Vasile GOGEA

 Liviu Corneliu Babeş. 2 martie 1989: „Stop Mörder! Braşov = Auschwitz”

 

   Imagine de la mitingul din Piaţa Sfatului din Braşov, care a avut loc cu prilejul primei comemorări a jertfei lui Liviu Babeş, în 2 martie 1990.

 

Puţine cuvinte mai sunt de spus. Multe fapte, au rămas de făptuit. Memoria şi uitarea, curajul şi laşitatea, spiritul de sacrificiu şi instinctul de conservare, generozitatea dăruirii totale, fără rest şi dorinţa supradimensionată maladiv de a avea – toate aceste imponderabile, şi altele încă, ale unei vieţi de om, combinate după reţete vechi de cînd lumea, propulsează în lumina, adeseori orbitoare, a cîte unui ceas solar al istoriei cîte un destin exemplar, de erou. Este cazul lui Liviu Corneliu Babeş, această “torţă vie a revoluţiei braşovene”, un adevărat Jan Palach al României. Studentul ceh îşi dăduse foc în ianuarie 1969, în semn de protest faţă de invadarea ţării sale de trupele Tratatului de la Warsovia pentru a înăbuşi ceea ce s-a numit “primăvara de la Praga”. Tehnicianul de elită şi artistul talentat care a fost tînărul tată braşovean, şi-a dat foc pentru că în România anului 1989, după doi ani de la revolta din 1987, Braşovul îi părea un nou Auschwitz. Flacăra interioară, nevăzută, a conştiinţei lui Liviu Babeş trebuie să-l fi torturat mult mai atroce decît flăcările pe care le-a îmbrăcat, ca pe o eliberare, în dumineca aceea însorită, de început de martie, dar într-o ţară în care primăvara nu mai venea cu adevărat de mulţi, prea mulţi ani. Vă invit să meditaţi o clipă, în această zi, la gestul său, la sensul profund al mesajului lăsat nouă cu o atît de disperată speranţă!

  

 

      Imagini de la instalarea primului “semn” al aducerii aminte, la baza Pîrtiei Bradu, din Poiana Braşov, cu acelaşi prilej.

     

Monumentul dedicat lui Liviu Babeş, în Poiana Braşov şi cel închinat lui Jan Palach, în Piaţa Wenceslas, din Praga.

    (Pentru mai multe date, vizitaţi site-ul dedicat memoriei lui Liviu Corneliu Babeş, aici: http://www.liviubabes.ro/)