A. R. Deleanu despre MM

A.R. Deleanu

„Morţii mă-tii”, un cristian,

Casa de Pariuri Literare, 2012

“Mergeam la biserică doar pentru lumânări. S-aprind şi să plec. Credeam c-am rezolvat totul, că aşa am timp să uit şi să merg mai departe. Cât de departe? Şi-ntr-o noapte, bezmetic pe-aleea înverzită, imaginându-mi cerul înstelat deasupra mea, că dracu, o să fie bine şi-or să treacă toate şi-o să pot dormi liniştit, din senin, un liliac mi-a aterizat în plete. Înfipt în păr, se zbătea ca într-o cuşcă. Am fost nevoit să-l omor, cu groază şi cu scârbă supreme, doar cu mâinile şi cu pixul din buzunarul de la piept. Am purtat ca pe o glugă liliacul mort până acasă, mi-au ras ţeasta şi-am aruncat podoaba capilară cu voma-n gât. De-atunci ştiu, morţii mi s-au prins de părul des şi castaniu, ca acel liliac rătăcit printre castani. Cresc şi se înmulţesc. Nu-i pot opri. Nici măcar ignora. Îmi tund doar frica” (pag. 133).

La romanul “Morţii mă-tii” un cristian a lucrat mulţi ani, fără nicio intenţie de a-l publica, probabil din raţiuni “exorciste”, cum zicea Chiva într-un eseu despre fracturismul în prozĂ – pentru că trebuia să iasă. Şi, odată finalizat, a fost aşteptat, publicat, comentat, cenzurat la târguri de carte, apreciat şi demontat. Fiecare cu tarlaua lui. “Morţii mă-tii”, cu titlul său provocator, a venit să dinamiteze nu doar nostalgiile la modă în ficţiunea românească ale copilăriei sub comunism, ci şi spaţiul literar oficial şi cel inoficial în tranziţie. Romanul este puternic autobiografic, autorul botezându-şi naratorul “un cristian”, fără machiaj şi măşti. Ne plimbă cu salturi în timp şi spaţiu între anii copilăriei buzoiene şi timpurile actuale, autorul strecurându-şi glasul metaficţional în proză, corectând abaterile şi iluziile copilului de atunci aplicând şablonul unei destinaţii incerte ale bărbatului de acum. Vedem găştile de puţoi mucoşi şi tupeişti, inventându-şi jocuri şi descoperind lumea prin hierofaniile pragurilor, prin atracţie şi respingere, sex şi putreziciune – viaţă şi moarte. Ne regăsim în povestea lor prin actul descoperirii propriilor umori, prin curiozitatea precoce faţă de sexul opus:

“Ce-i, Aurică? / Vreau şi eu nişte mameloane de-alea. / ? / Eşti fraier, să ştii că i-a crescut şi păr în şlipi, ca lu mama” (pag. 13).

Însă trecerea bruscă şi timpurie la maturitate se face prin confruntarea naratorului cu moartea, întâi a bunicului, apoi a tatălui. De-aici şi titlul, care capătă valenţe duale: o depărtare, o înjurătură, o flegmă adresată tuturor celor care i-au stat în cale, impostorilor şi pleşcarilor, şi o apropiere, o referinţă la morţii mamei, la decesele din familie care leagă pe om de locul îngropăciunii acestora, după cum zice unul dintre savuroasele personaje din ultima parte a cărţii.

Cristian creşte şi intră la facultate, unde se loveşte de impostura literară, dar unde şi pune bazele unor proiecte cu un corespondent real în afara cărţii, cum ar fi Biblioteca de Poezie. Tânărul bibliotecar se orientează către marginalii literaturii, iniţiază proiecte originale şi descoperă noi medii tehnologice de expunere a noii literaturi. Ultima parte a cărţii îl găseşte pe narator angajat la o firmă de distribuţie de cărţi şcolare, manuale, auxiliare, brelocuri, poze, calendare etc., vândute de-a sila, en gros, şcolilor din toată ţara, o firmă condusă de inculţi şi cretini. Însă, ca să rămână “cu coaiele intacte” (pag. 310), părăseşte violent (şi cu banii în buzunar) afacerea şi se îndreaptă către romanul de care tot vorbea, pentru că numai aşa, în singurătate, în fugă, îşi poate lăsa “semnătura, pardon, autograful, pe lunga listă a morţilor mamei” (pag. 313).

“Morţii mă-tii”, roman de expresie fracturistă şi metaficţional prin execuţie, dă buzna în foaierul literaturii purtând o centură cu dinamită. Un cristian, personaj literar auxiliar, funcţie inoficială, dar cât se poate de prezentă, ca cea de “unofficial consulting detective” a lui Holmes, s-a “pătat” cu literatură bună prin însăşi apropierea acestuia de scriitorii pe care îi preţuieşte. Un cristian scrie bine. Vrea, nu vrea, un cristian e scriitor. Literatura română scrie pe el.