O fo’, o apărut
O nouă colecţie la editura Polirom:
Top 10+
Editura Polirom vă propune o nouă colecţie: Top 10+
* Capodopere ale literaturii române şi universale
* Autori îndrăgiţi, laureaţi ai celor mai prestigioase premii
* Preţuri pentru toate buzunarele
Top 10+ debutează cu:
01. Lolita - Vladimir Nabokov, 16,95 lei
Din cauza subiectului său extrem de şocant – pasiunea morbidă a unui bărbat matur pentru o fetiţă de doisprezece ani –, romanul Lolita a fost respins de editori, fiind publicat în Statele Unite abia după apariţia sa în Franţa. Construită pe schema mitologică a povestirilor cu fauni şi nimfe, Lolita este însă, înainte de toate, un poem de dragoste închinat limbii engleze şi posibilităţilor sale expresive.
Poveste a iubirii obsesive şi blestemate a lui Humbert Humbert pentru nimfeta Dolores Haze, capodopera lui Vladimir Nabokov a fost, pe rînd, carte interzisă, roman scandalos, obiect de cult, pentru a deveni apoi un roman clasic al secolului XX.
Cartea a stat la baza a două celebre ecranizări, prima în regia lui Stanley Kubrik, cu James Mason în rolul principal, a doua sub bagheta regizorală a lui Adrian Lyne, cu Jeremy Irons în rolul lui Humbert Humbert.
02. Aleph - Jorge Luis Borges, 14, 95 lei
Povestirile fantastice ale lui Borges, călătoriile sale în timp, artificiile stilului său ermetic şi calculat au schimbat faţa prozei moderne. Aşa cum Aleph este punctul ce conţine întregul univers, universul literar borgesian se regăseşte în această carte esenţială: oglinzi, labirinturi, vise, biblioteci infinite, cuţitari gaucho, tigri transparenţi sînt teme şi motive la care autorul se întoarce mereu pentru a demonstra ceea ce a susţinut întotdeauna, că lumea e o carte ce se rescrie la infinit.
03. Cititorul - Bernhard Schlink, 14, 95 lei
Cititorul este tulburătoarea poveste a unei iubiri neobişnuite, dintre un adolescent şi o femeie cu douăzeci de ani mai în vîrstă. Povestea lor se întrerupe, dar se reia neaşteptat după cîţiva ani, cînd tînărul, acum student, îşi regăseşte iubita de altădată judecată pentru faptele comise pe vremea cînd era supraveghetoare într-un lagăr SS din apropierea Cracoviei.
Romanul a inspirat o ecranizare de succes (cu Ralph Fiennes şi Kate Winslet în rolurile principale), care a fost de cinci ori nominalizată la Oscar şi la Premiile Bafta şi a cîştigat un Glob de Aur.
04. Întoarcerea huliganului - Norman Manea, 16, 95 lei
Premiul Médicis Etranger 2006
Revenirea după mai bine de un deceniu de exil într-o Românie pe care o părăsise atunci cînd îi părea că situaţia nu mai poate fi îndurată nicicum, că aerul devenise de nerespirat, iar viaţa, un coşmar cotidian îi oferă autorului prilejul de a scrie un roman profund autobiografic, o mărturie cutremurătoare despre ororile istoriei, despre totalitarisme şi tragediile individuale sau colective cărora acestea le-au dat naştere. O carte gravă, tensionată, impresionantă şi complexă, rememorînd destinul împovărat de suferinţe al Europei de Est din secolul trecut şi care a fost întîm-pinată cu aprecieri unanime încă de la apariţia sa în numeroasele ţări în care a fost tradusă. O carte considerată una dintre capodoperele importante ale literaturii contemporane române şi universale.
În pregătire:
Amos Oz, Să cunoşti o femeie
Philip Roth, Complexul lui Portnoy
Dan Lungu, Cum să uiţi o femeie
F. M. Dostoievski, Jucătorul
Haruki Murakami, Pădurea norvegiană
Ian McEwan, Inocentul
Florina Ilis, Cruciada copiilor
Alexandru Vakulovski
157 de trepte spre iad
Salvaţi-mă la Roşia Montană
Ed. Cartier, Chişinău, 2010
Morţii au fost duşi din Roşia Montană. Pentru fiecare mort mutat s-a primit o sumă frumoasă de bani, frumoasă şi pentru un om viu. De sub crucile mari, ruginite, s-a scos ce mai rămăsese din ei şi a fost îngropat în altă parte.
Morţii noştri s-au mutat. Din moartea lor se scoate aur, din mormintele lor se scoate aur. Se curăţă locul. Oase aruncate într-un sac şi îngropate apoi în altă parte. Roşienii discută între ei:
- Bă, da' ăsta de lângă mormântul lui taică-meu nu e rudă cu noi?
- Cred că da, dacă e îngropat aici, cred că era văr cu tata...
- Da, păi atunci hai să facem cerere să-l mutăm, mai scoatem un ban?!
- Unde îl mutăm?
- Păi mai contează... Îl băgăm şi noi undeva pe lângă familie...
Mormintele au rămas din ce în ce mai rare. Morţii rămaşi sunt licitaţi. E ceartă mare între săteni. Cine a fost şi mortul cui e. Crucile şi monumentele funerare vor rămâne. După care vor trece buldozere şi vor şterge tot. În locul morţilor se vor îngropa crucile şi monumentele.
Majoritatea roşienilor de-abia au aşteptat să se care. Au vândut tot: case, pământuri, morminte. Acum sunt fericiţi. Pentru casele lor au primit bani cât să fie cei mai şmecheri în altă parte: vile cu turle şi maşini beton. Nici nu mai trebuie să meargă la muncă în Spania şi Italia. Gata, i-a lovit norocul pe roşieni!
Şi ce dacă vor rade canadienii Roşia Montană? Pentru aurul de la suprafaţă. Nici o problemă, atâta timp cât buzunarele se umplu cu aur. Nici nu contează de unde apare aurul ăsta. Fiecare moţ care nu a avut în viaţa sa un cal, acum are jeep tare, de la canadieni. Dacă faci autostopul, ei frânează la câţiva metri şi când ajungi lângă maşină ei aruncă ţigara jos şi o iau din loc hohotind. Majoritatea au fost angajaţi. Nu ca să lucreze, ar fi culmea. Ce să lucreze? Sunt maşini care fac asta! Au fost angajaţi ca să primească nişte bani. Ca să-i mobilizeze şi pe ceilalţi.
O bună parte dintre ei sunt acum la „oraş”, dacă îi putem spune aşa Abrudului. În fiecare seară beţi morţi prin barurile care nu au cum să dea faliment, pentru că moţii se întrec cine bea mai mult, cine sparge mai mulţi bani, pe băut, jocuri de noroc şi curve. Iar de curve nu se duce lipsă în zonă.
Plouă urât în Roşia Montană. Pâraiele roşii pline de cianură şi de alte substanţe folosite la extragerea aurului, uraniului şi argintului cresc, mormintele goale se umplu cu apă roşie, câte un şoarece mort e dus de apă.
Moartea e la ea acasă în Roşia Montană. Faceţi prin moarte turism. Aduceţi oameni să vadă cum va fi când nu va mai exista viaţă pe pământ. Când vor dispărea chiar şi morţii.
Sunt în casa bunicilor. Acum ei umblă în vârful picioarelor pe lângă mine. Mă respectă. De fapt le e frică de mine.
- Fac nişte şniţele?
- O bere, o palincă?
- Nu ţi-e frig, să-ţi aduc ceva să te îmbraci?
Doar îmi ridic privirea şi lor le e clar. Foarte clar. Se retrag încet cu spatele spre uşă.
Lângă muzeul şi galeriile romane din centrul Roşiei e o biserică. Acolo locuieşte şi familia popii. De mică, când ieşeam din galerii, abătută, fascinată de lumea pe care o găseam sub pământ – vedeam lucrurile sfinte din curtea bisericii.
Pe lângă slujbele pe care le făcea, popa avea vaci, o soţie şi câteva fiice. Preotul, ca de altfel toţi preoţii din sat, era respectat, pentru că era - după cum spunea lumea – un bun creştin şi un bun gospodar. Bun creştin pentru că ţinea slujbe cu care speria babele cu furia lui Dumnezeu şi gospodar pentru că avea animale şi nu se sinchisea să facă munci pe care le face tot ţăranul.
Invariabil, când ieşeam din galerii, îl vedeam pe popa care bătea vacile. Ăsta era hobby-ul lui. Dădea cu biciul şi cu bâta cu mare poftă:
- Futu-vă Dumnezo să vă fută, dobitoace tâmpite şi murdare ce sunteţi – zbiera popa şi lovea continuu în vaci. Vacile alergau, popa fugea şi el cu armele după ele, le bătea până le plesnea pielea, iar când vedea vreo fiică o trimitea rapid din orizontul lui vizual:
- Ce te beleşti, vacă? Marş la muncă, nu vezi că-s ocupat?!
Îi mai scăpăta câte-un pumn şi în preoteasă şi fiice, ca tot gospodarul, doar gospodăria trebuie ţinută din scurt. Când preotul obosea, lega vacile de gard, ca să nu mai alerge, ca să-i fie şi lui mai comod să le bată.
Dar nu se limita doar la vaci. Nu se limitează, de fapt, pentru că tot e în Roşia şi încă nu s-a strămutat, bisericile pleacă ultimele. Şi atunci, dar mai ales acum, când satul e plin de animale părăsite, preotul de-abia aşteaptă să-i treacă în curte vreun animal străin – în special câini şi pisici, dar intră şi găini şi altele... Atunci nu se rezumă la bătut. Atunci are loc Judecata Supremă. Acele animale, fiinţe ale întunericului, cum ţipă el după ele sunt decapitate pe loc sau ucise cu pietre. Roşienii nu comentează:
- Părintele are dreptate, e curtea lui...
Mai târziu mama şi bunicii îi vor duce acestui popă hainele mele. Ca să scoată blestemele şi să mă apere de dracu'.
Sorin-Mihai GRAD
Surogat
Ed. Herg Benet Publishers
Surogat de amintire
lumina cădea şi se spărgea pe jos
unde împrăştiasem iarbă şi pufuleţi
noi ascultam rammstein în surdină
beam din jumătăţi de grefuri
ce storsesem din ele
şi discutam despre preţurile legumelor
gulia e mai scumpă decât ceapa
mi-ai zis
ţi-am replicat ceva incoerent despre varză şi vinete
ciudat, nu-mi era foame, tu continuai
păstăii intră la socoteală doar în grup
şi dacă se poate în supă cât mai repede
iar cartoful ah cartoful!
ne-mpăiat e doar un tubercul oarecare
îmi doresc un iepure nu-mi amintesc
dacă ţi-am spus sau doar am gândit-o
oricum ştiai
tu nu citiseşi prichindel şi nu mai voiam
să te ascult
vânam cu ochii cioburi de lumină
spiel ein spiel mit mir
dar te-ai salvat cu habarnam
şi începeai să meriţi o focă
ei, cu asta te-am lovit
o mie de ani pace şi tot degeaba
de ce nu o zebră sau un creion?
atâta-ţi trebuia să mă întrebi
te spuneam ţie şi amestecam
alte cuvinte inutile în ce pica-n jurul nostru
m-ai botezat cu frunze
şi-am trecut iar la pătrunjel
câte coli poţi lua pe-o legătură?
pe ele să scrii crezi că scapi? şi să le-mparţi aleator
prin cutii poştale
ar fi o soluţie
dar
îţi aminteşti de optarii dulci
din pauzele de la şcoală?
îmi spuneai că mănânci infinite...
aşa cred că mi-ai fi povestit ziua aceea
dacă nu încercai să spargi nuci cu grenada
pe care-o găsisem în grădină sub ridichi
Surogat de psalm
din miile de cuvinte inutile
ce mi le-ai spus
prin tot felul de exaltaţi sau manipulatori
se poate înţelege orice
depinde doar de ambalaj
aşa că ţi le las
în seama celor care-ţi oferă loc
prin propriile capete şi suflete
încerc să te ignor de ceva timp
dar mi-e mai greu decât să te las în pacea ta
excesiv de senină
ironic e că oriunde merg dau
de urme atribuite sau oferite ţie
în fiecare oraş îţi vizitez casele
oare ai apucat să ţi le vezi pe toate?
chiar ai nevoie de atâtea când clienţii lor statornici
apar deseori cu stomacul gol?
nu ţi-a ieşit niciodată dintre rândurile cărţii ce le-ai lăsat-o
să le ceri să facă ceva pentru ei
nu pentru fantoma ta sfântă?
te-ar asculta de le-ai spune
să se investească-n alte direcţii
mai folositoare propriei turme
decât nimănui adică ţie
eşti cel mai crud tiran pe care
am ştiut să ni-l inventăm
te-am făcut fără chip
să nu te putem recunoaşte
fără nume
să nu te putem invoca împotriva ta
prea prezent
ca să te mai eradicăm din noi
prea puternic
să nu-ndrăznim să pricepem că ne faci şi rău
prea restrictiv
ca să ne-acceptăm şi alte gânduri
şi prea complex
ca să te mai putem distruge
Surogat de corespondenţă
o mie de ani pace ţie
în liniştea ta supremă
te-admir pentru serenitatea ce-o arunci
în palmele goale întinse spre tine
cum de te putem crede dintr-ai noştri
care întoarcem obrazul celuilalt
niciodată celălalt
pe dos
tu taci
rugile noastre inutile nu te ating
biletele îngropate în zidul tău se uscă
şi mor de oboseală
în chinuri
ce trec cu vremea
sau nu
iar când binevoieşti a te uita înspre noi
ne înghesuim
ne omorâm să îţi intrăm în privire
neştiind că vezi doar mult mai departe
decât putem înţelege
acelaşi nimic
pe care nu ştim să îl găsim în tine
oricât te-am săpa
pentru a ne planta
veştejite cevauri
de care nici nouă nu ne va mai păsa
de rodesc au ba
cândva
Surogat de acasă
o cameră duhnind a mine
şi-a ce las în urmă
unde aspiratorul s-a pierdut sub praf
iar geamul nu mai ştie
nici el pe unde zace
cum să se mai deschidă
aerul e atât de greu
că s-a prăbuşit
pe unde a încăput
arahnizi mumificaţi nu doar prin colţuri
gângănii chihlimbarizate în picături de suc
haine din care au crescut ierburi
deshidratate
să faci un horror aici
nu-ţi trebuie decor
nici scenariu
undeva se găsesc nişte cărţi
nu vor mai fi vreodată citite
teve'ul e o glumă proastă
de care nu-ndrăzneşte nimeni să râdă
dulapurile n-au avut uşi
nici când erau mici
pe pereţi s-o fi putând vedea viitorul
ce s-a petrecut pe ei e prea încâlcit
calculatorul mai mişcă doar în capul lui
arată de parcă l-ar fi folosit basarab
la solitaire când se sătura de tetrix @posada
ce mai e pe masă
pe lângă farfuria
cu tatăl lui carbon-paişpe
ar putea fi folosit drept probă
pentru orice
despre pat numai de bine
dacă eşti masochist
fantomele celor sinucişi aici
bântuie clădirea
dar le e frică să mai revină în odaie
deşi la intrare am un covoraş simpatic cu stafii
pe care scrie bine aţi venit
Surogat degeneraţionist
[Thanafură pentru nici un elefant verde]
nu am kilometri de şobolani să-ţi dăruiesc
nici câini cu ocheane sau urşi de containăr
doar niscaiva insomnii rămase de la păpuşarul
care mi-a adus floarea cu o singură petală
de la fratele păduche de pe amazonul micilor intenţii
trecând cu greu de zorro wawel santinela de plumb
fetişul dianei colega ta de sub cearceaful alb
luptându-se pe drum cu cârtiţa galbenă
şi alte sevrajuri cu nemuritoare frunze de păpuşoi
care-mi invadaseră mandala cu emograffitiurile smintirii lor
sunt un om plicticos şi nesigur
care se priveşte cu durere în oglindă
evită trenurile pe 31.02 şi poveştile emiliene
nu condamnă arta scalpării
sau tatuajele cu oedipi
nu leg borcane cu hârtie igienică n-am turnuri pe steag
nici vise extrauterine spre a fi cântate-n exces
când cei din jur se joacă de-a războiul civil
cu elefantul proscris
n-ai de ce să te temi de mine
ori de penuria mea de somn
nu-ţi dau surogate-n care nu cred
nici promit a-ţi dezveli absurdurile
de păturile care te izbesc zi de zi
cică protejându-te de frigul din noi
trăim aici de două mii de ani
plus câţi nu mai avem habar
sau chef să ne amintim
generaţie după generaţie de clone paralele
nouă înşine
hai să-ncercăm să ne cunoaştem
încep eu
mă cheamă sorin şi sunt egofob
Surogat de dacă
[inutilă declaraţie de independenţă a camerei mele din cămin]
dacă pentru fiecare sărut din mine aş primi câte un bob de strugure
sau pentru fiecare geamăt ce mi s-a întins pe pereţi un măr
n-aţi mai avea unde să vă iubiţi
dacă fiecare mângâiere văzută de mine mi-ar aduce o carte
de mult nu mai puteam avea parte de una nouă
decât la schimb
dacă ţipetele din mine s-ar aduna într-unul mi-ar crăpa nu doar geamurile
ci şi pereţii
şi s-ar bloca liniile de urgenţă ale poliţiei
dacă pentru fiecare dintre acestea care-a avut vreo legătură cu tine ai primi câte-un leu
n-ai avea bani nici de ziare
visătorule
dacă te-ntrebi oare de-mi aduci un epsilon de respiro
sau îmi plictiseşti palmaresul
să-ţi răspund sincer?
dacă vrei să pleci
închide uşa când ieşi
fără s-o trânteşti
Anca Mizumschi
VERSOURI
Ed. Humanitas, 2010
CARTEA FACERII
Cartea Facerii este
trasă la xerox în ordine cronologică-întâi tu,
tu, tu, tu, tu
şi apoi eu, de aceea
de fiecare dată când dai mâna cu mine
desprinzi o bucată de carne
din lutul în care o frământa Dumnezeu pe Eva
în timp ce îl privea gânditor pe Adam
şi mă rog
ca atunci când te vei întoarce
peste două milenii în camera noastră
să-mi atingi cu grijă osemintele
ca un arheolog drept şi bun
GRĂNICERUL
Am în mine o parte care
nu se potriveşte niciodată
cu mine. Trăiesc dincolo,
de cealaltă faţă a uşii,
pe celălalt trotuar,
în dreptul altcuiva,
dincolo, ca un grănicer care
păzeşte cealaltă ţară
să nu se atingă
cu marginile
de ţara mea
VERSOURI
poeţii
ar trebui protejaţi
pentru că
văd pe după colţ ,
în spatele lumii
şi dacă nu ar fi ei,
niciunul dintre noi
nu am ştii
cum suntem
în spatele lumii
IUBIRILE LUI VASCO DA GAMA
Poemul e un fel de carne
de bărbat
cu gene, sprâncene, tendoane şi muşchi
şi gânduri
în care tu nu eşti deloc iar eu sunt
bustul pictat
al femeii
din vârful corabiei
şi sânii mei fermi taie apa
călătoresc în corabia de carne
a câte unui poem
cu sare pe buze
obsedată de tine
ca Vasco da Gama
ars de pustiu, întrebându-mă
cine a scris primul
dintre noi doi
cuvintele astea
ÎN MINE
Lumina îmblânzeşte pământul aflat deasupra mea, îl face ca zahărul
cristalizat, o cataplasmă subţire pe-o rană, un paravan
pe care umbre chinezeşti de bărbaţi
se întorc la minerit în mine şi sapă nu mai pleacă acasă
şi sapă, intră adânc în mine şi sapă
şi mor şi se urcă la cerul care puşcă în mine
şi rămâne ultimul
nemişcat ca o floare de mină
udă de ploaie
EU NU AM PERETE DE RĂSĂRIT
Eu nu am perete
de răsărit
pe care să pun
icoane; în direcţia aceea e doar
lumină cu care nu pot să fac nimic
şi nu pot să agăţ vreodată
ceva. Măcar duminică ar trebui să fie altfel,
să bat un cui, să apară un
sfânt dornic
să nu mă lase singură
cu lumina
din capul
meu
ASFALTUL SOMNOROS
Asfaltul acesta pe care calc se întinde
sub picioarele mele voluptuos şi somnoros ca o magie
a maşinilor de întins asfaltul în marile oraşe
de parcă toate utilajele astea antirid îţi fac viaţa
mai frumoasă şi există utilaje pentru orice
de câte ori acopăr ceva repar o maşinărie stricată, chem aerul
să mai învolbureze puţin pielea din camera mea şi merg mai departe
lovindu-mă cu fruntea de ziua de mâine ca de lemnul unei uşi
dincolo de care va trebui să mă îmbrac, să–mi pun în poşetă o nouă poezie
şi să cobor în stradă: o femeie bătrână îmbrăcată în haine
CRUCEA ÎNGROPATĂ ÎN APĂ
Depărtarea creşte în mine ca o cruce orizontală
pe care o îmbrac şi n-o mai dau jos niciodată
cu un gest de împăcare permanentă, de căptuşire
interioară cu mine care nu sunt de găsit pe nicăieri
în timp ce stau nemişcată pe fundul oceanului
cu tone de apă deasupra feţei
şi depărtarea creşte în mine ca o cruce orizontală
înnodată la capete
MOARTEA DINTR-UN LEMN
În locul meu au murit până acum alţii
s-au aşezat împăcaţi în mormintele lor moi căptuşite
cu mochete curate şi au aşteptat cu seninătate s-apar
ca să-mi zică du-te mai încolo că altfel
nu pot muri eu
şi eu i-am ascultat toată viaţa
m-am mutat de colo până colo
prin locuri strâmbe ca nişte parcări denivelate
numai ca să poată fi ei liniştiţi
şi m-am gândit că aşa-i frumos, dacă Isus şi-a dat viaţa pentru ei
pot şi eu să-mi dau moartea pentru binele altora
să privesc de la distanţă
cum moartea mea atinge perfecţiunea în ceilalţi
aşa cum pe vremuri mănăstirile coborau singure
şi nechemate de nimeni
dintr-un lemn
- You are here:
-
>>
-
Edițiile Tiuk!
-
Nr. 29 (2011)
- O fo’, o apărut