Tatuaje

Mihail VAKULOVSKI

ÎNcîntece

Am citit „Încîntece” de Florin Dumitrescu şi-s enchante. „Încîntece” seamănă foarte mult cu „Ana are mere”, prima carte de poezie a lui Florin Dumitrescu, dar cam aici se termină asemănările cu alte cărţi sau alţi autori contemporani, poate un pic mai seamănă cu Şerban Foarţă ca ritm, un pic cu Emil Brumaru şi Daniel Pişcu ca joc de rime şi ceva mai mult cu Mircea Cărtărescu din poeziile jucăuşe de la începuturi şi, mai ales, cu cele din „Nimic”. În rest, Florin Dumitrescu e însingurat şi incomparabil cu nici un alt tovarăş de rime, un poet original care nu poate fi confundat cu nimeni şi care şi-a găsit stilul încă din prima carte. Florin Dumitrescu scrie o poezie postmodernă cu rimă şi deosebit de ritmată, Florin Dumitrescu scrie, de fapt, în-cîntece. Rimele lui te ameţesc plăcut şi te trimit într-o lume veselă şi haioasă, iar ritmul poeziilor sale îţi dănţuieşte în cap multă vreme după lectura cărţii cu coperte la fel de ritmate (autor: Mugur Grosu) care începe aşa: „La golul nord polul ud / ţi-e tundra tandră / de copilandră / sudul zălud”. Ar fi fost foarte fain dacă „Încîntece” ar fi avut şi un audio book, poate că ar fi fost pentru prima oară cu adevărat justificat CD-ul de la sfîrşitul unei cărţi de poezie made in Romania. Ar fi interesant un experiment cu o lectură a unor poezii din „Încîntece” în faţa copiilor. Fireşte, Florin ar înlocui acele cuvinte, care, de fapt, oricum se fac pierdute în ritmul ameţitor al cuvintelor care se calcă unul pe altul pe călcîie în ritm de dans popular remixat şi se transformă în expresii la fel de iuţi de picior (poetic). Cred că la o astfel de lectură copiii s-ar amuza teribil, dar s-ar putea enerva doamna profesoară (cel puţin la „Cînd profa spune sex”, îi propun lui Florin să schimbe „sex” cu „Dex”). De altfel, Florin Dumitrescu este „textier”.ro-ul de pe net, e exact acel Florin Dumitrescu care a scris toate textele formaţiei rock Sarmalele Reci, dar a mai scris şi texte pentru Timpuri Noi şi Direcţia 5. Oricît de tristă şi absurdă ar fi lumea despre care scrie Florin Dumitrescu, în poeziile lui e vesel şi frumos („lîngă cimitir maternitate / dincolo de creşă crematoriu / abator incubator învecinate / în mijloc semn de sens giratoriu” – „Sens giratoriu”). Florin Dumitrescu scrie poeme în care rimele curg în cascade, iar ritmul său poetic se ia la întrecere cu „Ciuleandra” Mariei Tănase, poezie în care ironia ascuţită e prietenă bună cu umorul cald şi prietenos, iar parantezele dau cititorului o clipă de linişte hîtră şi filosofică (vezi „Pavilion de ginecologie”). La Florin Dumitrescu şi poeziile „serioase” şi existenţiale sînt jucăuşe şi vesele, chiar şi „C-un glonţ”, poezia despre sinucidere, e fîşneaţă („C-un glonţ în cap poţi arde-ntreaga lume / Cu capu-n aragaz o poţi gaza / poa’ s-o inunde-o lamă-n vena ta / şi-un ştreang la gîtul tău poa’ s-o sugrume // Te poţi pe tot pe toate răzbuna / Te-au blestemat să fii să porţi un nume / te-a deocheat prezenţa lor şi-acum e / momentul să te lase-n plata ta”…), ca şi poezia de despărţire, „Calc în băltoace”, ultimul poem al cărţii („Calc în băltoace / e tot ce-mi mai place / să-mproşc cu stropi / să dau în gropi / e maximum de voluptate / pe care-l mai poate / experimenta / fiinţa mea lipsită de-a ta”). O carte haioasă, un poet hedonist super profi, o încîntare.

Florin Dumitrescu, „Încîntece”, Ed. Vinea, 2010