Doru IONESCU

Club A – 42 de ani. Muzica tinereţii tale

Ed. Casa de Pariuri Literare, 2011

 

Timpuri Noi

 
Marea lovitură am dat-o atunci când un prieten şi colaborator de la Timpuri Noi mi-a înmânat două filmări postate pe YouTube – un concert din 1987 (Club A) şi un altul din 1988 (sala Victoria a Teatrului „Tănase”). Atunci am dat verde celor două ore remixate cu trupa care a spart gura târgului în anii ‘90, în momentul când marile firme ale rock-ului românesc nu mai găseau drumul spre melomani. Grupul a apărut spre sfârşitul anului 1982, cu chitaristul Dan Iliescu, bateristul Răzvan Moldovan, solistul Adrian Pleşca, zis „Artan”… Dan, liderul de azi, a mai plecat, s-a mai întors, componenţa s-a tot schimbat, aici îi mai pomenesc pe basiştii Marian Ionescu şi Radu Cartianu, pe claviaturista Lulu Mihăescu (copila de altădată care a interpretat-o pe Veronica în filmul cu acelaşi nume). Dan Iliescu: „Aveam preferinţe comune – Police, Duran Duran, Fischer Z, apoi The Cure; ne plăceau la toţi, eu ascult orice muzică, dar prefer unele genuri, nu urăsc decât proasta interpretare, fără sinceritate, care e superficială şi urmăreşte doar câştigul material. Pentru că aşa cred eu, că orice interpret trebuie să urce pe scenă dacă are ceva de transmis, nu pentru bani, ci ca să arate ce poate să exprime”. Artan: „Era underground, pentru că publicul era puţin numeros – la Club A făceam repetiţii, eram printre ai noştri, acasă. Un loc comun, ca o familie, unde erau şi viitori membri ai grupului Divertis, dar mai ales un Alexandru Andrieş efervescent… Închipuiţi-vă ce atmosferă de subsol absolută era… Tonic, cu adrenalină, înjuram PCR-ul şi pe Nicu cu plăcere, era ca acum, bungee. Erau şi informatori, dar ne ţineam la distanţă cât puteam. Piese? Becule, Pompierii, Cavalerul oţelit, Perfect – ăsta era cel mai încifrat, cu text ecologic, cu oiţe, adică oameni. Un text mai pe faţă era Drumul spre lumină: «Ieri purtai un şubler nou / la salopeta neagră / cât îmi eşti de dragă. // Un albastru infinit / este tot concediul / mă gândesc la muncă atât / de nu am remediu…» Era luarea în tărbacă, în băşcălie mare de tot a textelor proletcultiste care mai puteau apărea pe canalele oficiale, de care eram cu toţii înnebuniţi. De obicei veneam în negru, protestam, aveam conştiinţă po- litică. Era un moment foarte politic, cel puţin jumătate din ce făcea formaţia noastră era politică. Eram tulburaţi şi reuşeam să tulburăm şi lumea – aia puţină, care apuca să ne vadă. Textul virulent era însoţit de o muzică virulentă dacă nu timbral, atunci prin noutatea ei; noi am fi dorit s-o impunem cu forţa, cu făcăleţul, pentru un public ce rămăsese în anii ‘75. Canalele astea de transfer de informaţie muzicală au fost bine oprite în anii ‘80, lumea rămăsese cumva la imaginea AC / DC, cu cores- pondentul românesc Iris, care în zona aia erau foarte răzvrătiţi prin violenţă muzicală, prin şoc. N-am avut interziceri formale, ci de-a dreptul brutale! N-am primit vreo adresă oficială că «se aduce la cunoştinţa formaţiei…», dar existau prelucrări la nivel BOB [biroul organizaţiei de bază PCR – n.a.].” Dan Iliescu: „Bine, cenzură a fost tot timpul. A fost sabia lui Damocles deasupra capului, deşi nu cred că era chiar real. Am fost speriaţi pentru nişte texte, care cică erau periculoase. Acum mă gândesc: ce puteau să ne facă? Am avut noroc că n-am pu- trezit în puşcării, cum se zvonea despre diverse personaje, dar uite că tot atunci activau fel de fel de grupuri satirice care îşi permiteau lucruri curajoase; până la urmă, regimul lăsa nişte supape, mai ales studenţilor, şi îi controla pe aceia cu adevărat periculoşi, eu asta am simţit.” În anii ‘80, fervent susţinător al mişcării rock, ca organizator şi prezentator, Stelian Tănase a fost unul dintre promotorii tru- pelor New Wave în Bucureşti. „Sunt sensibil la schimbare şi am simţit ceva când a apărut Timpuri Noi, o fractură faţă de Iris, Holograf, Compact şi ceilalţi… Numele trupei – o ironie, tex- tele – interzise, ţi-era şi frică atunci când îi urcai pe scenă. Mai erau şi Fundal, Sens, Krypton, trupe pe care mă încăpăţânam să le programez pentru ceea ce avea să vină… N-a prins înainte de Revoluţie [interviul e luat în 2000 – n.a.], dar până acu‘ un an Timpuri Noi era cea mai tare. Noi ascultam Police, era clar o alternativă. Iar Timpuri Noi cântă astfel pentru că aşa au de- butat, încercând să facă altceva – text, muzică, atitudine. Luau exemplu de la postpunk-ul britanic, Police; punk nu prea se putea, era prea agresiv. Wave-ul era mai soft, inteligent, elaborat etc. Dar n-au trecut mereu, au avut interziceri, mai curând se accepta hardul la nivel textual.” În afară de mai multe înregistrări radio, înainte de 1989 gru- pul Timpuri Noi a avut editate câteva melodii la Electrecord, pe discul Formaţii Rock 11. De filmări nici nu putea fi vorba… În momentul de graţie decembrie 1989, trupa funcţiona într-o for- mulă ciudată, Răzvan Moldovan plecând în Suedia, Artan anga- jându-se după terminarea facultăţii, iar Radu Cartianu alegând pur şi simplu un grup de restaurant, cu venituri sigure. Aşa se face că singurul membru fondator rămas, Dan Iliescu, era pro- gramat să înregistreze cu alte Timpuri Noi la Radio România: „Pe 19 când am ajuns, la ora 17, miliţianul de la poartă ne-a sfătuit să ne ducem acasă, că nu e în regulă. După aia, în ‘90, Artan şi Cartianu au venit să refacem trupa, dar lucram deja cu nişte oameni, nu puteam renunţa. Ne-am zis B 22, am împărţit lucrurile, fără ceartă; aş fi vrut, dar nu puteam arunca munca, am spus că eu merg până la capăt. Eram cu Marian Ionescu, Dragoş Bădoi, Petrică Roşu – nişte oameni foarte talentaţi, care însă au plecat în direcţii diferite.” După acest moment, cu chitaristul – compozitor Dan Iliescu revenit, Timpuri Noi urcă. La cealaltă chitară este încă Marian Moldoveanu, dar apar doi membri noi, în fapt secţia ritmică optzecistă a fostei trupe Crepuscul a Casei Studenţilor: basistul Adrian Borţun şi bateristul Cătălin Neagu, zis „Toby”. Clipurile (multe realizate de fostul manager al trupei, operatorul TVR Adrian Valentir) – o raritate în peisajul rockului românesc postdecembrist – sunt la ordinea zilei pentru grup, căruia i-a sosit vremea! Artan explică: „Am fost cu marfa potrivită la momentul po- trivit, când lumea a văzut că modelul nu mai era AC / DC. Că s-au schimbat foarte multe în ‘80–‘90, vreo cincisprezece ani de evoluţie; odată ce la televizor s-a văzut MTV, toţi s-au gândit la corespondentul lor din România, pe care-l scuipau şi-l batjo- coreau cu orice ocazie, care, departe de a fi trecut neobservat, producea greaţă şi migrene. Nu şi-au pus cenuşă în cap, dar au trecut de la o idee fixă la altă idee fixă: aşa e bine, ca Timpuri Noi, că uite că trupele cântă la MTV ca Timpuri Noi. Aşa să fie!” După un intermezzo cu invitatul saxofonist Mihai Iordache, rock la maximum, dacă vreţi, într-o corespondenţă autohtonă Red Hot Chili Peppers! În 1992, primul album discografic inti- tulat chiar Timpuri Noi este o colecţie de hituri, urmat la doi ani de varianta unplugged (primul concert de acest gen, în acord cu moda MTV, cu vioristă, voce feminină adiţională), înregis- trată în concert! La piesele din studio – Perfect, Vecina, Luca, Tanţa, Emigrant USA, Stan, Nămol, Victoria – s-au adăugat în 1994 Fumatul şi Mistreţul, neapărute pe primul disc. Ierarhiile pop-rock au menţionat, de altfel, formaţia ca fiind cel mai bun grup rock românesc doi ani la rând: 1994–1995. În al doilea an maximal este înregistrat al treilea album cu piese noi, De regiune superior, care are soarta celor precedente, urcând până în vârful topurilor: Văru‘ Maftei, Helga, Fumatul, Na na na, Catran, Stere, Bordelul mov, Milică… O integrală a compoziţiilor semnate de Dan Iliescu, căruia i se alătură, din umbră, un personaj important în viitorul apropiat al trupei: re- gizorul Radu Muntean! Dan: „El a făcut şi clipul Adeline cu care am concurat la «Cerbul de Aur», dar slaba putere financiară (nu mai ştiu casa de producţie) a făcut să nu fie un produs profi, şi acum lasă de dorit, cu excepţii, faţă de Occident.” Formaţia fusese invitată la toate ediţiile festivalului „Rock” (1991–1995), în 1996 Timpuri Noi cântând în recital la „Cerbul de Aur” – un spectacol conceptual rarisim la acea oră în România. În anii ‘94–‘97 aveau să se strângă peste 150 de spectacole. Chiar în acel an, clipul N-A TOlănit-o de-ajuns, datorat colaborării cu PRO TV, a semnalat schimbarea casei de discuri, de la Vivo la MediaPro Music. Dan Iliescu: „Noi am făcut un spot pentru PRO FM, prin 1994, apoi imediat a venit concertul Unplugged. N-am reluat piesa – Radu Muntean a zis că vrea ceva modern şi a făcut acel clip care miroase şi acum a Occident. De asemenea, concertul de la Cerb a fost un spectacol gândit de Radu, de la cuşca–închisoare la toţi figuranţii, deţinuţi, prostituate, vardişti. Şi tot ideea lui a fost şi în concertul de lansare a următorului disc, la uzinele Timpuri Noi; s-a cântat atunci prima dată în România cu butoaie, flexuri ş.am.d.” Adevărul e că în anii în care dance-ul şi rap-ul luau faţa show- bizului autohton, Timpuri Noi forţau nota cu un rock aproape industrial, respectiv cu ceva foarte modern, păstrându-şi perso- nalitatea stilistică. CD-ul Basca abundenţei din 1998 (fără a doua chitară, iar la bas cu jazzmanul Cătălin Răsvan) arăta cam aşa: Star Station, Lămâiţa, Basca, Bălălău, Industrial, Malu‘ valu‘, Maricica, Adeline, Verginica, Veta, Început. Majoritatea pieselor urmau să apară pe un nou unplugged prin 2000, ultima mişcare înaintea despărţirii. Exact atunci îl intervievam pe Artan, fără să ştiu că formaţia începuse să nu mai existe: „Ştii ce, de curând am făcut un text: «Ce lipseşte ştii şi tu / inima şi creieru‘». Şi vine un prieten, Andrei Popescu, cu care în ‘84 am lucrat textul la Drumul spre lumină, şi zice: «Mă, Artane, bă! Tu nu simţi că nu mai e aşa ceva? Toate textele astea ironi- ce şi satira, eşti nebun? Nu vezi că lumea simte altfel? Nu mai vrea!» Vrea pretexte şi puţină mişcare, şi totul să fie foarte su- perfluu, aşa. Până la urmă, totul se va minimaliza la un «Hă! Discotecă, hă!» sau, ştiu şi eu… O să fie un singur cuvânt, magic, un cuvânt foarte… unul ales dintr-o ofertă foarte mică – organe genita- le şi fapte între ele – şi piesa va decurge, solistul va veni şi va enunţa ori substantivul, ori verbul – lumea va fi în delir! – o singură dată, într-un moment bine ales, şi lumea va fi foarte sa- tisfăcută… şi pe urmă o mică keiere… o ridicare din mână sau din picior şi… cam asta va fi evoluţia, spre minimal.” Tot cu Artan, că n-am găsit altă rimă… „Ei, şi au urmat ani la rând de glorie, că vedeta la noi are un statut care e greu de de- finit. Păi, ce e gloria? Te urci pe scenă foarte natural, fără multă propagandă sau producători, şi laşi muzica să vorbească. Am avut mii, zeci de mii de spectatori chiar, culminând cu concer- tul de la «Rockmania», cu un întreg stadion naţional care ne-a susţinut, în continuare alte momente. Apoi, de la un anumit plafon formaţia Timpuri Noi a început să coboare în popula- ritate şi să lase locul creaţiei moderne, creaţiei PC. Dar nu de asta sunt supărat pe PC, ăsta-i alt subiect. Vorbesc altădată de PC-uri!” În emisiuni, am avut avantajul unor filmări ale colegilor din TVR pentru a ilustra ce a urmat. În cazul lui Artan, noul grup Partizan pus la cale cu bateristul fondator de la Timpuri Noi, Răzvan Moldovan, revenit vara din Suedia. Trupa bote- zată aşa de regizorul Radu Muntean a lansat două discuri, în componenţe care i-au mai scos la lumină pe alţi doi muzici- eni rock celebri în anii ‘80, chitaristul Dan Muşetescu „Muscă” şi bateristul Vali Neamţu „Gălăgie” de la Acid. Combinaţia stilistică depăşea, însă, orice închipuire, de la punk la manea (chipurile, făcută de râs). În ceea ce-l priveşte pe Dan, a fost mai întâi proiectul Zidd, un trio funk cu basistul Silviu Sanda şi bateristul Andrei Bărbulescu: „Am fost de acord cu Artan că trupa nu mai avea nimic de spus, să facem pauză; iar după Zidd, am zis să mă fac bioterapeut, că era multă muzică de asta, terapeutică, de relaxare, dar care nu urmărea protocolul bioterapeutic, nu urmărea terapia în sine – am abandonat.” În 2002, i-am provocat la o întâlnire „undergROund” filmată la Club A, având ca subiect generaţia New Wave a anilor ‘80, care practic a susţinut în deceniul următor noul val de rock alternativ. Se întâlneau astfel, în premieră, cei doi capi de la Timpuri Noi, trăgând concluziile asupra fostului grup şi asupra epocii; dar şi membrii grupului Sens au venit, şi Asterisc, şi Telefon… Apoi, tot în clubul Arhitecturii, vechiul loc de repetiţii, în 2005 am filmat un prim concert solicitat de „Remix”, după ce se reuniseră pentru un live unplugged mai ciudat, cu contrabasistul Vlaicu Golcea. Nou-veniţii, respectiv secţia ritmică, erau foştii componenţi ai proiectului lui Dan Iliescu şi sunau din nou… zid. În… Timpuri Noi! În scurt timp, erau afişate în concerte şi noile piese – Umbrela, Rock‘n roll, Asteroidul şi balada Tata, interpretată inedit, dar magistral de Dan. Acestea – laolaltă cu încă şase piese best of re-înregistrate şi cu şapte remixuri – au constituit reţeta, la propriu şi la figurat, a discului revenirii (Back in Business, 2006). Mai mult, un al cincilea membru colaborator apărea în concerte ca programator (ritmuri, efecte speciale, mă rog, de sezon). Încă nu filozofic, Dan motiva în subsidiar prezenţa maşinii de ritm: „Cred că lucrurile se duc uşor, uşor spre ritm – mai puţin intelectual –, spre trăirile de bază, mai senzorial. Sigur că s-ar putea spune că ne prostim, că ajungem la epoca de piatră, dar nu! Cred că ritmul e la baza informaţiei, a vieţii, a creaţiei, şi-atunci, dacă ne bazăm pe el, avem ceva de spus, altfel riscăm să facem teorie, iar prea multă teorie oboseşte centrul intelec- tual, iar oamenii au nevoie de distracţie, nu de teorie şi filozofie. Caracterul muzicii trebuie să fie unul de joacă, de plăcere, şi- atunci nu cred că muzica trebuie să te pună tot timpul pe gân- duri în mod serios. Poate să impacteze conştiinţa ta, în centrul tău senzorial, să-ţi dea aşa un puls, încât să te facă să te gândeşti, dar nu ceea ce faci tu în sine trebuie să producă lucrul ăsta…” La bas s-a mai perindat şi Vlady Săteanu, la emisiunea „Timpul Chitarelor” din primăvara lui 2009 au cântat deopo- trivă vechea melodie Drumul spre lumină (la cererea noastră), dar şi compoziţia proaspătă Hitul… Nu trecu anul şi Artan pă- răsi formaţia, înlocuit de Dan cu Tică Alexe (solist foarte bun, de la Sfera ori Sfinx Experience anterior), cu deja două piese strong – E loc şi Împrumut. Pe de altă parte, nici Artan nu s-a plictisit şi, în acelaşi loc din Blănari, îl filmam în toamna lui 2010 cu Partizanul refăcut, mult mai rock, ca să nu spun direct (post)punk! Piese restau- rate din panopliile Timpuri Noi şi Partizan, dar şi nou-nouţe, dintre care am filmat atunci: Lumea tăcerii, La radio, Duşmănia, Şah, Pornesc primul de la stop, Deplasarea obiectelor, Mii de scu- ze, Banii, Note de călătorie. Interviu cu Răzvan Moldovan, zis „Suedezu”: „Aici a fost ca şi casa noastră – repetam, concer- tam, ne întâlneam cu prietenii; Club A era un stil de viaţă Club A, aici ne-am făcut treaba. La concerte sunt plăcut surprins să constat că după douăzeci de ani reuşim să bucurăm mai multe generaţii, cum arată şi trupa noastră. E un amestec de nostalgie – ceva piese din vremea aceea care nu puteau fi promovate, că erau un pic mai ciudate. Trebuie să le dăm o şansă, ca şi piese- lor noi, acum lucrăm la Omul care a uitat limba română fără să părăsească ţara. Avem multe piese noi, foarte mult de lucru, suntem focusaţi, ţineţi-vă bine că venim!” Dan Iliescu filmat cu Timpuri Noi chiar la acest festival al Arhitecturii: „Să ne trăiască Club A şi la anu‘ şi la mulţi ani şi Dumnezeu să îi ajute pe toţi cei care vor să facă ceva pentru a ridica starea de conştiinţă la oamenii tineri. De fapt, acesta este scopul oricărei manifestări artistice. A trezi câte un pic, câte un pic conştiinţa din individ. Dacă vom reuşi în seara asta să fa- cem pe cineva să vibreze, atunci este bine şi noi ne îndreptăm victorioşi spre scopul nostru.”