Mihail Vakulovski

Matei Vişniec sub Tîmpa

Ieri, 9 martie, Matei Vişniec a fost la Braşov, la „Serile G. Bariţiu”, şi glumeam cu Andrei Doşa că la lectura lui şi a lui A.R.Deleanu (Flavius Ardelean) de la CenaKLUb TIUK au fost mai mulţi oameni în sală, iar Andrei a zis: „Fanele lui Flavius”:)) Acesta e adevărul, în Braşov nu prea există oameni interesaţi de literatură, orice ai face – la eveniment vin doar cîţiva – de cele mai multe ori aceeaşi – oameni, plus cunoscuţii sau prietenii personajului principal, de aceea de cele mai multe ori artiştii locali au mai mare succes decît invitaţii din alte părţi (nu de CenaKLUb Tiuk! e vorba, şi nici de „Serile Bariţiu” – aici mereu au fost doar invitaţi de calibru). Fac CenaKLUbul TIUK şi am simţit-o „pe pielea mea”, cum ar veni, chiar dacă la cîteva întîlniri n-au rămas locuri în sală, de cele mai multe ori sala s-a umplut cu fane, no, vorba lui Andrei. Păi cine să vină la Braşov mai vestit decît Matei Vişniec ca să-i scoată pe braşoveni din casă? Poate doar Eugene Ionesco, no, sau Ion Creangă, nu?

În rest, a fost foarte frumos. Vişniec a venit să-şi lanseze cele 3 cărţi publicate în anul trecut, Dina Pişcu l-a prezentat detaliat (de parcă ar fi fost nevoie de aşa ceva… dar se pare că a fost, totuşi…), Adrian Lăcătuş, Andrei Bodiu şi Mihai Ignat au vorbit puţin despre cîte o carte dintre cele lansate, apoi s-a întîmplat ceea ce aştepta toată lumea, probabil – i-a venit rîndul lui Matei Vişniec, care a citit cîteva poezii mai vechi, amintindu-şi de Cenaclul de Luni şi de studenţie, apoi a citit şi două fragmente din cartea de proză şi iarăşi a povestit, despre scris, despre teatru, despre ziaristică şi scris, despre cum îşi organizează ziua în jurul acelei ore în care îşi propune să scrie, pentru că el scrie în fiecare zi, ceea ce-i sfătuieşte pe toţi scriitorii. Aici mi-am amintit de ultimul interviu al lui Vladimir Sorokin, care spunea că scriitorii au nevoie la fel de mult de pauză de scris ca şi de inspiraţie, spunînd că el după ce termină un roman are cîţiva ani în care nu poate scrie nimic substanţial, doar poate cîte o proză scurtă ceva… Deşi Matei Vişniec şi-a amintit şi de un episod din copilărie, cînd pur şi simplu a uitat poezia pe care trebuia s-o recite în faţa întregului oraş, ceea ce l-a marcat pe viaţă, a spus Vişniec, scriitorul îşi citeşte excelent poeziile, dar şi proza, o lectură puţin teatrală (sau doar mi s-a părut, fiind o lectură foarte, foarte frumoasă!), care nu poate să nu te impresioneze. O întîlnire minunată, de neuitat, pe care majoritatea locuitorilor din oraşul de sub Tîmpa au ratat-o, dar oricum nu ştiu ce-au pierdut!