Ioan Es. Pop

 

olteţului 15, camera 305

1. ca o amară, mare pasăre marină,

nenorocul pluteşte peste căminele de nefamilişti

din strada olteţului 15.

 

aici nu stau decît doar cei ca noi. aici

viaţa se bea şi moartea se uită.

 

şi nu se ştie niciodată cine pe cine, cine cu

cine şi cînd şi la ce.

doar vîntul aduce uneori miros de fum şi zgomot de arme

dinspre cîmpiile catalaunice.

 

cînd urci la noi, amice, ai grijă: la uşă o să te întîmpine pă-

duchele de san-josé. e paznic aici, o să ţi se gudure la

picioare, o să-ţi zică dă-mi nene cinci lei să te trec apa, uşa

e-nchisă, ăştia mă lasă tot timpul afară, m-au întemniţat afară.

tu nu-l crede, amice, tu nu ştii, a venit ieri administratorul

l-a făcut şef peste tot palierul, el este cel care cîrmuieşte acum

camera asta, corabia asta blestemată de sub care apele s-au tras

şi a rămas încremenită aici, la etajul trei.

deci plăteşte-i, amice, el e cîrmaciul, se clatină mereu

ca-n vechime cînd vasul sălta peste ape.

iar dacă-njură ascultă-l cucernic: el cînd înjură

se roagă. aşa cum fac toţi aici.

aşa ai să faci şi tu curînd.

 

aici nu stau decît doar cei ca noi.

aici viaţa se bea şi moartea se uită.

 

numai în rare clipe de căinţă şi credinţă, noaptea,

zidurile se subţiază, se alungesc, se înalţă

ca un giulgiu tremurător îmbrăcat de un trup nelumesc.

 

dar nu se trezeşte nimeni şi dimineaţa căminul e iar o

cămaşă boţită din buzunarele căreia ieşim numai noi şi atît,

numai noi şi atît.

 

aici nu stau decît doar cei ca noi.

aici viaţa se bea şi moartea se uită.

 

 

2. fotografia de grup

 

în jurul mesei după cină. poate îngînduraţi. poate doar

sleiţi. căzută pe duşumea, cu cămaşa desfăcută – o

piersică stricată – dănţuitoare lascivă a nopţilor lor.

primul din stînga – zoli. cu barba roşcată spri-

jinită în pumn. cu paharul gol răsturnat peste margine. cu ochii

înceţoşaţi. poate doar sleit. poate îngîndurat. după el

se vede doar gulerul ridicat al hainei mele, în

chip de glugă. mereu uit că nu mă mai pîndeşte nimeni.

mereu umblu ca-nfăşurat în altcineva.

 

la capătul din dreapta – hans. el da. el are

treişopt. are capul căzut pe masă.

a avut bani. o avea pe tereza. are treişopt.

a avut băiatul un amic, amicul a avut-o pe

tereza tereza a avut banii lui hans. hans are

capul căzut pe masă, masa şchioapă, noi cu el.

pe atunci avea 36. acum are 41 la bocanci, viaţa verde şi

ciroza hepatică-l aşteaptă-n pat. dintre noi,

hansi e singurul om realizat.

mitru: de un an cu ocupaţie fără şi bun pentru apostolat.

pripăşit şi el aici că aici e hotel pentru toţi.

a avut cîndva nevastă şi o casă, însă i s-au terminat.

 

la mijloc între noi şade păianjenul cu cruce.

mereu îngîndurat, înfăşurat în giulgiul propriei mătăsi

ca într-o aură de flăcări blîndă.

„vin zorile, se face iarăşi seară, zice,

şi nu se va trezi nici unul să mă vîndă.”

 

3. calvarul

 

z’ce mă, z’ce, am o cutie de chibrituri, le-am luat alaltăseară de la

mătuşă-mea. z’ce mi-am perdut paianjenu, numa acolo poa să fie,

z’ce, la 305. da tu fii atent, z’ce, păzeşte intrarea, fluieră cînd iese, z’ce, e unu aşa

şi pă dincolo, are picioare lungi, umblă numa-n chiloţi, merge, z’ce,

crăcănat, face pă boieru, vorbeşte pă nas, ţese bă neşte cămăşi grozave.

z’ce să ştii că eu pe soră-mea cu el aşa şi pă dincolo. o văd eu azi,

o văd şi mîni, mă duc la ei noaptea. ea, z’ce, era-mbrăcată-n blana pisicii

şi a mieunat. torcea, drăcoaica, z’cea c-o să cred că-i pisică. ş’ăla tocma

lîngă ea în pat. am tras atunci, z’ce, ceasu jos de pă perete ş-am bătut în el

clopotele pînă dimineaţa. ş-au venit ş-au găsit-o ş-au spălat-o ş-au

îmbrăcat-o mireasă. ş’au zis pă el l-ai vrut, pă el l-ai avut. o să fii

toată viaţa nevastă de păianjen. hai, ia-ţi stîrpitura acasă. şi cînd să-l ia,

păianjenu că cîr, că mîr, că el n-o vrea, că elu-i prea tînăr, că nu-i

trebe decît urechea ei, în care el poate să ţeasă pentru ea cămăşi de

mireasă.

 

(ş-a venit ainştain la doamna aia, îi era pretină de-o viaţă.

ainştain era de-acum bătrîn şi-ntr-o ureche. ş-a văzut ainştain

paianjenu, doamna-l crescuse de mic ca pe copilu ei. i-a plăcut

paianjenu lu ainştain şi s-au făcut pretini la cataramă. săraca doamnă.

săraca mamă. a ieşit la bucătărie să-i aducă înaltului oaspe delicatese.

atunci hoţomanu – haţ pe păianjen, îl bagă-n gură degrabă şi-ncepe

să-l mestece de zor. cînd a venit doamna, la colţu’ gurii lu ainştain

rămăsese neînghiţit un picior.

ce-i aia, a zis ea. ce să fie, aripa de la mustaţa mea. niciodată nu s-au

mai văzut după aia. niciodată ea nu l-a mai putut ierta.)

 

4. arcul de triumf

 

asta fac acum: mă întorc pe olteţului 15.

este vinerea şi este seară.

de vineri pînă luni nu mai am la ce trăi.

atunci hans se înfurie şi cumpără spirt sanitar

şi zoli se înfurie şi cumpără spirt sanitar

şi eu mă înfurii şi eu şi zic la ce

şi ei zic la ce şi după asta îndoim

totul cu apă şi-ncepem să fim fericiţi.

 

ei nu mai zic la ce, eu nu mai zic.

de vineri pînă luni nu ne mai auzim.

ne luăm porţia fiecare şi începem să fim

mai puţin nefericiţi. mai puţin vii.

 

şi pînă duminică noaptea totu-i OK.

şi nu mai contează dacă sau dacă nu.

iese hans la geam şi zoli la geam însă

nici o corabie nu mai apare dinspre corint.

şi ei zic nu-i încă luni şi eu zic încă nu.

 

şi pe olteţului e iarăşi veselie mare.

vine vineri şi de vineri pînă luni

e ziua noaptea ziua noastră liberă

şi cîntăm de tremură încăperile –

marinari încercaţi care speră ca-ntr-o duminică să vadă sosind

la orizont, peste blocurile din colentina,

corabia dinspre corint.

 

iar luni, cînd toţi sînt plecaţi, soseşte în sfîrşit

şi aici Fiul ca să mîntuiască:

cu cămaşa murdară, cu ochii umflaţi de nesomn,

cu sticla goală-ntr-o mînă, clătinîndu-se şi lălăind.

se caţără pe scară la treisutecinci, îşi întinde mîinile şi zice:

leagă-mă de lemnul ei, să dorm şi eu puţin, amice.

 

5. botezul

 

e un ceas în cameră pe care hans îl hrăneşte pe-ascuns.

mişcă mai repede, îi şopteşte, mişcă mai repede.

i-a cumpărat cămaşă şi l-a îmbrăcat. îl

spală, îl schimbă, îl îngrijeşte ca pe ochii din cap.

ceasul însă e un somnoros. s-a îngăşat. s-a lăţit

pe toată masa. abia mai stă pe picioare –

ticăitul i-e ca un lătrat.

e un ceas în cameră pe care hansi îl hrăneşte pe ascuns.

 

e şi un pepene roşu pe care hans l-a adus în casa asta de mic

şi pe care-l crede pruncul lui.

ah, pruncul s-a copt şi s-a rumenit.

unul i-a vîrît într-o zi în pîntece un cuţit.

s-a auzit un geamăt şi din prunc a ţîşnit sînge dulce şi parfumat

în răcoarea căruia ne-am botezat.

 

6. am angajat, nene, doi de la camera 24, se

roagă pentru noi zi şi noapte, o să

fim precis iertaţi, pu-

tem bea în continuare.

 

7. patru jnepeni cu bărbi fac înconjurul căminului de nefamilişti.

administratorul aleargă după ei cu foarfecele desfăcute.

noi sîntem preoţi, strigă ei, noi n-avem voie să fim tunşi.

noi sîntem magi, noi n-avem voie.

 

avem trei luni de cînd venim ca să vedem

minunea de la camera treisutecinci –

irod împuţit, noi sîntem magi şi am venit s-adeverim

naşterea lui şi să-l cărăm la ţintirim.

 

8. pasărea hans

a venit o pasăre noaptea prin fereastră

şi am fost sigur că e hans.

era pleşuvă ca el şi moartă de beată.

mă, a zis, ia 50 de lei, du-te peste drum, are un

rachiu grozav. nevermore, i-am răspuns.

 

zice: de cînd m-am dus de la voi, zice, m-au

angajat paznic de noapte la belu. am un

girofar a-ntîia. ziua dorm. lucrez cu

poliţia. am bani să vă-ngrop. sînt bufniţa

minervei. nu deschid ochii decît la lăsarea serii.

 

acum m-au gradat. am însemne mari pe

ficat. asta de cînd încă stam p-a-

cilea cu voi. o! şi încă ranele mă dor.

hai, mă, du-te de ia ceva să sărbătorim.

 

hansi, i-am zis, nevermore.

 

 

 

9. zoli

 

- are, mă, careva dintre voi casă şi masă-n altă parte? buuun,

ăla să iasă dintre noi. ai, mă, părinţi? ai iubită?

ai copii? ai pe cineva să te-nfieze? hai, ăia

valea de-aici. hansi,

tu ai, mă, mamă? cară-te. aveţi, mă, vreunu

să-i fie milă de voi? adio. e cineva să te regrete, băiete?

pa! ai fost bă, careva, fericit la viaţa ta? ciao.

pa!

 

hansi, tîmpitule, aia-i fereastra, uşa-i dincoace.

hai, băiete, sus, că e trei dimineaţa şi vine fericirea

să ne dea la fund de n-o luăm din loc.

încolonarea, băiete. la muncă, băiete. după mine, băiete,

cu pas vioi. din zori în noapte, pînă-n ceasul. hai, că

vine fericirea să dea deşteptarea. hansi, băiete,

fereşte-te de ea ca de dracu, băiete,

pre mulţi i-a pierdut.

 

 

10. mă gîndesc şi acum că puteam s-o iau mai pe de-alături

de cît de pe alături am luat-o.

şi ziua de azi putea să fie tot aia de mîine,

tot aia de ieri. dar a venit păduchele de san-josé

şi-a-mpins pîntecu-nainte, şi-a dus mîinile la spate,

a perorat întreaga zi, am întrebat, a răspuns, am aflat

c-a fost numit peste olteţului 15-mpărat.

 

am aplaudat. am cîntat. pe olteţului 15 se deschide

o vreme nouă. toţi oamenii sînt fericiţi.

avem toţi limbi lungi la bocanci şi la clopote. ca pe

vremea preascumpului nostru gadafi,

care e-n cuba şi papă orez vietnamez

din trestii de zahăr coreene.

 

iar de mîine ni s-a promis cloroform. de mîine lumea va deveni

mai uşoară, mai subţire. se va strecura din noi

ca printr-o pînză de tifon afară.

vom fi mult mai uşori pe masa de operaţie.

adevărul, şi aşa, va sta în spate.

 

or să ne extirpe numai lumea dinafară.

moartea în noi va rămîne intactă.

viaţa în noi va rămîne exactă.

 

iar de mîine promitem să nu mai bem,

să nu mai facem deranj la bloc,

să nu mai folosim fosa sceptică.

de mîine promitem să nu mai bem.

 

numai că mîine iar e azi – dezamăgire,

mîine n-o să fie nicicînd mîine.