CenaKLUbul TIUK! nr. 5,

cu Mugur Grosu, Cosmin Perţa & Teodor Dună

Pe 29 ianuarie, la Rockstadt, Braşov, a avut loc o nouă întîlnire a CenaKLUbului TIUK, moderat de Mihail Vakulovski. La această primă şedinţă din 2012 au fost trei invitaţi de seamă: Mugur GROSU, Cosmin PERŢA şi Teodor DUNĂ, trei poeţi mari şi la propriu, şi la figurat, cum a spus moderatorul, care a declarat că „astăzi poezia e la Rockstadt” şi ăsta era adevărul! A fost o întîlnire frumoasă şi interesantă, veselă şi în acelaşi timp utilă. În prima parte a CenaKLUbului Tiuk au fost lansate cărţile „Grossomodo” de Mugur Grosu şi „Introducere în fantasticul de interpretare” de Cosmin Perţa, editate de TracusArte. Mai întîi a vorbit despre fiecare carte în parte Mihail Vakulovski, care le-a caracterizat pe scurt şi le-a recomandat sincer, apoi au vorbit autorii, după care s-a trecut la lecturi. Mugur Grosu a citit din „Grossomodo”, cartea abia lansată, Cosmin Perţa a citit cîteva poezii inedite şi foarte actuale, iar Teodor Dună a citit din „Jocul de-a viul” (Ed. Cartea Românească). Apoi a urmat tradiţionalul tir de întrebări, braşovenii interesîndu-se şi de cărţi, şi de subiectul lor, şi de partea existenţială a scriitorilor, dar şi despre întîmplări care deja ţin de istoria literaturii, cum ar fi discuţia despre Mircea Ivănescu, pornită de la prefaţa volumului de debut al lui Teodor Dună. La cererea oamenilor din sală, Mugur GROSU, Cosmin PERŢA şi Teodor DUNĂ au mai citit cîte cîteva poezii, apoi a urmat o nouă discuţie şi sesiunea de autografe.

 

 

Cartea „Introducere în fantasticul de interpretare” de Cosmin Perţa a fost cîştigată de Flavius Ardelean, pentru cea mai bună întrebare, Mihai Ignat a cîştigat concursul „Grossomodo” (dar şi „Introducere în fantasticul de interpretare”), iar cei trei scriitori au primit ca amintire „Zece basarabeni pentru cultura română (Interviuri cu tinerii dintre milenii)” (Ed. CDPL, 2011). Mulţumim invitaţilor care ne-au făcut onoarea să vină de la Bucureşti special pentru această întîlnire, după care s-au întors înapoi, printre nămeţii care au omorît oameni la propriu, mulţumim Dan & Rockstadt, mulţumiri Carminei pentru fotografii şi filmare, mulţumim braşovenilor din sală şi mai ales prietenilor care au pus întrebări faine: Adrian Lăcătuş, Andrei Dósa, A.R. Deleanu, Mihai Ignat, Dan, etc.

 

 

CenaKLUbul din februarie va fi oarecum diferit faţă de ediţiile de pînă acum, va fi mai mult cenaclu decît (cena)club, şedinţă la care vor citi tinerii scriitori braşoveni Andrei Dósa (poezie) şi A.R. Deleanu (proză).

CenaKLUb TIUK nr. 4

cu Moni Stănilă & Alexandru Vakulovski

 

 

(prezentarea, lecturile, etc. – în nr. viitor)

 

Mihail Vakulovski: Aud pentru prima oară textele din noul proiect al lu’ Moni, nu prea seamănă cu cele din Postoi paravoz. Confesiunile dogmatistei. Se vede o schimbare majoră, eu zic că bună sau – mi se pare – foarte bună… Faptul că te-ai mutat de la Timișoara la Chișinău ți-a influențat stilul?

 

Moni Stănilă: Ai dat deja răspunsul. După ce te muți din Timișoara în Chișinău cred că simți nevoia să scrii o carte războinică, după liniștea Timișoarei, când mergi în Chișinău și vezi problemele de acolo. Și – da, te răscolesc, și îți pun istoria în față, o istorie personală, nu ca biografie, ci așa cum o simți. Și e dureroasă. Mai ales în Moldova.

 

MV: Când eram eu în Chișinău, până-n ’97, la Chişinău era liniște și pace. Acum care sunt problemele Chișinăului?

 

MS: Nu mai vrem limba rusă în Chișinău. Vrem limba rusă la Dostoievski, la Moscova…

 

MV: Limba rusă-i limba păcii, eu așa știu… E limba literaturii. Învățați limba rusă.

 

MS: Dacă nu se vorbea atât de mult limba rusă în instituțiile publice din Moldova cu siguranță că aș fi învățat cu mare plăcere. Îmi pare foarte rău, pentru că aș fi vrut să profit de șederea mea la Chișinău ca să învăț rusa, dar când ajungi acolo problema asta te atacă atât de tare, încât, acum, aș tăia prima parte a titlului cărții mele de debut, Postoi parovoz… Aș fi curioasă cum se spune în limba rromă „Stai trenule”.

 

 

 

Flavius Ardelean: Care-i diferența dintre scriitorii tineri din România și cei din Republica Moldova?

 

MS: În general, tot ce vine din R. Moldova are un nerv în plus. Există o tensiune în tot ceea ce vine de acolo. Nu știu, eu ce pot să vă spun? Plănuiesc în viitoarea antologie a poeților basarabeni să mă includ și pe mine. Divorțul meu de Timișoara e clar, chiar dacă e orașul meu de suflet. Cum spune Daniel-Silvian Petre: acum beau apă de la Chișinău.

 

Andrei Dosa: Mi-a plăcut foarte mult fragmentul cu fututul, legat de asta vreau să întreb dacă Omul de Gumă se fute?

 

Alexandru Vakulovski: Cred că nu am citit foarte bine fragmentul, altfel ar fi fost mai clar că Omul de Gumă fute bețivii.

 

Apare copilul lui Dan: Aici e superb! Su-perb!

 

Dan: Cum se bea în Moldova? Că de futut am înțeles că se fute la fel absolut peste tot…

 

AV: Se bea ca în România, suntem români și noi. Doar că de multe ori în locul unei halbe de bere e o halbă de votcă. Diferența e că noi „zacusim”, adică mâncăm când bem, ca să rezistăm mai mult la băutură.

 

MS: Mie mi s-a părut foarte mult vin. Și nu beau fără zacuscă.

 

AD: Și o întrebare serioasă. De ce 157 de trepte?

 

MS: Atâtea sunt în galeriile romane din Roșia Montană.

 

O fată din sală: De ce ai ales crizantemele și nu alte flori pentru poemele tale?

 

MS: Crizantemele sunt niște flori pe care le întâlnim în cimitir. Sunt flori pentru morți, alături de altele cărora noi în Banat le spunem jerbere. Pe de altă parte, pe lângă crizanteme, care sunt cele mai târzii, apar și florile de prun, care înfloresc când e încă zăpadă. Ambele au o mare rezistență la vitregia sorții, ca să spun așa.

 

Maria David: Aș vrea să aflu o imagine ce vi se potrivește, o imagine care vă definește.

 

AD: Imaginea care li se potrivește e cea de pe afiș.

 

AV: Nu știu dacă am în cap o imagine clară. Zic și eu la întâmplare: eu în costum național, trântit pe o scârtă, cu iarbă în mână.

 

MS: M-am simțit întotdeauna ca un fel de tren pe care-l controlez greu. Soarta mi-a confirmat asta. În ziua în care am pus mâna pe cartea de debut, postoi parovoz în rusă însemnând stai trenule, cu adevărat am oprit un tren în gara din Cluj, la vreo juma’ de kilometru – un kilometru de gară.

 

Daniel Pișcu: Vreau să-l întreb pe Alexandru dacă a văzut reclamele TV la RMGC?

Și pe Moni: dacă ai luat ceva de la Sandu sau Sandu de la tine, în ceea ce privește scrisul…

 

AV: Am văzut reclamele și mi-au făcut o mare silă. Tovarășii canadieni de la Gold Corporation au impresia că totul se vinde și totul se cumpără. Ei forțează notă și îi fac pe oameni confuzi. Am întâlnit oameni care nu mai înțeleg: cine e pentru Roșia Montană, cine e „pro” Roșia Montană… Aceste reclame sunt o formă de spălare de creier.

 

MS: Referitor la întrebare: nu cred. Fondul nostru structural e diferit. În timp, e posibil să împrumutăm câte ceva unul de la altul. Însă eu sigur nu voi folosi limbaj licențios.

 

AV: Mie Moni mi-a redeschis pofta de poezie.

 

FA: 157 de trepte… e o carte manifest?

 

AV: Nu e o carte manifest, pentru că-s sătul de cărțile manifest din timpul Uniunii Sovietice. Dar când cineva îmi citește cartea își dă seama de poziția mea, dacă se trezește cineva, eu chiar mă bucur, chiar dacă nu e o carte de propagandă.

 

MV: În roman se întâmplă lucruri pe care pentru prima oară le-am citit acolo: ca mutatul morților și săditul crengilor pentru a vinde pământul mai scump canadienilor. Poate romanul a fost o sursă de inspirație…

 

AV: Nu sunt eu chiar Nostradamus, lucrurile astea se întâmplau acolo, doar că, într-adevăr, nu se prea scria, nu se vorbea despre ele.

 

FA: Referitor la Omul de Gumă, morojniețe… Circulă legende de-astea prin Roșia sau le-ai inventat?

 

AV: În roman sunt și personaje inventate, dar o bună parte din ele circulă prin Roșia, chiar dacă într-un mediu mai restrâns.

 

Sabina Comşa: Moni, în poezia ta e vorba de lagărele din trecut sau și de cele din prezent?

 

MS: Am început să scriu la Sagarmatha pornind în primul rând de la Pitești. Dar e vorba de un lagăr al istoriei în general, al istoriei mistificate pe care noi o învățăm la școală. Aș vrea să amintesc lucrurile care contează, care nu se văd în cărți, sau nu așa cum le văd eu.

 

FA: Ai studiat teologia. Este prezentă latura asta în poeziile noi?

 

MS: Este o latură pe care o văd de obicei oamenii care nu sunt preocupați în primul rând de literatură. Nu mă pot desprinde de asta, face parte din mine, să încerc să scriu altfel ar însemna să mint.

 

Dan: Te poți îndrăgosti de o curvă? Și ce legătură are Dumnezeu cu mina, mai ales că mina e de pe vremea unor păgâni? Mai există Dumnezeu la Roșia Montană?

 

AV: Cred că toți ne-am îndrăgostit la un moment dat de vreo curvă.

 

MV: Unii au pățit-o și mai rău.

 

AV: Cât despre Dumnezeu în Roșia Montană… cred că mai există cât există și Roșia. În momentul în care va fi rasă de pe fața pământului: cu siguranță nu va mai avea nici un Dumnezeu.

 

AD: Pentru Moni Stănilă. Am auzit și alt ciclu de poezie, pe care l-ai citit la București. Cum va fi structurat noul volum?

 

MS: Sagarmatha va fi aparte și va fi cap-coadă aceeași poveste. Sagarmatha e o epopee.

 

MV: Vă mulțumesc că ați venit la Rockstadt, la ultimul CenaKlub Tiuk din acest an, 2011. Vă așteptăm și la anul, când vom invita şi aduce scriitori buni și foarte buni, ca şi până acum.

 

 

Post Factum:

Ieri ne-am bucurat de ultima întîlnire a CenaKLUbului TIUK din 2011, cu invitaţii speciali Moni Stanila & Alexandru Vakulovski, moderatorul Flavius Ardelean şi super publicul din Rockstadt, de data asta şi numeros, şi frumos, şi foarte activ:). Ne-am simţit perfect, mulţumiri tuturor celor din sală, tuturor celor care au pus (atîtea!) întrebări faine, mulţumim Rockaru Inaripat/Rockstadt pentru toate, ne vedem la concerte şi deja ne gîndim cum vom începe anul 2012 la CenaKLUbul TIUK.

Foto: Carmina Trâmbiţaş & Zia Vey

 

Sever GULEA

Cu Alexandru Vakulovski şi Moni Stănilă în Rockstadt

 

 

Și dacă tot am vorbit despre normalitate, aceea a relațiilor dintre diverse categorii profesionale, la lansarea volumului de psihopatologie al prof Tudose, am căutat să rămânem oarecum în același perimetru al normalității… artistice și amicale de data aceasta, în clubul Rockstadt din Brașov.

MIERCURI, 14.12.2011, am participat la ultima ediție din acest an a CenaKLUbului TIUK, organizat de Mihail Vakulovski, la care au participat scriitorii MONI STĂNILĂ și ALEXANDRU VAKULOVSKI.

Mihail Vakulosvki și Flavius Ardelean au deschis evenimentul prezentându-i (dacă mai era nevoie…) pe invitați: Alexandru Vakulovski, scriitor din Republica Moldova, a surprins mediile literare din România, la sfârșitul anilor 90 cu o proză și o poezie curajoasă, lipsită de rezerve, în vreme ce Moni Stănilă, poetă din Timișoara, a oferit un volum de debut în care, așa cum remarca și Mihail Vakulovski, se regăsesc o mulțime de combinații inedite chiar și pentru un critic literar.

Întâlnirea a lăsat spațiu larg și un timp generos de desfășurare pentru invitați, astfel încât aceștia au recitat pe rând, din propriile creații, urmând să intre apoi în dialog cu publicul.

Alexandru Vakulovski a oferit o lectură publică din ultimul său volum, 157 DE TREPTE SPRE IAD SAU SALVATI-MA LA ROSIA MONTANĂ (Editura Cartier, 2010), un volum despre care Flavius Ardelean a remarcat că te transpune într-un soi de Twin Peaks autohton, populat de tot felul de personaje bizare și fantastice (perspectiva narativă fiind aceea a unei fete care s-a născut şi trăiește în Roșia Montană). La sugestia lui Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski a citit fragmentele care au avut mare succes și la lansarea volumului care a avut loc  la Chișinău, cele în care protagonista își explorează cu luciditate de clinician, câteva amintiri despre inițierea ei sexuală.

Desigur, atât lectura, cât și prezentările moderatorului au lăsat loc întrebărilor din partea publicului: Alexandru Vakulovski a ținut să clarifice că volumul său nu e o carte manifest sau de propagandă (scriitorul din Republica Moldova a avut suficiente experiențe cu asemenea cărți pe plaiurile natale, iar acum, după propriile mărturisiri, asemenea lecturi nu-l mai pot decât amuza…), dar este o carte în care se valorifică pasiuni pentru istoria orală și pentru etnografie (o parte din personajele bizare care apar în roman, cum ar fi Omul de Gumă, sunt inspirate din legendele locului).

Moni Stănilă a recitat în premieră din noul ei ciclu de poezii: Sagarmatha, poezii scrise de când s-a mutat din Timișoara în Chișinău, poezii care se dovedesc mai grave, mai pline de nerv, după mărturisirea autoarei, reflectând atmosfera contrastantă a vieții de peste Prut, dar și a obsesiilor autoarei legate de marile nedreptăți și crime ale istoriei secolului XX.

Cei doi autori au vorbit și despre Dumnezeul de la Roșia Montană, despre simbolistica florală care apare în poeziile lui Moni Stănilă, despre playlist-uri potrivite lecturilor și despre felul în care se poate face trafic de talent în căsnicie…

Desigur, seara a fost cât se poate de vie, iar Mihail Vakulovski a alergat în rândurile publicului, oferind un microfon al naibii de fierbinte și de jucăuș.

După mai multe reprize de recitări și discuții, lansarea s-a încheiat cu autografe… cele mai bune întrebări au fost premiate cu cărți, iar apoi toată lumea a mai zăbovit la o bere… între frați şi tovarăși.

A fost o ultimă ediție din acest an, 2011, savuroasă, într-o companie literară nonconformistă și plină de vitalitate! Să ne revedem cu bine la edițiile din 2012!

Foto: Zia Vey

„Manualul de imaginație”,

interviu cu Ruxandra CESEREANU & Marius CONKAN,

realizat de Mihail Vakulovski

 

 

- Cum aţi hotărît să scrieţi o carte împreună? Ce poveste are în spate „Ţinutul Celălalt”?

- În 2007 am publicat Submarinul iertat, o carte (experimentală) de poezie scrisă împreună cu Andrei Codrescu (prin mail, în 2006, într-o lună de zile). Apoi, în 2008, în timpul unui atelier de creative writing în proză ținut în cadrul Centrului de Cercetare a Imaginarului (Phantasma), la Facultatea de Litere din Cluj, am început să discut cu Marius Conkan despre posibilitatea unui alt poem (experimental) scris la două mâini, pe tema copilăriei. Marius Conkan fusese cel mai bun finalist al atelierului meu de poezie și scria el însuși o poezie pe care o creditam, prin urmare la el mă gândisem, în principiu, pentru ceea ce avea să devină un al doilea experiment-limită, după Submarinul iertat scris cu Andrei. Voiam acum să scriu cu un poet mult mai tânăr decât mine, care să nu fie plasat din start într-un canon poetic. Aveam și titlul pentru noul experiment: Ținutul Celălalt. Așa că pornind de la titlul Ținutul Celălalt (care, evident, trimitea și la tărâmul celălalt, din basme, dar care era mai mult decât atât), am discutat cu Marius despre posibila poveste a doi prichindei, o fetiță și un băiețel (autiști sau bolnavi de sindromul Down - nu am fost deciși de la început) care trăiesc într-un orfelinat. Așa a început Ținutul Celălalt, chiar dacă nu am știut (nu aveam cum să știm) că va ieși un proiect atât de amplu.

 

- Marius, spui pe blogul tău că „în momentul în care am scris-o nu credeam că o să ajung să aduc argumente de ce am scris-o”. Acum de ce îţi pui această întrebare? La ce concluzie ai ajuns? De ce aţi scris-o?

- Când am început să scriem la Ținutul Celălalt, nu am știut nicicând că acest proiect va coagula într-o carte publicabilă. De aici, reacția mea de pe blog.

 

- Aţi avut momente grele, cînd aţi fost aproape să abandonaţi proiectul? De ce? Cum aţi trecut peste astfel de situaţii?

- Da, din cauza unor tensiuni umane, peste care am reușit să trecem în cele din urmă, spre binele poeziei din Ținutul Celălalt.

 

- Cum aţi găsit desenul pentru copertă?

- Am folosit un desen real al unei fetițe bolnave de sindromul Down, desen care mai apoi a fost prelucrat pe computer de către Marius.

 

- Cum aţi ales numele pentru personajele principale? Ce variante aţi mai avut?

- Dintr-o joacă, fiecare și-a ales numele personajelor. Nu au existat variante de nume: de la început am știut cum se vor numi.

 

- De ce aţi ales ca personajele voastre principale, Spuki şi Lolo, să aibă sindromul Down?

- În primul rând, a fost vorba despre o provocare dublă: nu numai să scriem despre copilărie, ci despre o copilărie traumatizantă. Apoi, de la un punct, sindromul Down nu a mai fost o boală, ci un sindrom al imaginației în exces.

 

- Pentru cine aţi scris cartea asta? Cui i se adresează? V-aţi gîndit la cititori în timpul scrierii?

- Avem mai multe variante de răspuns:

A) am scris Ținutul Celălalt pentru toată lumea;

B) am scris Ținutul Celălalt pentru nimeni;

C) am scris Ținutul Celălalt pentru Excelența Sa.

 

- Spuki şi Lolo se tot joacă tontoroi. Ce joc e ăsta? (întreb pentru cititorii care nu cunosc jocul, eu am consultat DEX-ul ca să aflu)

- Pe blogul Ținutul Celălalt am postat un Mic dicționar de termeni explicativi, unde apare explicat și jocul tontoroi. Aici e linkul:

http://tinutulcelalalt.blogspot.com/2011/12/mic-dictionar-de-termeni-explicativi.html

 

- Aceşti doi copii vorbesc des despre moarte. Copiii au în vocabular cuvîntul „moarte”?

- Da, copiii au în vocabular cuvântul moarte, dar numai Spuki și Lolo au îndrăznit să-l rostească. Cineva a spus la lansarea cărții la Cluj (Sanda Cordoș a spus, mai exact) că Ținutul Celălalt este rescrierea în cercuri concentrice a Ecleziastului.

 

- De ce copiii din carte au limbaj dublu, ba vorbesc cu defecte de vorbire sau alintîndu-se, mîncînd litere şi rostind greşit cuvintele, ba vorbesc ca nişte adulţi?

- Provocarea noastră a fost să redăm într-un limbaj “bolnav”, stâlcit (din când în când), viața celor doi copilași, încălcând limitele limbajului poetic în sensul următor: mai întâi, ei vorbesc într-o limbă stâlcită a copilăriei, dar de fapt ei vorbesc într-o limbă dublu stâlcită a copilăriei, fiind și bolnavi de sindromul Down. Boala Down a fost combinată de noi cu performanța și genialitatea (știute, constatate științific) autiștilor, de aici limba perfectă de maturi a celor doi prichindei, atunci când ei nu vorbesc stâlcit.

 

- Dragă Ruxandra Cesereanu, spuneţi în „Suplimentul de cultură” că acesta e ultimul experiment la patru mîini. E mai grea munca în echipă pentru un scriitor?

- Să scrii la 4 mâini e mai dificil decât să scrii la 3 mâini sau la niciuna! A fost greu și uneori chiar anxios și traumatic, pentru că e aproape imposibil să te potrivești sută la sută cu cineva (cu un alt creator, vreau să spun).

 

- Aţi încercat vreun experiment literar cu soţul dvs., scriitorul Corin Braga?

- Corin nu este poet, prin urmare nu s-a pus niciodată chestiunea să scriem ceva împreună.  Iar dacă ar fi fost totuși și poet (nu doar prozator), nu știu dacă am fi scris vreodată laolaltă, mai degrabă nu, întrucât suntem foarte legați prin viață (prin viața noastră de cuplu și de oameni) și ar fi fost redundant să fim legați și prin literatură și să ne identificăm unul prin (cu) altul și în acest caz. Andrei Codrescu și Marius Conkan sunt poeți, și nu orice fel de poeți, ci poeți altfel decât mine (chiar dacă sunt ceva mai înrudită poeticește cu Marius).

 

- Marius, cît de diferită a fost scrierea „Ţinutul-ui Celălalt” faţă de „Soporia”, cartea ta de debut?

- A fost diferită, întrucât avea funcții și mize distincte: atâta vreme cât Soporia a fost, pentru o vreme, lumea mea alternativă, Ținutul Celălalt este lumea alternativă a patru personaje (dacă îi includem și pe autori); pot spune chiar că Ținutul Celălalt este lumea lumilor alternative.

 

- Ambii sînteţi foarte încîntaţi de „Ţinutul Celălalt”, se vede şi din ce aţi scris pînă acum pe bloguri şi din interviuri. Sînteţi pregătiţi pentru critici negative sau criticii vă interesează mai puţin?

- Nu poți avea percepții negative față de o carte despre imaginație, despre 'proprietăți' imaginate și, mai ales, față de un manual de imaginație cum este Ținutul Celălalt.

 

- Proiectul vostru e o trilogie. Ne puteţi povesti ceva despre „Celălalt Ţinut Celălalt” şi „Dincolo de Ţinutul Celălalt”, celelalte două părţi ale trilogiei?

- Celălalt Ținut Celălalt este un manuscris de sertar, care, în principiu, nu va fi publicat niciodată. El a fost scris ca un dublu, ca un alter-ego la Ținutul Celălalt. Dincolo de Ținutul Celălalt este un roman fantasy ce respectă regulile impuse de acest tip de literatură. Spre deosebire de Ținutul Celălalt (care are destule secvențe tragice), Dincolo de Ținutul Celălalt este o carte a veseliei.

 

- Celelalte două părţi ale trilogiei la ce stadiu de scriere sunt? Ce volum va apărea după „Ţinutul Celălalt”? Cînd?...

- Sunt aproape finalizate. Celălalt Ținut Celălalt e, cum am spus deja, nepublicabil în principiu, dar fiindcă a fost scris (din start) ca să fie astfel. În ce privește romanul fantasy Dincolo de Ținutul Celălalt, acesta ar putea apărea în 2013 care, pentru noi, autorii, cel puțin, e posibil să fie un an cu noroc (în ciuda cifrei 13).

 

- Cartea are un blog. Ce importanţă are internetul pentru un scriitor?

- Blogul pe care l-am creat se dorește a fi interactiv. De pildă, cineva (un om foarte tânăr) lucrează la un posibil scenariu despre și după Ținutul Celălalt. Dacă acest scenariu va ieși ok (creditabil estetic și ca scenariu) îl vom posta pe blog. Dar au fost postate deja și noi poeme-jucărie care nu au intrat în Ținutul Celălalt, inedite adică (funcționabile doar pe blog). Evident, internetul este un mijloc de promovare a imaginii unui creator. Este, apoi, o modalitate dorită de feed-back  de către un autor care chiar vrea să cunoască reacțiile de receptare a literaturii sale.