Ştefan MANASIA
Foto: Ştefan Manasia, portret de "optzecist"
ostroveni. viaţa şi contactele
(fragmente)
“Life is precocious in a most peculiar way
Sister psychosis don’t got a lot to say”
Oasis
1.
îţi ia patru ani să ascuţi o imagine, să eliberezi
în apa mâloasă un simbol, o vedenie
un gest pe care nu l-ai dus niciodată până la capăt
un cuvânt care te roade, de-atâta timp, ca o tenie
sau remuşcarea umflată, sudoarea
ce te-nsemnează în cearşafuri de sânge
aerul în care levitează prieteni iubiţi
2.
răsai, tu, mac, floare a memoriei
dincolo de gardurile albe ale fermei de porci
lângă şănţuleţul cu fecale verzi, între guşterii adormiţi
răsai, floare a memoriei, tu, mac!
de la marginea neştiută am învăţat să privesc
ceea ce nu poate fi povestit
făcusem experienţele sub lumină şi miasme
înainte de a descoperi america prieteniei
cerul era o petală grena curbată ca o cupolă
în depărtare blocurile foşneau, ascuţite petale
din ce în ce mai roze şi mai pale
o floare de carne pulsa şi plutea
înăuntrul petalelor, eu
respirând panica prin toţi porii, prin albul ochilor
în degetele umflate rodeau viespi, gâdilau păianjeni mărunţi
nu mă băga nimeni în seamă sau le păream mort:
răsai, tu, mac, floare a memoriei
dincolo de gardurile albe ale fermei de porci
lângă sănţuleţul cu fecale verzi, între guşterii adormiţi
răsai, floare a memoriei, tu, mac!
3.
le păream, fără îndoială, mort
nici nu-mi dădeam osteneala să nu mai clipesc
să nu privesc gleznele şi teneşii de gumă
pentru că pentru ei eram mort, fără îndoială
eram atât de mort, încât nu participasem la jocuri
de la bun început, mă toleraseră în rândurile
lor doar ca purtător al unei maladii
curioase şi inofensive
dar eu aş fi putut învia în tristeţea depozitului de lemne
şi să sărut pulpele bronzate ale Florinei
şi părul ei înnoptat: vinişoarele roşii de pe frunte
mi s-ar fi retras în scalp, aş fi deschis ochii
şi i-aş fi surâs: gata, nu mai sunt mort
(săream ca un brotac îi cuprindeam genunchii)
numai că ei erau îngrijoraţi au presupus că sunt mort
iar eu a trebuit să râd şi să admit: da, da, sunt mort
6.
două corpuri translucide care dorm şi fac dragoste
două animale portocalii
filtrul amiezii ne-nghite ca să ne scuipe
excitaţi în demenţă, pe canapea
ascunşi în smârcurile dintre pagini, sub nuferi şi lintiţă
ne-au crescut bronhii nu mai ajungem la dune
suntem o specie ocrotită prin lege
ne vor vâna pentru fildeşul nostru, pentru carne şi spermanţet
încet, respirăm
încet, facem dragoste
încet, adormim în vizuina visului siamez
7.
îmi contemplam deodată aura anorexică:
eram profeţii grunge dumnezeii dezechilibraţi ai oraşului
chipurile noastre, pe dig, unul în faţa celuilalt
străluminau aceeaşi eczemă
dar privirea lui mă calma mă aşeza
în adăpostul călduţ al elocinţei
(eczema ne lipise pe figuri măşti
atât de fioroase şi intelectuale)
peste noi îşi lăsa aripile o tăcere feroce
dintre acelea care uneori ţin loc de prietenie
o stare decofeinizată şi aseptică pe care
am măcelărit-o cu mormane de vorbe
atunci eu şi Cosmin Badea am avut revelaţia
auzeam dilatându-se cochilia melcului acvatic
simţeam unduirea hidrei a giganticei lipitori vişinii
perişorii de pe antenele moliei cum captează feromonul înţelepciunii
am văzut, pe dig, burţile totemice ale grăsanelor
sub cremele hidratante, trupurile acelea ametafizice
care ne-au umilit imaginaţia
8.
exaltat, mă gândesc din nou la ratările mele
cu perversitate, cu neruşinare
un frig rău mi-a răcit oasele
o moliciune mă face să mă risipesc
la ratare, numai la asta merită să te gândeşti
îmi spun, la cuţitul ăsta viclean
ca prima iubire, cel dintâi teritoriu
supus cu ochii şi limba şi dinţii
la ratare, ca la cea mai reuşită poveste
piatra tombală a victoriilor mele
măseaua cariată din care am supt
ca să scuip
la ratare, unicul viciu al existenţei
de până acum, organizare comodă a trupului
raiaţii de velur şi cămăşile mele pufoase
raiaţii ei de velur peste fesele ei pufoase
năsucul mânjit cu floare de soc
parfumul ieftin peste trupul cel bun
respiraţia şi blestemul salivei
de care nu eram niciodată sătul
port stindardul ratării ca pe-un drapel roşu
mototolit între omoplaţi, în plexul solar
în testicole şi în fiere, în falangele obosite
după o prea îndelungă sclavie
gândacule, fii înghiţit de înserare
pierde-te pe aeroportul florii ultraviolet:
uită bizantinismul defuncţilor pe care
-i mixez în baletul ăsta înfiorător de încet
(din Amazon şi alte poeme)