Lecturi

Veronica D. Niculescu

Călătorind cu Morrison şi Lennon

Foarte uşor mi-a fost, de data aceasta, să-mi aleg cartea de citit în tren. Călătorie lungă, drum cunoscut. Cartea? Mâna s-a întins automat – fiindcă faţă de cărţile primite în dar avem o şi mai mare, o şi mai dulce datorie de-a le citi degrabă. Şi-am călătorit cu „Eroi” de Ray Loriga. Cât de mult mi-a plăcut cartea aş fi putut citi în privirea fetei de pe locul din faţă-dreapta, dar asta numai dacă ea nu ar fi jucat singură şi foarte absorbită un Solitaire, abandonată de colegii care nu mai voiau să joace cărţi. Aş fi văzut oglindită în privirea ei figura mea dezamăgită, spunând cam aşa: „Mi s-a terminat cartea...” Şi mai aveam vreo două ore de mers, unde pui că mi-ar fi plăcut să-mi mai rămână din ea şi pentru acasă.

Da, „Eroi” este o carte din care ai tot vrea să îţi mai pui şi deoparte, să îţi mai iei şi la pachet. Călătoreşti, odată cu eroul cărţii – un puşti fugit de-acasă, care îşi face trupă rock şi îi visează pe John Lennon, pe Bob Dylan, pe David Bowie, pe Lou Reed sau pe Nico - prin lumea unde lucrurile stau cam aşa: „Faptul că te simţi ca Jim Morrison nu te transformă în Jim Morrison, să nu te simţi ca Jim Morrison te face să fii aproape nimic. Eu n-aş ieşi niciodată pe stradă fără să mă simt ca Jim Morrison sau cel puţin ca Dennis Hopper”.

Scrisă alert, fragmentat, povestea este un roman al adolescenţei, construit într-un stil original. O confesiune la persoana întâi a celui ce fuge către eroii săi – starurile rock – şi departe de familia care nu îl înţelege. „Nu-i lăsa să se uite în valiza ta pentru că, şi după ce o să-ţi scotocească bine în ea, tot n-or să priceapă nimic”, este concluzia unuia dintre fragmente, şi care conţine poate întregul mesaj al cărţii.

Născut la Madrid în 1967, Ray Loriga îşi recunoaşte afinităţile faţă de Jack Kerouak şi Charles Bukovski şi este co-scenarist, alături de Pedro Almodovar, al filmului „Carne tremula”. „Eroi” este un roman alcătuit din adevărate poeme, concentrate de sensibilitate neobişnuite în majoritatea cărţilor ce tratează astfel de subiecte, o bucurie pentru căutătorii de poezie în proză.

Aici o fată îşi strecoară mâna în poşetă şi o ţine acolo atât de mult încât băiatul crede că poşeta i-a mâncat mâna, însă deodată fata scoate mâna şi are pe deget o verighetă. Aici Nico îţi cântă „Femme fatale” de douăzeci de ori la rând. Aici există un băiat care trăia înconjurat de pisici şi „se poate ca băiatul care dormea printre pisici să nu fi avut niciodată habar de ceea ce făcea, însă pisicile ştiau, şi încă foarte bine, lângă cine dormeau”.

„Eroi”, de Ray Loriga, Editura Curtea Veche, 2009

Traducere din limba spaniolă şi note de Florin Galiş