|
pruncii cata la geam
la pruncul pruncii stau
acum agatati la tatele gratiilor.
incisivii imbracati in fier
le stralucesc printre laptele ruginiu.
numai cand trece randunica
pe sub ugerul vacii, animalul
da lapte in doua cu sange.
asa cum unchiul meu tuseste si scuipa
cheaguri in doua cu flegma.
dar asta nu ar trebui
sa ni se intample tocmai acum
cand incercam sa scapam
de decenala noastra rusine,
cum ca lumea ne-ar pune
in aceeasi oala cu el.
avem nevoie de lapte proaspat,
de unt, de smantana, de untura,
de carne topita, de miere,
de genti incapatoare si rezistente.
cartofii asteptati
vine frigul peste satul nostru si asteptam sa moara baba liuba.
de cinci ani de zile stam patru intr-o camera.
dar nu putem face nimic. asteptam.
vine frigul peste satul nostru.
si numai oamenii cu case au unde ingheta iarna.
vine frigul pe la toate casele, pe la toti oamenii.
vine frigul chiar si-n ascunzisurile killerilor de babute singurele,
care te sugruma, te violeaza, iti trag sacul pe cap si te arunca-n fantana.
cand dorm la baba liuba, se supara baba vera.
cand dorm la baba vera, se supara baba liuba.
dar eu astept sa moara anume baba liuba.
cand vin de la scoala si scoatem cartofii
sau dosim carbunii din poarta.
astept cand raman la ea si dorm in coridor.
si cand de fapt stau treaz si ma gandesc …
[baba liuba se inscrie des cu votca la alimentara
si se caca pe ea de frica sa nu fie violata;
nu are televizor si nici beci cu muratura,
doar groapa in care ingropam legumele].
daca am gasi-o si pe ea acolo,
peste lazile cu morcovi si cartofi mucegaiti ?…
baba vera are de mancare, baba liuba are numai casa,
de aceea astept sa moara baba liuba.
baba liuba e intelectuala, baba vera pute a oi si a masele stricate,
dar uit asta atunci cand o vad bataindu-se printre cratitile desmaltuite.
mama zice ca la primavara s-ar putea sa aveam curtea noastra,
vor veni si la noi multi copii cu bunicile lor
si vom astepta, vom astepta…
"aàç"-onul cu bordurile lasate sa iasa
la sosea.
si mama si vecina si matusile
asa cum nu-si imagineaza matusile mele si vecina mea tot asa
tot asa la inceput
si mama nu-si imagina
ca pot iesi bani din cacat.
dar se convinge, la sfarsit de luna
cand isi spala mainile
si impacheteaza pentru noi
cele mai gustoase
si mai aromate pachete,
cele mai verzi si mai portocalii
bancnote europene.
bila
sora medicala nu va termina
niciodata sa-si scoata cosurile de pe nas.
imi ziceam asta lipit cu capul
de gresia albastra a unui cabinet url.
in timp ce bisturiul
mi se strecura rece si umed
ca un sarpe in urechea dreapta.
adanc-adanc pana incepea sa urle
iar eu imi dadeam silinta sa-l imit.
rasucindu-se, rasucindu-se
pana la malul vascos si putred.
pana la viermele de sange al bilei de puroi,
si nasul sorei.
nu,
este foarte clar,
sora medicala nu va termina
sa-si stoarca cosurile de pe nas.
si ziarul uns.
bisturiul se va rasuci-rasuci
si nu va iesi niciodata din ureche
cu viermele de sange in varf.
asa cum nu iese insangerat titirezul
din ceasul trantit in pamant.
"gandeste-te numai: luna e o bila de puroi
pe care o ridici cu urechea noaptea pe cer"
scria printre randurile ziarului - printre
mancarea sorei - printre
sora si oglinda in care se privea.
ma gandeam la asta a doua zi
cu capul izbit in perete de mana medicului url,
timp in care cu cealalta tinea bisturiul
de extirpat bilele de puroi.
numai tristetea aparuse acolo
deasupra ca un magnet urias,
numai capul era plin de suruburi
si se clatina de la umarul drept inspre umarul stang.
|
