Emilian GALAICU-PĂUN

“V_AC_A~ “

tatăl nostru cel carele-n cer eşti pripon precum eu pe pământ îţi sunt vaca legată cu funia mu1

 

 2.

 

care funie e predicat fiindcă: 1) arată ce face subiectul şi 2) că răspunde la

întrebarea ce face? familia şcoala m-au

învăţat că subiect este “vaca”: ea smulge

— diateză activă — priponul. de mic vaccinatu-m-au anti-

dumnezeu: pentru mine priponul l-a smuls

tatăl meu pământesc păpuşarul l-a dat la fier vechi a pus mâna pe funie

şi m-a dus bou la şcoală să-nvăţ

împreună cu alţi papă-lapte a-mi pune

întrebarea al cărei răspuns îl cunosc. cât pe ce să

mă-ntorc vacă. ah! tu inocenţă pierdută o dată cu primul “de ce-s?”

şi ca unui copil ce-şi suprinde părinţii

făcând dragoste astfel mi s-a-nfăţişat adevărul. îl recunoscui: voi mu-

ri! a fost ca şi cum mă născusem din nou: m-am smucit din

aşternut rămânând nemişcat. numai funia mu

a vibrat şi vibraţia ei a-mplut aerul de

circumvoluţiuni. “nu-i lumină

nicări/ or muri toţi...” tot de-atunci eu am cearcăne. gata oricând

să-mi înnod funia mu — diateză

reflexivă — în jurul grumazului. de la un timp e doar noduri. cercând să-i

dau de capăt prin mâini mi-a trecut

ca un şir de mătănii: de nenumărate ori una şi-aceeaşi “de ce-s?” şi “de ce-s?”

pân’ cuvintele s-au contopit între ele. cândva — diateză pasivă —

funia mu mă va duce la el. care stă şi înghite

în sec noduri la fel cum din versul-poem

Tibi vero gratias agam quo clamore? Amore more ore re2

eu înghit câte-o literă până-mi stă-n gât ore re-

 

 3.

 

alitatea: cu patru picioare cu uger cu coarne cu coadă în vârful

căreia ghilimelele sunt pămătuf. fiind băiet de la coada

vacii n-am fost trimis niciodată cu vaca — relaţia cu

patrupedul fiind stabilită prin asociaţie: puşti

când făceam câte-o poznă bunica-mi striga:

“faraonule!” carnea mea — şapte vaci albe cu lapte m`ncate de şapte vaci negre şi sterpe — de-atunci e-un

vis de groază din care trezindu-mă — să-l

tălmăcească — trimit după preot. şi preotul după

clopotar. şi el după gropar. la comanda “hei-rup!” ei smulg robul

din celula de temniţă (bine’nţeles că

habar n-au de ce-a zis anton pavlovici: “zilnic

să-ţi storci robul din tine”) şi-n grabă mi-l înfăţişează. cuvintele lui

mi le bag ca pe un stetoscop în urechi:

 

 4.

 

“un poem este-aidoma unui imperiu. cum este

un imperiu? aidoma unui stomac de bovină — cântaţi

împreună cu noi: vaca paşte

iarbă verde... — cu două cămări: cea mai mare-i ca o magazie

unde iarba se culcă-n cămaşa cea verde şi noaptea

se trezeşte în zeghe vărgată-n cămara

cea mia mică, dar care de fapt întreţine digestia. (“nu te

întrista, a spus tata, pleci dintr-o

închisoare mai largă într-una mai strâmtă...”) eu am

ridicat o cincime de ţară — cântaţi

împreună cu noi: floricele

pe câmpii... — şi-am închis-o-n cămara mai mică. am pus

străji de jur împrejur. am pus zgardă curentu-

lui electric şi botniţa i-am aruncat-o cât colo. l-am tot asmuţat şi

i-am dat drumul pe sârma ghimpată şi (“... iar

la ieşire nu te bucura, a mai spus, vei schimba doar

o-nchisoare mai strâmtă pe una mai largă.”) astfel am

împărţit şi am împărăţit. repetaţi

împreună cu noi: un poem

este-aidoma unui imperiu: el are stomac

de bovină: abia după ce-a înghiţit la cuvinte începe

să le mistuie: laptele lui

noi îl bem când e seara îl bem la amiaz dimineaţa îl bem şi la noapte îl bem

şi îl bem3. subsemnat: iosif vis-

 

 5.

 

sarionovici şi fraţii săi”. un vers lat un vers fără de capăt precum

paralela de 66 33' latitudine Nord înconjoară poemul de jur împrejur.

peste cercul polar al gândirii am fost deportaţi noi supuşii cu sânge

cald al inimii unde din ceruri coboară pe mii de

funii mu transcendenţa în chip de ninsoare şi spânzură

ca o marionetă-n văzduh unde spaţiul

este una cu timpul: pustie scoţîndu-şi pe cap aurora

boreală ca pe o cămaşă pierdută la zaruri4. de-aici

nu există scăpare. doar dacă scriind un vers lat un vers fără de capăt precum

paralela de 66 33' latitudine Nord te

laşi convins de cuvinte să fugi împreună cu ele. o “vacă” — o

poezie5.

 

 6.

 

 “a recita

poezii în temniţă, încheie ion mureşan, este echivalent cu a organiza o

evadare în masă”. serbăm, mureşan, cristofor, subsemnatul — trei crai de la

răsărit — ziua lui eminescu la gherla, într-unul din capetele

celularului mare “în formă de U foarte lat”6 — nu-i nevoie să

ridicaţi în sus mâinile să le-agitaţi: “eminescu-U-U-UUU!” — într-una

din celule făcute urgent “casă mare” — citate din

eminescu (ţarţamurile de prosoape deschid şi închid precum nişte

ghilimele fiecare citat) decorează pereţii alături de harta

româniei mari şi de “extrase din regulamentul intern” — împreună

cu o mie de tineri în zeghe vărgată — ah! părul lor scurt

şi sârmos ca gazonul englez pare-a fi tuns la zero de cel puţin zece

generaţii la rând — numai ochi şi urechi. prin dorinţa de libi

vulnerabili. trag aer de gherla în piept — spaţiul nu e decât diafragma

între timpul prezent şi trecut — şi expir bioxid de carbon de gulag:

“osip mandelstam — se povesteşte — în cele vreo c`teva luni

de detenţie, îngreţoşat de mizerie, nu s-a atins niciodată

de mâncarea cazonă. era un poet deosebit de subţire, c-un simt înnăscut al

igienei. curat un schelet peste umărul stâng aruncându-şi

toga cărnii. un publius naso-al gulagului. să-şi

ţină sufletul, le recita

delincvenţilor de drept comun kilometri întregi de poeme, drept care-l

răsplăteau — mai ceva ca-ntr-o proză de borges — regeşte: o hrincă de

pâine albă pe zi”. poezie, ah! panem et circenses.

 

 7.

 

“oameni tare cuminţi. din popor. din poporul cu frică de

dumnezeu”. parcă-am fi toţi de-o mamă. de parcă

ne-a făcut mama-n noaptea în care

vaca neagră-a fătat o viţea şi viţeaua fătată-a fătat o viţea şi viţeaua fătată

a fătat o viţea7 de la care — întorşi de la ţâţă — am supt.

 

 Note şi comentarii (sau şapte vaci slabe):

 

1. Potrivit religiilor tibetane, primii regi ai pământului “aveau toţi în creştetul capului o funie mu de lumină (...) Când mureau, ei se dizolvau (asemeni curcubeului), începând cu picioarele, şi se topeau în coarda mu din vârful capului. La rândul ei, funia mu se topea în Cer.” (R.A. Stein, La civilisation tibetaine, pp. 189-190); în Coran (III, 98) citim: “Ţineţi tare de frânghia lui Dumnezeu cu toţii şi nu vă împrăştiaţi”;

 

2. vers al călugărului Athanasius Kircher; în traducere ad-litteram: “Cum să-ţi strig gratitudinea mea? Prin dragostea ta, prin felul tău de a fi, prin rugăciunile şi prin actele tale”;

 

3. vers din poemul Todestango de Paul Celan, în traducerea lui Petre Solomon, “Contemporanul”, 2 mai 1947;

 

4. vezi Evanghelia de la Ioan: “19:23. Ostaşii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele şi le-au făcut patru părţi, c`te o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n-avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus p`nă jos. 24. {i au zis între ei: “Să n-o sf`şiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie”. Acestea s-au înt`mplat ca să se împlinească Scriptura...”;

 

5. parafrază după versul lui Alexandru Muşina: “O vacă, o poezie”. }n limbajul GULAG-ului, “vacă” însemn`nd deţinutul luat “de carne” de către grupul care evada din lagăr. Vezi Ryszard Kapucinski, Imperium: “C`nd au fugit deţinuţii de drept comun, l-au convins pe unul dintre politici — naivi şi neorientaţi — să vină cu ei. }n felul acesta se asigurau împotriva morţii de foame. La un moment dat îşi omorau victima şi-şi împărţeau între ei prada”.

 

6. vezi Paul Goma, Gherla, Humanitas 1990, p. 69; Din acelaşi volum reţinem: “... poezia de puşcărie nu trebuie judecată din afară, nici măcar de către puşcăriaşii odată liberaţi. Poezia de puşcărie n-are ce face cu libertatea, după cum libertatea respinge această poezie.” (pp. 172-173);

 

7. vezi art. “Sarcini de pierzanie” în: Ovidiu B`rlea, Mică enciclopedie a poveştilor rom`neşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1976.