|
Sà fie
desfiintat electoratul!
…mi-a adus presa noastra cea de toate zilele, chiar de Ziua Sfanta
pentru noi, Basarabenii si Bucovinenii: 22 iunie (1944, atunci "s-a
pornit razboiu-n lume", dupa ce Antonescu a ordonat: "Romani!
Treceti Prutul! Zdrobiti vrajmasul de Rasarit si Miaza-Noapte…"
- numai ca nici azi nu a fost zdrobit Dusmanul…).
De aniversarea exaltanta-deprimanta mi-a venit de la Bucuresti Inveselitoarea
veste ca am - in sfarsit! - decedat. Mi-a comunicat-o procurorul Eduard
Mihai Ilie - citez din presa: "…potrivit unei adrese a Parchetului
instantei supreme trimise CNA, procurorii au considerat ca desi Plesita
a recunoscut ca a batut oameni, marturisirile acestuia nu intrunesc elementele
necesare pentru a incepe urmarirea penala. Raspunzand unei sesizari a
Consiliului National al Audiovizualului, Procurorii de la Parchetul de
pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) au apreciat ca declaratiile
in care Plesita arata ca a torturat oameni - cu referire expresa si la
disidentul Paul Goma - nu intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor
reclamate de CNA, care invoca articolele 324 si 358 din Codul Penal".
Cum sa intruneasca? - elementele-necesare? Dar unde se trezesc ele, necesarele:
in Europa?
"Nicolae Plesita a recunoscut, in emisiunea "Dan Diaconescu
in direct" din 18 ianuarie, de la OTV, mai multe fapte pe care le-ar
fi comis in timpul regimului comunist, mentionand in mai multe randuri
ca nu ii pare rau pentru ce a facut. "I-am ucis, bineinteles. Asta
faceam noi", a mai declarat Plesita, referindu-se la dusmanii regimului
comunist. (…) In ciuda acestor fapte, procurorii au stabilit ca discutia
dintre Dan Diaconescu si Nicolae Plesita a avut ca punct de pornire memoriile
acestuia si ca marturisirile fostului general de securitate nu intrunesc
conditiile articolului 324, alineatul 4 din Codul penal, potrivit caruia
"se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la trei ani laudarea
in public a celor care au savarsit infractiuni sau a infractiunilor savarsite
de acestia".
"Intrebat in timpul emisiunii in legatura cu ancheta in cazul
Paul Goma, Plesita a recunoscut ca a folosit violenta: "Nu numai
ca l-am anchetat, da i-am dat si un pumn, f...u-i mama lui!-". "A
fost ca o mangaiere", spune fostul general de securitate.
"In adresa remisa CNA de catre procurori se arata ca "acest
aspect nu poate constitui cuvinte de pretuire la adresa activitatii sale,
tinand cont ca Plesita Nicolae a avut in vedere o explicatie in legatura
cu lipsa raportului de cauzalitate dintre fapta sa si decesul lui Goma
Paul. Concluzia se desprinde chiar din raspunsul sau adresat realizatorului:
"A fost ca o mangaiere.
Uite, in pauza iti arat eu cum l-am pocnit si ai sa vezi ca nu mori"".
S-a observat: nu am subliniat lipsa raportului de cauzalitate dintre una
si alta. Nici nemirarea mea fata de caldura-mare, autoare morala (si mortala)
a gandirii procurorale. Nu arat cu degetul inspre tovarasul Eduard cu
acelasi nume (caci dansul ne descreteste fruntile - ceea ce nu este putin
lucru pe timpurile acestea, incruntate), ci inspre efectul cauzei: imbrancirea
in "groapa-mi rece si mortuara", vorba unui cantec din batranii
mahalalelor eterne.
De cate ori am ras cu hohote, cu lacrimi - ca sa nu (cu hohote) plang…
Cu aceasta metoda" am izbutit a supravietui noi, supravietuitorii
Raiului Comunist: ne strambam de ras cand povestim ce umilinte, ce mizerie,
ce foame am indurat in inchisori, cum ne-au batut Enoiu, Somlea [Shomlea],
Goiciu, Istrate - Plesita!
Or Securitatea - Raul Absolut - nu vroia moartea "pacatosului",
ci Mentinerea lui in viata, ca sa simta tot-tot-tot ce ii fac fratii intru
Miorita, sa-si doreasca moartea pentru a fi izbavit de chinuri, dar moartea
sa nu vina, decat prin "mici accidente". Cata vreme am fost
in labele Securitatii, plesitii de toate gradele m-au pastrat in viata,
abia dupa ce am iesit de sub obladuirea-le au incercat sa ma ucida.
Bine, dar cine altcineva (ca institutie, ca persoana) mi-a vrut moartea?
Incepind de cand? Pentru ce? Raspunsul - dupa 15 ani de cautari - este,
vai:
M-au vrut mort, nu raii-rai - ci bunii. Nu inamicii - amicii. Nu vrajmasii
securisti - nici macar eduarzii inocenti, ci (unii - si nu putini) colegi,
scriitori(i) romani.
Intelesesem: prietenii, colegii-de-condei se suparasera foarte pentru
ca din primele zile ale lui 1990, ii atacasem in presa…
- … acuzindu-i ca pana la "revolutie" pastrasera pozitia
in patru labe, sub lavite si abia la semnalul lui Brucan ca se-da-revolutie
iesisera din bortile rezistentei-prin-cultura si se proclamasera "disidenti",
ba chiar "opozanti", "arestati la domiciliu", "cenzurati",
"interzisi de Ceausescu";
- acuzindu-i de inadmisibilul "rezultat al alegerilor din luna mai
1990", afirmind ca votul masiv (asa, cu fraude masive) in favoarea
bolsevicului Iliescu, pentru care facusera campanie pe fata Sorescu, Eugen
Simion, Breban, Buzura era consecinta - si dovada incontestabila a vanjoasei
lor "rezistente-prin-cultura";
- acuzindu-l pe N. Manolescu pentru interviul cu Iliescu imediat dupa
mineriada Sangeroasa (13-15 iunie 1990) in care il facea "om cu o
mare" si legitima, nu doar un ilegitim, ci un criminal vinovat de
exmatricularile studentilor din 1957 (una din victime: studentul N. Manolescu);
de puciul din decembrie 89, de diversiunea cu "teroristii" care
pricinuise moartea multor oameni; de "procesul" neeuropean al
ceausestilor; de incendierea Muzeului si distrugerea Bibliotecii Universitare;
de tulburarile interetnice - in fine (dar nu si pacatul ultim) - de declansarea
razboiului civil: mineriadele. Or el, N. Manolescu - recent ales presedinte
al scriitorilor! - a negat vreme de 15 ani eroarea comisa, insultind pe
cel care producea citate din chiar interviul sau (intamplator: eu) si
abia in urma cu trei luni a cam-recunoscut, ardeleneste, ca da, a cam,
dar numai fiindca Zigu Ornea il dusese la Cotroceni "nu stiu pentru
ce…" Va fi aflat ce cautase el la Cotroceni, atunci? De ce abia
acum recunoaste ca "n-ar fi trebuit sa publice interviul in Romania
literara"? Dar e limpede chiar si pentru cei care l-au ales presedinte
al scriitorilor, fiind el, nu doar cel-mai-bun, ci si cel-mai-cinstit…:
pentru ca tovarasul Ion Iliescu nu mai este la putere, ba chiar fusese
pus sub acuzatia de a fi autor principal al chemarii "minerilor";
- pentru ca m-am mirat cu glas tare ca "intelectuali" ca Plesu,
R. Theodorescu, Sorescu, Vartic, Papahagi, primisera sa intre in guvernul
Iliescu-Roman-Magureanu (Paleologu, glumetul subtire, se prezenta ca "ambasador
al golanilor", cand toata lumea vedea - dar nu accepta - ca boerul
Alecu este un oarecare furier al golanului Iliescu)…
Ca sa scurtez: pentru ca, in 2000, crema intelectualitatii romanesti,
smantana scriitorimii carpatine semnase Apelul pentru re-alegerea criminalului
Iliescu (pretinzind cu nerusinare - bine: atunci cu inconstienta bovina
- ca ei nu sunt pentru bolsevismul iliesc', ci…
impotriva fascismului vecetudoresc'!), prin textul "Sa
fie interzis electoratul!" i-am acuzat de amnezie, de lasitate, de
colaborationism, de participare (activa) la mentinerea structurilor comuniste
- si nu in ultimul rand prin faptul ca foloseau - ei, profesionistii,
creatorii de limba romana termeni, sintagme ca : "revolutie",
"fosta Securitate", "domnul Iliescu", "domnul
Magureanu". Atat de ultragiati au fost semnatarii Apelului Rusinii,
incat s-au indignarisit - anonim, cum altfel! - in Romania literara
Manolescu, Toiu, Dimisianu, A. Stefanescu, C. Teodorescu, Ioana Parvulescu,
Adriana Bittel, amenintind cu un proces revista Vatra pentru publicarea
articolului meu)…
…acestea - si inca altele - erau fapte-rele (ale mele, se intelege)
suficiente pentru a fi din-inima-detestat de confratii breslasi.
Am spus-scris ce credeam, nu ceea ce era convenabil. Pentru asta sa
mi se doreasca moartea?
Am luat ca pe o gluma proasta exclamatia excedata a lui Liiceanu in cercul-stramt
din care mai faceau parte Plesu, Pruteanu, Sorin Marculescu, Dan. C. Mihailescu:
Nu mai moare odata Goma? - nu am pus zisele intre ghilimele, fiindca
ele au fost rostite, nu si consemnate in scris.
Tot in "gluma-serioasa" (Stii ca Goma tot n-a murit?)
isi exprimau umorul devastator Iorgulescu, Buzura, Alex. Stefanescu, Cosasu,
Adamesteanu, Dimisianu, Dimisiana, Monica Lovinescu (ei, da: "Monicuta
si Getuta" [Monicutza shi Getutza], vorba-rea a lui Dan Petrescu).
In februarie 1997, dupa ce a aparut la Nemira Jurnal I-II-III),
a fost declansata campania de presa de catre Monica Lovinescu (prin megafonul
Adamesteanu): "Imi pare rau ca l-am cunoscut pe Paul Goma".
Pe data catanele D.C. Mihailescu, A. Cornea, Alex. Stefanescu, Bianca
Marcu-Dumitrascu-Balota, Bianca Marcovici, Dimisianu, Pruteanu, Ioana
Parvulescu m-au acuzat, nu numai de minciuni, de calomnii, dar si de turnatorie,
iar Zaciu, Dimisiana, Paruit m-au trimis la azilul de nebuni.
Dupa scandalul Caraion - starnit tot de Monica Lovinescu, intretinut de
N. Manolescu, rezemat pe Bibliografia Pelin, intelectualii patriei Liiceanu,
Plesu, Manolescu, D.C. Mihailescu, Monica Lovinescu intalniti cu treburi
culturale intr-un oras din provincie, au ajuns la deneocolita "problema":
Ce e de facut cu Goma? Ne injura pe noi, toti cei buni, ne calomniaza,
ne acuza ca am pactizat cu puterea, ca nu am vorbit tare in locul celor
fara glas. Se intreaba insidios in presa de ce doar Negoitescu a semnat
apelul acela pentru drepturile omului din '77 - de ce!: sa fi intrat cu
totii in puscarie si sa ramana literatura noastra fara literatori? Ne
reproseaza ca am fost de acord cu excluderea lui din Uniune, cand era
arestat - ce era sa facem: sa protestam si sa ne excluda si pe noi? Ne
mai reproseaza ca dupa revolutie nu l-am reprimit in Uniunea Scriitorilor
- cum sa-l reprimim, daca a refuzat sa faca cerere? Cica nu facuse cerere
pentru a fi exclus, nu face nici acum, cei care-l dadusera atunci afara
acum sa repare magaria si sa-l reintroduca - n-o fi pretinzind si scuze?…
Insa polemica in presa nu poti angaja cu el, in replica scoate alte acuzatii,
alte injuraturi, alte… - stiti ce a patit bietul Borbely care a incercat
sa dialogheze cu el… (subliniere, in lipsa ghilimelelor citarii).
Dupa o scurta dezbatere, colegii mei iubiti au hotarit:
Cea mai eficace metoda de a-i inchide gura lui Goma: tacerea:
sa facem in asa fel incat sa nu se mai vorbeasca-scrie nimic despre
el - nici in bine nici in rau. Tacerea e cel mai bun gropar.
Autor al propunerii: Liiceanu. Iar Monica Lovinescu a dat ukazul: Goma
este contestat.
Nu e bine cand esti contestat. Nu, nu. Ba chiar cam-rau, cum ar zice ardeleanul
Manolescu, chiar si despre un cam-mort. Mai ales ca fusesem (cam) interzis
vreme de 20 ani (1970-1990), iar cand, in sfarsit, cartile mele au - cam
- vazut lumina tiparului, editorul si prietenul Liiceanu mi-a cam-trimis
la topit volumul de marturii despre 1977, Culoarea curcubeului,
cu asentimentul-complicitatea bunilor si vechilor prieteni Monica Lovinescu,
Virgil Ierunca, Gabriela Adamesteanu, sub aplauzele lui Manolescu, Doinas,
Paler, Blandiana, Zaciu, Fanus Neagu, Mircea Micu, Cezar Ivanescu.
Inmormantatorii mei sunt, se zice, persoane extrem de inteligente; eu,
negru in ceru' gurului, pretind (judecind dupa fostii mei prieteni Ivasiuc
si Virgil Tanase): inteligentii sunt capabili de idiotenii fara seaman
- de-o pilda:
Filosoful-cel-mai-tanar-la-roman Liiceanu, nu numai ca a dat la topit
volumul de marturii despre 1977, Culoarea curcubeului, dar a suprimat
de pe site-ul Humanitas copertele celor trei carti ale mele, de el editate:
Culoarea…, Gherla, Soldatul cainelui, anuntind in chenarul
fiecarui titlu istetimea: "Nu este disponibila". Dar aceasta
este o gandire magica pe care au impus-o comunistii si altora: "Este
suficient sa suprimam imaginea, ca sa negam realitatea"!
Nu ma grabesc sa trag concluzia ca as fi victima unui complot al oltenilor
Liiceanu, Monica Lovinescu, Ierunca, Adamesteanu, Sorescu, Sararu, Baran,
securistul Enoiu, ministrul (Securitatii) Stanescu, jumatatea materna
a lui Manolescu, Poetoiul Paunesc' - si ca doar ei, cobilitarii imi voiau
moartea, fiindca, iata: maramureseanul (ca Ivasiuc) Buzura m-ar jupui
de viu, pentru ca am fost primul (si deocamdata ultimul) care a vazut
in textul sau "Fara violenta!" publicat in ianuarie 1990 in
Romania literara, nu expresia crestineasca a iubitorilor de pace
- ci racnetul de groaza al
securistilor inspaimantati ca venise Clipa Maniei, cind vor plati, in
sfarsit, pentru crimele lor.
Pana si Mircea Martin, editor al volumelor Ostinato si Garda
inversa m-a injunghiat pe la spate, printr-un studiu in care "informatiile"
concurau "concluziile" - prin neadevar-dezinformare si prin
rea credinta.
Cum insa nu murisem din pricina parerii-de-rau a Monicai
Lovinescu; cum nu cazuse peste mine "piatra tombala", gaselnita
a lui D.C. Mihailescu (cel care, in scris ma acuzase de minciuni si de
delatiuni, iar dupa o saptamana, intr-o discutie cu Dan Petrescu admisese
ca "circa 90% din ce spune Goma in +Jurnal+ este adevarat");
cum nu fusesem internat in azil la cererea vehementa a Getei Dimisianu
si a Biancai Balota…; cum, din an in paste publicam cate o carte
(fireste: ramasa intr-o rasunatoare tacere din partea recenzentilor)
- s-a gasit o alta categorie de intelectuali (!) care, neizbutind sa ma
faca sa tac (descoperisem internetul), nici sa ma combata cu argumente
(fiindca nici ei nu cunosc operatia preliminara a contestatiei: cititul
si fug ca de dracul de citat, practicind lenesul rezumat abuzivo-fanteziv),
nereusind sa ma re-bage in puscarie, pe baza "Ordonantei lui Tesu",
au recurs, in ultima vreme la organizarea, in sinagogi a "slujbelor
de blesteme".
Asa, exact asa facusera parintii lor potrivit unui raport datat: 7 iulie
1940, din care citez: "…ca o ilustrare a sentimentelor de inveninata
ura de care evreii sunt animati fata de populatia autohtona: initiativa
luata de un grup de doamne evreice, printre care si A. Bruchnor, Paula
Schonfeld si Rolly Petreanu, de a organiza in ziua de 9 iulie a.c.
la Sinagoga Centrala
[din Bucuresti] o slujba religioasa, constituind "un blestem contra
romanilor"" (sublinieri in text). Deci pentru a… face
sa ne-existe marturiile, sa nu-mai-existe nici martorii marturisitori
ai exactiunilor lor din Saptamana Rosie: 28 iunie 1940- 3 iulie 1940,
evreii ii blestemasera pe… romanii victime! Pentru care fapte-rele?
Pentru cele care… nu se intamplasera! Fiindca ei au fost, sunt ferventi
posibilitationisti [posibilitatzionishti]: aflati in Aparatul Terorii
Bolsevice, din 1918 in Rusia, in 1919 in Ungaria, din 1939 in Polonia,
din 1940 in Tarile Baltice si in Basarabia-Bucovina, iar din 1944 in toate
tarile europene cedate de Americani Rusilor - teoria lor a fost, este:
"Dusmanul nu a comis - inca - actul dusmanos, dar daca noi nu l-am
fi arestat, ar fi putut sa-l comita…"; totodata prin traditie:
preventionisti [preventzionishti]: ataca sub pretextul prevenirii
unei eventuale agresiuni a dusmanului (vezi si "razboiul nuclear
preventiv" imaginat de nesfarsitul imaginativ bolsevic american Wolfowitz).
Acestia sunt, cum bine le-am zis-o: "holocaustologii" - in ordine
ierarhica: Wiesel, Ancel, Braham, Shafir, Oisteanu, Al. Florian, A. Cornea,
V. Garnet [Garnetz], Vitalie Ciobanu, G. Andreescu, Laszlo, Pecican, Totok.
Ce bine ar trai (si) ei pe lumea asta, daca Goma acela ar…- daca
n-ar mai fi!
Ultimul (pana in momentul de fata) atentat la… viata mea a fost pus
la cale de Silviu Lupescu, directorul editurii Polirom: la presiunile
delegatiei de autori indignati alcatuita din holocaustologii sus-numiti
(la care s-au lipit Mircea Mihaies, Pippidi, Rotmann, Adriana Babeti -
si alti autori de carti de bucate), a suprimat "Introducerea"
la volumul meu Culoarea curcubeului - Cod "Barbosul".
De ce? Pentru ca, acolo facind istoricul miscarii pentru drepturile omului
din 1977, ii criticam pe intelectualii de varf si pe scriitori indragiti
de masele largi de cititori; totodata, vorbind despre "istoria volumului"
ii calomniam pe editorii romani: Liiceanu, Sorescu, Viorica Oancea, Papahagi.
Astfel editorul Lupescu - cel care a cumparat de la Uricaru si "Cartea
romaneasca" - mi-a decapitat un volum.
Insa nu m-a suprimat pe mine, autor. El va spune ca nici nu a vrut asa
ceva. Eu am sa observ - in doua puncte:
1. nici n-ar putea; si:
2. chiar daca un autor nu moare-de-tot dupa ce editorii ii ucid cartile,
nici nu se poate spune ca dupa un asemenea tratament "colegial"
are o viata normala - de unde concluzia: editorii care distrug cartile
sunt ucigasi - de carti, insa cum cartile sunt copiii autorului…
Pe de o parte, orice ar crede iubitii mei confrati, nu se ucide un scriitor
cu tot cu scrisurile sale, doar… tacindu-i-le, topindu-i-le, decapitindu-i-le.
Pe de alta parte, chiar de nu ar fi fost inventat samizdatul, nici internetul
- le-am frecventat pe amandoua, dupa 1990 - sufar, in continuare,
atroce de tacerea impusa de Cenzura instituita de Liiceanu, Manolescu,
Adamesteanu, Plesu, Monica Lovinescu; port doliu dupa cartile-mi ucise
de Liiceanu, de Sorescu; mutilate de Lupescu; dupa cartile ne-editate…
Fata de toate acestea, isprava lui Eduard-Procuror-la-Roman este o prostioara
de adolescent aburit.
Am inceput acest text la 22 iunie - in 1941, la 22 iunie,
a inceput liberarea noastra, a basarabenilor si a bucovinenilor de robia
bolsevica;
Inchei textul azi, 28 iunie 2005 - la 28 iunie 1940 a inceput cosmarul
basarabenilor si al bucovinenilor cedati rusilor de nedemnii nostri guvernanti.
Guvernantii - romani - care si dupa 1989 au continuat sirul cedarilor,
atat prin bolsevici din tata-n fiu ca Iliescu, Roman, Nastase, de incapabili
sa se incheie la ciubote - ca E. Constantinescu, dar si de "de-ai
nostri", precum C. Coposu, cel care vedea in romanii din Teritoriile
Cedate "niste minoritari"; precum lumina lumii Zoe Condurache-Petre
(consilier al lui
Constantinescu): "niste romanofoni". Ultima (cronologic) isprava
ii apartine lui Basescu: dupa ce la Chisinau promisese ca va cere anularea
Pactului Stalin-Hitler si a intelegerii de la Yalta, lui Putin i-a declarat
ca ei (ei doi!) sunt oameni politici, nu istorici (sic) si ca ei vor discuta
despre viitor - nu despre trecut…
Nu: istorici - termen depreciativ in acceptia lor - nu sunt, nu vor fi;
dar oameni-politici? Lui Putin nu-i pasa; el e rus, e mare, e tare. Dar
omul-politic Basescu: el nu e rus: de ce acum spune una, dupa 24 ore,
nu doar alta, ci contrariul a ceea ce spusese? Tine atat de mult sa fie
trecut si el in randul Cedatorilor de Provincii Romanesti, in al Vanzatorilor
de Frate?
Eu - iertare - neavind viitor, raman cu ochii la trecut: la moartea celor
3 milioane de romani vanduti de fratii lor, cedati in 1940; in 1944 -
in 1989, in 1992 - si mereu mereu, incat, chiar de nu-i socotim si pe
cei ucisi de bolsevici in acesti 65 ani, se aduna cel putin trei generatii
- cate milioane de suflete: doar 9?
Ucise, nu atat de dusmanul rus, cat de fratele roman (cel mioritic).
Amin.
Paul Goma
Paris, 28 iunie 2005
Dezmintire la
o dezmintire
D-lui director Sorin Rosca-Stànescu,
In legàturà cu dezmintirea publicatà de Ziua in
numàrul sau din 1 iulie 2005 sub titlul redactional "ZIUA
si replica", và rog sà luati in consideratie
urmatoarele:
3. [Încep cu ultimul punct]:
M-am làsat informat de informatia din Ziua, 9 iunie 2005
- citez:
"Asta nu l-a impiedicat pe patronul de la Editura Polirom, Silviu
Lupescu, sà preia - s-a intamplat recent - editura
Uniunii, Cartea Romaneasca…" (sublinierile mele, P.G.)
Am "tradus": preluarea (in administrare) prin:
cumpàrare.
Ar fi trebuit sà scriu:
"Patronul editurii Polirom a preluat (in administrare) prin
cumpàrare Editura Uniunii Scriitorilor, Cartea Romaneascà".
Am gresit, imi cer iertare.
Citez din dezmintire:
"1. Afirmatia conform càreia persoanele mentionate [A. Oisteanu,
M. Shafir, Al. Florian, A. Cornea, Mihàies, Pippidi, A. Babeti
s.a., s.a.] ar fi intervenit pentru nepublicarea càrtii "Culoarea
Curcubeului '77" sau a unor pàrti din aceasta sunt ["este",
fiind vorba de "afirmatia", nu de "pàrti" -
corectura mea, P.G.] complet false" - am incheiat citatul din
"dezmintirea Polirom".
Deloc "falsà" ["afirmatia", nu "pàrtile"],
iatà de ce:
a). Vorba era, in textul meu, de actul suprimàrii "Introducerii"
(cuprinzind "Notele autorului" din mart. 2002 si din 21
oct. 2004 - aceasta din urma scrisà pentru editia de la Polirom,
cea cuprinzind si "Cod Barbosul") - si nu despre…:
"ar fi intervenit [holocaustologii] pentru nepublicarea càrtii"
(subl. mea, P.G.).
Încà o datà, ca sà priceapà chiar si
Cristian Teodorescu: aceasta - "Introducerea" cuprinzind
"istoricul miscàrii pentru drepturile omului din 1977"
- aceasta, repet, a fost suprimatà de Polirom, in ianuarie
2005 (astfel incàlcind contractului evocat). Semnatarul
"dezmintirii" nu dezminte nimic, fiindcà nu spune adevàrul:
Suprimarea "Introducerii" a fost fàcutà de editurà
la prima corecturà; autorul, crezind cà fusese o…
scàpare, o re-pusese la loc, insà Polirom i-a comunicat:
nu se mai poate face repaginarea, costisitoare, sà dau "Bunul
de Tipar", pentru acea forma. Santajat astfel, sperind sà
rup in sfarsit blestemul asupra tipàririi càrtii,
in romaneste, limbà in care fusese scrisà cu
28 ani in urmà, am dat BT-ul. Iar rezultatul… Sà
facà bine Dezmintitorul Polirom sà-si contemple "opera
editorialà" si sà jure cu mana pe inimà
cà, dacà el fi fost autorul, nu ar fi suferit din pricina
decapitàrii volumului, deci a lipsirii de elementarele informatii
editoriale : a cata este editia de fatà, care fusese intaia,
in ce limbà, cand tipàrità, sub ce titlu
- in 1979, la Seuil, in neerlandezà la Elsevier - cand,
cu ce titlu apàruse-dispàruse la Humanitas, in mai-iunie
1990?
Ceream prea mult de la editura Polirom?;
b) De loc falsà afirmatia mea: abuzul editurii - suprimarea "Introducerii"
- a coincis (cine crede in coincidente repetate?) cu articolul semnat:
A.Oisteanu (revista 22, 22 ian. 2005) . În acela autorul Polirom
mà denunta ca "trivial negationism" (termen imprumutat
de la M. Shafir, si el autorPolirom, si el acuzator al meu pentru
"antisemitism deflectiv?, deflectant?"- dupà care màrturisea
chiar in corpul brosurii, editatà la Polirom, cà…
nu avusese timp sà citeascà ceea ce condamna). Am ràspuns
prin un text "Sà invàtàm de la evrei…?",
apoi prin "Necitorii mei, holocaustologii"; in ele incercam
sà aràt adevàrul - acesta: acuzatorii mei (pentru
"antisemitism") nu citiserà textele condamnate, nu produseserà
citate, fabricaserà rezumate scolàreste copiate unul de
la altul, colportorii impànindu-si compunerile cu amenintarea:
"Ordonanta, Ordonanta!", cea prevàzutà a-i bàga
in puscàrie pe ne-evrei pentru "antisemitism",
dar Doamne-fereste sà-i vizeze pe evrei, pe unguri pentru antiromanism).
Autorul dezmintirii neagà "interventia" holocaustologilor
in defavoarea mea ca autor, pe langà directia Polirom
- ii mai numesc o datà: cu exceptia lui Al. Florian, Laszlo
si a lui Pecican, autori Polirom : J. Ancel, G. Andreescu, L. Antonesei,
V. Ciobanu, A. Cornea, V. Garnet, M. D. Gheorghiu, C. Iancu, R.
Ioanid, M. Mihaies, A. Oisteanu, Dan Pavel, M. Shafir, W. Totok, I. Vianu,
Gh. Voicu - la care ii adaug pe Ed. Reichman, Alain Paruit, Pierre
Pachet, S. si Pierre Moscovici, Lavastine, Isac Chiva, Iosif Petran…-
care, in ultimele decenii m-au tot pus la stalpul "antisemitismului"
- incà o datà: etichetindu-mà, dar evitind
a da citate din textele mele "antisemite"; citatele netrunchiate
(nedecapitate, ca sà ràmanem inde noi) s-ar
intoarce impotriva bravilor acuzatori. Atacul soldatului A.
Oisteanu a coincis (sic-sic), nu doar cu
mutilarea Culorii Curcubeului, ci si cu anuntaarea ne-acordàrii
unei serii de autor - sugeratà de Dan Petrescu, nu de mine solicitatà;
si a coincis (?) cu neacceptarea editàrii Jurnalelor; in
final, am primit làmuritorul ràspuns: "Nu"
la propunerea editàrii unor volume de fictiune: Sabina, Bonifacia,
Justa…
Dezmint dezmintirea editurii Polirom. Argumentele mele sunt textele
mele, imprimate - intregi sau decapitate de insusi dezminti-torul,
ca volumul Culoarea curcubeului;
Argumentele editurii Polirom sunt vorbe goale, neadevàruri orbitoare,
precum : "Bunul de tipar acordat de autor conform
prevederilor contractuale". Sic.
Paul Goma
P.S. Fiindcà am prilejul, o intrebare - retoricà,
se intelege: cum poate fi judecatà "politica editorialà"
a Polirom (oare de ce imi vine sà-i zic: "Politrom"
- sà fiu psihanalizat pentru contaminare: Politbirou, Politruc
eu sau botezàtorul?) dupà màrturia lui Mihail Vakulovski
(ràspunzindu-i lui O. Pecican acuzindu-l cà
publicase in Tiuk! un text de "antisemitul Goma"):
"Cit despre mine, da, am facut o carte de interviuri cu supravietuitorii
Holocaustului, din care am publicat citeva la E-Leonardo si citeva la
Tiuk, la rubrica "Reportaje KLU" (in mai multe numere). Cartea
a aparut la editura "Polirom", doar ca nu se stie cine i-a schimbat
titlul si mi-a scos numele de pe coperta! (Acum se numeste "Holocaustul
evreilor romani" si e semnata "Institutul Roman de Istorie Recenta").
Despre cartea*) asta a facut Dumitru Crudu un interviu in care povestesc
despre aceasta experienta incredibila (…) Ma intrebi cind sint eu
- eu sint si atunci cind stiu sa ascult un om care a suferit si are ce
povesti, iar acesti supravietuitori au fost extraordinari, si atunci cind
apar din toate puterile libertatea de exprimare. Ce-ti pare contradictoriu
in asta?"
*) [Care] "se numea, inainte de a fi publicatà,
"Supravie†uitorii… (Interviuri despre Holocaust)"
si era semnatà Mihai Vakulovski. M-am interesat (…) cum a
ajuns sà fie semnatà IRIR (…); dupà cercetàri
indelungate, mi-a ràspuns
(…) Andrei Pippidi, prefatatorul volumului (…) [cà] a
fost multumit (…) si cà el "in acord cu editorii"
au hotàrit "ca IRIR si nu dvs sà figurati pe
coperta volumului" (subl. mea, PG.)
P.P.S.: Asadar nu sunt singurul autor ale càrui
càrti predate la Polirom sunt fie mutilate, fie pur si simplu furate
- de ditamai istoricul A. Pippidi! De ce Mihai Vakulovski a fost victima
unui astfel de act - extrem de cultural, cat despre editoriaaal…?
Nu cumva pentru cà fratii Vakulovski (Alexandru si Mihai) se declaraserà,
intr-un poem publicat in Vatra, "fiii [spirituali]
ai lui Goma"? Argumentele prezentate de mine, mai sus se dovedesc
a fi, vai, adevàrate: si A. Pippidi este holocaustolog emerit (face
parte din "Comitetul Wiesel" - alàturi de alt escroc
si falsificator de istorie: R. Ioanid) si coordonator de
colectie - la Polirom.
Deci nu doar Goma este "pedepsit": marginalizat, contestat,
antisemitizat, ingropat de viu cu tot cu manuscrisele-i - ci si
persoanele care "se ating" de el? Dar "s-au atins de mine"
si Pecican si Laszlo, si Adamesteanu si Liiceanu si Manolescu si Tudoran
(nu, Blandiana: nu, ea se atingea numai de Gogu Ràdulescu) - si?
Si! Iatà "antisemitul" Manolescu, de la o vreme se intelege
perfect cu directorul Politrom, devenit si director al editurii Uniunii
scriitorilor, Cartea Romaneascà.
Cum se va numi editura rezultatà din preluarea uneia de càtre
cealaltà?:
Cartea Politromaneascà?
Paris, 4 iulie 2005
A doua
dezmintire...
Domnule Sorin Rosca Stànescu, director al ziarului Ziua
Periodicul pe care il conduceti nu a publicat nici panà acum dreptul-de-ràspuns
al meu - trimis prima oarà in 4 iulie
a.c., a doua in 15 iulie - in legàturà cu "Dezmintirea"
semnatà de Silviu Lupescu.
I
De ce oare?
Ziua a gàsit replica mea nedreaptà? Inexactà?
Cine din redactie a cercetat "inexactitàtile", "nedreptàtile"
mele, apoi
comparindu-le cu cele "dezmintite" de Silviu Lupescu a decis
cà adevàrul se aflà de partea… tàcerii-asupra-subiectului?;
Ziua a cantàrit, a pus pe un talger al balantei inundatiile catastrofale,
terorismul sangeros, vanzolelile de politicà interioarà
- in celàlalt "Dezmintirea-unei-dezmintiri" semnatà
de mine si a decis cà nu mai ràmane spatiu tipografic pentru
un drept-de-ràspuns - pe care era obligatà sà-l
publice intr-un ràstimp rezonabil?
Dar inundatii catastrofale, terorism, politicà interioarà
existau si la 22 iulie 2005 fix, cand Ziua a publicat replica lui
M. Shafir la articolul lui G. Andreescu, apàrut in Ziua
din… ziua precedentà 21 iulie - tot 2005.
Cum explicati aceastà promptitudine, domnule director al Zilei?
Prin ce este mai breaz M. Shafir decat mine? Are el un grad mai inalt
- care? Sà fie el un Übermensch, eu un biet paria?
Và invit sà ràspundeti acestei intrebàri-din-salà
si - in sfarsit! - sà publicati dreptul-la-replicà (trimis
de douà ori: prima
adresatà Dvs., la 4 iulie, a doua D-lui A. Petruscà, la
15 iulie).
Ce anume fapte de arme in slujba Adevàrului-despre-Romania ii conferà
lui M. Shafir drepturi suplimentare (mai exact:
supradrepturi) de exprimare, in Romania, in limba romanà, in medii
romanesti - iar mie doar ne-drepturi?
II
Marti, 26 iulie 2005 ati publicat textul "Inventatorul de cuvinte"
semnat de I.B. Lefter.
Dupà o introducere in "cazul Goma" - surprinzàtor
de favorabilà
- din care citez:
…"vechea lume literarà a anilor '60-'70 pàstreaza
fatà de el culpa impardonabilà de a fi fàcut jocul
marginalizarii lui Goma pe criterii "estetice". Pentru a-l compromite,
Securitatea a raspandit (…) zvonul cà "Goma n-are talent!",
iar mediile scriitoricesti (…) au dus vorba mai departe: "Goma
n-are talent!". In realitate, are un mare talent de prozator. Cei
care ar fi trebuit sà-i recunoascà de mult valoarea n-au
mai avut onestitatea de a-l valida, fie si tardiv. Au preferat sà-l
mai marginalizeze o datà"…
…caligrafiatà de I.B. Lefter cu mana dreaptà, trece
la altceva - cu stanga:
"Istoria nu s-a oprit la atat. Mai este un episod: a doua sa càdere.
De cativa ani incoace, odata cu càrtile despre Basarabia si al
doilea ràzboi mondial, Goma produce un discurs limpede antisemit.
Inversunat, s-a adancit in teoria evreilor vinovati de propria lor exterminare.
Crede ca are dreptate, bazandu-se pe impresiile lui din copilarie (s-a
nàscut si a copilàrit in Basarabia). Cine sà-l mai
apere acum? Putinii fideli il pàràsesc, unul cate unul.
Isi publicà jurnalul sub o firma obscura (si cu nostagii legionare...).
Editura Polirom ii intinde o mana, ii publicà douà càrti
in cateva luni, dupa care el o ataca public, nemultumit ca i s-a eliminat
o prefata despre care prin culisele lumii literare circulà informatia
cà ar fi avut note antisemite..."
Citind aceste randuri sunt vizitat de douà amintiri - antipodice
(nu doar in timp):
- El, nu altul scrisese (in 1990?) un articol de pagina intaia intitulat
"Avem nevoie de Goma". Il voi fi deceptionat si pe el prin criticele
la adresa lui Manolescu, E. Simion, Plesu, Liiceanu, Pruteanu, Adamesteanu,
D.C. Mihàilescu, Monica Lovinescu? - nu stiu, oricum, nu si-a manifestat
dezamàgirea in presà (nu voi fi aflat eu…);
- Textul de acum, alcàtuit din bucàti disparate - atentie:
subiectul fiind Alfabecedarul, nu altà scriere a mea! -
produce
penibila impresie cà paragraful istorisind "a doua càdere"
a fost scris cu mana stangà; poate cu nici una din mainile lui.
Altfel cum se explicà reaua-credintà a informatiilor- acuzatiilor"
sale:
- "Goma produce un discurs limpede antisemit. Inversunat, s-a
adancit in teoria evreilor vinovati de propria lor exterminare"
(subl. mea)?
Se explicà, vai: el, I.B. Lefter a publicat in Observatorul cultural
kilometrica làlàialà calomnioasà iscàlità:
R. Ioanid despre
"antise-mitul" de mine. Textul a devenit Evanghelie a holocaustologilor
carpatodanubieni, el i-a scutit pe M. Shafir, G. Andreescu, Oisteanu,
A. Cornea, V. Ciobanu, V. Garnet, Pecican, M.D. Gheorghiu, Laszlo de a
citi càrtile incriminate, de a da citate (subl. m.)
din ele. Cu alte cuvinte: agresorii mei se reazemà pe citate din
R. Ioanid (cel care insirà minciuni, distribuie etichete infamante,
amenintàtoare). A admis aceastà inadmisibilà apucàturà
- nu doar culturalà - M. Shafir, in chiar brosura in care mà
trivializa - negationa; a recunoscut-o Dan Pavel, in Ziua (anume
cà nu citise nimic din ce scrisesem - inainte de a mà ataca…).
Interventiile holocaustologilor agresori ai "antisemitului Goma"
au fost publicate in Observatorul… cu o frecventà si
o consecventà admirabile. Era fatal ca I.B. Lefter sà ajungà
aici: la publicarea, sub semnàturà, a acestui text nedemn.
Ce il va fi manat pe el in luptà?
Ce ii manase si pe G. Andreescu, Dan Pavel, V. Garnet, Laszlo, Pecican:
nu o irepresibilà sete de adevàr (istoric), ci o
represibilà apucàturà a oamenilor fàrà
coloanà vertebralà: aceea de a se oferi sà facà
"un serviciu" necerut - si in a càrui justete nu cred,
fiindcà ei nu cred in nimic: dacà ar crede in ceva, ar incepe
prin a citi, continuind prin a cita din textul atat de curajos
combàtut (cel scris-semnat de mine), nu din Evanghelia dupà
Ioanide.
Cat despre adevàrul "informatiilor" lui I.B. Lefter,
iatà aceastà mostrà:
"Isi publicà jurnalul sub o firmà obscurà (si
cu nostagii legionare...). Editura Polirom ii intinde o mana, ii publicà
douà
càrti in cateva luni, dupa care el o atacà public, nemultumit
ca i s-a eliminat o prefata despre care prin culisele lumii literare
circulà informatia cà ar fi avut note antisemite...
(subl. mea)"
Asa, carevasàzicà: a-ti publica jurnalul "sub o firmà
obscurà" este in ochii lui I.B. Lefter o culpà, nu
o necesitate - din
constrangere… Nu a citit nimic din textele mele, deci nici "O,
ce veste minunatà", ca sà afle cà propusesem
jurnalul in chestiune neobscurei edituri Polirom - care, neobscurà-editurà,
prin S. Lupescu, nu il acceptase;
Vasàzicà asa: I.B. Lefter afirmà cà "Polirom
ii intinsese o manà, dupà care (subl. mea) el o atacase
public". Nu a existat nici o "dupà care": Polirom,
recte Silviu Lupescu suprimase - in mod abuziv, incàlcind contractul
(din octombrie 2004) - "Introducerea" la cartea de màrturii
Culoarea curcubeului si abia dupà aparitia volumului decapitat
(in februarie 2005), in 22 iunie 2005 m-am exprimat public, in amintitul
text "O ce veste minunatà".
Cat despre calomnia:
"…o prefatà despre care prin culisele lumii literare
circulà informatia cà ar fi avut note antisemite...",
pot spune doar atat: nu l-ar fi dus mintea la o astfel de nemernicie nici
màcar pe Wiesel, legendar traficant de istorie, de adevàr.
Iatà, deci, domnule Sorin Rosca Stànescu obligatia Dvs de
a publica - màcar acum, cand este usor prea-tarziu - "Dezmintirea…"
trimisà la 4 iulie, cat si replica de fatà la… consecintele
nepublicàrii ei.
Totul se poate repara pe lumea asta, Domnule Sorin Rosca Stànescu.
Chiar si nepublicarea la-timp a dreptului-la-ràspuns.
Astept,
Paul Goma
Paris 28 iulie 2005
File de jurnal - Despre Gabriel Dimisianu
Duminicà 31 iulie 2005
Fiind ceva mai odihnit, mà intorc la promisiunea de a propune
partea mea de adevàr in cele douà acuzatii din partea lui
G. Dimisianu:
1) in revista Vatra de acum cateva luni Gabriel Dimisianu
dezmintea afirmatàia mea potrivit càreia el ar fi fost cel
care aduna cotizatiile de partid la Romania literarà
si trecuse de la comuniti la tàrànisti dupà "revolutàie"
(am preluat citatele din Revista Presei a Adevàrului literar si
artistic).
Ràspund: m-am inselat - si imi cer scuze cititorilor
- : de la comunisti G. Dimisianu trecuse la liberalisti, nu la tàrànoisti;
cat
despre cotizatii este posibil sà mà fi inselat: acestea
puteau fi adunate si de un màrunt (dar de-sprijin membru, sà
zicem:
Bàran), insà mie imi ràmàsese
in memorie gradul inalt ocupat de G. Dimisianu in organizatia
de partid a Romaniei literare; mai stàruiau in
viscerele tinerii-minte convocàrile la Casa Scriitorilor, in
scopul de a mà convinge sà predau de bunà voie carnetul
de partid. Au fost multe asemenea sedinte-de-làmurire. "Tovaràsii"
fiind - in ordine ierarhicà (politicà): C. Chirità
("Ciresarul", pentru cei care nu si-l amintesc), Ion Horea,
incruntatul autor de articole si versuri pe-linie, la toate ocaziile,
devenit, dupà "revolutàie" poet mistic, Radu Boureanu,
alt "ocazionist", Nichita Stànescu, C. Toiu, Fànus
Neagu, G. Dimisianu… Ce era cu "predarea carnetului"? -
am mai scris, repet aici: Dupà "isteria" de la 22 august
1968 (invazia Cehoslovaciei), urmatà de apelul lui Ceausescu de
la balcon adresat romanilor - si nu a "tovaràsilor membri
de partid", prin brigàzile patriotice, de a apàra patria
romanà (nu "patria socialistà"), am vrut
si eu sà intru in brigàzi. Dar nu eram membru de partid.
Pentru a càpàta o armà, a trebuit sà indeplinesc
o conditie : sà fiu membru de partid. Am fàcut cerere de
aderare, am intrat in partidul comunist, uluindu-i pe fostii colegi
de puscàrie si de domiciu obligatoriu, starnind lupta
de… castà a veteranilor comunisti : Dan Desliu, Geo Dumitrescu,
Pavel Cimpeanu, Pop Simion, Ioanichie Olteanu - G. Dimisianu (dacà
eu, dusman de clasà, cu certificat atacam privilighentia
si ii obligam pe proletarii scrisului-dupà- dictarea-partidului
sà impartà cu mine prada?). Însà la putine
zile dupà "eveniment", armele destinate Brigàzilor
Patriotice depozitate in pivnita Casei Scriitorilor au dispàrut,
in presà nu s-a mai vorbit despre Cehoslovacia…
Înainte de disparitia armelor avusese loc "confirmarea"
noilor membri: convocati la un birou din Piatàa Amzei, urma sà
ni se
facà dosarele de membri de partid, asa ni se spusese - am mai scris
despre acest episod, voi mai scrie:
Cand mi-a venit randul, m-am trezit in fata unei comisii
alcàtuità din multi tovaràsi extrem de posomoriti,
citeste: darji -
dintre care o tovaràsà-cu-bocanci (nu i-i vedeam, i-i deduceam
dupà "coafurà"). Ea punea intrebàri,
eu ràspundeam, o dactilografà dactilografià - insà
nu ceea ce spuneam eu, ci ceea ce ii dicta tovaràsa. Am inteles
cà mi se alcàtuia fisa biograficà. Ajungind
la "condamnàri", rubrica a fost completatà cinstit:
"doi ani inchisoare pentru agitatie publicà". Ajungind
la "urmàtoare perioadà", am spus cà, "liberat
in 1958, de la Gherla, am fost dus sub escortà in domiciliu
obligatoriu, in Bàràgan, in Satul-Nou Làtesti,
unde…" M-au intrerupt toti tovaràsii de dincolo
de masa lungà, iar tovaràsa m-a somat sà fiu disciplinat!
Cand m-a intrebat cu ce mà ocupasem "dupà
aceea", am explicat: nu puteam avea o ocupatie, din moment ce mi
se impusese domiciliu obligatoriu pentru 36 de luni… Sà cred
eu cà o puteam duce pe tovaràsa - nimeni n-o
dusese, avea o tenacitate de tanc sovietic. Dupà o lungà
hàrtuialà (se pricepea sà o facà: va fi fost
securistà anchetatoare), a dictat dactilografei:
"În perioada 1958-1965 a indeplinit alte functii".
(!) Am protestat. Tovaràsa mi-a atras atentia: de-acum sunt membru
de partid, execut ce imi comandà partidul! Dupà care
mi-a ordonat sà mà ridic de pe scaun si sà ies…
Cand, mai tarziu l-am intrebat pe Ivasiuc cum fusese
el inregistrat cu domiciliul obligatoriu, mi-a ràspuns cà
nu-si mai
aduce aminte…
La vreo lunà (sau douà?) dupà Confirmare (sic), am
fost convocat la Casa Scriitorilor. În jur: vreo zece colegi, prieteni
din biroul Organizatiei de bazà PCR a Uniunii Scriitorilor. Colegul-scriitor
Ioanichie Olteanu a luat cuvantul si m-a anuntat:
Se fàcuse "o micà gresealà" cu primirea
mea in partid: nu se respectase un anume punct din regulament. Prin
urmare nu eram membru, deci sà predau carnetul rosu.Acel moment
a fost unul foarte important in viata mea, dupà "revenirea
in libertate". Crezusem panà adineauri cà,
dacà nu fuseserà reparate nici una din nedreptàtile
suferite, "de acum incolo" voi fi tratat ca un om normal,
printre oameni normali.
Ei bine, mà inselasem crunt.
Ioanichie Olteanu astepta cu mana intinsà sà-i
dau carnetul; eu mà uitam in jur si constatam cà ceilalti
deveniserà, de la o clipà la alta, altii. Nu, nu
se prefàcuserà in caini gata sà-mi sarà
la beregatà, ci se mutaserà fulgeràtor in irealitate.
Mi-a trecut prin minte: in fapt, ei ràmàseserà
ce si cum fuseserà, eu mà altfelizasem, nu mai eram de-al
lor. Dintre ei, doar Szász János isi tinea capul prins
in palme - dar poate cà era doar bàut…- ceilalti,
toti, erau fie gravi si vag incurcati - ca Ioanichie Olteanu - fie
senini, ba chiar veseli, isi sopteau bancuri-bune si radeau.
G. Dimisianu sosotea cu Toiu; cand mi-a intalnit privirea,
am avut certitudinea cà mà intreabà - fàrà
interes: "Si altfel, ce mai faci?".
Îmi aduc foarte bine momentul: sufeream, mà durea inima,
ametisem stind pe scaun - de excludere. Nu era vorba de alungarea
dintr-un partid politic (comunist!), ci dintr-un grup, o confrerie, o
familie, un clan, o echipà de fotbal in
care jucasem panà atunci (atunci-ul nefiind momentul
aderàrii la partid, in august 1968, ci 1965, dupà
"Decretul Ceausescu": redevenisem, impreunà cu
ceilalti puscàriasi, oameni). Nu-mi era jale de carnetul - meu
- pe care il astepta Ioanichie, ci mà podidea rusinea pentru
ei: pentru minunatul Nichita, pentru dragul Dimi, pentru Fànus
Neagu - chiar si el era, pe atunci, om…
Am spus cà nu dau carnetul: in sedintà publicà
fusesem primit, in sedintà publicà sà fiu exclus.
Careva (poate Toiu) a
observat cu pertinentà: nu poate fi organizatà o sedintà
de excludere, din moment ce nu fusesem… inclus - doar am auzit cà
fusese o micà neregulà.
Am scos carnetul din buzunarul interior de la piept: s-au nàpustit,
brate de caracatità, màcar opt (!) maini sà
mi-l smulgà. M-am ridicat in picioare si am spus cam asa:
"Stiti ce fàcea bravul partizan sovietic atunci cand
era in pericol ca nazistii sà-i smulgà carnetul rosu:
il inghitea! Încercati, tovaràsi!"
În acelasi articol (din Vatra citat de Adevàrul),
G. Dimisianu afirmà cà mi-a dat (si el) recomandare pentru
intrare in
partid. Nu-mi amintesc, dar este verosimil: pe atunci eram prieteni. Mai
departe - citez din G. Dimisianu:
"Mai sunt in viatà participanti la memorabila sedintà
si pot màrturisi cà l-au auzit ca si mine pe Goma proclamind
patetic: Lenin a fost tràdat, Lenin are acum fata scàldatà
in lacrimi! Unii, in salà se emotionaserà puternic
la invocarea presupuselor suferinte postume ale lui Vladimir Ilici, aproape
cà làcrimau si ei, altii, in schimb, printre care
mà numàram, asistau, jenati la melodrama de prost gust pusà
in scenà de Goma".
Pàcat cà Dimisianu nu a folosit procesul-verbal al "memorabilei
sedintà", cititorii ar fi aflat ce spusesem cu adevàrat
atunci. Îmi aduc aminte, vorbisem foarte putin - ce era de spus
fusese asternut pe hartie in cererea de aderare. Probabil-sigur
voi fi vorbit si de "suferintele postume al lui Ilici", plasindu-le
in acel moment, august 1968: cehoslovacii se opuseserà
pasnic invaziei sovietice, prin lozinci scrise, prin strigàte,
imprecatii, "trimiteri acasà" adresate tanchistilor,
prin afise, portrete, etc. Voi fi amintit cunoscutul afis al cehoslovacilor
prezentindu-l pe Lenin plangind; voi fi citat si celebrul
slogan care zicea, aproximativ: "Lenin, trezeste-te (sau : ridicà-te
din mormant), ca sà vezi ce au fàcut copiii tài!"
Ei si? Care-i pàcatul de moarte al meu - potrivit verticalilor,
antibolsevicilor C.T. Popescu, C. Stànescu? Ce si cum anume G.
Dimisianu povesteste - dupà calapodul-Tepeneag (cel care si-a rescris
jurnalul, dupà 30 ani, "aducindu-l la zi", adicà
falsificindu-l) - ceea ce simte-crede el, azi, despre un eveniment
intamplat in urmà cu 37 ani (voi fi numàrat
bine?) si gàseste - acum - cà Goma era (atunci) patetic,
pusese in scenà o melodramà de prost gust.
Spune - G. Dimisianu acum, in 2005 adevàrul ? Deloc.
Atunci, in acea "memorabilà sedintà" (singurul
adevàr iesit de sub pana lui), patetic, plangind, povestind
el viata mea cea
grea - la masa prezidiului, fiindcà eu vorbisem din salà
- fusese, nu Goma, ci… Titus Popovici (despre care el, G. Dimisianu
scrisese cronici, atat in 1961 cat si in 1998).
Pe de altà parte: dacà G. Dimisianu mà gàsise
nesincer, patetic, melodramatic etc., de ce nu-mi impàrtàsise
impresia, atunci, ca unui prieten? Prietenul Dimisianu, vreme de doi-trei
ani, a fost membru-plin al haitei de "convingàtori" (sà
dau carnetul de partid!, la care eu propuneam sà mà excludà;
la care ei propuneau ca eu sà dau carnetul neintarziat,
apoi sà mergem sà bem ceva, cà lor le e sete…),
iar in 1973, in absenta mea, participase la "initiativa"
lui Ivascu de a mà da afarà de la Romania literarà
- insà, ca in Caragiale! - fàrà a mi
se comunica vesela veste si fàrà a mi se restitui cartea
de
muncà - imi amintesc cu drag observatia - si ea, pertinentà,
a Bàtranului Dimi: "Ce nevoie ai de cartea de muncà,
dacà tot esti dat afarà?!". Luminoasà.
Si pentru cà tot suntem la capitolul amintiri: Cum a reactionat
prietenul G. Dimisianu in 1970 cand am fost interzis de a
publica - màcar note de lecturà, nesemnate, la Romania
literarà, unde el era ditamai sef-adjunct? Dar in februarie-
martie 1977, cand eu mà aflam incercuit de Securitate
in Drumul Taberei, intr-un bloc vecin cu al sàu (noi
pe Aleea Compozitorilor, el pe Pravàt)? A venit sà se intereseze
dacà mai tràim? A adus el portocale pentru copil (cum a
fàcut Breban!) - stiind bine cà noi nu puteam iesi din casà?
"Curajosul Dimi" cum i se zicea nu a scos un chitàcàit
cat a fost membru al partidului comunist, el a iesit din bortà
binisor dupà moartea Ceausescului, dupà ce l-a tràdat
pe bunul sàu prieten Valeriu Cristea, pentru ne-prietenul tuturor
N. Manolescu (scump este scaunul de etern-adjunct!), ca apoi sà
treacà
fàrà zdruncin de la comunisti la liberalisti (nu la tàrànoisti,
cum gresit scrisesem eu - am mai spus-o, nu-i nimic, o repet).
S-a aràtat indignat de ceea ce scrisesem in Jurnal (publicat
in 1997) despre sotia sa, Geta Dimisianu - foarte frumos din partea
sotului care apàrà onoarea consoartei. Numai cà acelasi
indignat nu s-a aràtat màcar mirat auzind ce spunea sotia
sa, Geta Dimisianu, despre sotia mea, inainte de 1989, ba chiar
in 1977, cand eu eram arestat, iar Ana, cu tot cu copil, expulzatà
la mama dracului, prin Dudesti; cat despre ceea ce povestea ea despre
mine, cà as fi omul Securitàtii si cà actiunea pentru
drepturile omului era o provocare a Organului…; iar in 1997,
in timpul campaniei de presà instigatà de
Monica Lovinescu cine mà trimitea la azilul de nebuni (e drept,
o fàcea in bunà companie: Zaciu, companion de "cenaclu"
la
Gogu Ràdulescu)?
Nu-l mai intreb pe Gabriel Dimisianu cum a reactionat dupà
ce a aflat cà fusesem exclus din Uniunea Scriitorilor, in
chiar momentul in care mà aflam intre labele Securitàtii
si se ràspandise zvonul cà voi fi condamnat la moarte.
Fiindcà stiu cum: ar fi repetat, dupà sotia sa, Geta, emblematicul
ràspuns la tot si la toate: "Dacà si el…"
- care se traduce negresit prin: "A avut ce-a càutat si ce-a
meritat".
2). A doua acuzatie: o fotocopie. Màrturisesc: cand am
citit-o, am fost surprins. Nu mi-am recunoscut "opera".
"Nu eu am scris asta!" - am exclamat - as fi putut zice cà
imi invàtasem bine replica scrisà de C. Stànescu
de la Adevàrul! Si cum ii mai combate tovàràsia
(C.T. Popescu, C. Stànescu) pe cei care… "rescriu istoria"
- de exemplu eu, in nici un caz Blandiana, Pelin, Pàunescu,
Jela, Manolescu, Liiceanu - Dimisianu. Ce anume nu recunosteam cà
as fi scris-publicat? Copiez: "Viatàa romaneascà,
nr.10/1969
"Paul Goma - t.v. - august "Congresul al X-lea al PCR si a 25-a
aniversare a eliberàrii patriei au fost evenimentele cele mai de
seamà - nu numai ale acestui august - evenimente la care si prin
mijlocirea micului ecran am participat cu totàii. Faptul cà
in timpul acestor sàrbàtori televiziunea a fost activ
prezentà nu a scutit-o, desigur, de criticele formulate la adresa
ei, atat in Raportul prezentat de tovaràsul Nicolae
Ceausescu la Congres, cat si in alte interventàii ale
delegatàilor. Mai sunt multe de fàcut panà
la a preface acest mijloc de informare si de educatàie in
ceea ce ar trebui sà fie si, speràm, va fi".
Aceasta a fost introducerea; urmeazà douà coloane de rezumate,
de opinii-despre emisiuni TV, despre spectacole
teatrale, despre filme…
I-am aràtat "asta" si sotiei mele Ana: nici ea nu o recunostea.
Trecuserà 36 de ani, omul mai uità (printr-un cunoscut mecanism
psihologic refuzà inregistrarea-memorizarea unor intamplàri
neplàcute - orice-ar crede C. Stànescu). Deci tinusem o
rubricà TV la Viatà romaneascà. Parcà
nu-mi apartinea, insà la re-lecturà, amandoi
am gàsit cà eu puteam fi autorul textului…
Text pe care mi-l asum. Dar de ce G. Dimisianu il prezentase ca
dovadà cà si eu il làudasem pre Ceausescu?
De unde - din text - reiesea acest lucru? Nu reiesea - cà il
làudasem: reiesea cà il pomenisem. Ca pe cel care…
criticase televiziunea.
Cà nu dàdusem citate din gandirea Clasicul Ceausescu?
Nu - insà as fi putut sà o fac. C. Stànescu
si ai sài de la Scinteia
- n-au decat sà-si frece mainile de satisfactia cà
nu doar ei, jurnalistii-de-perete citaserà plecàciunist
din Farul Carpatilor,
ci si… cine ar fi crezut: unul care pretinde cà i s-a opus:
Goma…! C. Stànescu: da, are, nu dreptate, ci acoperire, insà
G. Dimisianu, contemporanul meu, nu are dreptul sà facà
pe uitucul, scontind pe autoamnezia colegilor nostri de generatie,
pe ignoranta totalà a celor care au deschis ochii abia dupà
22 decembrie 1989, deci pe masele largi de romani analfabetizati
si de ei, de scriitorii nostri dragi si iubiti si preferati, vanjosii
rezistenti prin… culturà. Fiindcà el era acolo-atunci
si stie:
La 22 august 1968, intrasem in partid pentru cà ni se promiseserà
arme celor din Brigàzile Patriotice. Eu, ca basarabean
crezusem in discursul lui Ceausescu de la balcon, altfel nu intram
in partid - dupà ce abia iesisem din inchisoare. Atrag
atentia "Curajosului Dimi": atunci aderentii la PCR imediat
dupà invazia sovieticà a Cehoslovaciei isi riscau
viata: dacà rusii ar fi re-invadat si Romania, ei ar fi fost
primii pusi, fie la zid, fie pe trenurile pentru Siberia - si nu comunistii
vechi ca Dimisianu, ucenici ascultàtori ai lui Paul Georgescu,
"inteligentii-obiectivi" care nu deschiseserà gura sà-i
critice màcar "amestecul in treburile interne ale unei
tàri socialiste" - asta ar fi una; A doua: ca prieten al meu,
apoi coleg de redactie la Romania literarà, apoi ca
"ceràtor de carnet de partid" ("ca sà mergem
sà bem ceva…"), G. Dimisianu stia foarte bine cà
in infruntàrile mele cu cenzura, cu Securitatea, cu
administratia Uniunii Scriitorilor, cu celula de partid a Uniunii (din
ultimele douà fàcind parte ca "supraveghetor"
el insusi), "arma secretà a mea" era…trimiterea
bibliograficà la Ceausescu: "tovaràsul Ceausescu a
spus cà "asa ceva" nu trebuie sà se mai intample";
"tovaràsul Ceausescu a spus cà Securitatea nu mai are
voie sà facà ce a fàcut" etc, etc, - chiar dacà,
acum, re-scriitorii trecutului si ai viitorului pe timpul Stejarului de
la Scornicesti stau la pandà sà prindà cu ocaua
micà pe cei care "pretind" cà nu au colaborat
cu Tirania…
Cat despre "relatiile" mele cu Ceausescu…- le cunoaste
prea bine tovaràsul Dimisianu cel vigilinte, màcar din Scrisoarea
mea, fàcutà publicà prin Europa liberà, in
care mà adresam "Tovaràsului Ceausescu, la Palatul
Regal".
Atunci? A vrut sà-mi ardà si el o copità?
Dar toatà lumea stie cà Eternul Adjunct Gabriel Dimisianu
nu are copite, ci niste superbe - albe - mustàti de soricel.
|
