În ’46, la-ntâiu-mi bal mascat

(pe când cânta şi noaptea, pe străzi, Armata Roşie

Za Stalina), purtasem costum de Piele-Roşie,

cu pene, iar pe faţă, un fond-de-teint roşcat

ce provenea din zestrea de farduri ale mamei,

cu care,-apoi, plecasem la bal, în vastul hol

al teatrului, ce,-n urbe, juca modestul rol

de cinema, şi care,-n vederea mimodramei,

fusese-ornat cu-atâtea ghirlănzi şi lămpi, că nu-l

recunoscusem altfel decât după mirosul

de caramele Stollwerck, ce stăruia-n frumosul

decor… Era spre seară, iar eu eram fudul

de chivăra din pene verzui, de tomahawk-ul

din mucava, de arcul şi tolba cu săgeţi…

N-aveam pereche,-n gloata de psevdo-kynegeţi,

când am ieşit, iar luna-şi holba, deasupra, glaucul,

făcând pereţii urbei pustii spectral de albi…

Habar n-aveam de tribul din care făceam parte

şi că voi fi, din vina de-a mă fi vrut aparte,

„copilul Piele-Roşă bătut la cur de albi”!