“Ca să îmi pricep eu însămi personajele
a trebuit să cresc ca autor
împreună cu ele și alături de ele”,
interviu cu Ruxandra Cesereanu,
realizat de Mihail Vakulovski
- Dragă Ruxandra Cesereanu, în primul rînd felicitări pentru noul dvs. roman, „Un singur cer deasupra lor”, o carte total diferită din punct de vedere stilistic de cele pe care le-aţi publicat pînă acum, fiind prima dvs. carte de proză hiper-realistă. Cît de mult v-a ajutat la facerea ei faptul că aţi scris şi multă eseistică socială?
- Firește că toate cărțile mele despre regimul comunist și despre închisorile din România (teza de doctorat, în mod special, dedicată memorialisticii de detenție și romanelor care au tratat tema Gulagului), dar și cartea despre decembrie 1989 sau cea despre imaginarul violent al românilor (de pildă – cum a fost negativizat public și demonstrativ fenomenul Piața Universității 1990) m-au ajutat enorm. Prin intermediul acestor cercetări ale mele, care durează deja de 20 ani, am parcurs multe mărturii și amintiri despre România comunistă și postcomunistă (de tranziție). Așa încât am avut controlul asupra informației necesare pentru un roman care miza pe o structură de frescă. Și am avut în minte destul de limpede o panoramă asupra istoriei recente a României. Nu în ultimul rând am cunoscut mulți (destui) trecători în carne și oase prin Gulagul românesc (vreo 25), iar dialogurile cu aceștia au fost esențiale pentru mine, nu doar istoric vorbind, ci și sufletește. Am dorit să îi numesc în cartea mea pe câțiva dintre aceștia, fiindcă ei au fost și ar putea fi niște modele etice (mă gândesc la Lucreția Jurj, de pildă, care a fost femeie-partizan în Munții Apuseni, vreme de 4 ani, făcând mai apoi și 10 ani de detenție). La fel de corect a fost să precizez titlul anumitor cărți care mi-au furnizat informații speciale pe care le-am prelucrat ficțional (cartea lui Liviu Malița despre Ceaușescu este doar un exemplu).
- Cartea conţine multe proze scurte, care se adună firesc într-un roman, urmate de o precizare. De ce aţi ţinut să publicaţi şi acest text explicativ la sfîrşitul romanului?
- Era necesar un asemenea text explicativ tocmai ca să fie lămurite sursele primare de informație pentru anumite capitole ale romanului. Un singur cer deasupra lor este o carte de ficțiune, dar una care respectă regulile realismului (atroce, în anumite cazuri), în paralel cu regulile absurdului și ale grotescului, așa cum s-au manifestat aceste categorii în comunism. Mi-am creat personajele și le-am pus să funcționeze într-o lume bolnavă și violentă care trebuia explicată clar și nuanțat, atât pentru cititorii cunoscători ai perioadei comuniste, cât și pentru aceia necunoscători. Pentru anumite nuanțe am avut nevoie de lectura unor cărți care au sporit gradul de înțelegere asupra unor stări (dure) de fapt din comunism.
- Personajele – fie ele pozitive, fie negative – sunt foarte importante în cartea dvs. Practic fiecare personaj central ascunde o situaţie gravă a vremurilor pe care le trăieşte, are în spate o istorie întreagă. V-a fost mai greu sau mai simplu să lucraţi cu personajele realiste sau cu cele din romanele dinainte v-aţi înţeles mai bine?
- A fost dificil, firește. Uneori, un capitol mi-a luat și un an de zile (întrucât personajele erau alambicate psihologic – ca să îmi pricep eu însămi personajele a trebuit să cresc ca autor împreună cu ele și alături de ele!), chiar dacă alteori am izbutit să scriu un capitol și în 2-3 ore. Cel mai dificil a fost să mă pliez pe un limbaj accesibil, firesc, realist, fără labirinturile din proza mea fantastică sau din autoficțiuni, fără o stilistică de arhitect baroc, fără dantelărie. Lucrul cu limbajul (mai ales cu dialogurile și cu monologurile interioare) mi-a luat cel mai mult timp.
- În „Un singur cer deasupra lor” găsim toate temele grave din timpul comunismului ceauşist: de la cozile la alimente şi demolările caselor la evreii, şvabii şi saşii care vor să emigreze cu orice preţ. Aţi gîndit construcţia cărţii înainte să începeţi s-o scrieţi sau v-aţi gîndit la roman după ce aţi scris cîteva dintre texte?
- Inițial am scris 2-3 povestiri și atât, nu am știut că va ieși un roman cu aproape 40 de personaje. Dar m-am gândit la o frescă de la început, în background. Am știut că asta vreau să fac: o frescă. Am avut chiar o listă cu personajele posibile. O citeam mereu, constant (lista), și mă gândeam cum să combin personajele, cum să le amestec, cum să le fac să interfereze. Numai că nu aveam cum să le fac să interfereze pe toate, era imposibil, era prea riscant să iasă o carte aluvionară. Am vrut să evit așa ceva. Citeam lista de personaje și încercam să le gândesc etapizat, istoric, psihologic etc. A fost foarte importantă relația cu propriile mele personaje: voiam să fie ale mele, dar în același timp să fie ale tuturor, tipologic vorbind. Să fie comprehensibile. Rele și/sau bune, dar comprehensibile. Desigur, lista de personaje nu a rămas bătută în cuie, ci s-a modificat, parțial, pe parcurs: unele (majoritatea) au rămas, altele au dispărut definitiv și în locul lor au apărut altele. Totul a depins de felul în care aceste personaje funcționau valid pentru o frescă, în așa fel încât romanul meu să fie ingurgitabil și limpede în sensul dorit de mine.
- Citind cartea îţi mai dai seama o dată că multe din problemele din comunism n-au murit încă, ceea ce e foarte trist. V-aţi gîndit vreodată să emigraţi?
- Postcomunismul românesc nu a fost roz (nici măcar rozaliu), cred că nici portocaliu nu a fost. Dar nici negru mat. Cenușiul (agresiv) a dominat, fiind surclasat uneori de falii maronii cu incizii întunecate. Cromatica aceasta este una simbolică, firește. Nu m-am gândit să emigrez, am spus-o și o voi tot spune, în Cluj m-am născut și aici o să și rămân până la capăt (chiar dacă sunt împătimită după călătorii exotice și chiar dacă reveria mea constantă este o colibă pe o insulă grecească).
- Aţi fi putut scrie cartea asta în timpul comunismului?
- Doar capitolul despre bunicul meu patern (Padre Basilio) l-aș fi putut scrie în timpul comunismului, dar altfel decât este acum în roman. Fiindcă, în timpul comunismului, în mod evident, nu aș fi avut acces la dosarul lui de urmărire de către Securitate. Prin urmare, aș fi scris povestea lui altfel, folosindu-mă eventual de amintirile bunicului ori ale părinților mei.
- Dacă să zicem c-aţi fi scris, totuşi, „Un singur cer deasupra lor” în timpul comunismului (dar – sincer – nu cred că ar fi scris atunci aşa ceva cineva), ce ar fi însemnat pentru autor publicarea lucrării?
- Ar fi fost imposibil să fie publicat un asemenea roman în România comunistă, unde funcționa cenzura în mod drastic. Să fie scrisă o asemenea carte - poate s-ar fi încumetat cineva (de ce nu?), dar ar fi fost (nu ar fi putut fi decât) un manuscris de sertar. Un manuscris care ar fi așteptat, sub camuflaj, vremuri postcomuniste utopice...
- Lucraţi deja la un viitor proiect? Ne puteţi spune ceva despre el?
- Am în lucru un roman politic despre postcomunismul românesc. Și mi se pare mai greu de scris decât fresca Un singur cer deasupra lor. Structura cărții este mai complicată, personajele, mai greu de definit, subiectul, mai abscons. Dacă pentru Un singur cer deasupra lor mi-au trebuit 10 ani de scris și șlefuit, cam tot atâția ani vor fi necesari și pentru romanul meu politic din viitor. Dar nu mă grăbesc, fiindcă nu am de ce: fiecare carte își are timpul ei și sorții ei. Important este că această nouă carte există ca proiect în lucru. Ce va fi mai departe voi și vom vedea, autor și cititori deopotrivă.
(1 august 2013)