TATUAJE

Mihail VAKULOVSKI

Orchestra portocalie

„E uimitor cum punem cuvintele noastre în gura altora”

„Orchestra portocalie”, cartea de proză scurtă a Veronicăi D. Niculescu, are naratoare atît de... feminine, încît te pune serios pe gînduri. Într-o vreme scriitoarele aveau – invariabil şi inevitabil - narator bărbat, apoi a apărut o mişcare de exhibiţioniste, astfel poate ascunzîndu-şi... ruşinea, iar naratoarele Veronicăi D. Niculescu au o feminitate atît de naturală şi discretă încît te cam sperie. Deşi personajele principale ale textelor Veronicăi – toate feminine – poartă nume diferite, ele se aseamănă foarte tare, sînt dominate de un fel de singurătate foarte stranie pentru un bărbat, pentru că toate au pe cineva alături, visează la cineva, de cele mai multe ori fac dragoste sau sex, sînt şi fragile şi carnale în acelaşi timp... De cele mai multe ori personajele portocalii povestesc acţiunea, nu acţionează. În „Dansul fluturelui decapitat” avem naraţiune homodiegetică şi personajul feminin îi povesteşte colegei partenere de la acvariu cum a ajuns acolo. O frumoasă – dar tristă – poveste de dragoste adolescentină, în care el e prea plictisit, iar ea – prea romantică. În proza scurtă care dă nume cărţii, „Orchestra portocalie”, naratoarea nu mai e aceeaşi persoană cu personajul principal, ci o prietenă, o confidentă. E o povestire de dragoste în care femeia acţionează ca un bărbat care le-ar... iubi pe toate, care-şi imaginează că s-ar iubi şi s-ar putea îndrăgosti de orice bărbat, dar pînă la urmă se îndrăgosteşte de un pictor bătrîn afemeiat. În „Vernisaj” personajul îşi aminteşte. „Vernisaj” e un tablou de ambe sexe, doar că ambele... orale... În „Floribunda” protagonista îşi creează o lume virtuală şi imaginară cu ajutorul internetului, astfel dublîndu-şi viaţa, punîndu-şi o mască. Floribunda Magda devine Chlorisa, iar Istvan se transformă-n donjuanul Ştefan. Ei sînt atît de aproape din punct de vedere fizic, el fiind grădinarul ei, dar pe internet (virtual) se doresc atît de tare, scriindu-şi scrisori de dragoste şi crezîndu-se aproape imaginari... O iubire aiurea, care spune un singur lucru: că oamenii sînt tot mai însinguraţi, tot mai demenţi. „Animale” e o scrisoare scrisă de „ea” către „el”, un fel de compunere despre pădure, cum spune ea, de fapt e o încercare de conştientizare a relaţiei ei cu pădurea. „Capul sus” e o excelentă proză scurtă, ca şi următoarea, „Cu ochii legaţi”, de fapt toată cartea este foarte bine scrisă şi învăluită într-un fel de mister chiar şi după ce o parcurgi cu ochii deschişi, parcă ai fi un fel de personaj din „Cu ochii legaţi”... O scriitoare bună, singulară şi unică în literatura actuală, o scriitoare care are talent, scriitură proprie, stil, idei originale, personaje misterioase şi tot viitorul în faţă. Sfat: citiţi textele din „Orchestra portocalie” pe rînd, de plăcere, fără grabă. Eu am început cartea la Braşov şi am terminat-o la Paris... şi a fost tare frumos aşa, practic m-am plimbat cu personajele Veronicăi D. Niculescu, cu fiecare în alt oraş. Lectură plăcută.

Veronica D. Niculescu, „Orchestra portocalie”, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2008