Eugen CIOCLEA

Realism

Poetul s-a-mbătat.

                   E praf. E clei.

Abia de se mai ţine pe picioare.

Dar cît mai poate împărţi la “trei”

   sprijinul său e clasa

muncitoare!

APEL

Sunt cel mai trist poet din Europa.
               ajuns să-mi vând poeziile-
o rublă douăzeci-şi-cinci de copeici pentru vers.
    Nu prea am multe şi totuşi,
simt ca m-au dres.
Mă topesc de ruşine şi scârbă,
de parcă aş fi condamnat să îmi văd sentimentele
       prefăcându-mi-se în lingouri de grăsime de porc,
în timp ce consolidarea familiei
                        ar depinde direct
de numărul cât mai mare de rânduri
pe care ar trebui peste noapte
   din scăfârlia mea
să le storc.
Mai că-mi vine s-o şterg ca Celine
                 din casa lui socru-său,
spre o glorie sumbră, spre o altfel de muncă,
or câţi indivizi mai confundă şi azi poezia
   cu Banca Centrală şi chiar
c-o speluncă.
Mă adresez generaţiei mele,
cât şi celor ce n-au apucat deocamdată să prindă la seu;
din clipa aceasta (nu mai puţin importantă
                   ca pasul lui Armstrong pe lună)
toţi cu şanse egale de a hrăni cu colivă
clanul de vrăbii al istoriei literare,
         departe de a fi puritani,
măcar pentru poemele despre mamă şi patrie
  vom refuza matrapazâcul
de bani