Robert Șerban

Puţin sub linie

(Cartea Românească, 2015)

Mică observație

de când eu şi cei de-o seamă cu mine

eram nişte ţânci

şi până acum

nu s-a schimbat nimic fundamental

în lumea asta:

şi copiii de azi mănâncă mai întâi rahatul din cozonac

şi apoi cozonacul

 

Pomul din mijlocul curții

Crina adună castane în mijlocul curţii

şi e fericită că există un pom

care face ouă maro

mă bate gândul

să îi spun adevărul

dar le-a aşezat deja în cuibare

şi aşteaptă să vină păsările

ca să scoată pui

 

Fiul meu, fiul tatălui meu

par mult mai tânăr decât sunt

mi-l amintesc pe tata la vârsta mea:

deşi avem aceiaşi ani

eu acum

el atunci

eu par mai tânăr

sau poate mă înşel

dar e vina copiilor mei

mai mici decât mine când taică-meu era la vârsta mea

Tudor abia a trecut de un an

eu aşteptam majoratul

şi alergam mai tare ca tata

îl puneam deja la skanderberg

şi cred că şi la trântă

sunt mai tânăr decât sunt

dar cât de împuţinat voi clipoci în memoria fiului meu

când el va avea vârsta mea de azi?

nici nu va şti cum arăt

deşi acum mă priveşte cu ochi mari

şi mă strigă cu toată inima

fiul meu nu va ţine minte nimic din tatăl lui de azi

iar cel care voi fi pe mai departe

îi voi apărea ca o umbră ce bâjbâie

în căutarea unui trup

care s-o creadă

mai tânără

 

Hemoragie

uneori

Tudor și Crina pleacă de la mine

unul lângă altul

fără să mai privească înapoi

fără să-mi mai facă vreun semn

simt atunci cum sângele mi se scurge

brusc

prin mâna stângă

și prin mâna dreaptă

 

Când nu mai știi ce să faci

mă uit la televizor

e o emisiune despre cum să-ți crești copiii

cât mai corect și mai bine

despre cum să le vorbești ca să înțeleagă

cât mai multe și mai repede

cum să le fii părinte și prieten

în același timp

cum să fii sever

dar sub nicio formă violent

cum să nu le spui niciodată nu face asta

ci să-i iei pe ocolite

că să aibă eficiență

cum să nu te enervezi și să-ți păstrezi calmul

în orice situație

cum să fii un exemplu continuu pentru ei

cum să te pui în locul lor

atunci când nu mai știi ce să faci

mă pun în locul copiilor mei

iau telecomanda

și mut pe Disney Channel

 

Balerina

dragostea e şi atunci când găseşti balerina de porţelan

primită de la părinţi

cu mâinile rupte

i le pui la loc cu două picături de lipici special

dar după aceea n-o mai ascunzi înapoi în dulap

ci o aşezi

fie şi pentru câteva ore

deasupra televizorului din dormitor

 

Poză de familie

suntem liniștiți

bunica are o formă ușoară de Alzheimer

stă ore în șir cuminte

pe scaun

poate să meargă singură până la fereastră

și până la baie

adevărat

se sprijină-ntr-o botă

de care nu se desparte nici când doarme

seara o așază lângă ea pe pat

o acoperă cu pătura

iar uneori îi mai și vorbește

însă foarte în șoaptă

ce femeie strașnică a fost bunica

ce harnică a fost

și ce bătăi teribile a luat de la bărba-su

nu mai da

îi spunea ca și când

i-ar fi dezvăluit singurul secret din viața ei

nu mai da

omule

că te vede Dumnezeu

dar bunicul avea întotdeauna aceeași replică

sunt prea mic ca să mă vadă el pe mine

de fiecare dată când vin pe la ai mei

să ne vedem

să povestim

să bem un pahar de vin

mi se pare că bunica

e tot mai cuminte

și se face tot mai mică

 

Străluminare

în timp ce priveam la televizor

într-o noapte

am avut o străluminare:

Mel Gibson nu doar că îmbătrânește de la un Mad Max la altul

nu doar că e mai neînfricat și mai dur de la un film la celălalt

dar lui îi tot crește părul

dacă în primul Mad Max îl are perie

iar în al doilea măricel

cu freză

în al treilea Mad Max

are pletele aproape la fel de lungi și de-nfoiate

ca ale Tinei Turner

nu știu cât înseamnă asta pentru restul lumii

dar mi se pare o grozăvie să vezi

cu ochii tăi

cum

odată cu vârsta

sporește curajul

crește puterea

iar părul se transformă

în coama unui leu

 

Fotografie norocoasă

nu la toată lumea Dumnezeu iese-n poze

dar dacă ai noroc să nimereşti unghiul bun

luminozitatea potrivită şi să apeşi când ţi se şopteşte

l-ai prins

e ca la pescuit

numai că momeala eşti tu

cel cu degetul ridicat în sus

un Sfântu Ioan îmbrăcat în Wrangler şi încălţat sport

descărcat pe laptop

Dumnezeu se vede şi mai bine şi pare fericit

l-ai conectat la internet

apoi la reţele de socializare

la email la youtube la torrente

la ce nici n-a visat vreodată

ţine-l în permanenţă on-line

vei afla instantaneu

că restul lumii te iubeşte tot mai mult

şi îţi dă

ca pe-o cuminecătură nesfârşită

like după like

 

Răspuns

se schimbă anul

prin oraş mai nimeni

cei puţini care trecem

suntem cu atât mai importanţi

încât ne privim în ochi şi am vrea să ne salutăm

mă opresc în dreptul unei bătrâne

care vinde buchete de vâsc

şi o întreb:

mentă nu aveţi?

femeia se dă puţin în spate

şi îmi răspunde contrariată:

dar sunt cu mentă

domnule!

 

Ioan Şerbu

Lego

Tracus Arte, 2014

 

ripley

amfetaminele controlând

pedala rămasă apăsată

piciorul rămas în aer

nu-s morți locotenente ripley

ne-ascundem de ei ducându-i în noi

precum fătuca aia cu picioarele

mâncate de spumă

pe care-o scoteam pe repeat din mare

și-o aruncam pe scoici

și toată lumea cânta

I bet you look good on the dancefloor

eram prea treaz prea viu să-mi pese

ripley

pedala ei dăduse-n gol

pe când a mea era-n blană

cea care mi-a dat pastila

își studia unghiile

deasupra mării

atingând-o discret

cum un touchscreen

sunt în noi și dorm locotenente

când mi-au eliberat pedala

am căzut peste instrumente

mă priveam cum dorm și

desfăceam puzzle-ul

piesă cu piesă

ripley, mi-au spus că data viitoare

vom juca un joc mișto

de-a noi împotriva noastră

în care noi vom câștiga la final

și noi n-o să ne mai găsească

de ce nu le arzi scheletul de carbon

locotenente ripley

să putem bea și noi un coniac liniștiți

și să-mpușcăm din nou șeriful?

 

dinți falși

la masa ovală de care mă sprijin

rar se întâmplă ceva

multe pete pe ochi în momentele-n care-ar fi bine să văd

mai bine începe altfel

cum e să ai răul în tine

și pe o muzică oribil de frumoasă

să ștergi visele ușurele care ți-ar putea face

o dimineață cu totul și cu totul albastră?

cum e ca dinții impecabil de albi să fie îndreptați în altă direcție?

cum e să te minți pentru că nu ai curaj să te întrebi

de 18 ori la rând cine ești?

când al 19-lea șobolan ronțăie la stomacul tău

trăiești fiindcă nu mai ai altceva de făcut

sentimental. mai bine zi din viața ta

când pe mâinile fragile cade puțin soare și puțină umbră

sucul de fructe nu ajută electrocasnicele nu ajută

înotul până la epuizare performanța la muncă facebookul

nu ajută

coloana vertebrală de lemn sucul gastric din gură

mă înțepenesc lângă masa ovală

de care mă sprijin

când ochii refuză să privească în obiectiv

și îmbrăcămintea bicoloră închide fermoarul

sunetul ascuțit din măsele dispare încet

o dată cu toate celelalte

mai bine taie strofa de mai sus

apoi văd

mobila sufrageriei e de fațadă

pantofii cu care vin în vizită la tine și intențiile mele bune

sunt de fațadă

stau la masa ovală

fumez țigările prietenului în apartamentul prietenei

întunericul se crapă și în curând

va continua să nu se întâmple nimic

încă nu am putut decide dacă eu

în totalitate

sunt de fațadă

mai bine termină

mă ridic de la masa ovală și de mână cu tine

niște copii de 30 de ani

facem o plimbare printr-un oraș oarecare

ne cazăm într-un hotel oarecare

cu o cadă încăpătoare la baie

în care încercăm să rămânem lucizi în timp ce

ne trezim

 

vineri seara

a venit între halbe

a rămas trează până dimineața

mi-a băgat mâna sub haine

i-am dat numărul

mi-a aruncat vechea bicicletă

a desenat una pe carton

mi l-a fixat sub pleoapă

și am văzut-o cum fugărește secretare

din Ministerul Educației

cum regulează

programa școlară

cum asfaltează curtea școlii

și toți elevii iau bac-ul

am văzut-o rulată-n buzunarul adolescentelor

scoțând politicieni

din burțile lor

am auzit-o vorbind și-n afara

Marii Adunări Naționale

avea grilaje de fier la geamuri

lăsa cadavre în zăpadă      

am văzut-o blocată

între etaje

între deget și tastă

între picioare

 

limbo

la patru stele

au mutat sinteticul

din mâncare în lac

în lebede de plastic

brazii sunt reali

înăuntru fiecare

se mișcă după ce-i place

danezii se descalță primii

în România e soare

dansează în patru labe

după modelul din covor

dar tot noi îi batem la sinucideri

se fac praf dar nu-s

efervescenți doar hygge

deși mirii petrec

pe mese

contracronometru cu noaptea

scandinavii se sărută

sub masă

dispar din filmări

în Jeux d’enfants

și-o arată prima oară

tot sub masă

într-un iphone game cu un copil negru

după proba

cu double player

încearcă să mai sară

peste obstacole

 

sibiu

am vrut să fug din sibiu

ca un soldat german din normandia

am sărit în trenuri

sub care se stătea la coada

lăsând totul vraiște

în brașov ploua

în timișoara

berile sinagoga amare

bucurești

o zi la vulcanizare

alta cu steaua prin metrou

într-unul din orașele ăstea

pe la șapte dimineața m-am pus în cur

pe trotuar

(mă mai pusesem eu în cur da‘ mai în glumă)

eu și ursus ne oglindeam într-o baltă

nu dădeam doi bani pe mine

aparențele sunt înșelătoare

proverb din mintea unui

culegător de orez

i-am zis celui din baltă

ești pe cont propriu amice

mă gândeam la marii răzvrătiți la libertate

la opere care doar în singurătate se pot scrie

nu aveam obligații termene

nu pozam

mi-era doar frică

 

 

 

taxi

am îmbrăcat costumul vișiniu

cel păstrat pentru nunți e catatonic

azi dau un interviu

firma de recrutare își arată sânii

mă fac taximetrist

să urlu și eu-n trafic cuvântul de-nceput

primul rostit – aveam doi ani

când frate-meu mi-a dat cu DEX-ul peste gură

mă-ta bă mi s-a născut pe buze

ciudat valabilă această reciprocă

ca Uroboros unemployed

bețiv – încolăcit pe un pahar de margarita

clientul drogheriilor

să-i duc la lucru

la MiSRuP Bank ori într-un office

building cui

în bocancii din cer

oamenii lego dau bacșiș bun

să livrez fabricanților de mașini

containere de pizza diavolo

cu carne de chinez

să stau la ieșirile din cluburi

unde bodyguarzi rași în cap rulează un pai

cu undercoverii

unde hipstere de 12 ani

sunt apple iar eu steve

slide baby slide

pe tabletă google maps

pe google maps amfetamine

slide baby slide

MDMA, THC, LSD, PCP

adormim încet în filmul meu sârbesc

să aștept la hoteluri

unde fiarele se adună

around the holly profit

unde se divid trupurile lor de scaune

plutesc spre camere și umplu youtube-ul

cu Shrek masturbându-se în chiuvetă

unde mașinile scumpe fify sau loly

așteaptă cu manichiura făcută

să fiu pește-ntr-un

taxi galben cu număr de Moldova

unde guvernul are monopol

la liceele militare în România

se marchetează intens

să am un GPS meseriaș

set destination

favourites

cheap sex and porn fan

mă duce acasă

 

psiholog

mi-a dat două metode

spală-te cu stânga pe dinți

schimbă traseul la serviciu

plana prin birou

satisfăcut că eram atât de

varză

mi-a amintit de

marșul porcilor de la Nine Inch Nails

luați de la pacienți

închiși în caiet

pe mine m-a pus pe o pagină curată

pentru două ore a fost veterinarul meu

venisem prima dată cu gândul să mă vindec

ca tot cetățeanul onest

egoist

predispus la victimizare

două săptămâni după

n-am mai vorbit cu nimeni

cu excepția unui paralizat

Costel

ce mă făcea din când în când să râd

mă spăl cu stânga și îmi umplu gura de sânge

vom face un program nu te teme

ești agresiv mama ta

a fugit de acasă îți plac sânii îți plac buzele

nu mă minți grăsane

nu mă minți bețivane

nu e vina ta

vei fi hitlerul porcilor

ies de pe secundară

nu m-asigur tai două benzi

fac stânga

semnalizez

la-ntâmplare

intru-n câteva giratorii

fără frână

am pus un odorizant fain

pentru SMURD

trecere pieton poliția

opresc mai încolo

aveam muzică

n-ați acordat priori

permisul

altceva nu se poate?

aveți triunghiuri? am

aveați centura? da

adică nu

bun

70 de lei

ieșeați mai scump

cu triunghiurile

mă duc la Costel

 

Ioana Dunea

Id

Charmides, 2014

 

Ca atunci când spre metrou nu ştiu dacă

am oprit focul,

am închis apa,

am încuiat la plecare,

aşa mă gândesc,

aşa mă gândesc la tine.

 

La picioare

Lucrurile cu adevărat importante se fac în singurătate

cum ar fi să cureţi covorul de scame

până ce pielea palmelor se înroşeşte şi

se subţie

se subţie

se subţie

dacă ai intra acum,

ai spune că ţi-am pus lumea la picioare.

pentru că lumea stă în mâinile mele.

 

*

mi se rupe

filmul,

gâtul lungit ca o tăcere

în beznă,

respiraţia târzie

ajunsă în primele rânduri

şi gândul

“pup-o, bă”

care mă tunde zero

 

Uniform

pe coama dealului,

aproape de linia ferată,

sub salcâmi.

acolo am îngropat-o pe Fetiţa.

mai jos,

printre blocuri,

la lumină în vântul cald,

puii ei adulmecau.

eram toţi,

strânşi cu flori de prin garduri.

ne priveam ca şi cum sensul lucrurilor

avea să fie complet altul

de mâine.

 

Nu vreau să spun nimic

Eram în spatele chioşcului de pâine de peste drum.

Unu (nu-l ştii) doar ce alunecase pe gheaţă.

Îmi trăgeam fermoarul sus-jos-sus-jos

şi cu fiecare zimţ se făcea dimineaţă.

O sa iau o chiflă (m-am gândit) şi-am plecat.

Altu a fluierat, cred. După mine

începuse să se dezgheţe aici si aici si aici.

O vrabie se izbea năucitor de vitrine.

 

Cum mergi pe câmpuri brăzdate de soare

un cufăr atinge piciorul îl aşezi

aerul curat şi limpede

în zare un zgomot

noaptea se va lăsa cu mult mai repede

orice mişcare pe care o începi sa curmă brusc.

 

Metalic, încins

trecem grâul dintr-o mână

în alta

suflăm prin aer

prin aerul de amiază

suflăm

prin aerul de amiază clocotitor

boabele cad

trasează direcţii

la care şoarecii strânşi pe la colţuri

visează

în zbor sunetul

ne-ncolţeşte în minte ideea

revoltei

metalic încins

magaziile mari au lacăte mari

au lacăte

amintirile

se activează

trasează direcţii

amintirile se activează

în vis

 

Eden

Asfaltul se crapă sub tenişii mei englezeşti.

Avansaţi, strigă cineva.

Strada e goală.

(daca i-aş da brânci, aş cădea)

Avansez, totuşi, la mişto

pe diagonală.

În urmă poţi zări un oraş în ruine.

În urmă fumegă ceva de mult timp.
Dacă nu-ţi dai seama încă,

citeşte mai bine.

 

Liviu Ioan Stoiciu

Nous

Editura Limes, 2015

 

Răul

Răscrăcănat, bunicul, în uniformă regală de gală, rupe

o nouă halcă din mămăliga mucegăită, o

fărâmițează și o împarte numai el vede cui — pe prispa

casei, întors de pe lumea cealaltă pentru o

oră, maximum: nu-i e foame, nu-i e sete, nici de femeie nu

simte nevoia, nici de tutun, ceea ce e chiar

culmea, ce ieftină e viața în satul de unde vine… Bună

ziua, moș Ioane, te-ai întors și azi? Trece

pe uliță nebuna satului: eu

te-am văzut prima! Prima și ultima, fă. Ce mai faci?

Iaca, împart în stânga și în dreapta,

dau de pomană, că ai mei m-au uitat. Lasă, că-ți aprind

eu o lumânare, dacă o fi biserica deschisă

la ora asta… Tu ce mai faci, Mărie? Mă doare capul. Nu-mi

tai matale sub limbă, moș Ioane, să-mi treacă

răul?

 

Că s-a lăsat deznădejdea

Vindea obiele de bumbac fin și botfori de iuft prin

bâlci, înveselit peste măsură: acum

zace spânzurat de picioare! Spânzurat de colegul

lui de suferință – e murat de ploaia

torențială, înconjurat de un disc luminos, ostenit,

dacă nu cumva am eu vedenii.

Vedenii jucăușe din oglinda iubitei lui, dansatoare,

reglate prin incendii. Că

în loc să mergi să-ți bei mințile cu lichior prin

taverne, mai bine ai mai dormi

și tu pe acasă nopțile, necăjitule, lângă mica ta

dansatoare dezgolită, neliniștită,

descălțată, fără haz, cu obielele de bumbac fin făcute

praf și cu botforii de iuft rupți aruncați

pe fereastră: că

s-a lăsat peste tot, ca o apă înghețată, iar

deznădejdea…

 

Nous

Înfășurată în pânză de umezeală, în

zeci de metri de pânză, mumie: mă sperii, cucoană,

nu te sufoci? Scoate măcar capul – nu

scot nimic, voi sunteți toți

niște porci, codoși, spărgători, cuțitari, cărora

dacă li te arăți, pălită, trecută,

te aruncă pe ușa cârciumii: că să mergi să-i însoțești

în viitor pe cei decedați. Sunt

pățită, stau pregătită, înfășurată în pânză, dată

cu mirodenii – un vestigiu

al unei antichități de senzație, cu limbă de plasmă. Cu

simțire tainică.

Nous.

 

Ăsta da nebun

L-a încântat, l-a dat jos din cârcă, l-a

lăsat la intrarea în metrou,

pe un stativ înalt — de unde aruncă resturi la

vrăbii. Cum de e posibil?

S-au adunat zeci de vrăbii, în plin centru, n-am

mai pomenit, le cheamă

pe nume, ăsta da nebun. Nebun ești tu, bă, cu burta

plină de șuruburi.

Îi plânge soarta, că n-a avut noroc. Nu

și-a găsit un rost. A

iubit un diavol, i-a pierdut urma și nu mai e

bun de nimic. Decât nimic,

mai bine ceva. Se consideră un rest. Acasă

se întoarce necontenit cu fața

spre perete și caută cu ochii dați peste cap… Nu-l

poate lecui nimeni. Lasă

zilele să treacă, dând resturi la vrăbii — dacă

e scos afară. De ce nu-l duceți

la o discotecă? Unde? Nu înțelegeți nimic. I s-a suit

vătămătura de la inimă. El nu vede în fața

ochilor decât resturi de la abator, pe care se bat câinii

și păsările. Câinii îi pun ordine în gânduri.

 

Cât cuprinde

Așezată la fereastră, așteaptă

nici ea nu știe ce – cât cuprinde cu privirea, acoperă

peisaje de nisip, plaje, kilometri

întregi de pustiuri și Marea Neagră, deși în față are o

grădină uriașă cu iarbă

înaltă de un metru și un deal împădurit: dar

ea nu și nu, că vede chiar

ouăle păsărilor marine care se clocesc pe plajă,

acolo. Și ăla nu e deal, e val,

val apocaliptic de apă. Ce ziceți, nu e sărită? Cum

adică, intervine reprezentantul

societății culegătorilor de scoici, prieten de familie,

la vreo 40 de ani, sosit cu afaceri pe aici,

îndrăgostit până peste

urechi, cu care ea a rămas gravidă în secret – de ce

să fie sărită? Numai fiindcă

în acest timp chipurile dumneavoastră se rezumă la

puncte sau linii desenate pe nisip,

care figurează ochi, sprâncene și gură, ce dispar

la prima furtună?

 

Te iubesc

Trăiesc pentru mine și din mine, bătrâne pirat, nu

pentru tine și nici din tine. Și

nu vreau sa fur nimic, să am ce să ascund,

nici să străbat

curentul golfului, care dă peste cap clima în Europa.

Nici n-am de gând să prezint sarea, sulful

și mercurul din mine sub forma

spiritului. Nu sunt eu centrul tuturor lucrurilor și

nici circumferința. Vreau să spun

că sunt conștient de limitele mele și de determinările

din afară. Nu am nici o putere

nelimitată și nici

un fel de ceremonial al meu: sunt un barbar milostiv

și nu sunt demn de dispreț. Nu te

teme de mine, te rog. Nu mă proslăvesc îngerii. Am

crezut că n-am să te mai văd niciodată,

ființele groaznice ale răului

și haosului luptă împotriva mea în continuare,

nu iau nici o pauză. Acum

sunt într-un plan pe care l-am părăsit, nu știu cum:

sunt eu și nu sunt.

Înțelegi starea mea mentală?

Fac experiențe pe propria-mi piele, trec prin mine

pentru a ajunge de la Dumnezeu la

lucruri... Mă așteaptă alte călătorii. Ți-am stricat o

seară care ar fi putut să fie plăcută, nu?

Te iubesc.

 

Ce fericiți sunt

Copii goi în bazinul fântânii

arteziene fac baie – e caniculă, tu, surescitată,

te apropii de fântână, le faci

semne copiilor și le întinzi floricele de porumb, ai

cumpărat trei pungi, „ce fericiți

sunt”, vezi ce simplu e? Îți strălucesc ochii

roșii. Aici, unde nimeni nu

se teme de priviri și nu există desfrânați ascunși

prin preajmă? Întorci

fila jurnalului – azi plouă torențial, ce zi

mohorâtă, fântâna

arteziană, centru al unui cult funerar, se revarsă

pe o vastă suprafață liberă,

limitată de borduri, mâine va fi atâta exasperare,

mucegai și solitudine

pe aici. Ieri era numai extaz. N-ai ceva leacuri? Că tu

nu te dai în lături să-ți

faci de cap în continuare și să invoci diavolul

când ți-e lumea mai dragă – e

un blestem? Că nu vrei decât să-ți satisfaci

sufletul…