’n curînd
CURLING. I se spune „şah pe gheaţă”, „golf pe gheaţă” sau „biliard pe gheaţă”
Interviu cu Crina Novac,
realizat de Mihail Vakulovski

- Salutare, Crina. Faci parte din echipa naţională de curling, care este un sport olimpic. În curînd veţi avea un Turneu Internaţional, care face parte din Curling Open România 2011 şi care se va desfăşura la Braşov. Ce înseamnă asta pentru echipa naţională a României?
- Înseamnă primul meci oficial pe pămînt românesc. Pardon, pe gheaţa românească:). Noi am jucat pînă acum numai în afara ţării, pentru că nu aveam condiţii pe nici un patinoar din România. Aşa că mergeam în fiecare lună (de mai bine de un an de zile) în Budapesta, în Praga, la Cortina D’Ampezzo, unde găseam patinoare dedicate şi puteam face antrenamente şi juca partide.
- Deşi e unul din cele mai vechi sporturi de echipă, curling-ul e puţin cunoscut publicului larg. Oare cum se explică acest fenomen?
- Ştii, e exact cum s-a întîmplat şi cu noi. Şi eu, şi tu, şi mulţi dintre români ştim ce e curlingul. L-am văzut la televizor şi chiar am urmărit cu atenție cîteva meciuri. Unii dintre noi, mai pasionați, am încercat să aflăm unde putem să jucăm şi noi. N-am găsit şi cam aici se termină povestea în majoritatea cazurilor. Curling-ul nu se joacă decît pe gheaţă, ceea ce – din start – restrînge potențialul de popularizare; nu îl joci, ca fotbalul, şi în curtea blocului. În afară de asta, pietrele de curling costă mii de euro, deci nu poți să îl începi de capul tău, precum tenisul, de exemplu: mi-am luat rachetă, am tras un fileu între bătătoarele de covoare de la bloc şi gata terenul. Astea sunt motive pentru care curlingul n-a devenit ușor super-popular.
- Ce e, de fapt, curling-ul? Cum ai descrie – pentru publicul român, care nu prea ştie despre ce e vorba – acest sport?
- I se spune „şah pe gheaţă”, „golf pe gheaţă” sau „biliard pe gheaţă”. Eu aş spune altfel: curling-ul e un sport pe care îl poate face oricine bine. Serios! Asta este ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de curling: să te apuci de sport la 30 de ani şi să descoperi – uluită – că ești în stare de performanţă, că poți să cîştigi meciuri oficiale, că poți să reprezinți România face din curling un sport pe care oricine trebuie să îl încerce. Şi i-aş mai spune publicului român să vină neapărat să încerce să lanseze o piatră de curling, să vadă că reușește să îi facă pe coechipieri să îi strige „bravo” şi să trăiască o senzație nemaiîntîlnită.
- Ce se va întîmpla la Curling Open România?
- Un turneu internațional la care participă oameni care ştiu bine de tot să joace curling. Oameni care au medalii acasă şi care au transformat curlingul într-o pasiune pe viață sau într-o meserie de-o viață. În afară de asta, instructori certificați de Federația Internațională de Curling stau o zi întreagă, sîmbătă, 10 septembrie, să le facă pe plac tuturor celor care vor veni la patinoar. Să îi înveţe regulile de bază, să le ofere echipament, să „le pună piatra în mană”, să le dea premii celor care izbutesc să dea lovituri bune, să îi recruteze pe cei talentați şi să le explice că împreună pot să îi aducă medalii României şi să ajungă, de ce nu, la Olimpiadă.
- Echipele naţionale ale României (de fete şi de băieţi) cu cine se vor confrunta la această competiţie?
- Cu jucători mult mai performanți decît ei:). Din Ungaria (primii noștri profesori), din Croația, Serbia, Slovenia, Bulgaria, Polonia şi din Danemarca, de unde vine vicecampioana mondială!
- La acest eveniment vor avea loc şi antrenamente gratuite pentru public. De ce părinţii ar trebui să aleagă curling-ul pentru copiii lor? Ce calităţi îţi dezvoltă acest sport olimpic?
- Asta e întrebarea care îmi face o deosebită plăcere. Pentru că m-am gîndit şi eu la ea. M-am gîndit de ce mi-aş duce puiul la patinoar sau de ce le-aş zice altora să îi ducă. Știi de ce? În primul rînd, pentru că – deocamdată – cine face curling în România (şi nu numai) e privit într-un mod cu totul special, deosebit. E un sport despre care lumea încă nu știe cum se joacă. Cînd îi vezi pe curleri pe patinoar, îți trebuie cîteva clipe bune să înțelegi ce fac şi de ce fac. Deci, te dezvoltă personal, îți întăreşte self-esteem-ul, îl particularizează pe copil în cercul lui de prieteni, în care probabil toți practică sporturile clasice. În al doilea rînd, pentru că e vorba despre a dobîndi foarte mult echilibru: poziția din care lansezi pietrele e o poziție extremă şi senzuală (pentru fete) şi spectaculos de acrobatică (pentru băieți). Capeți o mobilitate extraordinară şi descoperi mușchi cu care n-ai mai făcut cunoștință pînă atunci. În al treilea rînd, pentru că din clipa în care, tehnic, ai devenit performant, diferența dintre cine cîştigă Olimpiada şi cine o pierde o face strategia. Așadar, minte super antrenată şi inteligenţă strategică sunt încă niște motive pentru care un copil ar trebui să înveţe să joace curling. Este un sport pe care poți să îl practici împreună cu mama, cu tata, cu șotia, cu frații sau cu bunicii, chiar am văzut echipe participînd la mondiale de acest gen: fiica si mama în aceeași echipă; nu în ultimul rînd, este o activitate pretabilă şi persoanelor cu diferite tipuri de dizabilități şi poate fi un mijloc foarte bun de integrare socială a acestora.
- Succes şi mulţumiri, Crina. Ne vedem la patinoar.
- Mulțumesc sincer că te-ai gîndit să scrii despre noi. Apreciez foarte mult că te-a atras subiectul şi că ești unul (rar) dintre cei care au hotărît să promoveze inițiative super-îndrăzneţe de genul acesteia, anume prima lansare oficială a unui sport olimpic în România. Tocmai de aia vă aștept la patinoar, să scriem istoria împreună:).
(4 august 2011, Braşov)
CURLING,
lansarea oficială în România
Federaţia Română de Curling anunţă lansarea oficială a sportului olimpic curling în România, prin organizarea evenimentului Curling Open Romania 2011, ce se va desfăşura în perioada 9-11 septembrie, pe Patinoarul Olimpic din Braşov.
Prin acest eveniment, Federaţia Română de Curling invită oficial publicul român să descopere şi să practice un sport olimpic care nu s-a mai jucat până acum în ţara noastră.
Evenimentul de lansare a curlingului de la Braşov va cuprinde un Turneu Internaţional şi sesiuni de antrenament gratuite pentru public, concursuri, surprize.
Turneul Internaţional, primul de acest gen organizat vreodată în România, reuneşte participanţi din Serbia, Croaţia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Danemarca şi România. Sistemul de joc va cuprinde 4 runde de calificare şi o rundă de finale.
Echipele prin care e reprezentată România în acest turneu sunt formate din:
Băieţi – Allen Coliban, Bogdan Colceriu, Bogdan Tăut, Ştefan Bodea, Adrian Panaitescu
Fete – Crina Novac, Daiana Colceriu, Diana Butucea, Bianca Neagoe , Ruxandra Dică.
Sâmbătă, 10 septembrie 2011, între orele 14:00 – 20:00, sunteţi invitaţi să participaţi la sesiuni de iniţiere in curling, în care publicul va beneficia de ajutorul oferit de către instructori certificaţi ai World Curling Federation şi de echipamentul pus la dispoziţie în mod gratuit de Federaţia Română de Curling.
Programul evenimentului:
- Vineri, 9 septembrie
- 18:00 – conferinţa de presă
- Sâmbătă, 10 septembrie
- 9:00 – 13:00 – rundele 1 şi 2 ale Turneului Internaţional
- 14:00 – 20:00 – sesiuni de iniţiere pentru public, cu intrare gratuită
- Duminică, 11 septembrie
- 9:00 – 13:00 – rundele 3 şi 4 ale Turneului Internaţional
- 14:00 – 16:00 – finalele Turneului Internaţional
Despre Federaţia Română de Curling
Înfiinţată in 2010 şi afiliată la organismele internaţionale, Federaţia Română de Curling celebrează la început de septembrie un moment istoric pentru lumea sportului românesc: lansarea oficială a curlingului, printr-un eveniment în premieră naţională.
Misiunea Federaţiei este să-i încurajeze pe oamenii din întreagă ţară să încerce curlingul şi să formeze viitoarele echipe participante in Campionatul Naţional.
“Prin toate demersurile întreprinse de Federaţie, dorim să punem România pe harta curlingului mondial. În septembrie ne vor vizita la Braşov echipe de top din 7 ţări şi vom fi onoraţi de prezenţa la eveniment a Preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Curling, doamna Kate Caithness. Le vom oferi in premieră românilor şansa de a practica un sport pe care l-au văzut până acum doar la televizor”, a declarat Allen Coliban, preşedintele Federaţiei Române de Curling.
Despre curling
Fiind unul dintre cele mai vechi sporturi de echipă din lume – prima piatră descoperită datează din 1511 – curling-ul a devenit sport olimpic în 1924. Numărul practicanţilor este, la nivel mondial, de aproximativ 1.500.000, fiind unul dintre sporturile cu cea mai rapidă rată de creştere la ora actuală.
Site-ul evenimentului: www.curlingopen.ro
Site-ul Federaţiei Române de Curling: www.curling-romania.com
Deschidere oficială Sibiu Arena la ARTmania Festival 2011
În weekendul 12-14 august, unul dintre cele mai importante evenimente ale Sibiului, își extinde aria de acoperire într-o nouă locație de evenimente în aer liber, amenajată în pădurea Dumbrava din apropierea muzeului ASTRA, la 8 kilometri de centrul orașului: ARTmania Festival Sibiu Arena 2011 Powered by Tuborg.
Spațiul Sibiu Arena, o bază militară dezafectată, a fost amenajat printr-un parteneriat între ARTmania Festival și Baumeister, una dintre cele mai importante companii de construcții din România, firma cu capital integral german, activă pe piața locală din anul 1997. Datorită acestui parteneriat, festivalul ARTmania poate deschide un nou spațiu de desfășurare a evenimentelor culturale în aer liber, în afara aglomerației urbane și oferă servicii complete de camping la cele mai înalte standarde internaționale deschis începând de vineri, 12 august, ora 10:00, până luni, 15 august, ora 10:00.
Timp de trei zile: vineri, sâmbătă și duminică, publicul festivalului ARTmania și comunitatea locală vor avea la dispoziție concerte, petreceri, spații pentru campare și distracție în afara centrului orașului: concerte Live pe scena TuborgSound, de vineri până duminică; Afterparty-uri până în zorii zilelor de festival; campare, parcare, dușuri, toalete și alte servicii; Entertainment Area. Trupele românești care vor urca pe scena TuborgSound, precum și evenimentele culturale conexe vor fi anunțate în următorul comunicat de presă.
Pentru accesul în arena festivalului, participanții au la dispoziție linia de transport public Tursib la fiecare 30 de minute sau pista de biciclete până în apropierea noii locații. Pentru informații suplimentare despre ARTmania Festival Sibiu Arena puteți consulta pagina www.artmaniafestival.ro și facebook.com/artmania.festival sau ne puteți adresa mesaje către email-ul This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.. Datorită numărului limitat de locuri în campingul amenajat, respectiv 300, doritorii sunt rugați să își procure bilete individuale de camping în valoare de 5 lei de pe shop.artmania.ro sau din rețelele de distribuție Eventim și Myticket, prin magazinele Germanos, Diverta sau eventim.ro și myticket.ro.
Accesul în spațiile Arenei (mai puțin în camping și parcare) este gratuit pentru posesorii brățărilor festivalului. Pentru publicul larg accesul se va face în baza unui bilet în valoare de 5 lei pentru fiecare intrare în Arena ARTmania. Aceste bilete vor fi disponibile la intrarea în locație în zilele 12 - 14 August 2011, intervalul în care Arena va fi deschisă. Tuborg este berea oficială a festivalului și prezintă ARTmania Festival Sibiu Arena în pădurea Dumbrava, iar în Piața Mică publicul se va revigora în spațiul ARTmania Festival & Granini Refreshing Area. Bilbor, marca care aduce puritatea de la altitudine devine în 2011 apa oficială a Festivalului ARTmania.
O veste bună pentru cei ce nu au reușit să-și cumpere până la această dată bilete pentru Festivalul ARTmania: presale-ul V se prelungește până la încheierea acestei ediții a festivalului ARTmania, astfel încât abonamentele achiziționate în timpul festivalului vor avea prețul de 150 lei, iar biletele de acces pentru fiecare zi – 90 lei.
Pe 13 august, ora 18,00, în Piaţa Mare, pe scena VIP
va avea loc lansarea rockmanului "TOVARĂŞI DE CAMERĂ. Student la Chişinău" de Mihail Vakulovski
(Editura Cartea Românească).
Mai multe concerte la ARTmania Festival Sibiu 2011
În acest an, cel puţin 7 trupe din România vor concerta în premieră pe scena Tuborg Sound din noul spaţiu al festivalului, Sibiu Arena. Interitus Dei din Constanţa şi Guerrillas din Cluj, Monarchy şi Reckoning din Bucureşti, Ethernus din Baia Mare şi Heavy Duty din Sibiu apar pe afişul ARTmania Festival 2011. Programul concertelor din Sibiu Arena va începe vineri spre sâmbătă după miezul nopţii cu Ethernus (de la ora 01:00), după ce în Piaţa Mare vor fi cântat Lacrimas Profundere, Helloween şi Tarja. În aceeaşi noapte va concerta şi Reckoning, iar în paralel, în arenă, Djane Grace va reprezenta comunitatea Lux Noctis la ediţia din acest an.
Ethernus, un proiect simfonic power metal cu influenţe de melodic death metal, este prezent pe piaţa muzicală românească încă din 2007. Primul album al trupei, Memories from Eternity a aparut în primăvara anului 2011 şi va fi prezentat la ARTmania Festival 2011. Formaţie tânără, Reckoning a avut primul concert în primăvara anului 2011, la doi ani de la formare. Trupa, care abordeaza un melodic death metal cu influenţe atmosferice, s-a bucurat de un mare succes încă de la primele apariţii. Reckoning a avut concerte în cele mai mari cluburi bucureştene alături de trupe străine precum Mastic Scum, Infected Rain, Claymore sau Eufobia. Petrecerile Lux Noctis sunt deja istorie.
Ziua de sâmbătă în Sibiu Arena va începe la prânz odată cu sosirea paradei de motociclete printr-un concert Heavy Duty la ora 13:00. Monarchy va urca pe scena Tuborg Sound începând cu ora 15:00, iar la ora 17:00 va începe cel mai aşteptat concert al arenei: Interitus Dei. Programul va continua în Piaţa Mare cu trei concerte: Republica, Lacuna Coil şi Sonata Arctica, după care, va urma o noapte nebună în Sibiu Arena cu Gurerillas live de la ora 01:00 şi Truda în noapte, aproape de ora două. Tot în Sibiu Arena, dar într-o altă zonă dedicată evenimentelor muzicale, Mr. DJ Silvius va menţine spiritele active printr-un DJ set cu influenţe alternative-metal pe alocuri.
Heavy Duty, trupa sibiană înfiinţată în 2007, a început ca un proiect de cover-uri, care s-a dezvoltat treptat, până când a atras atenţia scenei locale underground. Heavy Duty abordează un trash/ death metal bine definit prin piese ca Face of Murder, Manifest sau Hunting Ghosts. Formaţia a susţinut mai multe concerte şi a avut colaborari cu alte trupe româneşti cunoscute: Truda, Krepuskul, Bolthard şi Sign of Agony. După lansarea unui EP, Heavy Duty se pregătesc pentru lansarea albumului de debut.
Trupa Monarchy a luat naştere în anii ’90, însă după numeroase schimbări de componenţă, grupul s-a dezmembrat în 1998. În 2009 Monarchy reia activitatea alături de un nou solist şi o schimbare a sound-ului: de la heavy metalul de început, trupa trece spre o zonă mai modernă cu accente melodice. În acelaşi an 2009 lanseaza un EP, Jamming, care primeşte recenzii foarte bune, iar la momentul actual Monarchy lucrează la primul sau album de studio.
Interitus Dei: Trupa constănţeană este una dintre cele mai vechi şi apreciate formaţii de doom gothic din România. De-a lungul celor aproape 20 de ani de cariera Interitus Dei au lansat patru albume, trei videoclipuri şi, cu timpul, au schimbat viziunea muzicală spre un eclectic metal. Interitus Dei au în portofoliu numeroase concerte în ţară şi în străinătate, alături de nume precum Paradise Lost, Tankard, Korpiklaani, Tyr sau Rotting Christ.
Guerrillas: Grupul s-a format în 2002 la Cluj, iar după cateva schimbări în componenţă şi concerte locale, ajung la festivaluri din România şi Ungaria. În 2007 Guerrillas au deschis concertul Sepultura de la Bucureşti, iar un an mai târziu au lansat primul album de studio, Guerrilla Spirit. Trupa are la activ numeroase concerte alături de formaţii românesti şi din străinătate, atât în turnee, dar şi la festivaluri din Germania, Ungaria, Slovacia sau Cehia.
Truda: Încă de la apariţie în 2007, Truda s-a bucurat de aprecieri din partea publicului. Formaţia de hardcore metal a trecut prin numeroase schimbări de membri, însă în cei 4 ani de activitate a scos 5 materiale discografice cu albume ca Taraf Nation, Agro-Cultura şi cel mai recent, Nyi Foame. Trupa se poate mândri cu un număr mare de concerte în ţară, inclusiv în deschidere la Soulfly în 2009.
Concertele de duminică din Sibiu Arena vor începe cu ora 17:30. Programul detaliat al evenimentelor din această zi va fi publicat în zilele următoare. În acelaşi spaţiu timp de trei zile va funcţiona camping-ul, parcarea, o zonă de entertainment, expoziţii, workshop-uri şi alte surprize. Accesul în spaţiile de desfăşurare ale evenimentelor din Sibiu Arena va fi gratuit pentru posesorii de brăţări ARTmania Festival 2011. Ceilalţi doritori vor trebui să cumpere un bilet în valoare de 5 lei pentru fiecare intrare.
Spaţiul Sibiu Arena, o bază militară dezafectată, a fost amenajat printr-un parteneriat între ARTmania Festival şi Baumeister, una dintre cele mai importante companii de construcţii din România, firma cu capital integral german, activă pe piaţa locală din anul 1997. Datorită acestui parteneriat, festivalul ARTmania poate oferi un nou spaţiu de desfăşurare pentru evenimentele culturale în aer liber, în afara aglomeraţiei urbane şi oferă servicii complete de camping la cele mai înalte standarde internaţionale. Sibiu Arena va fi deschis începând de vineri, 12 august, ora 10:00, până luni, 15 august, ora 10:00.
Tot începând de vineri, în Piaţa Mică va funcţiona ARTmania Festival & Granini Refreshing Area, unde publicul larg (pentru ca accesul va fi liber şi nerestricţionat) se va putea răcori cu fructe proaspete şi muzică mai uşoară. Programul începe vineri cu Flavius, cel mai priceput toboşar junior (are 11 ani) de la ora 14:30 şi va continuă cu trupa Aeternum din Sibiu.
Flavius va împlini pe 30 august vârsta de 11 ani. De la vârsta de 4 ani a început să fie prezent pe diferite scene ale festivalurilor din ţară şi din străinătate şi la nenumărate emisiuni tv. A obţinut foarte multe premii ca solist intrumentist şi a susţinut deja numeroase concerte în străinătate, în tări precum: Rusia, Franţa, Bulgaria sau Germania. Flavius este autodidact. El compune, creează şi are un repertoriu alcătuit din piese de muzică simfonică adaptată la rock.
Formaţia de muzică medievală, renascentistă, irlandeză & celtică şi rock medieval Aeternum din Sibiu/ Hermannstadt / Transilvania s-a format în vara anului 1999 ş în cei 11 ani de existenţă a participat la concerte şi recitaluri în cadrul manifestărilor dedicate acestor genuri muzicale.
Sâmbătă în Piaţa Mică de la 16:30 va concerta Classic Beat Orchestra. Grupul format din nouă studenţi la conservator aduce o nouă interpretare unor compoziţii clasice cunoscute, prin filtrul unor genuri ca electro jazz, dub step şi rock. Primul single al trupei, Here We Go este o reinventare a cunoscutei partituri clasice Canon in D Major de Johann Pachebel. Trupa a cântat în locuri precum Muzeul Ţăranului Român, Wings Club sau Opera Naţională din Bucureşti.
Duminică în Piaţa Mică de la 15:30 vom asculta Intermezzo Cvartet. Ideea cvartetului a venit în 2007 când s-au gândit că o formaţie de muzică clasică ar fi foarte potrivită pentru Sibiu. “Încercăm să aducem muzica clasică spre publicul larg, să aducem un repertoriu accesibil tuturor, nu vrem s-o comercializăm”, declară un membru al cvartetului Intermezzo.
La Sibiu se poate ajunge cu maşina, microbuzul, autobuzul, trenul sau avionul, sau cu bicicleta, care acum poate fi transportată şi cu trenul. Cei care vin spre Sibiu prin Valea Oltului trebuie să ştie că pe această rută se desfăşoară lucrări de reabilitare, care îngreunează traficul.
În perioada Festivalului ARTmania (8-14 august), datorită parteneriatului încheiat între ARTmania şi CFR, vor fi introduse din nou vagoanele speciale pentru transportul călătorilor cu biciclete, care se va face gratuit pe toată distanţa de circulaţie. Astfel, trenurile 1621 şi 1622 pe ruta Bucureşti Nord- Sibiu circulă după următorul program: 1621 are ora plecare din Bucureşti Nord la 10.50 şi ora de sosire în Sibiu la ora 17.27, iar 1622 are ora de plecare din Sibiu la 17.00 şi ora de sosire în Bucureşti Nord la 23.15.
Pentru cei care vin din Timişoara, CFR anunţă că se pot transporta biciclete pe următoarele trenuri: accelerat Săgeata Albastră 1812, 1624, 1814, care circulă pe relaţia Timişoara Nord – Sibiu şi 1811, 1623, 1813 care circulă pe relaţia Sibiu – Timişoara Nord. Transportul este contra cost, preţul fiind stabilit în funcţie de distanţă şi greutate. Astfel, tariful pentru transportul unei biciclete obişnuite pe distanţa Timişoara Nord- Sibiu este de 16 lei. Călătorii care au biciclete pliabile şi demontabile beneficiază de transportul lor gratuit pe orice rută sau tip de tren, cu condiţia să nu-i incomodeze pe ceilalţi călători.
O veste bună pentru cei ce nu au reuşit să-şi cumpere până la această dată bilete pentru Festivalul ARTmania: presale-ul V se prelungeşte până la încheierea acestei ediţii a festivalului ARTmania, astfel încât abonamentele achiziţionate în timpul festivalului vor avea preţul de 150 lei, iar biletele de acces pentru fiecare zi – 90 lei.
Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Pe 13 august, ora 18,00, în Piaţa Mare, pe scena VIP va avea loc lansarea rockmanului "TOVARĂŞI DE CAMERĂ. Student la Chişinău" de Mihail Vakulovski (Editura Cartea Românească).
Noi lansări “TOVARĂŞI DE CAMERĂ. Student la Chişinău”
Iaşi, Chişinău, Sibiu (4,5,13 august)

Turneu de lansare a rockmanului "Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău",
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2011,
în prezenţa autorului - Mihail Vakulovski
După super lansarea de la Rockstadt Braşov urmează:
IAŞI:
4 august, ora 18:00, Librăria Humanitas, str. Lăpuşneanu nr. 8, Bloc 8, mezanin
Moderator & prezentator: scriitorul & profesorul Liviu Antonesei
Lectură: actriţa Andreea Stafie
CHIŞINĂU:
5 august, ora 18:30, Cenaclul Republica, Biblioteca Naţională
Moderator: Moni Stănilă
Prezentatori: scriitorii Constantin Cheianu (postfaţatorul rockmanului), Em. Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan
Lectură: Autoru' lu' "Letopizdeţ" şi, poate, avtoru' cărţii
SIBIU:
13 august, ora 18:00, în cadrul Festivalului rock internaţional ARTMANIA, pe scena VIP din Piaţa Mare,
alături de Librăria Humanitas.
Moderator: Veronica D. Niculescu (scriitoare & ziaristă)
Prezentatori: scriitorii & profesorii Radu Vancu şi Dragoş Varga
Lecturi: scriitoarea Moni Stănilă & autoru' lu' "Pizdeţ"

Tovarăşi de nădejde, lecturi, discuţii şi alte surprize...
Comunicatul Editurii Cartea Românească, aici
Page 1 of 2