„Spiritul şi atmosfera oraşului, studenţii, toate astea individualizează TIFF-ul şi îl fac printre cele mai memorabile festivaluri din lume”,

interviu cu Tudor GIURGIU,

realizat de Mihail Vakulovski

 

 

- Domnule Tudor Giurgiu, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), al cărei fondator şi director sînteţi, a ajuns la a X-a ediţie, felicitări! Vă mai amintiţi cum l-aţi gîndit acum 10 ani? Cum a fost prima ediţie?

 

Acum 10 ani părea pentru mulţi un proiect nebun, utopic şi naiv. Mai nimeni din cei cu care povesteam nu credeau că puteam să pun pe picioare un festival profesionist de film, departe de şuşele dîmboviţene şi amatorismul care le caracteriza. Am avut noroc să întîlnesc cîţiva oameni care au crezut în mine şi care m-au ajutat să depăşesc inerentele greutăţi ale primei ediţii. În 2002, eram o mînă de oameni care organizau festivalul, iar publicul era foarte restrîns. A fost ediţia cea mai romantică, îmi amintesc şi azi cum am făcut programul pe zile şi ore al Festivalului: noaptea, pe tren, în faimosul accelerat Bucureşti-Cluj.

 

- TIFF este festivalul la care au putut fi văzute în premieră cele mai faine filme româneşti, Occident, Moartea domnului Lăzărescu, A fost sau n-a fost, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Hârtia va fi albastră, Legături bolnăvicioase, California Dreamin’, 4 luni,3 săptămâni şi 2 zile, Amintiri din epoca de aur, Poliţist, adjectiv, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, Marţi, după Crăciun... Pentru dvs. care a fost cea mai memorabilă premieră (în afară de „Legături…”, fireşte)?

 

Cea cu Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu de anul trecut: tot timpul filmului m-a durut îngrozitor stomacul, de-abia am urcat pe scenă sa prezint echipa, iar la o zi după eram în spital, proaspăt operat, urmare a unei apendicite acute.

 

- Prin ce se deosebeşte TIFF de un festival de film din străinătate? Există ceva la TIFF absolut diferit faţă de ce se întîmplă la alte festivaluri de film?

 

Spiritul şi atmosfera oraşului, studenţii, toate astea individualizează TIFF-ul şi îl fac printre cele mai memorabile festivaluri din lume. Nu am spus eu asta, au spus-o cei care au venit regulat la TIFF de pe toate meridianele. E un festival care respiră film 24 de ore din 24.

 

- Pentru cea de-a X-a ediţie aţi pregătit ceva special?

 

Am decis să iradiem dinspre centru spre cartiere, aşa că vom organiza proiecţii în aer liber în Mănăştur, într-o zonă înconjurată de blocuri şi aproape de pădure. Vom mai face un experiment şi vom aduce spectacole de teatru avînd legătură cu filmul (de neratat Autobahn, spectacol care se joacă în 6 maşini pentru 18 spectatori), concerte, expoziţii, lansări de carte. Plus alternaTIFF, un indie music festival şi workshopul lui Thomas Mai, pe care îl recomand tuturor celor interesaţi de marketing, social media, film.

 

- De cîţiva ani festivalul are loc şi la Sibiu, nu doar la Cluj. Cum şi de ce aţi hotărît să-l faceţi în două oraşe? Ce planuri aveti cu TIFF Sibiu?

 

Planul e ca în 2-3 ani TIFF Sibiu să ajungă pe picioarele lui şi să se transforme într-un festival independent, cu personalitate şi profil distinct. TIFF va rămîne la Cluj şi Sibiul va avea TAFF, adică Transilvania Art Film Festival.

 

(9 mai 2011)

 

„Faptul că Sibiul are un loc atît de conturat în geografia planetei teatrale ţine de zona miracolului”

Interviu cu Octavian Saiu, critic de teatru, moderatorul întîlnirilor din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Veronica D. Niculescu

 

 

 

- Dragă Octavian Saiu, la finalul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, te invit să ne vorbeşti despre festival, aşa cum s-a văzut el şi de la masa de unde ai dirijat cu atîta migală şi pricepere toate conferinţele cu artiştii şi majoritatea lansărilor de carte, dar şi din sălile de teatru, din perspectiva criticului şi a spectatorului. Cum a fost FITS 2011? Cum ţi s-a părut selecţia?

 

- A fost o ediţie împlinită. Bogată. A fost o sărbătoare a diversităţii – de la teatru de stradă la carte, de la concerte rock la conferinţe cu ţinută academică. Cred că ediţia aceasta încununează un demers început de Constantin Chiriac acum 18 ani şi certifică un fel de „majorat” cultural, care îi face pe cei sceptici să admită că FITS este un eveniment de uriaşă însemnătate, iar pe cei ce au crezut în el de la început să se bucure de confirmarea alegerii lor. A existat în această ediţie un soi de siguranţă de sine a festivalului, dacă se poate spune aşa, care nu-şi propune să demonstreze nici diversitatea pe care o acoperă, nici amploarea lui, nici nivelul selecţiei, ci şi le asumă ca valori ce îl definesc, în regimul firescului. Aşadar, cred că rămîne o ediţie de maturitate, care celebrează încrederea în vocaţia unui oraş de a deveni, preţ de cîteva zile, centrul simbolic al lumii teatrului.

 

- Aproape că faci ocolul pămîntului, ca să vii la festivalul de la Sibiu, de cîţiva ani buni, pentru a fi moderatorul întîlnirilor cu artiştii. Practic, prezenţa ta aici a schimbat felul în care decurg dialogurile, a schimbat dimineţile festivalului. Ce înseamnă să fii moderator la FITS?

 

- Mulţumesc pentru aceste gînduri, care mă flatează. Înseamnă să creezi, cu măsură şi curiozitate, un dialog viu. Un fel de întîlnire între două lumi – cea a spectacolului şi cea a publicurilor, cea a artiştilor şi cea a spectatorilor. E o bucurie să poţi pune întrebări, după cum e o satisfacţie să poţi afla răspunsuri. Cred, totuşi, că întîlnirile pe care le găzduiesc la FITS sînt mai degrabă un spaţiu al întrebărilor, decît un teritoriu al răspunsurilor. E normal să fie aşa. Întrebările animă. Ele sînt esenţa acestor dezbateri în care se regăsesc, de fiecare dată, cîteva dintre cele mai importante figuri al festivalului, sub semnul comunicării deschise, sincere şi niciodată pretenţioase.

 

- Despre FITS se spune aici, acasă, că este al treilea ca amploare şi importanţă din lume, după festivalurile de la Edinburgh şi Avignon. De acord? Cum se vede FITS, în comparaţie cu celelalte festivaluri ale lumii?

 

- De acord! Deşi ierarhiile mă crispează, fiindcă impun ceva parcă prea rigid, prea... definitiv. De aceea pot fi riscante, atunci cînd lucrurile nu sunt tocmai uşor de cuantificat. Mai important decît locul pe care îl ocupă într-o asemenea ierarhie a festivalurilor e faptul că FITS şi-a creat un specific şi are o identitate. Nu poate fi confundat cu nimic. Ori asta înseamnă, implicit, că e un eveniment unic. Bugetele dictează astăzi avengura oricărei întîlniri de acest tip, iar faptul că Sibiul are un loc atît de intens conturat în geografia planetei teatrale ţine de zona miracolului. E miracolul încrederii într-un vis frumos, care se revarsă zile şi nopţi peste un oraş transformat într-o scenă plină de lumină. Dincolo de cifre, rămîne decisiv rostul adînc pe care îl are Festivalul de la Sibiu în miezul acestei comunităţi ce se deschide către lume.

 

- Dar teatrul românesc în context internaţional? Putem vorbi de o direcţie, de un specific, sau numai de creatori care fac ceea ce fac doar fiindcă ei sînt, ca personalităţi, ceea ce sînt? Adică Silviu Purcărete, Radu Afrim...

 

- Cred ca întrebarea oferă, deja, un răspuns. Aşa e: este greu, în teatrul românesc de astăzi, să vorbim de direcţii, ci, mai degrabă, de creatori ce nu pot fi asimilaţi nici unor tendinţe. Fiecare ilustrează un stil propriu, unic. Epoca marilor direcţii, ca şi aceea a mişcărilor de grup, s-a stins în teatru. Trăim într-o postmodernitate în care ideile şi formele se coagulează în jurul unui artist sau al altuia, fără ca ele să migreze spre conştiinţa unei mişcări. Ăsta nu e simptomul unui individualism excesiv, ci efectul firesc al unei reorganizări a priorităţilor, care fragmentează un întreg context teatral, chiar şi în interiorul aceleiaşi generaţii. Regizorii nu mai pot crede în curente, nu mai încearcă să le configureze ei inşişi, ci preferă să articuleze, fiecare, poetici separate, perfect reductibile la un creator sau altul. Pe doi îi numeşti chiar tu, în această interogaţie care ar merita un răspuns mult mai amplu, fiindcă atinge unul dintre centrele vitale ale fizionomiei teatrului contemporan.

 

- Cum ţi s-a părut publicul de la Sibiu?

 

- Viu, animat, deschis, civilizat. Şi, totuşi, parcă erau şi spectatori un pic mai apăsaţi de grijile pe care teatrul nu le poate vindeca, uneori nici măcar preţ de un spectacol. În general, publicul de la Sibiu e unul format de şi prin festival, un fel de categorie privilegiată, care are parte de o asemenea varietate de forme de spectacol, pe străzi, în săli de teatru şi în cele mai nebănuite spaţii de joc, încît trăieşte din plin bucuria clipelor de sfîrşit de mai şi început de iunie.

 

- Care au fost marile tale bucurii de la această ediţie? Ce ţi-a plăcut, ce nu ţi-a plăcut?

 

- Mi-au plăcut spectacolele lui Purcărete, mi-a plăcut curajul Liei Bugnar, consecvenţa lui Gavriil Pinte. Spectacolele de dans. Mi-a placut reîntîlnirea cu Jonathan Mills. Mi-a plăcut concertul de muzică irlandeză inspirat de Cimitirul Vesel. Atît de multe momente, încît mi-e greu să le enumăr. Nu mi-a plăcut indisponibilitatea pentru dialog a unor... Dar de ce să vorbesc despre ce nu mi-a plăcut, acum, cînd ecoul sărbătorii care înseamnă acest festival ne mîngîie încă gîndul?

 

***

Biografie

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată, a predat la universităţi din România şi Noua Zeelandă, şi a fost Visiting Fellow la University of London. A participat la conferinţe academice şi festivaluri de teatru în Europa, Asia, America, Australia şi Noua Zeelandă. A prezentat emisiuni culturale de televiziune, a publicat în reviste naţionale şi internaţionale, a colaborat la primul ghid al receptării lui Samuel Beckett, tipărit la Londra. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) – Sectia Română.

Autor al volumelor de critică şi istorie literară şi de artă: „În căutarea spaţiului pierdut”, „Beckett. Pur şi simplu” şi „Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane”.

„URSUL este o comedie fără prejudecăţi”,

interviu cu Dan CHIŞU,

realizat de Mihail Vakulovski

 

 

- Domnule Dan Chişu, în curînd va fi lansat în cinematografe cel de-al doilea film al dvs., „Ursul”, al cărui scenariu a cîştigat în 2008 “Best Pitch Award” la secţiunea “Connecting Cottbus” din cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cottbus, Germania. Aşteptarea finalizării unui film e la fel cu aşteptarea publicării unei cărţi sau sentimentele sînt diferite?

- Nu are nici o legătură... Deosebirea dintre carte şi film este uriaşă. Cititorul e singur, se bucură singur de fiecare pagină... Nu ai cum să te strecori lîngă el pe fotoliu sau chiar în pat în momentul în care el îşi face lectura şi să-i urmăreşti reacţia. Pe cînd la film, la premieră trăieşti alături de public fiecare reacţie.

 

- La lansarea de la Braşov a primului dvs. film, „WebsiteStory”, eraţi cu gîndul la “Ursul”, asta pentru că deja lucraţi la el? Cît a decurs filmarea, aveţi peripeţii de neuitat din această perioadă?

- Fiecare film are istorii de neuitat. La „Ursul” a fost mai complicat puțin pentru că lucrul cu un animal necesită o atenție deosebită. Poți să ceri orice unui actor, chiar şi să tacă, dacă e nevoie, dar nu poți să ceri nimic unui animal. Poți să-i ceri dresorului cîte ceva, dar nici el nu „vorbește” cu animalul. Aşa că vă daţi seama cum au reacționat actorii cînd au văzut animalul pentru prima dată, mai ales că odată cu ursul a apărut pe platoul de filmare şi o salvare şi un vînător adevărat cu o puşcă cu tranchilizante... Mai are rost să vă spun că degeaba le spuneam că este o măsură de siguranţă doar...

 

- „WebsiteStory” era un film inspirat din realitate, fie ea şi virtuală, internautică, „Ursul” are subiect artistic sută la sută sau are şi el intertext direct cu realitatea?

- Realitatea anilor 90 este greu de reprodus, mai ales acum, iar ursul este o alegorie a momentului ăluia, aşa că dacă vizionaţi filmul o să descoperiţi replici celebre ale anilor 90, cea cu „nu au murit degeaba la revoluţie copiii ăia” sau „nu ne vindem ţara”...

 

- În „WebsiteStory” joacă şi actori amatori, la „Ursul” văd că aţi preferat actorii cu renume. N-aţi vrut să riscaţi deloc sau e vorba de altceva?

- Nu este vorba de riscuri... Acolo ei se potriveau, după mine, cel  mai bine... La fel ca şi aici, la „Ursul”. Cînd am făcut castingul, ei au fost cei mai buni...

 

- Dacă aţi fi PR-ul filmului, nu scenaristul şi regizorul lui, ce reclamă i-aţi face?

- Comedie fără prejudecăţi... fără mari pretenţii, care nu vrea decît să smulgă un zîmbet şi, de ce nu, o lacrimă de nostalgie.

 

- Aţi mai scris ceva după „Singur sub duş”? Ce scriitori români vă plac? Dintre tineri aţi remarcat pe cineva

- Da, am scris „Garsoniera din pădurea de macarale”, care a rămas un pic vitregită de reclamă din cauza momentului în care a fost lansată, respectiv în cadrul festivalului internaţional de film Dakino şi s-a pierdut printre celelalte evenimente. Îmi place şi Ştefan Peca, şi Lia Bugnar, dar cel mai tare îmi place Cărtărescu.

 

- Cum vă pare cinematografia românească actuală? Ce filme v-au plăcut cu adevărat?

- Mie îmi place cinemaul românesc, pot să văd orice, dar de plăcut în mod deosebit mi-au plăcut „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, „Medalia de onoare”, „Morgen” şi „Moartea domnului Lăzărescu”.

 

- Aţi făcut o grămadă de chestii în viaţă, ce profesie v-a plăcut mai tare? În copilărie ce visaţi să fiţi… cînd veţi fi mare?

- Am fost, e drept, destul de „superficial” şi asta o trec la calităţi, nu la defecte, pentru că e greu să fii cu adevărat superficial, fără să-ţi placă să faci multe lucruri.

 

- Care-s hobby-urile dvs.? Ce vă place să faceţi în timpul liber?

- Sailing şi grădinărit.

 

(25 mai 2011)

Teatru şi mult mai mult decît teatru

Interviu cu Constantin Chiriac, despre Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Veronica D. Niculescu

 

 

 

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), ajuns la a XVIII-a ediţie, are  loc anul acesta între 27 mai şi 5 iunie, cu tema „Comunităţi”. Cu peste trei sute cincizeci de evenimente şi participanţi din 70 de ţări, festivalul ne este prezentat de domnul Constantin Chiriac, directorul FITS şi al Teatrului Naţional „Radu Stanca”din Sibiu.

 

 - Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu ajunge la ediţia cu numărul XVIII. Am putea glumi spunînd că devine major. Dar „minor” nu mai este de mult timp... Cum aţi putea caracteriza, în cîteva cuvinte, ediţia „de majorat” a festivalului?

 - E o ediţie grea, o ediţie care vine pe fundalul acestei crize prelungite, o ediţie care vrînd-nevrînd încearcă să respecte acea continuitate, de după 2007, de a nu reduce, ci de a creşte mereu proiectul acestui festival. Din 2005, 2006, am arătat că prilejul pe care ni-l oferea anul 2007 (cînd Sibiul urma să fie Capitală Culturală Europeană), trebuia să se transforme în calea de a dezvolta o platformă de dialog cultural pentru anii care vor urma. Acest obiectiv propus era de a nu da nici un pas înapoi – pe principiul buldogului care a apucat şi se duce doar înainte, niciodată înapoi. După 2010, cînd au fost nume atît de sonore, nu mi-am imaginat că va fi greu să facem un festival măcar la fel. Eu cred că ediţia din acest an va fi măcar la fel de importantă. În condiţiile în care venim pe o moştenire financiară foarte grea. Din fericire, Primăria, Consiliul Local, au acordat aceeaşi sumă Festivalului Internaţional de Teatru. În acelaşi timp, dacă ne uităm pe costurile respective, a intrat în vigoare legea drepturilor de autor, iar cheltuielile au crescut. În acelaşi timp, TVA-ul, preţul benzinei. Astfel, onorariile, TVA-ul şi costurile de transport au crescut. Ar trebui să mă bucur că am aceeaşi sumă, atît de la Ministerul Culturii, cît şi de la Consiliul Local, dar asta se petrece în condiţiile în care am mărit programul. Din fericire, a apărut un nou finanţator, prin Ministerul Turismului şi al Dezvoltării Regionale, care susţine tot ceea ce înseamnă zona de outdoor. E important că ministerul a înţeles că festivalul este un brand al României şi probabil se va implica şi în alte proiecte ale teatrului. Sîntem pe ultima sută de metri cu această ediţie, programul este făcut.

 - Care ar fi noutăţile absolute ale ediţiei?

 

- Faţă de ceea ce am făcut anul trecut, pe lîngă numele foarte importante în zona spectacolului, avem pentru prima dată o secţiune nouă, de Teatru-Film, cu nume importante.

Încercăm să omagiem polivalenţa artiştilor care au creat excelenţă în zona spectacolului de teatru şi care au glisat în zona filmului. Nu vrem să ne ducem în ceea ce înseamnă scopul şi activitatea TIFF în această privinţă, pe noi ne interesează plurivalenţa unor mari personalităţi care s-au exprimat atît în zona dramatică, cît şi în cea de film.

 

- Care vor fi aceste personlităţi şi în ce va consta secţiunea?

 

- Va fi vorba despre proiecţii, locul va fi Sala Studio a Casei Sindicatelor, acolo unde se fac proiecţiile de filme la Astra Film Fest. Secţiunea o vom realiza împreună cu TVR.

În privinţa invitaţilor, este vorba de Liviu Ciulei, pe care dorim să îl aducem cu un prim spectacol de teatru, filmat. Domnul Ciulei va fi într-un dialog cu Sanda Vişan, cea care răspunde de această secţiune. Probabil vom prezenta „O scrisoare pierdută”.

Apoi este vorba de Lucian Pintilie. În cel mult o săptămînă vom stabili titlul ales.

Alt invitat este Ascanio Celestini, unul dintre cei mai importanţi artişti ai lumii, care va fi prezent la Sibiu cu o trilogie, scrisă şi interpretată domnia sa, pe parcursul a trei zile. Anul trecut, a luat trofeul de la Veneţia, este o onoare prezenţa sa la Sibiu.

Va fi de asemenea Luc Bondy, care va veni cu o înregistrare după un spectacol, va avea şi o conferinţă şi îşi va şi prezenta două cărţi, una scrisă împreună cu George Banu şi o carte de povestiri pe care o tipărim împreună cu Humanitas. Începînd din acest an vom tipări cărţile împreună cu Editura Humanitas, cu care organizăm şi tîrgul de carte, tîrg care a fost o premieră anul trecut.

De asemenea, îl invităm pe Mario Martone, directorul Teatrului Naţional din Torino. Vor fi, practic, cinci mari creatori de teatru şi film.

Deocamdată, această secţiune va fi cu intrare liberă, proiecţiile vor fi în jur de ora 16, ca să nu afecteze spectacolele de teatru importante, de seară.

Această nouă secţiune cred că este un aport important. De asemenea, anul trecut salutam prezenţa lui Dan Perjovschi în festival. În acest an, vine împreună cu trei artişti din Belgia, iar pe lîngă ce va face el în curtea teatrului, artiştii vor avea un moment special în Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal. Anul acesta avem foarte multe expoziţii.

 

- Dezvăluiţi-ne detalii despre cîteva dintre spectacolele invitate în festival, care nu trebuie ratate de iubitorii teatrului.

 

- În mod cert, spectacolul de deschidere, în regia lui Eimuntas Nekrosius, „Idiotul”. E important ca teatrul românesc să fie în acelaşi pas cu tot ceea ce înseamnă teatrul internaţional acum. Iar acesta este penultimul spectacol creat de Nekrosius.

Tot în prima zi avem premiera absolută cu „Ispita Cioran”. I-am acordat din nou încredere regizorului Gavriil Pinte, care pînă acum a reuşit să facă lucruri foarte importante la Sibiu. Cu acest spectacol, facem drumul înapoi spre Răşinari, pe care Cioran nu l-a mai făcut.

De asemenea, avem „Leonce şi Lena”, de Zoltan Balasz, unul dintre cei mai importanţi regizori europeni, în tot cazul cel mai important regizor maghiar în clipa asta. Şi primul dintre spectacolele lui Celestini.

În Piaţa Mare, aşa cum v-am obişnuit, aducem o mare companie, Pan Optikum, pe care aţi mai întîlnit-o în 2007, care vine cu „Tranziţie”, spectacol a cărui aducere a presupus un efort foarte mare.

Tot în prima zi, o companie foarte importantă din Franţa, Le Naif Théâtre, cu „Visul unei nopţi de vară”, o reinterpretare, spectacol regizat de Richard Demarcy, o mare personalitate a teatrului francez. Va avea loc în cetatea Cisnădioara.

În a doua zi, avem spectacolul de teatru-dans „Pierduţi în ceaţă”, cu compania Dazzle din Japonia.

 

- Japonia va participa cu toate spectacolele care fuseseră programate înainte de dezastru?

 

Exact. Absolut toate. Faptul că nu au dat înapoi nici de la programul de voluntariat, faptul că au o prezenţă atît de robustă este un lucru incredibil.

Tot în a doua zi vom relua spectacolul „Vocile din Cimitirul vesel”, pe care l-am mai prezentat doar o dată. E un eveniment atît de mare, cred că poate deveni un brand turistic. Cu Shaun Davey, compozitorul aceste suite muzicale, vom lucra pentru spectacolul „Călătoriile lui Gulliver” pe care Silviu Purcărete îl pregăteşte pentru anul viitor.

Duminică, în a treia zi de festival, avem Les Ballets Jazz de Montreal, una dintre cele mai căutate companii de teatru dans, şi avem şi compania Malabar în Piaţa Mare.

Iar luni avem „Metoda”, un spectacol al lui Theodor Cristian Popescu, de la Teatrul Nottara, la care ţin foarte mult. Tot luni, ne întîlnim cu una dintre cele mai importante regizoare din lume în această clipă: o aducem pe Emma Dante cu „Balerinii timpului”, creaţie nouă, din luna februarie a acestui an, care se joacă şi la Teatrul Naţional din Bruxelles şi la Odeon în Paris. De asemenea, „Tristeţile căpcăunului”, în regia lui Fabrice Murgia, regizorul Teatrului Naţional din Bruxelles. Şi compania de dans Inbal Pinto, din Israel. Marţi vom prezenta „Felii” cu Ofelia Popii.

Miercuri avem o prezenţă poloneză de excepţie: „desdeMONA”, cu Kropka Theatre, care se va juca în Centrul de Cercetări. Încercăm să ocupăm fiecare spaţiu şi, practic, faţă de ceilalţi ani, nu avem nici o zi liberă într-un spaţiu de joc. E o avalanşă de spectacole, sînt în jur de 350 de evenimente în total.

În aceeaşi zi, „Inimă însîngerată” în regia lui Zeno Stanek, mare regizor din Austria. De asemenea, „Opinia publică” în regia lui Theodor Cristian Popescu, şi un alt teatru din Polonia, cu spectacolul „A fost odată Andrzej, Andrzej, Andrzej”, la Hala Simerom. Prezenţa poloneză este una foarte solidă.

Joi, Saviana Stănescu vine cu textul „Polanski, Polanski”, pus în scenă de o companie importantă, Nomad Theatrical Company, regia Tamilla Woodart. Apoi o legendă a dansului, Pal Frenak; e extraordinar că îl putem aduce la Sibiu. Îl aducem din nou pe Masahiro Yasuda, cu „Parfum de femeie, parfum de tămîie”, plus un spectacol mamut din China, „Puterea Shaolin”, un spectacol de kung fu. Iniţial am vrut să îl facem în sala de sport, însă pînă la urmă l-am mutat la Casa Sindicatelor, aşa că vor fi 700 de locuri, va fi un spectacol unic.

Vineri, spectacolul „Furtuna” al lui Victor Ioan Frunză, şi de asemenea „Amancio Prada”, cu Teatro de la Abadia. Iată, deja avem trei teatre din proiectul european cultural „Cities on Stage” prezente în festival, iar în anii viitori vom încerca să aducem la Sibiu toate teatrele din proiect. Tot vineri, o companie de care sînt mîndru că o aducem, Tocadeo, din Canada, o revelaţie, compania celor patru tenori care vor cînta la Sala Thalia. La Casa Sindicatelor vom avea „Ecoul tăcerii”, în coregrafia lui Yukio Suzuki, un spectacol extraordinar.

Sîmbătă, „Recviem pentru Hiroshima” un spectacol din Iran. Am ţinut foarte mult să aduc un spectacol din Iran, ţară căreia i-a dedicat un segment anul trecut festivalul de la Edinburgh. Din Emiratele Arabe Unite, aducem spectacolul „Piatra neagră”, ei fiind cei care suportă toate cheltuielile. Tot sîmbătă, vom prezenta „Anonimi celebri”, un spectacol absolut fabulos de circ, cu Les Parfais Inconnus din Canada. Un spectacol foarte frumos, o nebunie pentru toate vîrstele, programat de două ori.

Duminică avem pentru prima dată la Sibiu trupa Burgtheater Wien, care joacă în sala Teatrului Gong un spectacol după „Dorian Gray”. Excepţional este şi „Dincolo de cuvinte”, de Claire Cunningham, un spectacol incredibil de teatru-dans. Tot duminică, „Pavilionul cu bujori”, al Teatrului de Operă din Beijing, apoi un spectacol de Matei Vişniec: „Cuvîntul progres spus de mama sună teribil de fals”, cel mai recent text al său.

 

- La toate acestea se adaugă nu doar multe alte spectacole, dar şi conferinţe, lansări de carte, ateliere...

 

- Numărul atelierelor este nu dublu, ci triplu faţă de anul trecut. Pe de altă parte, în cluburile de noapte avem un program mult mai bogat, dedicat tinerilor în special. Jucăm anul acesta în trei sau patru pub-uri.

În zona de conferinţe, vor fi invitaţi Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, Răzvan Ungureanu, Sorin Alexandrescu, multe alte personalităţi. Conferinţele se vor desfăşura şi la Habitus, şi la facultate.

Secţiunea spectacolelor lectură, o dimensiune foarte importantă, o derulăm de acum împreună cu ICR, cu departamentul de traducere coordonat de Florin Bican. Cu tinerii traducători din limba română, aflaţi sub coordonarea dînsului, vom lucra în continuare această secţiune.

 

- În fiecare an, festivalul are o temă. De ce „Comunităţi”?

 

- Am dorit să venim cu o temă atît de generoasă, pentru că Sibiul este un oraş invidiat. Oriunde mergem în ţară, dar şi afară, se vorbeşte despre Sibiu ca despre o comunitate. În clipa asta, şansa ca România să scape de această tară care înseamnă politicianism, aceste talk-show-uri nesfîrşite, este crearea de comunităţi. De la micul sat, pînă la marea aglomerare urbană, de la tot ceea ce înseamnă comunitate spirituală, profesională, de gînd, de aspiraţii, e important ca artiştii să se adune într-o comunitate, să poată să impună proiecte şi programe.