AncheTiuk de vară

Sînt piese muzicale „de vară”. Există aşa ceva în literatură?

Vara citeşti altfel de cărţi decît în restul anului?

 

Cu:

Deac Vali, Dan Iancu, Stoian G. Bogdan, Alex Ciorogar, George Mureşan, Vladimir Lorcenkov, Dumitru Crudu, O. Nimigean, Dina Hrenciuc, Liviu Ioan Stoiciu, Florin Hălălău, A. R. Deleanu, Nicolae Avram, Cosmin Manolache, Dumitru Ungureanu, Cristina Nemerovschi, Cătălina Bălan, Carmen Gheorghe

 

Salut,

Vara citești cărțile pe care nu le-ai citit tot restul anului: adică pentru examenele din toamnă.

Mai citești cărțile din colecția „munții noștri”, de pe vremea lui Ceaușescu, dacă n-au apărut încă altele mai bune, rămîn de actualitate.

Dacă mergi în concediu în altă țară și ajungi cumva și printr-o librărie, cel mai probabil o să cumperi o carte în limba engleză.

Dacă mergi în Vamă, atunci s-ar putea să cumperi o carte de la chioșcul de lîngă plajă, deci de la o editură anume. Întreabă-i pe ei ce fel de cărți aduc acolo, că ei știu mai bine.

În rest, n-am idee:) Literatură de vară... :)) nu cred că există.

Cu drag,

Deac Vali


Dan Iancu

Cum nu ascult piese de vară, o piesă bună nu neapărat e „grea” sau „tristă”, pentru că în capul meu lucrurile care merită sunt frumoase, aici e o altă discuție, iar spumozitatea sau simplitatea nu înseamnă cum s-ar crede o lipsă în gestiunea neuronală. Poezia lui Williams Carlos Williams, aia cu prunele, o voi citi și iarna și vara cu aceeași plăcere. Ce simplu e să spui E=mc2, dar și ce greu atîrnă în existența noastră. Vara, spre o deosebire asemănătoare de iarnă, citesc tot cărți bune.


Stoian G. Bogdan

Tot timpul citești alte cărți decît în restul anului, dacă ești un cititor fidel cărților, ca să zic așa, pentru că fiecare carte e unică în felul ei și, altfel, deci, decît celelalte... sau așa e normal să fie, cu toate că, iată, Primul Ministru al României, Victor Poantă, a infirmat această regulă, scriind o carte identică cu alta deja publicată, în speță lucrarea sa de doctorat. Personal, consider că peste 98% dintre cărțile care s-au scris în ultimii 2000 de ani sunt „de vară”, comparativ cu cele dinainte, dar și cu cele care fac parte din cele două procente rămase. Dacă autorii din așa zisa antichitate scriau cărți educative, foarte educative, de fapt, texte, marea majoritate a autorilor din ultimii 2000 de ani au scris și scriu niște texte care, cel mult, îți pot crea mici orgasme intelectuale, foarte mici, sau emoții, stări, senzații, sentimente incomparabile cu cele pe care le ai cînd citești și înțelegi un, să zicem, Bhavagat Gita sau un Corpus Hermeticum. Așa că eu vara asta în mod sigur nu citesc cărți „de vară” (deși sunt nemuritor, nu-mi mai place să pierd timpul), ci cărți care-mi amplifică înțelepciunea și virtutea. Nu citesc poezie, decît așa, de dragul vreunui prieten, pentru că poezia mă plictisește groaznic și nu mă mai surprinde plăcut demult. Nu citesc romane, decît așa, de dragul vreunui prieten, pentru că și romanele mă plictisesc groaznic. Nici teatru. Citesc cărți care mă învață să mă autodesăvîrșesc, pentru că scopul vieții în acest plan este atingerea desăvîrșirii: mentale, fizice, spirituale. Ce dracu’ să fac?


Alex Ciorogar

M-ai prins aici. Și zic asta pentru că mă ocup, desigur sporadic, după cum probabil îți aduci aminte, și de muzică. Critic și basist în timpul liber, lecturile mele merg, cel mai adesea, mînă în mînă cu muzica pe care o ascult. La fel, scriu așa cum cînt și sunt sigur că Solomon Marcus și mulți alți cognitiviști ar vedea aici o relație inextricabilă ce ar descrie structura mea sufletească sau altfel.

Ca să le zic lucrurilor pe nume, există sigur piese de vară, dar le asociez prea adesea cu șlagărele și efemeritatea acestora. Deci, muzică comercială, proastă, de regulă. Sunt și excepții, desigur. Îmi plac, să mențin metafora, piesele de primăvară și de noapte. Acum lecturile mele văratice :) nu înseamnă prin analogie că se axează pe literatura de consum, slabă, ci dimpotrivă, pe lectura literaturii mari. Într-un efort de recuperare, aș zice, ce vine în completarea lecturilor obligatorii, universitare. Și aici cred că se regăsesc mulți colegi de breaslă. E o lectură de plăcere, de desfătare. Citești fără să notezi, fără să te uiți la ceas. Citești întins pe pat. Întrerupi lectura. Reiei. Pui muzică, citești în continuare. Nu zici la nimeni ce ai citit. Cam așa.


George Mureşan

În nici un caz.

În primul rînd, nu am noţiunea de vară în special, şi de anotimpuri în general. Timpul e pentru mine o noţiune strict internă. Odată, am sărbătorit cu soţia Crăciunul în plină vară (cu cadouri, brad, colinde şi tot tacîmul) - pentru că aşa ne căşunase. Panorama sărbătorilor la comandă, a modei la comandă, a bucuriilor şi tristeţilor la comandă mă lasă indiferent şi uneori mă irită. Ce-i aia vară, cînd trăieşti într-o ţară în care plouă mai tot timpul? Ce-i aia Paşte, cînd ăştia de aici, din vest, în numele lui Hristos, ascund ouă de ciocolată în grădină, şi ăia de la voi din est, tot în numele lui Hristos, bagă cuţitele în miei? Aşadar, cum vara este o noţiune neînţeleasă pentru mine, cea de «lectură de vară», Blaga dixit, «se schimă-n neînţelesuri şi mai mari».


Vladimir Lorcenkov

Vara citesc ceea ce citesc şi iarna – cărţi bune, pe care reuşesc să le găsesc. Zic „să găsesc” pentru că-s un om matur şi-mi rămîn tot mai puţine cărţi bune necitite. Din cauza asta am început să citesc tot mai multă literatură ştiinţifică & memorialistică. Dar uneori am noroc şi găsesc. Zilele astea am primit „Харбинские мотыльки”, cartea lui Andrei Ivanov din Tallin (Estonia). E despre Estonia dintre cele două războaie mondiale şi despre populaţia rusească din această ţară. Deja am început să citesc cartea, dar o voi termina la mare. Cartea mi-a fost trimisă de autorul ei şi mă mîndresc cu asta. Apoi voi citi memoriile lui Manstein (de fapt, le voi reciti).

Și-n rusă:

Летом я читаю то же самое, что и зимой – хорошие книги, которые удается найти. Я говорю "найти" т.к. я человек взрослый, и нечитанных хороших книг остается все меньше. Из-за этого я стал больше читать мемуаров и научной литературы. Но бывает, что везет. Повезло на днях - я получил книгу Андрея Иванова из Таллина (Эстония), которая называется "Харбинские мотыльки". Это об Эстонии между 1 и 2 мировыми войнами и русских беженцах в этой стране. Книгу я читать уже начал, а закончу летом, на море. Прислал мне книгу ее автор, чем я безмерно горжусь. После нее буду читать мемуары Манштейна (перечитывать, вернее).


Dumitru Crudu

Vara e bună pentru a citi romane realiste, lungi, de aproape 1000 de pagini. Anna Karenina e tocmai potrivită pentru a fi citită pe zăpușeală, la umbră, cu picioarele într-un lighean cu apă, citești vreo douăzeci de pagini, te mai fură somnul, te trezești, continui. Sau Creangă. Povestirile sale. De fapt, toate poveștile sale sunt povestiri fantastice, onirice, suprarealiste. Creangă i-a anticipat pe avangardiști. Ce poate fi mai plăcut decît să-l citești pe Creangă întins pe burtă, în mijlocul unor tufe de zmeură? Ador zmeura şi poveștile lui Creangă. Ador căpşunile şi romanele lui Tolstoi. Doi mari scriitori, numai buni pentru a fi citiți cînd afară e de la 40 de grade în sus.


O. Nimigean

Nu știu alții cum sînt, nu-mi prea mai amintesc nici cum eram eu, cert este că vara asta - risc o formulă de sottisier, dar realitatea e ceea ce spun - încerc să recitesc Proust. În limba lui, după ce am făcut recunoașterea în română. Oricum, măcar A l'ombre des jeunes filles en fleurs poate fi considerată o lectură de plajă, nu?


Dina Hrenciuc

Da, vara citesc mai ales David Lodge şi Haruki Murakami, din fericire ambii prolifici şi bine traduşi :)


Liviu Ioan Stoiciu

Nici un anotimp nu-mi schimbă lecturile. Practic, lectura e o îndeletnicire cotidiană și am tabieturi (cînd sunt acasă) – ce altceva să fac, în afara scrisului (rar)? Mă iluzionez că așa nu trăiesc degeaba. O tot repet, citesc enciclopedic, în aceeași zi, carte de istorie și de magie sau astrologie, carte academică (științifică, în fel de fel de domenii; acum frunzăresc o carte despre podgorii și vin, de pildă) sau un roman sau proză scurtă (românească sau tradusă), publicistică ordinară sau eseuri, carte de religie sau de interviuri, carte de artă sau memorialistică și jurnal; cartea de poezie ocupă primul loc, dar citesc și cărți de critică sau de studii, așa m-am învățat singur să citesc din liceu și n-am avut nimic de pierdut. Din păcate, nu reușesc să asimilez decît minimum posibil din toate aceste lecturi… Sunt și cititor de reviste literare (dar și de ziare, numai pe Internet, chiar dacă am renunțat la publicistica politică și la blog). Vara? Citesc și cînd merg pe plajă (iau carte cu mine; e adevărat, una mai accesibilă), cînd intră soarele în nori, sau dacă sunt la munte și plouă. Nu stau la televizor decît la știri, la fel pe Internet (pe computer-laptop sau pe telefonul mobil), să știu pe ce lume mai trăiesc.

 

Florin Hălălău

Vara mă îmbrac mai subţire, beau mai multă bere, dar în privinţa cărţilor nu citesc în funcţie de anotimp. Nici program de lecturi nu mi-am făcut, încerc doar să alternez genurile. În ultima vreme am citit Lucian Boia (eseu), Andrei Ruse (roman), Scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, Marius Oprea (politică), Ion Buzu (poezie), acum Mircea Eliade (proză fantastică). Îmi amintesc de veri cu Cel mai iubit dintre pămînteni (în sesiune!), Bonifacia lui Paul Goma pe balconul apartamentului de la etajul 9 sau Portret de grup cu generaţia 80, citită la Cosăuţi într-o cameră răcoroasă. Ca lectură uşoară ar fi Frumoasele noastre duminici, cronica mondialului mexican de fotbal din ’86, scrisă de Ioan Chirilă, pe care am citit-o în parcul central din Sinaia. Dar, spre deosebire de televiziunile româneşti care hibernează toată vara, eu citesc ca în tot restul anului.


A. R. Deleanu

Din păcate am cam uitat să citesc într-un mod relaxat. Citesc prea „cu program”, prea flămînd să acopăr cît mai mult teren. Cititorii ocazionali urmează însă un asemenea program – vara uşurele, iarna mai de anduranţă. Editurile din străinătate ştiu asta şi o şi provoacă, publicînd şi promovînd titluri „de sezon”. Nimic rău în asta. Uneori invidiez cititorii ocazionali, relaxaţi, care se bucură la fiecare carte pe care o descoperă, nu bombăne ca nişte mercenari de lectură aşa cum sunt, din păcate, şi eu. Ţin minte că în liceu citeam mai inteligent, aprofundam mai mult. Cu timpul m-am prostit grăbindu-mă, conştient că tocmai asta îmi lipseşte: timpul.


Nicolae Avram

La început a fost cuvîntul. Apoi muzica. Nu o dată am avut senzația, după ce am închis o carte, că parfumul ei muzical mă urmăreşte. Precum umbra unui criminal. Mult timp după aceea am înţeles că nu voi avea pace decît dacă o voi reciti. Dacă voi împlînta din nou cuţitul. În mine însumi. Odată, într-o vară, m-am suit în tren. Urma să mă întîlnesc cu iubita mea. Din adolescenţă. În valiză aveam o singură carte. În cele opt ore cît a durat călătoria, pe fundalul roţilor de tren, am devorat-o. Sau, mai bine spus, fusesem devorat: precum amantul. Călugăriţei. La destinaţie am întîlnit femeia visurilor mele. La întoarcere, pe tren, cînd am redeschis cartea, acea muzică pe care mă aşteptam s-o ascult din nou, de care mi se făcuse dor, dispăruse. Ca un nor de cenuşă. Apoi mi-am dat seama că în capul meu vibra o muzică mult mai puternică. Era bătaia inimii ei. Sub ploaia care ne despărţise din nou. Vara asta mi-am propus să-i recitesc pe Llosa, pe Sabato şi pe Asturias. Sub un petec albastru de cer.


Cosmin Manolache

De cînd fetele mele s-au ridicat și-au început aventurile cu grădinița, cu școala și atîtea altele, lecturile mele sînt haotice, pulverizate, pe sponci. Încerc sa mă revanșez cînd circul cu metroul, mai rar în autobuz. În tren e chiar un lux, unul pe care mi-l doresc mai des, mai ales în trenurile de noapte. Vacanţa fetelor ar trebui să fie într-adevăr o ofertă. Scap de drumurile cu școala în creierii dimineții, ceea ce înseamnă ca pot să întîrzii cu cititul noaptea. Chiar şi la muzeul la care lucrez vara e ceva mai mult timp liber. E timp pentru lecturi mai legate, mai consistente, care nu prea sînt echivalentul hiturilor de vară care mor şi sînt uitate repede. Eu vara citesc, cam așa cum transpir. Şi combin cu filme.


Dumitru Ungureanu

Da, vara (re)citesc romane poliţiste (ci nu miliţiste!), a căror intrigă mă intrigă şi-a căror rezolvare n-o ţin minte pînă vara viitoare, cînd reiau lectura să alung căldura...


Cristina Nemerovschi

Cam da. Eu vara sunt atrasă de extreme: fie cărți ușoare, pe care nici nu știi cînd le-ai terminat, cu berea într-o mină și cu ochii cînd la valuri, cînd la paginile pe care ți se spulberă vîntul, fie cărți care bat pasul pe loc, care te fac să recitești și de trei ori aceeași pagină. Într-o vară am citit seria de romane polițiste de la Editura Trei, dar tot într-o vară am reușit să duc la bun sfîrșit Critica rațiunii pure a lui Kant. Altă vară s-a împărțit între romane horror cu vîrcolaci și Toba de tinichea... deci pe acolo. Vara mai fac și tot soiul de experimente, aleg cărți pe care poate nu le-aș citi în restul timpului – încerc să-mi provoc gusturile, să le dau și lucruri mai puțin obișnuite. Dacă pe parcursul anului nu aș fi prea nerăbdătoare să încerc un roman SF, de pildă, într-o zi călduroasă de iulie pe plajă poți să mă corupi și cu invaziile extraterestre, și cu roboței îndrăgostiți.

În afara provocărilor, vara încerc să ajung “la zi” cu lista de cărți pe care doresc de ceva vreme să le citesc. Poate o amintire de pe vremea școlii, cînd aveam listele alea cu lecturi suplimentare. :)

Cred că, una peste alta, vara fiind perioada vacanțelor și a timpului liber (teoretic, cel puțin), ești mai deschis să dai o șansă cărților despre care nu știi prea multe lucruri înainte. Te lași dus de val și asta nu-i deloc un lucru rău. Dar, dacă m-ar pune cineva să nominalizez acum o carte care să fie exclusiv de vară, de vacanță, n-aș ști să dau un titlu. Cred că totul ține de starea de moment.


Cătălina Bălan

Vara se citește bibliografia dată de proful de română pentru la anul.

Apoi se citeşte bibliografia dată de diriga. Asta e una dintre cele mai interesante. De la diriga am aflat despre Alexandru Dragomir, filosoful meu favorit în momentul de față, scriitorul care a fost cel mai des pe locul 1 în top 5 scriitori români de care m-aş putea îndrăgosti. Am descoperit la el, ultra sintetizat, cam tot ce ţine de ceea ce trebuie sa ştie un om într-o viață. De la diriga mea, așadar, am aflat în ultimii 3 ani de cînd o cunosc despre scriitorii care au devenit ulterior preferații mei.

Altă listă extraordinar de importantă e cea pe care mi-o sugerează chiar ai mei (si aici țin să menționez neapărat că pun listele astea de cărți în ordine alfabetică, astfel încît niciunul din mentori să nu se simtă nedreptățit). Așadar, ai mei îmi dau să citesc ceea ce le-a plăcut lor în mod deosebit și cred că mi-ar fi util și mie. Michel Pastoreau, Lucian Boia, Gheorghe Crăciun, Dostoievski, Tolstoi, Clézio, Salman Rushdie etc.

Altă listă considerată o bli ga to ri e pentru vară  e cea a Cristinei Ispas. Îmi palce foarte mult Cristina pentru că, pe lingă listă, îmi dă și cărțile. În general, consider că nu poți împrumuta cărți oricui, mai ales dacă ții la ele în mod deosebit.  De aceea citesc cărțile de la Cristina cu mare plăcere, simțindu-mă cumva importantă. Dacă stau să analizez bine situația, cred că dead line-urile sugerate de ea sunt și cele pe care le-am respectat în cea mai mare măsură. (Îi mulțumesc Cristinei pe această cale !!!).

Și, în final, există lista mea personală, normal. Doar sunt om cu scaun la cap, cel puțin aşa îmi place să cred. Slavă Domnului că pe toate listele sunt și titluri care se repetă, altfel mi-ar trebui vreo 9 luni de stat în bibliotecă, ceea ce e cam dificil într-un oraș plin de evenimente.

Da, pînă acum, vara am citit și ce am avut eu chef, nu numai ce trebuie să citesc pentru școală sau alte proiecte. Cred că de asta vara mă simt un om așa de liber. În restul anului lecturile mele sunt în mare parte influențate de factori externi, ceea ce nu e neapărat rău, dar adolescentul rebel tinde să găsească nod în papură oriunde.

Vara asta e ultima înainte de marele Bac. Ar trebui să-i recitesc pe cei 17 autori canonici.


Carmen Gheorghe

vară şi cărţi light

 

În lucirea de cuţit a verii printre stincile albe de pe plajă e dificil să citeşti.

Deşi acest obicei, devenit exerciţiu, sau invers, hrăneşte...

Să zicem că prin serile de noiembrie rătăcirea ochiului se aşează lingă foc şi pe carte.

În schimb, cireşele şi verdele crud, mai apoi sudoarea şi găinaţul ciorilor curs pe aleile din Cişmigiu, ca şi picioarele păroase ale bărbaţilor din România în papuci nu generează nici un link cu vreo carte.

Aşa că analiza se poate face din două perspective:

  1. cărţi (de vară)
  2. cititori (de vară)

Dacă ne raportăm la cel dintîi criteriu propus - obiectul acţiunii - şi făcînd legătura cu anotimpul canicular şi cam dezbrăcat, de obicei, s-ar putea spune că anumite cărţi sunt trecute pe listele denumite în oferta librăriilor de pretutindeni – „de vacanţă”. De aici am putea ajunge la alt termen - să îi zicem „light”. Şi ca să-l cităm pe Cărtărescu „pe primele cîteva mii de locuri (în clasamente) sunt cărţi de bucate, de sexologie, de făcut bani, de mîntuirea sufletului, de orice altceva în afară de literatură, fie ea şi de consum”.

Astfel, cărţile de vară ar trebui să aibă pe copertă nişte aspecte tatuate - palmieri, trupuri de femei bronzate cu coadă de sirenă - cam depăşit, valuri şi insule cu palmier la mijloc...în plus:

- să fie...uşoare, adică light la greutate - cum să cari pe Celine, cu 670 de pagini de noapte la activ în geanta de plajă fantasy, transparentă şi cu minere verde smarald, culoarea anului!

- să stea deschise cu uşurinţă, adică atîta cit trebuie ca ochiul rimelat şi mina pictată la unghiile tehnice să nu depună vreun tip de efort

- să îşi păstreze culoarea şi după 4 (patru) spălări, pardon

- să nu dea depresie, gînduri şi frisoane

- să o fi citit şi vecina de la doi, eventual recepţionera de la hotel, ca să se discute despre, tu, dacă tot se zăreşte prin lateral

- şi să fie ecranizată cu A.J. şi B.P.al ei...e mai light cînd ştii deja finalul.

Ce noroc - pe unele cărţi apare cîte un semn  distinctiv, ceva cu „cocktail” sau cu „educaţie”, eventual menţiunea...”aşa a slăbit Y”... se poate şi să fie din colecţia „thriller” sau „formare personală”...eventual...(deşi nu era decît primăvară, ultimele cazuri observate de citit în public aveau ca subiecte femei fără pălării roşii, deplasîndu-se. În tren una chiar citea Sandra Brown, părea studentă, cealaltă - ceva cu „A doua şansă” de Sara etc. şi, în sfîrşit, volumul şapte din seria cu vampiri, sigur ecranizată. Ultima cititoare era un fel  sub...manager la o mare companie, navetistă şi părea pasionată de activitatea cititului, pînă ce s-a devoalat că voia să afle finalul - rămîn împreună ca în film?- dacă tot  şi-au schimbat, erotico-muşcat, sîngele între ei.

A, da, şi colega ei, citea o carte în italiană, din 2007, „dată de şeful meu pentru exersarea limbii - nu ştiu cum se traduce titlul, sunt la pagina 65...”

...era cald, într-adevăr.)

  1. cititorii (de vară?)

În ceea ce priveşte subiectul acţiunii, acesta  poate fi:

2a. femeia

2b. bărbatul

Nu discutăm aici despre cei care citesc cum respiră, deja ei se cunosc, doi-trei, îşi fac transfuzii verbale de autori, lansează în viaţa celuilalt nume de cărţi, premiatele sau nu etc. - să nu comentăm particularul, să mergem la medie.

Înainte facem precizarea că sărim şi peste replica „eu nu am timp să citesc... am treabă”.

Foarte puţine sunt femeile care citesc literatură. Chiar şi în mediul universitar, majoritatea nu scoate capul din specialităţi. Rar poţi purta o discuţie despre ce a mai scris Herta sau Marta Petreu, cine e S.Sora şi cum a venit Ioana Pârvulescu cu cartea ei la Bv. De Magda Cârneci nu se mai ştie, aşa că doar Ileana Vulpescu mai umple jumătăţile de sală ale mansardelor sau saloanele librăriilor, pe scări în jos. Maria Manolescu cu picăturile prin lift şi secretara  Ştefaniei Mihalache...nu se pun...

Cel puţin în provincie.

S-ar putea ca aceste cluburi de lectură care lansează cite un titlu să mai anime pe cite cineva...

(Întrebare la curs, anul III finanţe - contabilitate:

- Cella Serghi...aţi auzit de Cella Serghi? şi ce legătură avea cu banca Marmorosch & Blank?

Ca să se poată spună poanta, moartă deja prin risipirea entuziasmului vorbitorului sub forma şiragului de perle rupt într-un moment fericit, a trebuit să fie explicat numele, titlul cărţii şi... atît, căci faptul că manuscrisul, neînfăşurat în pînză, a fost pus la păstrare în seif nu interesa pe nimeni...).

2b. în viaţa bărbatului intelectual nu e timp pentru citit, vara sau iarna. În afara celor care, profesional, nu au cum să nu fie în centrul cărţilor lor - de drept, medicină, psihologie, cei mai mulţi nu gustă literatură, poate doar forţat, ca lingura cu ulei de peşte din grădiniţă.

Excepţii

- un om de afaceri care vinde vin bun în crama de la Piaţa Matache răsfoind „Primele iubiri”, Labiş, în timp ce toarnă o litră de Tămîioasă

- student la drept citind în noiembrie - ah! - Camus, în Jerez de la Fontera

- profesor de drept/criminologie comentîndu-l pe Houllebeque

- doi conferenţiari citind literatura contemporană - o colegă şi un premiat Nobel

deci.

Concluzii light

Cei care citesc aşa cum, sau chiar mai mult, sunt aşezaţi la ferestre. Pe acolo ei privesc, separaţi în cameră şi cu paharul de vin alături - bărbaţi, femei - frunza şi cerul. Ele sunt piesele de vară, chiar şi indiană, căci rîndurile din cărţi mai greşesc şi dau să înmugurească în octombrie sau să se topească prin ianuarie, într-o lipsă de orientare calendaristică ceva de speriat..

 

 

Avînd în vedere solicitarea dvs., vă aducem la cunoştinţă că, aşa cum reiese din documentul anexat, pe parcursul efectuării cercetării nu a reieşit ceva de semnala t(sic!) (citit normal, în ceea ce priveşte fluxul, volumul şi respectarea termenului restituirii. Nu putem comenta conținutul listei din fişă).

Anexa

Fisa cititorului pe lunile iunie-septembrie - obs.: nimic deosebit.