Daniil HARMS
Tatăl şi fiica
Nataşa avea două bomboane. Apoi ea a mîncat una şi i-a rămas o singură bomboană. Nataşa a pus bomboana în faţa ei, pe masă, şi a început să plîngă. Cînd se uită, pe masă-s din nou două bomboane. Nataşa mănîncă o bomboană şi iarăşi izbucneşte în plîns. Nataşa plînge, dar în acelaşi timp c-un ochi se iţeşte spre masă, poate a apărut a doua bomboană. Dar a doua bomboană nu apare. Nataşa a încetat să plîngă şi a început să cînte. A cîntat, a cîntat şi deodată a murit. A venit tatăl Nataşei, a luat-o pe Nataşa şi a cărat-o la administrator. „Iată, - zice tatăl Nataşei -, confirmaţi decesul”. Administratorul a suflat în ştampilă şi a lipit-o de fruntea Nataşei. „Mulţumesc”, - a zis tatăl Nataşei şi a dus-o pe Nataşa la cimitir. Iar la cimitir era paznicul Matvei, care stă tot timpul la poartă şi nu permite nimănui să intre, aşa că eşti nevoit să-ţi îngropi morţii direct în stradă. A îngropat-o tatăl său pe Nataşa în stradă, şi-a luat şapca din cap, a pus-o pe locul unde a îngropat-o şi a plecat spre casă. Ajungînd acasă, Nataşa era deja acolo. Cum aşa? Foarte simplu: a ieşit de sub pămînt şi a venit acasă fuguţa. Asta da ispravă! Tatăl Nataşei s-a speriat aşa de tare că a căzut şi a murit. Nataşa cheamă administratorul şi zice: ”Înregistraţi decesul”. Administratorul a suflat în ştampilă şi a lipit-o de o filă de hîrtie, pe care a scris: „Prin aceasta se adevereşte că respectivul într-adevăr a murit”. A luat Nataşa hîrtia şi a cărat-o la cimitir ca s-o îngroape. Iar paznicul Matvei îi zice Nataşei: „Nu-ţi permit pentru nimic în lume”. Nataşa zice: „Vreau doar să îngrop această hîrtie”. Dar paznicul zice: „Degeaba mă rogi”. Nataşa a îngropat hîrtia în stradă, a pus pe acel loc ciorapii săi şi a pornit spre casă. Ajungînd, îl vede pe tatăl său care se joacă singur cu biluţele de fier la măsuţa de biliard.
Nataşa s-a mirat, dar n-a zis nimic şi s-a dus în camera ei să crească. A crescut, a crescut şi peste patru ani a devenit domnişoară. Iar tatăl Nataşei a îmbătrînit şi s-a îngheboşat. Însă, cînd îşi amintesc cum s-au luat unul pe altul de morţi, se tăvălesc pe jos de rîs. Cîteodată rîd vreo douăzeci de minute.
Iar vecinii, cum aud rîsete, se îmbracă şi pleacă la cinematograf. O dată au plecat şi nu s-au mai întors. Se pare că au fost loviţi de-o maşină.
***
O fetiţă a zis: „gvea”.
Altă fetiţă a zis: „hfă”.
A treia fetiţă a zis: „mbriu”.
Dar Ermacov varză de sub gard înfuleca,
Înfuleca şi înfuleca.
Se pare că deja se făcea seară.
Motica s-a săturat să se joace în căcat şi a plecat la culcare.
Cernea o ploiţă.
Porcii mazăre mîncau.
Rogozin se uita pe furiş în baia pentru femei.
Senica o călărea pe Manica.
Iar Manica aţipea.
S-a întunecat cerul. Străluceau stelele.
Sub podea şobolanii sfîşiau un şoricel.
Dormi, băieţelul meu, şi să nu-ţi fie frică de visele rele.
Visele rele sînt de la stomac.
Marfă
Mama, tata şi servitoarea cu numele Nataşa stăteau la masă şi beau.
Tata era un beţiv degradat. Chiar şi mama îl privea de sus. Dar asta nu-l încurca pe tata să fie un om foarte bun. El rîdea cu multă bunăvoinţă şi se legăna în scaun. Camerista Nataşa, cu şort şi cu bonetă, se intimida tot timpul. Tata îi veselea pe toţi cu barba sa, iar camerista Nataşa îşi lăsa, confuz, privirea în jos, astfel sugerînd că se ruşinează.
Mama, o femeie înaltă cu frezură mare, vorbea cu voce de cal. Glasul mamei trîmbiţa în bucătărie, răsunînd şi în curte şi-n alte camere.
După primul rînd de pahare, toţi au muţit o clipă şi au mîncat parizer. Apoi iar au început toţi să vorbească.
Deodată, cu totul pe neaşteptate, în uşă a bătut cineva. Nici mama, nici tata, nici camerista Nataşa nu puteau să priceapă cine bate la uşă.
- Ce ciudat, - a zis tata. – Oare cine poate să bată la uşă.
Mama a făcut o faţă milostivă şi şi-a turnat, fără rînd, al doilea pahar, l-a băut şi a zis: “Ciudat”.
Tata n-a zis nimic de rău, dar şi-a turnat şi el un pahar, l-a băut şi s-a ridicat de la masă.
Tata nu era chiar înalt. Nu se putea compara cu mama. Mama era o femeie înaltă şi plinuţă, cu voce de iapă, iar tata era pur şi simplu soţul ei. Şi, pe lîngă toate astea, tata era şi pistruiat.
El s-a mai apropiat cu încă un pas de uşă şi a întrebat:
- Cine-i acolo?
- Eu, - a spus vocea de după uşă. Chiar în acel moment a deschis uşa şi a intrat camerista Nataşa, foarte timidă şi îmbujorată. Ca o floare.
Tata s-a aşezat.
Mama şi-a turnat şi a băut iar.
Camerista Nataşa şi cealaltă, ca o floare, s-au umplut de timiditate. Tata s-a uitat la ele şi n-a zis nimic de rău, doar a băut, la fel ca şi mama.
Pentru a acoperi senzaţia neplăcută din gură, tata a deschis o cutie de conserve cu pateu de raci. Toţi erau foarte bucuroşi, au mîncat pînă dimineaţa. Dar mama tăcea, stînd la locul ei. Asta era foarte neplăcut.
Cînd tata se pregătea să cînte ceva, s-a bătut la fereastră. Mama, de frică, a sărit şi a strigat că ea a văzut clar că de la fereastra dinspre stradă a privit cineva. Ceilalţi au asigurat-o pe mama că aşa ceva e imposibil, dat fiind faptul că apartamentul lor e la etajul patru şi n-ai cum să priveşti din stradă pe fereastră, dacă nu eşti uriaş sau Goliaf.
Dar mamei i-a intrat în cap o idee fixă. Nimic din lume nu putea s-o convingă că nimeni nu s-a uitat pe fereastră.
Pentru a o mai linişti, mamei i-au mai turnat un pahar. Tata şi-a turnat şi el şi a băut.
Nataşele şi, ca o floricică, camerista, stau cu ochii holbaţi şi nu înţeleg nimic.
- Nu pot să mă simt bine cînd sîntem priviţi din stradă pe fereastră, - ţipa mama.
Tata era disperat pentru că nu ştia cum s-o liniştească pe mama. El chiar a fugit pînă în curte, încercînd de acolo să se uite măcar pe fereastra de la primul etaj. Fireşte că nu putea să ajungă. Dar asta n-a convins-o deloc pe mama. Mama nici măcar n-a văzut cum tata n-a putut să se ridice nici măcar pînă la fereastra primului etaj.
Turburat definitiv de toate astea, tata a intrat ghiulea în bucătărie şi-a băut două pahare unul după altul, turnîndu-i şi mamei un pahar. Mama a băut paharul, dar a zis că bea doar în semn că e sigură că cineva s-a uitat pe fereastră.
Tata chiar a dat a neputinţă din mînă.
- Iată, - i-a zis el mamei şi, apropiindu-se de fereastră, a deschis-o vraişte.
Un oarecare om cu guler jegos şi cu un cuţit în mîini încerca să intre pe fereastră. Văzîndu-l, tata a trîntit fereastra şi a zis:
- Nu e nimeni acolo.
Însă omul cu gulerul soios sta la fereastră şi privea în cameră şi chiar a deschis fereastra şi a intrat în cameră.
Mama era foarte speriată. Ea căzu în isterie, dar, mai bînd din ce i-a dat tata şi înghiţind şi o ciupercuţă, se linişti.
Îşi reveni şi tata. S-au aşezat din nou cu toţii la masă şi au continuat să bea.
Tata a scos un ziar pe care-l învîrti multă vreme în mîini, încercînd să înţeleagă care e partea de sus şi care e partea de jos. Dar, oricît de mult s-a străduit, aşa şi n-a găsit şi de aceea a lăsat ziarul într-o parte şi a băut un pahar.
- Bine, - a zis tata, - dar castraveţii nu-s de ajuns.
Mama a rînjit nepoliticos şi cameristele s-au pierdut cu firea, începînd să se uite la marginea feţei de masă.
Tata a băut din nou şi deodată a înhăţat-o pe mama şi a pus-o pe bufet. Mamei i s-a zguduit freza pufoasă şi sură, pe faţă i-au apărut pete roşii şi, în general, mutra îi era excitată.
Tata şi-a tras pantalonii şi a început un toast.
Dar din podea s-a deschis un capac şi de-acolo a ieşit un călugăr.
Cameristele au rămas atît de nedumerite, încît pe una dintre ele a apucat-o voma. Nataşa o ţinea pe prietena sa de frunte, încercînd să ascundă această neruşinare.
Călugărul care a ieşit de sub podea a ţintit, cu pumnul, în urechea lui tata şi aşa l-a plesnit! Tata a căzut pe masă fără a termina toastul.
Atunci călugărul s-a apropiat de mama şi a lovit cumva de dedesubt, - parcă cu mîna, parcă cu piciorul.
Mama s-a apucat să ţipe şi să strige după ajutor.
Iar călugărul le-a apucat pe cameriste de după guler şi, după ce le-a învîrtit prin aer, le-a dat drumul.
Apoi, fără a fi observat de cineva, monahul s-a ascuns din nou sub podea, închizînd după sine capacul.
Multă vreme nici mama, nici tata, nici camerista Nataşa nu reuşeau să-şi revină. Apoi, răsuflînd adînc şi aducîndu-se în regulă, ei au băut cîte un pahar şi s-au aşezat la masă să guste din varza murată.
După încă cîte un pahar, toţi discutau paşnic.
Deodată tata s-a înroşit de mînie şi a început să ţipe.
- Ce! Ce! – ţipa tata. – Mă consideraţi un om oarecare! Vă uitaţi la mine ca la un ratat! Eu nu vi-s un parazit! Înşivă sînteţi nişte ticăloase!
Mama şi camerista Nataşa au fugit din bucătărie şi s-au ascuns în sufragerie.
- A început, degradatul! L-a apucat, lua-l-ar dracu!, - mama îi spunea, în şoaptă, Nataşei, care se pierduse cu totul.
Iar tata a stat şi a ţipat pînă dimineaţa în bucătărie, apoi şi-a luat mapa, şi-a pus un chipiu alb şi s-a dus liniştit la serviciu.