Mihail Vakulovski

Platforma

„Să trăieşti fără lectură este periculos,

trebuie să te limitezi la viaţă şi nu e lipsit de riscuri”

 

„Platforma” de Michel Houellebecq este unul din romanele pe care un om trebuie să le citească în cursul vieţii, e adevărat că e de dorit să i se întîmple asta pe la 40 de ani, vîrsta naratorului homodiegetic. Un roman existenţialist care începe cu moartea tatălui şi se încheie cu moartea (probabilă a) fiului. Michel, personajul principal, e un funcţionar mărunt la Ministerul Culturii, un contabil cam apatic şi destul de cinic. Îi moare tatăl, cu care n-a avut niciodată o relaţie prea bună, îşi ia un concediu şi pleacă în Thailanda, unde trece din mileniul II în III. Astfel, romanul pe alocuri pare un fel de ghid turistic prin ochii unui călător, dar e şi un roman social şi de dragoste. Aminteşte de „Luni de fiere” de Pascal Bruckner, ca idee aventuroasă a călătoriei doar, personajul lui Houellebecq fiind mult mai obişnuit, mai de aici şi acum. Naraţiunea e lineară, firească, întreruptă doar de scenele sociale (care subliniază nesiguranţa şi teroarea lumii în care trăim) şi de descrierile locurilor şi obiceiurilor şi de unele gînduri, în special despre viaţă, numai bune pentru citate pe facebook (mă şi mir că Michel Houellebecq nu e un guru al fb-ului, la cîte faze super tari are în cărţile sale): „putem defini viaţa ca un proces de încremenire, vizibil la buldogul francez, atît de jucăuş în tinereţe, atît de apatic la maturitate”, „fără iubire, nimic nu poate fi înnobilat. Sub pleoape explodează pete luminoase; există viziuni, există vise. Toate astea nu-l mai privesc pe om, el aşteaptă întunericul; iar întunericul vine”, „adunăm amintiri ca să fim mai puţin singuri în clipa morţii”, „sînt lucruri pe care le poţi face şi altele care ţi se par prea dificile. Puţin cîte puţin, totul devine prea dificil; la asta se rezumă viaţa”, „în viaţă se poate întîmpla orice – şi mai ales nimic”…

Asta în prima parte a romanului, pentru că-n partea a doua personajul îşi dă seama că în Thailanda a întîlnit femeia & iubirea vieţii lui, care se va consuma – necenzurat – în această parte a doua a romanului. Valerie avea o funcţie de conducere la firma cu care tocmai călătoriseră, o femeie tînără, foarte frumoasă şi cu salariu baban. Şeful ei direct primeşte o propunere avantajoasă de la o firmă concurentă, dar din domeniul hotelier, nr. 1 în lume, iar ea l-a urmat, aici avînd un salariu şi mai mare, dar și mult mai mult de lucru. S-au mutat împreună, au vizitat părinţii ei, dragostea lor era perfectă din toate punctele de vedere. Se duc într-o vacanţă de lucru în Cuba, iar la o beţie Michel i-a spus şefului lui Valerie că dacă vrea succes sigur – să introducă sexul în platforma lui turistică (oricum, sexul e omniprezent în „Platforma”, în toate formele, de la cel real la scenariile porno pe care şi le imaginează din cînd în cînd Michel). Se întorc în Thailanda să vadă cum se mişcă noua lor realizare. Totul mergea ca pe roate, totul era atît de frumos, încît Valerie îi propune lui Michel să rămînă acolo. Şeful nu putea s-o refuze. Discutau despre asta cînd au apărut trei bărbaţi cu turbane care au început să împuşte în dreapta şi-n stînga. Valerie a fost omorîtă, el – rănit, imediat a explodat şi cel mai mare bar din zonă… pentru că s-au prins şi teroriştii musulmani despre ce platformă e vorba şi au organizat acest atentat cumplit. După ce-şi revine, foarte greu, şi iese din spital, îşi dă demisia şi pleacă să-şi trăiască restul vieţii în Thailanda, dar îşi dă seama că misiunea lui în viaţa asta s-a cam încheiat, iar noi aflăm (cu trei pagini înainte de terminarea cărţii) că romanul este scris de personajul principal: „nu-mi rămîne mare lucru de făcut în viaţă. Am cumpărat mai multe topuri de hîrtie format A4; voiam să încerc să pun în ordine întîmplările vieţii mele. Este un lucru pe care oamenii ar trebui să-l facă mai des înainte de a muri. E ciudat că atîtea fiinţe pot trăi o viaţă întreagă fără a formula o remarcă, o obiecţie, fără a face un comentariu. Nu că acele remarce, obiecţii, comentarii ar avea un destinatar, sau un sens oarecare; dar cred că, una peste alta, e preferabil să fie făcute”. Michel simte că la noapte va muri, iar concluzia vieţii lui e aceasta: „nu am de lăsat nici un mesaj de speranţă”. Concluzia mea e că „Platforma” este un roman excepţional, iar Michel Houellebecq nu e doar un maestru al pesimismului existenţial, ci şi unul din cei mai buni şi mai originali scriitori contemporani.

 

Michel Houellebecq, „Platforma”,

Ed. Polirom, 2011 (trad.: Emanoil Marcu)