CenaKLUb TIUK nr. 4

cu Moni Stănilă & Alexandru Vakulovski

 

 

(prezentarea, lecturile, etc. – în nr. viitor)

 

Mihail Vakulovski: Aud pentru prima oară textele din noul proiect al lu’ Moni, nu prea seamănă cu cele din Postoi paravoz. Confesiunile dogmatistei. Se vede o schimbare majoră, eu zic că bună sau – mi se pare – foarte bună… Faptul că te-ai mutat de la Timișoara la Chișinău ți-a influențat stilul?

 

Moni Stănilă: Ai dat deja răspunsul. După ce te muți din Timișoara în Chișinău cred că simți nevoia să scrii o carte războinică, după liniștea Timișoarei, când mergi în Chișinău și vezi problemele de acolo. Și – da, te răscolesc, și îți pun istoria în față, o istorie personală, nu ca biografie, ci așa cum o simți. Și e dureroasă. Mai ales în Moldova.


 

MV: Când eram eu în Chișinău, până-n ’97, la Chişinău era liniște și pace. Acum care sunt problemele Chișinăului?

 

MS: Nu mai vrem limba rusă în Chișinău. Vrem limba rusă la Dostoievski, la Moscova…

 

MV: Limba rusă-i limba păcii, eu așa știu… E limba literaturii. Învățați limba rusă.

 

MS: Dacă nu se vorbea atât de mult limba rusă în instituțiile publice din Moldova cu siguranță că aș fi învățat cu mare plăcere. Îmi pare foarte rău, pentru că aș fi vrut să profit de șederea mea la Chișinău ca să învăț rusa, dar când ajungi acolo problema asta te atacă atât de tare, încât, acum, aș tăia prima parte a titlului cărții mele de debut, Postoi parovoz… Aș fi curioasă cum se spune în limba rromă „Stai trenule”.

 

 

 

Flavius Ardelean: Care-i diferența dintre scriitorii tineri din România și cei din Republica Moldova?

 

MS: În general, tot ce vine din R. Moldova are un nerv în plus. Există o tensiune în tot ceea ce vine de acolo. Nu știu, eu ce pot să vă spun? Plănuiesc în viitoarea antologie a poeților basarabeni să mă includ și pe mine. Divorțul meu de Timișoara e clar, chiar dacă e orașul meu de suflet. Cum spune Daniel-Silvian Petre: acum beau apă de la Chișinău.

 

Andrei Dosa: Mi-a plăcut foarte mult fragmentul cu fututul, legat de asta vreau să întreb dacă Omul de Gumă se fute?

 

Alexandru Vakulovski: Cred că nu am citit foarte bine fragmentul, altfel ar fi fost mai clar că Omul de Gumă fute bețivii.

 

Apare copilul lui Dan: Aici e superb! Su-perb!

 

Dan: Cum se bea în Moldova? Că de futut am înțeles că se fute la fel absolut peste tot…

 

AV: Se bea ca în România, suntem români și noi. Doar că de multe ori în locul unei halbe de bere e o halbă de votcă. Diferența e că noi „zacusim”, adică mâncăm când bem, ca să rezistăm mai mult la băutură.

 

MS: Mie mi s-a părut foarte mult vin. Și nu beau fără zacuscă.

 

AD: Și o întrebare serioasă. De ce 157 de trepte?

 

MS: Atâtea sunt în galeriile romane din Roșia Montană.

 

O fată din sală: De ce ai ales crizantemele și nu alte flori pentru poemele tale?

 

MS: Crizantemele sunt niște flori pe care le întâlnim în cimitir. Sunt flori pentru morți, alături de altele cărora noi în Banat le spunem jerbere. Pe de altă parte, pe lângă crizanteme, care sunt cele mai târzii, apar și florile de prun, care înfloresc când e încă zăpadă. Ambele au o mare rezistență la vitregia sorții, ca să spun așa.

 

Maria David: Aș vrea să aflu o imagine ce vi se potrivește, o imagine care vă definește.

 

AD: Imaginea care li se potrivește e cea de pe afiș.

 

AV: Nu știu dacă am în cap o imagine clară. Zic și eu la întâmplare: eu în costum național, trântit pe o scârtă, cu iarbă în mână.

 

MS: M-am simțit întotdeauna ca un fel de tren pe care-l controlez greu. Soarta mi-a confirmat asta. În ziua în care am pus mâna pe cartea de debut, postoi parovoz în rusă însemnând stai trenule, cu adevărat am oprit un tren în gara din Cluj, la vreo juma’ de kilometru – un kilometru de gară.

 

Daniel Pișcu: Vreau să-l întreb pe Alexandru dacă a văzut reclamele TV la RMGC?

Și pe Moni: dacă ai luat ceva de la Sandu sau Sandu de la tine, în ceea ce privește scrisul…

 

AV: Am văzut reclamele și mi-au făcut o mare silă. Tovarășii canadieni de la Gold Corporation au impresia că totul se vinde și totul se cumpără. Ei forțează notă și îi fac pe oameni confuzi. Am întâlnit oameni care nu mai înțeleg: cine e pentru Roșia Montană, cine e „pro” Roșia Montană… Aceste reclame sunt o formă de spălare de creier.

 

MS: Referitor la întrebare: nu cred. Fondul nostru structural e diferit. În timp, e posibil să împrumutăm câte ceva unul de la altul. Însă eu sigur nu voi folosi limbaj licențios.

 

AV: Mie Moni mi-a redeschis pofta de poezie.

 

FA: 157 de trepte… e o carte manifest?

 

AV: Nu e o carte manifest, pentru că-s sătul de cărțile manifest din timpul Uniunii Sovietice. Dar când cineva îmi citește cartea își dă seama de poziția mea, dacă se trezește cineva, eu chiar mă bucur, chiar dacă nu e o carte de propagandă.

 

MV: În roman se întâmplă lucruri pe care pentru prima oară le-am citit acolo: ca mutatul morților și săditul crengilor pentru a vinde pământul mai scump canadienilor. Poate romanul a fost o sursă de inspirație…

 

AV: Nu sunt eu chiar Nostradamus, lucrurile astea se întâmplau acolo, doar că, într-adevăr, nu se prea scria, nu se vorbea despre ele.

 

FA: Referitor la Omul de Gumă, morojniețe… Circulă legende de-astea prin Roșia sau le-ai inventat?

 

AV: În roman sunt și personaje inventate, dar o bună parte din ele circulă prin Roșia, chiar dacă într-un mediu mai restrâns.

 

Sabina Comşa: Moni, în poezia ta e vorba de lagărele din trecut sau și de cele din prezent?

 

MS: Am început să scriu la Sagarmatha pornind în primul rând de la Pitești. Dar e vorba de un lagăr al istoriei în general, al istoriei mistificate pe care noi o învățăm la școală. Aș vrea să amintesc lucrurile care contează, care nu se văd în cărți, sau nu așa cum le văd eu.

 

FA: Ai studiat teologia. Este prezentă latura asta în poeziile noi?

 

MS: Este o latură pe care o văd de obicei oamenii care nu sunt preocupați în primul rând de literatură. Nu mă pot desprinde de asta, face parte din mine, să încerc să scriu altfel ar însemna să mint.

 

Dan: Te poți îndrăgosti de o curvă? Și ce legătură are Dumnezeu cu mina, mai ales că mina e de pe vremea unor păgâni? Mai există Dumnezeu la Roșia Montană?

 

AV: Cred că toți ne-am îndrăgostit la un moment dat de vreo curvă.

 

MV: Unii au pățit-o și mai rău.

 

AV: Cât despre Dumnezeu în Roșia Montană… cred că mai există cât există și Roșia. În momentul în care va fi rasă de pe fața pământului: cu siguranță nu va mai avea nici un Dumnezeu.

 

AD: Pentru Moni Stănilă. Am auzit și alt ciclu de poezie, pe care l-ai citit la București. Cum va fi structurat noul volum?

 

MS: Sagarmatha va fi aparte și va fi cap-coadă aceeași poveste. Sagarmatha e o epopee.

 

MV: Vă mulțumesc că ați venit la Rockstadt, la ultimul CenaKlub Tiuk din acest an, 2011. Vă așteptăm și la anul, când vom invita şi aduce scriitori buni și foarte buni, ca şi până acum.

 

 

Post Factum:

Ieri ne-am bucurat de ultima întîlnire a CenaKLUbului TIUK din 2011, cu invitaţii speciali Moni Stanila & Alexandru Vakulovski, moderatorul Flavius Ardelean şi super publicul din Rockstadt, de data asta şi numeros, şi frumos, şi foarte activ:). Ne-am simţit perfect, mulţumiri tuturor celor din sală, tuturor celor care au pus (atîtea!) întrebări faine, mulţumim Rockaru Inaripat/Rockstadt pentru toate, ne vedem la concerte şi deja ne gîndim cum vom începe anul 2012 la CenaKLUbul TIUK.

Foto: Carmina Trâmbiţaş & Zia Vey