(spre siguranta)
se tine umbra cu netrebnice si odioase cirlige
agatata de mine
cu dintii ma tin fara sa vreau
de ceea ce sta prevestit
in crancen duel mi-e aripa cu aerul tot mai vascos
si intru-n raza radarului tau de parca as intra
in carnea unei mame batrane si sterpe
ar fi timpul sa dorm putin inainte de tradare
inainte de-a fi sagetat de-a ta privire molipsitoare
desi raul mi-e martor
cum ca picioru-mi gol trecandu-l
n-a lasat in urma aceasta dara de otrava
care-a rasturnat fulgerator
lumea scaparatoare a pestilor
m-am intors deci doar spre a respira
nu insa spre a-mi indoi genunchii
am venit sa fiu sigur ca va ramane-n stanca
spada pe veci implantata...
(tescuire aproape tarzie)
sa ma bucur oare
ca ciorchini rascopti
si ciclopici
de materie vie
mai atarna inca-n
via realitatii mele
sau sa-ndemn
la pornire culesul
c-un chiot azvalit in sus
teascul ma-mbie
sa nu mai pierd timpul
prielnic unui buchet ales
sa curga deci mustul
in lipicioase siroaie
spre alcoolul definitiv...
(incondeiere blestemata)
imi aluneca mana din sange cand scriu
pieptul de sub armura
cand il reamintesc pe tata
desi se pare ca-i deja foarte tarziu
de-a mai da ordin
sa izvorasca in fantana apa
mi-e somn si ochii de tus
nu-s de oprit din incondeierea
(a tot ce-n vaz pot a retine)
cu semne de nedescifrat vreodata...
(a conta sau a nu mai conta)
nu se mai stie
cine pe cine-a sedus
in cele din urma
si-n care parte
s-a-nclinat cu adevarat
balanta inimii
desposedata de eden
(marturiile le matura
mereu un inger
inaintemergator pasilor
si privirilor noastre
in continua desfrunzire)
si poate nici nu conteaza
cat timp zapezile-s
inca albe in spectre
iar raspantiile
mai razbesc
sa nasca un drum
oricum orice tipat
se opreste
in stanca
si orice flacara
respira prin scrum -
noi suntem
jaratecul straniu
si-amar
fanta intre doua buze
de pamant stingher
de ce am plange
(inconjurati
de-atata roua)
cat timp
nu se ascunde
inca intru-totul zidul
de firul cu plumb
chiar daca
doar pe orizontala
mai atarna
de-ntelegerea noastra
tainuidu-si elegant
si cu-ndarjire
noima suspicioasa
copacul insa
se rasfira-n lumina mereu
chiar daca-n scorbura
sarpele coace-n limba veninul
care poate foarte curand
cu uitarea ne va reintregi...
(toceste-mi nervii dar nu ma lasa insetat)
nu-mi retrage narcoticul insomniei
tocmai acum
cand ochiul iata sta cascat
inspre adancul
luminii nemaiorbitoare
si nu ridica din nou
zidul de-ntrupare
in clipa solemna si capitala
intre pasii acestia nuptiali
care iata se-ndeparteaza dansand
de alcatuirea-mi reala
am zabovit in asteptare rabdator,
am tescuit toti ciorchinii clipei
fara sa-mi fie dat
sa ma inaripez o singura data macar
cu licoarea lor
(despre care se spune ca alungeste
aripile pana la luna)
am sapat tunel din mijlocul odaii
pana-n gradina
sa nu te afle cand bateau
cu pumnii-n geamuri si usi
plini de ura
si desi in ochii lor ma profilam
tot mai suspicios
eu nu te-am coborat niciodata din flamuri
nu te-am uitat niciodata afara-n potop
ingenunchiat te implor
nu ma deposeda de aceasta unica sansa
lasand pleoapa sa cada ca o cortina
intre mine si adancul care-ncet
indreapta-nspre mine
o alaptare ca de mama adorata
nu invoca in toiul acestei
reinviate si multravnite primaveri
ultimul act...
