Alexandru Vakulovski

 Ştiinţa şi tehnica rurală

 Moldovenii sunt foarte inventivi. Aproape la fiecare pas te poţi opri să te miri de ce le-a mai trecut prin cap să facă.

 După ce a picat Uniunea Sovietică, satele moldoveneşti s-au trezit cu o grămadă de tehnică a tuturor, deci a nimănui. Brigăzi de tractoare pline de piese, de combine, remorci, semănători, pluguri, boroane, etc., etc. La capătul străzii din satul unde am copilărit eu e o brigadă de tractoare. Pe vremuri îi înjuram pe tractorişti pentru că tot timpul făceau gălăgie cu tractoarele lor şi stricau drumul. Dar acum e linişte. Şi nu mai e nici un paznic. Două case sunt în paragină în fosta brigadă. Au mai rămas câteva combine şi o grămadă de fiare inutile.

 Mint când spun inutile. Pentru că e destul să faci o plimbare prin sat şi să vezi cum orice bucată de metal poate fi bună la ceva. Dintr-un tractor poţi scoate o grămadă de chestii folositoare! Nimic nu se pierde la sat, totul se transformă.

 Dar inventivitatea la sat nu a apărut odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice. Atunci a  căpătat proporţii. Mi-e destul să-mi amintesc de colegii de clasă ca să-mi dau seama că orice sătean e prin definiţie inventiv. Să-l luăm, de exemplu, pe Radik, unul dintre codaşii clasei. El trăia doar cu bunica lui, mama îi era tot timpul în călătorii la viitorii soţi, iar de tată cred că nici nu ştia nimic… Deşi nu-i prea plăcea şcoala, Radik era as în tehnică. După ce a tot adunat fierărie aruncată de prin brigăzi, Radik şi-a făcut un aparat de sudat. Pentru că bunica îi era cam surdă, el a pus la casă un claxon de tractor pe post de sonerie. Săpatul grădinii e o chestie plictisitoare, nu? Ei bine, Radik s-a descurcat şi cu asta: a unit la un scuter un mini-plug şi, plimbându-se lejer prin grădină, îşi făcea şi datoria. Nu mai spun că Radik repara orice: de la casetofon la tractor. Avea şi alte businessuri, la un moment dat a fost prins furând biciclete şi la un control în casă s-a văzut că toate camerele erau pline cu biciclete. Acum am înţeles că Radik e un fel de DJ, cântă pe la nunţi.

 La o vizită la Vanea, alt coleg de clasă, am văzut că la veceu în loc de hârtie igienică era o căldare de ciocălăi. Asta da inventivitate! Te ştergeai, apoi mai şi făceai focul cu ei! De fapt, ce hârtie igienică? Doar nu eram burghezi împuţiţi şi degradaţi! În loc de hârtie igienică toată lumea folosea ziarul Moldova Socialistă şi cel raional – Steaua Roşie. Chiar şi codaşul clasei, Tolică, era inventiv. Ca să ne impresioneze, el îşi dădea cu făraşul în cap. Când nu avea nici un făraş – dădea cu capul de pereţi. Şi pentru că totuşi trebuia să-şi protejeze capul – folosea o pâine din care scotea miezul pe post de cască. Deşi pe atunci nu ştiam de termenul de exhibiţionist, Tolică era unul veritabil. Când profesorii nu erau atenţi, Tolică îşi dezgolea organele şi mima actul sexual în spatele lor. Uneori el era totuşi dat afară din clasă. Dar nu se lăsa: prin broasca de la uşă Tolică râgâia şi se băşea minute în şir, ceea ce ne făcea să fim invidioşi… Ca să nu mai vorbesc că în fiecare clasă erau câte unul-doi din ultimele bănci care îşi făceau laba nestingheriţi în timpul orelor…

 Eu stăteam mai prost la capitolul inventivitate. Adică nu inventam nimic util. Din contra, de mic tăiam tot. Dar tot: feţe de mese, cearşafuri, perdele… Când nu reuşeam să fur ţigări de la tata, fumam cu vecinul Saşa ceai sau frunze de cireş. Şi experimentam: ce se întâmplă dacă bagi două chibrituri ude în priză, ce se întâmplă dacă bagi două cuie în priză, ce se întâmplă dacă uneşti un difuzor la priză, ce se întâmplă dacă dai cu ciocanul în cartuşe, ce se întâmplă dacă baţi un cui în miezul unei grenade (furate de la şcoală)…

 Dar să las inventivitatea rurală infantilă şi să trec la lucruri mai serioase. Ce poţi găsi într-o curte obişnuită de la sat? Aşa… Chiar la intrarea în curte poţi vedea pe lângă case cutii goale de vopsea. Şi bacuri, cutii mari de conserve. Nu stau aiurea, cum pare la prima vedere, ci pentru apa de ploaie care curge de sub streaşină. În cele mai multe curţi scara de la pod e din metal sudat, metal adus, normal, din brigăzile de tractoare. Lângă fiecare poartă e câte-o „pepsicolă”-„ţâţă”-„plămân”, adică un pet tăiat pe post de cutie poştală. Peturile mai sunt folosite şi pentru vin, ulei şi motorină.

 Lângă uşile caselor tot timpul e câte un obiect pentru a le ţine deschise: tradiţionalele pietre sunt înlocuite acum cu câte-un „porşini[1]”. Mai departe! Aproape orice gospodar are o fântână în curte. Ce poţi să pui lângă ea ca să nu fie noroi? Corect, nişte calorifere stricate. Dacă nu e asfaltată sau cimentată curtea, nici o problemă, poţi pune stâlpi, îi poţi fura de la cea mai apropiată brigadă părăsită sau îi poţi cumpăra de la cineva care şi i-a scos de la viile lui primite de la colhoz (între timp scoase şi ele).

 Orice curte normală ar trebui să aibă câte-o măsuţă afară. Dar lemnul putrezeşte. Nici o problemă! Cu câteva ugolnişe[2] de la brigadă, sudate, poţi face o măsuţă! Mai pui şi o bucată de faneră[3] deasupra şi gata!

 Majoritatea satelor au apă doar de la fântână. Ce e de făcut dacă te-ai săturat de lighean? Un motor în cea mai apropiată fântână, un bac de combină în pod şi gata, ai apă pentru duş. Vara e şi mai simplu. Iei patru foi de ardezie şi faci un fel de cuşcă susţinută de stâlpi (tot de la brigadă). Pui un bac de combină sau o bucată de ţeavă de la irigaţie (au murit colhozurile, instalaţiile de irigare nu au putut fi împărţite, deci au fost furate de cei mai şmecheri, care le-au vândut apoi la preţuri de nimic). Ţeava sau bacul trebuie să fie undeva deasupra cuştii de ardezie. Dimineaţa pui apă în ele. Seara apa e caldă de la soare! O plăcere să faci duş în aer liber! (ca să nu mai spun că ai scăpat să mergi la iaz cu săpun.)

 Orice gospodar care are grijă de el trebuie să facă şi sport. Se rezolvă lejer. O ţeavă prinsă de crengile unui copac din curte (suntem la sat!) e excelentă pentru o bară! O doagă de poloboc prinsă de o faneră – excelentă pentru coş de baschet! Un sac plin de rumeguş atârnat de un copac – minunat pentru un sac de box! Iar o osie de tractor e cea mai potrivită pe post de halteră! Ca să nu mai zic că poarta din curte e numai bună pe post de poartă de fotbal. Şi poţi să alergi în jurul satului. Dacă nu ţi-e frică să te facă sătenii nebun.

 Apropo de osii de tractor – înlocuiesc perfect orice stâlp, pentru gardul din grădină sau pentru

curiac[4]. Dacă nu mai găseşti osii de tractor, merg şi tot felul de ţevi…

 Dacă intrăm în curiac vedem cutii de vopsea pe post de vase pentru găini. Tot acolo mai putem păstra şi alte lucruri, deocamdată inutile, dar care în viitor îşi vor găsi cu siguranţă o utilitate. Tot pe post de vas se poate folosi şi o anvelopă tăiată în două. E grea şi nu poate fi întoarsă uşor şi poate fi vas şi pentru oi, capre sau porci…

 Dacă ai o maşină de spălat sau un aragaz stricat – le poţi folosi pe post de măsuţe în curte sau pur şi simplu ca pe nişte obiecte pe care atârnă alte obiecte!

 În grădină, dacă te-ai săturat de pus araci, poţi pune tot osii de tractor şi alte metale pe post de cruci care susţin via. Dacă treci prin satele Moldovei vezi o grămadă de vii ce seamănă izbitor de tare cu cimitirele, pentru că sunt pline de cruci metalice… Pe crucile metalice sau pe araci vezi pungi de plastic. Vrei să le arunci – greşeală, şi ele sunt puse acolo ca să sperie şi să alunge cioroii. Căci cioroilor le place mult Moldova noastră!

 Ieşi din grădină şi faci o plimbare prin sat. De-abia acum îţi dai seama câte minunăţii găseşti peste tot! Gardurile sunt adevărate comori. Foi de ardezie, sticle, găleţi, ţevi, paturi, saltele, cutii de conserve şi multe-multe altele. Şi iazurile sunt pline. Bucăţi de maşini, cabine de tractoare pe post de trambuline, motoare, doar trebuie să pună icre peştele pe ceva. Într-o noapte am visat că peste iazul de lângă grădina noastră s-a făcut un pod doar din cabine de tractor… Şi râpele sunt pline. De la aragaz la părţi componente de plug şi boroane…

 Ajungi la staţia de la ieşirea din sat. Stai şi aştepţi autobuzul. Vin doi săteni, aşteaptă şi ei autobuzul. Încep să discute:

- Uite ce trube[5] bune pentru un curieşel!, zice unul şi arată spre acoperişul staţiei.

- Da, tare bune. Dar uite ce plitci[6] bune pentru o baie!

 Pentru că nu mai apare autobuzul, mă duc la veceu. Ghinion, piatra de la veceu a fost şi ea bună pentru un coteţ! Ca şi stâlpii de la indicatoarele de la intrarea în sat!

 Mintea săteanului nu se odihneşte, ea caută tot timpul să transforme ceva. La ora 9 în sat aproape toţi ochii sunt închişi. Dar brusc ei se deschid pe la 12. Cu o întrebare mare în cap: din ce a mai rămas la brigadă se mai poate face ceva?



[1] (ru) - piston

[2] (ru) - colţare

[3] (ru) - placaj

[4] (ru) – coteţ de găini

[5] (ru) - ţevi

[6] (ru) – plăci ceramice