Ruxandra CESEREANU
Anti-chimbal 11
Glăsuiește Julian Barnes destul de cumințit, de parcă ar fi un adept în devenire (posibil fanatic) al dragostei:
E un teritoriu dificil. Trebuie să fim preciși și nu avem voie să devenim sentimentali. Dacă este să opunem dragostea unor concepte perfide și robuste, ca de pildă puterea, banii, istoria și moartea, atunci nu ne este permis să ne retragem în autocelebrare sau într-o ambiguitate snoabă. Dușmanii dragostei profită de cerințele ei imprecise și de marea ei capacitate de a se izola. Și-atunci de unde începem? Dragostea poate să producă sau să nu producă fericire; indiferent dacă în cele din urmă o face sau nu, principalul său efect este revitalizarea. Vi s-a întâmplat să vorbiți mai bine, să vă mulțumiți cu somn mai puțin și să aveți poftă de sex mai des decât atunci când v-ați îndrăgostit pentru întâia oară? Anemicii încep să strălucească, iar cei înzestrați cu o sănătate normală devin insuportabili. În al doilea rând, capeți o încredere colosală în forțele proprii. Ai sentimentul că ești vertical pentru prima dată în viață; atâta timp cât impresia se menține, simți că ești în stare de orice, că poți să te iei în piept cu toată lumea. (N-ar fi nimerit să operăm o distincție, și anume că dragostea sporește încrederea, pe câtă vreme cucerirea sexuală nu face decât să dezvolte eul?) În al treilea rând, obții o claritate sporită a percepției vizuale, de parcă ochii ar avea ștergătoare aidoma celor de pe parbriz. Ați văzut vreodată lucrurile mai limpede ca atunci când v-ați îndrăgostit pentru prima oară?
Iată că Mr. Barnes întoarce foaia și începe să țină discursuri aidoma mie, până acum. De parcă ar fi fost convertit și suprainițiat: să fi cunoscut J. B. un soi de drum al Damascului, iar metanoia lui (da, firește, să păstrăm proporțiile și să nu facem din dragoste o religie cu un dumnezeu emoțional!) în chestiunea iubirii să fie vădită astfel? Ceea ce afirmă el mai sus nu sunt lucruri neobișnuite: energia pe care o dă dragostea, vitalismul, încrederea de sine, curajul (plus bătălia aferentă cu lumea) și mai ales claritatea, limpezimea.
Paranteza din pasajul citat mi se pare, însă, a fi cea mai interesantă, căci operează o distincție psihică necesară, dar foarte rar (dacă nu cumva niciodată) explicată: dragostea are efect totalizator și energetic, de integrare și echilibru în lume și înăuntru, în timp ce satisfacția sexuală are efect strict narcisiac, egocentric!
Aș mai avea o oarecare cusurgeală, dar parcă prea am schimbat rolurile deodată: J. B. vorbește ca și cum aș fi eu (la începutul acestui serial), iar eu încep să zeflemesc precum domnul Barnes! Mai bine tac puțin, deocamdată…
ora25 spune:
iulie 29, 2010 la 6:11 am |
eu nu prea aş fi de-acord că dragostea sporeşte încrederea. încrederea cel mult o văd sporită de noutatea de a te simţi iubit sau de a te închipui/proiecta ca şi iubit, nu de faptul că te îndrăgosteşti. aşa mi se pare în dimineaţa asta.
mesmeea cuttita spune:
iulie 29, 2010 la 6:41 am |
despre reciprocitate in dragoste si despre vagul sau nesiguranta acesteia am discutat pe marginea spuselor lui julian barnes acum cateva episoade!
aici, autorul propune un construct pur si simplu energetic (chiar daca nu neaparat “numinos”) legat de chestiunea care ne da atatea batai de cap tuturor
ora25 spune:
iulie 29, 2010 la 12:55 pm |
am înţeles aluzia. dar eu mă ambiţionez să cred că şi constructul energetic variază.
mesmeea cuttita spune:
iulie 29, 2010 la 2:06 pm |
daca ai fi julian barnes, ce fel de batalie ai purta in chestiunea despre care discutam acum?
(ard de curiozitate sa aflu, dupa cum banuiesti)
valeriu spune:
iulie 29, 2010 la 1:23 pm |
In opinia (si dupa experienta mai multora), dragostea produce o ascutzita orbire, care nu trece decit dupa ce incetezi sa mai iubesti. Nu cred ca omul care se indragosteste capata o perceptie mai clara (cum afirma JB). Si motanul lui E.T.A. Hoffmann era de parerea mea (in “Parerile despre viatza ale motanului Murr”). Cind iubim o femeie, nu mai vedem in ea fiintza care cirpeste ciorapii, ci o faptura de miresme, de trasparentze, de suavitatzi, o printesa etc. Este asta oare o perceptie clara sau o amagire care vine din niste creieri incinshi? Raspuns: amagire. Am parafrazat un enunt din sapientza eterna a cotoiului Murr.
mesmeea cuttita spune:
iulie 29, 2010 la 2:09 pm |
fireste, cunoastem intelepciunea motanului cu pricina, dar motanii sunt motani, iar fapturile umane parca-s mai himerice putintel decat micile feline.
si atunci chestionez – cum ar defini dragostea un filosof din nord, care e jucaus din fire si precaut lingvistic?
ora25 spune:
iulie 29, 2010 la 2:24 pm |
de fapt cred că pentru a fi vorba de dragoste, sunt necesare ambele, adică şi cârpitoarea de ciorăpime şi făptura transparentă în acelaşi timp, percepute şi asumate ca întreg, nu luate aşa pe bucăţele. iar acest lucru o fi el rar dar de existat există. drept e, că fără dragoste, nu poţi percepe sau resimţi transparenţa cu pricina dar fără luciditatea aplecată spre ciorăpime, nu mai e nici dragoste ci autoamăgire, fenomen teribil de plăcut, în care celălalt reprezintă de fapt un mic suport. în cazul aceste combinaţii, se poate vorbi într-adevăr de claritate. cât despre revitalizare, cred că se produce la orice sentiment puternic, nu doar în cazul îndrăgostirii. putem lua orice tip de entuziasm, spre exemplu… şi multe altele.
pe de altă parte nu cred deloc că dragostea aduce “echilibru în lume şi înăuntru”, nici nu prea o văd în vreo relaţie bună cu lumea, cum spune JB, are o minunată capacitate de autoizolare. aşadar, bătălia aferentă cu lumea în asta ar consta, ca să răspund în sfârşit la întrebare. în autoizolare. sau în scoaterea dragostei din lume pe cât posibil.
ora25 spune:
iulie 29, 2010 la 2:26 pm |
*acestei combinaţii voiam să zic
mesmeea cuttita spune:
iulie 29, 2010 la 3:07 pm |
poate ca tocmai in carpeala ciorapimii exista o anumita transparenta care face in asa fel incat dragostea sa fie simpla si complicata in acelasi timp. imi vine sa comit o butada acum, dar o pastrez pentru o nisa in perete.
daca dragostea aduce exclusiv dezechilibru, atunci se cuvine sa fim doritori de paradoxuri, caci este un dezechilibru echilibrat. asa cred.
autoizolarea si scoaterea dragostei in lume pot functiona simultan, dat fiind ca janus bifrons este o structura aproape normala in vremurile noastre…
ora25 spune:
iulie 29, 2010 la 3:20 pm |
cu siguranţă în cârpeala ciorăpimii există corpusculi transparenţi. adică şi acolo ar trebui văzuţi, ca să fie vorba de un văz curat.
nu aduce exclusiv dezechilibru, nu o văd aşezată în aceeaşi balanţă în care pe un taler şade “lumea”. adică o văd deteriorată încă de când s-ar aşeza acolo.
cam care ar fi rezultatul fericit al scoaterii dragostei în lume?
mesmeea cuttita spune:
iulie 29, 2010 la 3:32 pm |
dar cum ar fi vazul necurat?
si
dac-ar fi sa te gasesti in ipostaza de masuratoare justitiara, care ar fi procentul de deteriorare? si cat ar fi implinirea?
dragostea nu o scoti in lume decat daca esti sigur ca si ea vrea sa te scoata pe tine in lume. altfel o pastrezi in multimea de buzunare goale, in aparenta.
ora25 spune:
iulie 29, 2010 la 3:55 pm |
văzul necurat e văzul cu multe filter de diverse soiuri. nu sunt sigură că am înţeles întrebare cu justiţiara. dar dacă ar fi să le pun musai în balanţă, deteriorarea ar fi absolută, dragostea are propria ei lume, dacă te-apuci să o măsori cu lucrurile care nu fac parte din ea, simpla pornire spre acest gest mi se pare compromiţătoare. să zicem că pentru a o putea pune în balanţă cu lumea, ar trebui fie să o tai în bucăţi ca să încapă în cântar, fie să o îmborcănezi şi să o astupi ca să nu se reverse, trebuşoare de-astea care o deteriorează din start. şi o deteriorează chiar dacă în final concluzia ar fi că daa, atârnă zdravăn şi e mult mai grea ca lumea. e cam ca măsuratul umbrei depuse la fundaţia oarecărei ctitorii.
mesmeeacuttita spune:
iulie 29, 2010 la 4:07 pm |
ma gandesc deja la practica imborcanarii, dar nu sunt de lepadat nici plasele de prins fluturi, nici mreaja pescarilor, nici cutiile de chibrituri sau sipetele, cuferele, geamantanele
cu taiatul in bucati e mai complicat, trebuie sa ne gandim care ar fi cifra potrivita pentru o astfel de anatomie a taierilor!
daca atarna prea greu, atunci nu mai poti sa o spanzuri, ceea ce nu este, de altfel, un impediment major…
ea este grea, dar daca are umbra si e umbroasa (nu umbrita) se poate apara in fel si chip. nu e nevoie decat de niste cuvinte magice (dar nu acelea consacrate)!
probabil ne credem acum in agora.
Ora25 spune:
iulie 29, 2010 la 4:20 pm |
în agora25. nu ne credem, vorbim despre noi.
mesmeeacuttita spune:
iulie 29, 2010 la 4:25 pm |
ar putea fi agora 26 (desi prefer 27)
Ora25 spune:
iulie 29, 2010 la 4:41 pm |
ptiii, ce numerologii!
jeniact spune:
iulie 29, 2010 la 4:50 pm |
daca s-a ajuns la replici cu cifre e semn ca s-a terminaat, ca pleaca musafirii si gazda se duce la culcare adica era asa de bine sa citesti mai sus, cu tot felu
mesmeeacuttita spune:
iulie 29, 2010 la 4:54 pm |
am zis si eu asa. daca e sa vreau o ora personala e ora 27! (dar nu stiu cum se consuma)
jeniact a comis ravash pe blogul ei, asa ca vrea sa fuga de-aici cu rucsacul in spinare
valeriu spune:
iulie 29, 2010 la 5:05 pm |
Nu vreau sa fiu original. Si nici nu voi fi. Dar pentru ca mi se cere o definitie, voi spune: “Iubirea – un egoism in doi”.
mesmeea cuttita spune:
iulie 29, 2010 la 6:41 pm |
hmmm sibilinic si non-sibilinic!
MB spune:
iulie 29, 2010 la 10:33 pm |
vorbeam o dată cu un călugăr. el mi-a zis foarte franc: “să ştii că iubirea nu mai e iubită”. nu se referea neapărat la “schimbul de mărfuri dintre femeie şi bărbat” (expresia asta a fost tot a lui), ci şi la iubirea care defineşte îmbrăţişarea lumii de către Dumnezeu (despre care am aflat mai târziu de la Evdokimov că poate fi şi “nebună” – eros manikon).
mult timp am încercat să înţeleg cum de “iubirea nu mai e iubită”. nu m-am prins nici acum.. mie îmi scapă multe lucruri oricum
bănuiesc o confuzie între iubire şi suferinţa pe care o poate cauza iluzia lipsei ei.
mesmeea cuttita spune:
iulie 30, 2010 la 6:09 am |
frumoasa si iscusita poveste (din care tragem fiecare invatatura de rigoare)!
dar la fel de bine se poate glosa pe marginea afirmatiei “iubirea este iubita si fiind iubita nu mai are nevoie de nimic si de nimeni”
matei spune:
iulie 30, 2010 la 10:38 am |
…ultima întrebare pe care Barnes o pune îmi pare o husă ce maschează o ascuţoasă ironie. Da, iubirea îl străbate pe cel ce iubeşte de la un pol la celălalt, însă contactul lui cu lumea îmi pare distorsionat, întrucât el priveşte orice lucru îi iese în cale printr-un ochean, ochean care este confecţionat din chiar ţinta iubirii sale. Nu mai vede clar lucrurile, întrucât trăieşte un soi de miopie ori hipermetropie (în metafizic), însă în niciun caz nu poate privi cu ochii abandonaţi pentru îndrăgostire. Ochii asemuiţi parbrizului dotat cu ştergători indică tocmai lipsa clarităţii, care poate sau nu să producă fericire. Anemicii strălucesc, vorba scriitorului, tocmai din pricina acestei nebuloase date de iubire. Toţi poate suntem mai creativi, mai cu poftă de viaţă, în speranţa că cel iubit de noi va lua agitaţia noastră de a fi precum o substanţă care să-i dilate şi lui claritatea, pentru că astfel se hrănesc unul pe celălalt. Pe de altă parte, iubirea, ca şi moartea, devine de la un punct act de narcisism.
mesmeea cuttita spune:
iulie 30, 2010 la 11:17 am |
am luat aminte la urmatoarele chestiuni mateine
0. ocheanul
1. miopia/hipermetropia
2. iubirea/moartea/act de narcisism
Jurnalul ipohondrului spune:
iulie 30, 2010 la 2:02 pm |
interesant. insa si mai interesant este faptul ca de fiecare data cand intru pe blogul dumneavoastra computerul traduce automat totul in italiana iar mesmeea cuttita e tradusa in felul urmator Frese Mesmeea blog.
mesmeea cuttita spune:
iulie 30, 2010 la 3:02 pm |
muy interesante, de veras!
(ma bucur ca nu scrie freeks mesmeea blog)