O. Nimigean, „nanabozo
(cu patru ecouri grafice de Alina Săruleanu)”
Editura Cartea Românească, 2014
Studio cu vedere spre poieniţa druidică
(Peste poienița druidică pășește Elsa Schiaparelli, spectrală, cu un pantof pe cap.)
&&&
Pe poienița druidică prinde contur teoria conspirației. Două buze, ca-n Beckett, dar care nu vorbesc, se lățesc într-un rînjet, monstrul scoate botul din plasmă, își arată dinții de aur, se lungește pînă la fereastră, își presează mecla pe sticlă. Îți face cu ochiul. Îți amintești cele o sută de uși care ți s-au trîntit în nas.
&&&
(Brichisiți! Brichisiți! Brichisiți!)
&&&
Tinerii aceștia frumoși și obtuzi, în care se conjugă hormonii și ideologiile. Ei vor moșteni pămîntul, ei vor lua totul de la capăt. Ei vor cînta din nou Sfîntă tinerețe legionară și își vor aminti cu mîndrie că s-au născut în URSS. Ei se vor juca la butoane. În ei se coace oroarea. Bătrînii aceștia infernali și înduioșători, cu pete maro pe față, pe mîini, care n-au înțeles pînă la urmă nimic. Prostia, nesățioasă, mișcînd peristaltic din duoden.
&&&
Tinerii ceștilalți, pragmatici. În timp ce-și sug mucii, calcă pe cadavre.
&&&
(Toți calcă pe cadavre.)
&&&
(Vechea gardă iese doar cu picioarele înainte. Eccedentesiastul dixit. Tînăra gardă își bagă picioarele.)
&&&
(„Je suis d'originalitй roumaine.”)
&&&
Întotdeauna a avut barba albă. Asta nu înseamnă că ar fi Moș Crăciun, Sfîntul Petre ori Dumnezeu. Ar fi însă la fel de deplasat să se afirme că e un rumân ca toți rumânii. Pentru cine vrea să audă și mai ales pentru cine nu vrea, el spune păduche pentru păduche, vierme pentru vierme, porc pentru porc, lichea pentru lichea, javră pentru javră, pupincurist pentru pupincurist, curvă pentru curvă, ticălos pentru ticălos, colaborator pentru colaborator, securist pentru securist, criminal pentru criminal, prost pentru prost.
&&&
Unul cоte unul. Nu rinoceri, macaci.
&&&
„Neața, tati. Te salut! Să trăiești, coane, ce faci, bă? Bine, tati, felicitări pentru emisiune! Mersi, bă, da' ai văzut că ăsta tot nu dă, nu vrea să dea. Da. Nu vrea el. Lasă, a fost foarte bine, nu? Ascultă ce-ți spun eu, tati! E un pas spre normalizare. Da, da, așa e, bă! Deci cîte-ți trebuie? Zi! Cîte poți tu, coane... Hai, tati, zi cîte-ți trebuie, cincizeci, o sută, cîte vrei... Cît? O sută, cît îți trebuie? Ce să faci cu cincizeci... cît... Bă, adu-mi cît poți tu. Dar cît mai repede, te rog.”
&&&
„Păi, mă, dacă ai avea să-mi dai o așa și îți dau săptămîna care vine... Cum, cum, îi mai dai ceva să-i pun sau cum? Ce? Îmi dai ceva să-i pun undeva sau cum să facem? Păi nu știu cum aș face, mă... Dacă... Eu... Știți cum stă treaba cu mine? Am încărcări cu TVA. Eu tot, tot am pe conturi, eu nu port nicicum la mine, nimic. Aha! Că la mine cum apare, cum îi bai. Da, mă duc să deschid la copil un cont... Da, da, cel mai bine. Da, mă duc și îi deschid la copil, și... Da. Și cu un drum să vă dea și un card atunci cînd... Da.”
&&&
„Zic: bine. Deci, eu cred că pînă duminică îmi dau demisia și îmi văd de concediu. Mamă-mamă! Treaba lor ce vor face! Ce să zic?! Îți spun eu ce vor, vor să dea ordonanța, să facă o nebunie întreagă. Nu pot să cred! Da, da! Să facă o ordonanță, să nu voteze ăia de afară, să-i scoată de pe listă, o nebunie întreagă. Hai să vedem dacă nu ne dăm demisia de tot! Pe bune! Cum? Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracțional organizat. ”
&&&
„Nașule? Da, tată! Uite, acum am... m-au sunat băieții... și mi-au zis că au vorbit... că le-ar fi tran... Da' telefonul e ascultat? Păi da', auzi, normal că e ascultat. A! Păi, atunci trec eu mîine, nașule, dimineață. Păi zi, măi, că îmi bag pula! Ce dacă e ascultat?! Să-mi sugă pula! Las', mă, că nu le e frică că nu e... Păi dacă nu, mă, le-a zis așa, că le împarte un milion și jumătate.”
&&&
„I-am spus, mă, fratele meu, i-am spus. Nu vreau nimic de la el. Dar evident, ce dracul! Ăia din jur n-au vrut, probabil. Îți dai seama că e captiv în gașca, în staff-ul... Nu, dar eu îl antrenam să intre măcar cu un mental bun și doi, să știe cum se vede dincolo de cameră, că el crede că ce e acolo contează. Contează ce e dincolo de cameră, ce se vede prin sticlă de către Grivei.”
&&&
Pentru un pumn de dolari, pentru încă un euro în plus, pentru o valiză de pundișoare, pentru un țuhal de șekeli, pentru o rubașcă de ruble, pentru un gat de woni, pentru niște yeni, pentru niscaiva yuani, pentru un terminal de derhame, pentru o gârbă de manatazeri, pentru un sombrero de peso, pentru o lekă, pentru cinci leve, pentru vreo doi zloți, pentru ceva grivne, dinari, forinți, coroane, reali, pentru un tugrik amărît, pentru o rupie soioasă, pentru quetzali și pentru patace, pentru bahți și pentru meticali, pentru cinci bani, zece bani, pentru un zece lei, pentru un mangot, pentru o verzitură, pentru o lovea, pentru sunători și pentru mălai, pentru biștărași, țechini, zarzavat, cașcaval, pentru pițule, pentru parale și pentru parai, pentru marafeți, pentru gălbiori, pentru treizeci de arginți, pentru o pulă botswaneză, pentru o stotincă sfirijită, o centavă, acolo, o copeică, un quintar, pentru un piastru, pentru un sen, pentru un avo, pentru un att, pentru un mărunțiș, pentru o jignire.
&&&
(Pentru un ort?)
&&&
Un calpuzanlîc, o coțcă, o șulerie, o hohăiseală, un șmen, o suveică, o țeapă, un tun, un pelotazo, un Maradona, un Bancorex, o Roșia Montana, drujba lui Dumnezeu.
&&&
Dacă m-ai întrebat ți-am răspuns: România-i un smîrc. Flora și fauna specifice o duc foarte bine. Noi nu.
&&&
„Băi tîrtan obosit ce morții mătii tot faci spume la gură!!!!!!! Cine morții mătii ești tu băi labă uscată pe pizda lu măta de tot ne fuți în gură! Băgamiași eu și toți restu pula-n gîtul tău și al mătii și tot neamul tău de prostoi cu nume de curvă bășită... Ai tu minte? Tus morții mătii de prostălău ce respiri degeaba... învață să accepți nu să fuți orice nu-ți convine ție, băgațiași eu și toată România pula-n gît și în cur de idiot!!!!!”
&&&
Știți voi cum aleargă prin ierburi pîrșul urmărit de uligaie? Nu știți? Nu-i nimic, o să aflați.
&&&
(Nu trebuie decît să-i lași să vorbească, să moară pe limba lor.)
&&&
(Limba lor de pe care se-ntind bale toxice, de varan.)
&&&
Cînd trăiești printre țărani, nu ai prea multe motive să idealizezi țăranii, ei îți mută răzorul, ei îți aruncă apă clocotită la rădăcina piersicului, ei îți dau cu sapa în cap. Cînd locuiești în cartiere muncitorești, puțin probabil că vei îndrăgi proletarii, ei joacă table pe hol, în fața ușii, ei ascultă manele cu difuzoarele pe geam, ei încing grătarele între blocuri. Cînd te învecinezi cu o șatră, nu se întîmplă să te înnebunești după țigani, dinspre ei pute, ei îți pun noaptea șuriul la gît, ei îți fură gardul de sîrmă, ei ți se cacă în prag. Iar de iubitorii poporului, copiii de bani gata, băieții cu badigarzi, teoreticienii revoluțiilor, care după ce fac baie de mulțime fac baie, ți-e și mai scîrbă. Și totuși, încă auzi ecoul acelor cuvinte: „Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii același lucru? Și dacă îmbrățișați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Au nu fac și neamurile același lucru?”
&&&
(00.30. În Piață mesajele au devenit confuze. Scandările cu Roșia Montană sînt acoperite de cele cu „Dinamoviștii la cimitir!”.)
&&&
(Poporul-peluză.)
&&&
„Excelențele Voastre, sîntem un grup de intelectuali români – savanți, universitari, cercetători în domeniul științelor fundamentale, aplicative și umaniste, scriitori și artiști. Unii sîntem veterani ai mișcării democratice din România, alții – reprezentanți ai unor generații mai tinere, dar toți sîntem apărători fervenți ai valorilor europene. Mulți dintre noi nu sînt implicați în nici un fel în politică; unii au afilieri și simpatii dintre cele mai diferite. Exprimăm aici un punct de vedere non-partizan. Singurul nostru scop este acela de a apăra principiile democratice și statul de drept, așa cum am făcut-o mereu începînd din decembrie 1989.”
&&&
(Prostia, nesățioasă, mișcînd peristaltic din duoden.)
&&&
„Singurul nostru scop este acela de a apăra principiile democratice și statul de drept, așa cum am făcut-o mereu începînd din decembrie 1989.”
&&&1
(Cine te iubește? Care sînt frații tăi?)
&&&
(Lehman Brothers.)
&&&
(Crezi că pe evreu nu-l doare, crezi că arabul nu suferă, crezi că românul nu simte că e al nimănui?)
&&&
(Esplanchnisthe. Cu o milă din măruntaie. Geamănă cu greața.)