să nu-l bandajeze peste tot, doar la încheietura mâinii, rana din palmă să i-o lase deschisă ca să se facă frate de cruce. Vânzătoarea ne priveşte speriată, abia acum observă tricourile noastre cu capete de morţi, pentagramele de la gât, oja neagră şi mâţa din braţele lui moşu'. Oripilată, trage uşa la nonstop şi pune lacătul.

Bine că am luat berea. Începem să bem. Ne întoarcem în cimitir. Suntem beţi de tot. Căutăm intrarea pe unde ne strecurasem data trecută, dar nu o mai găsim. Moşu' ne întreabă ce căutăm. Nu-l băgăm în seamă, a început să ne enerveze şi am vrea să scăpăm de el, să bem liniştiţi. Îi dăm şi lui o bere şi îi zicem să se ducă în treaba lui. Moşu' nimic, se ţine după noi. Dăm de două ori ocol cimitirului, dar intrarea ioc. Îi zic lu' B. că e marfă, e ca în Eliade, e o poartă care se deschide numai la momentele potrivite, în funcţie de fazele lunii şi gândurile noastre sau de mai ştiu eu ce pula mea. B. râde. Moşu' spune că l-a cunoscut pe Eliade. Noi nu-l băgăm în seamă.

După aproape o oră, ne întreabă dacă încercăm de fapt să intrăm în cimitir. Noi spunem că da, ce, nu se vede? Păi bine mă băieţi, de ce nu ziceţi aşa? Bagă mâna în buzunar şi scoate un set de chei. Înjurăm moşu' şi intrăm împreună pe poarta principală.

Aproape am terminat berea. Suntem pulbere. Căutăm mormântul ăla cu gard mişto, dar mormântul pula, a dispărut. Cad într-o nouă reverie, în timp ce ne plimbăm pe aleea îngustă, plină de noroi, frunze şi lumânări strivite, dintre morminte. Oare de ce pe toate lucrurile pe care le caut a doua oară nu le mai găsesc? Ca şi cum aş avea acces la o parte a lumii ăsteia, fix aia care îmi place mai mult, o singură dată. Poate că este un semn şi nu ar trebui să mai fug niciodată din preajma lucrurilor care îmi plac.

Sau poate sunt doar muci. Mă legăn şi mă sprijin de moş. Moşu' se sprijină de un copac. Nici el nu-şi mai găseşte roaba. Înjură. Înjură şi B., pentru că i s-a închis rana. Caută altă sticlă cu care să se taie. Mie mi s-a luat de tot, nu mai am niciun chef de frăţii din astea făcute la beţie, când se crapă de ziuă. Îi zic că mai bine stăm să terminăm berea, mai spunem o prostie, ne mai râdem, se face dimineaţă şi mergem în oraş să scot nişte bani din contul lui taică-meu.

B. sare de parcă l-am urzicat în cur. Că ştia el, s-a tăiat degeaba, sunt un porc, un laş, nu am vrut niciodată pe bune să ne facem fraţi de cruce. Îi zic că da, în pula mea, n-am vrut niciodată. Am vrut doar să-l fut în cur. Mă îmbrânceşte. Moşu' s-a băgat între noi, să ne despartă. A dat drumu' mâţei prin cimitir. Inevitabil, previzibil, lovim moşu'. Suntem beţi. Moşu' cade şi se loveşte cu capul de gard.

Începem să ne certăm, B. zice că eu sunt de vină, eu am omorât moşu'. Eu îi zic că el l-a omorât. Sărim la bătaie. Cădem în noroi, lui B. îi cad jointurile din buzunar. Mă înjură şi se apucă să culeagă jointurile din noroi şi să le şteargă. De lângă noi, moşu' începe să sforăie.

Ia uite bă, n-a murit, zice B. Râdem. Zbierăm la moşu': Tataieeeee! Scoală! Moşu' sare în picioare, nedumerit. Ne vede şi îşi aduce aminte de roabă. Se uită prin jur după ea. Nu e roaba, în schimb s-a întors mâţa. Ia mâţa în braţe.

Eu sunt terminat de somn, n-am mai dormit în pat de o săptămână. Mă aşez pe mormânt şi îi zic lui B. să caute altă sticlă să ne înfrăţim până la urmă, eu o să dorm vreo jumate de oră. B. pleacă.

Mă trezesc pe la 10-11 dimineaţa. Mă ustură rău palma. Mă uit, am o tăietură destul de naşpa, plină cu pământ de pe mormânt. B. nu e de găsit. Dau o tură printre morminte. B. nicăieri. Cimitirul arată atât de deprimant ziua, şi-a pierdut orice urmă de mister, de romantism, e un loc prozaic şi împuţit la fel ca toate din Bucureşti. Au mai venit şi nişte babe cu baticuri negre pe cap şi dresuri negre în sandale negre să îngroape un mort. Una îmi întinde un castron cu colivă. Refuz. Trec pe lângă un popă, care se uită chiorâş la mine. B. e tot dispărut.

Mă îndrept spre aleea principală, apoi spre poarta mare. E un cimitir micuţ şi ordonat, nu ştiu cum azi-noapte mi se părea un loc în care să te pierzi. Dar aşa sunt toate lucrurile la lumina zilei, când le vezi adevărata înfăţişare. Noaptea le dă o altă dimensiune, le face mai adânci, mai puţin terestre. Chiar şi pe R.

Mă întâlnesc cu moşu' la intrare. Şi-a găsit roaba. Dar a rătăcit pisica.

Mă salută şi îmi face un semn ciudat din mână, aş putea să jur că mi-a arătat două coarne. Sunt mahmur.