|
6 pentru edi
Deschide fereastra. Si lumina multa si alba se rostogoleste peste mine.
Imi bag nasul sub cearsaful albastru cu Lion King; nu vreau lumina la
mine in pat.
Alina se aseaza in fotoliu. Isi sprijina barbia in pumn. Corpul ei sta
intre mine si lumina. E imbracata in satin rosu. Rosu aprins. Oare pentru
mine si-a luat pijamaua asta? Eu am dormit intr-un tricou negru si lalai
de-al lui tata.
Lumina ascutita si rece ii decupeaza atat de frumos profilul! Scot un
ochi de sub plapuma si o urmaresc pe furis. Profilul ei n-are nimic taios,
e numai dealuri si coline; ca spatiul infinit ondulatoriu mioritic. Ma
opresc cu privirea pe nasuc. E ca boticul rotund al lui Plici, ursuletul
meu din copilarie. E ca boticul lui dintr-un nasture, care cerea intotdeauna
pupaceli.
In costumatia ei sexi, Alina sade ingandurata. Numai la ea poti sa gasesti
combinatia asta. Bun. Am ajuns in Cluj. Nea' Puiu ne-a primit la el. Si
acum? Lumina ii cade pe genunchii albi si ii face sa straluceasca. Brusc
ia o decizie. Se ridica si se duce la dus. Ma lasa singura cu lumina subtire
care sclipiceste ca zapada.
Batranica din tren. Ce mi-a mai placut de ea! Iesisem pe coridor, sa
privesc cu Alina noaptea prin geamul deschis, si deodata o vad ca apare
asa, tam-nisam, cu o rochie verde si cu o sacosa jupuita in mana si se
strecoara repede, prin spatele meu, chiar la noi in compartiment. Era
mica-mica. Cea mai mica batrana pe care am vazut-o vreodata. Si zglobie
tare. De sub basmaua alb cu bleu ii iesea un breton cochet, argintiu.
Iar sub breton, doi ochi maaari, ca de copil. Spunea cineva ca batranetea
e a doua copilarie.
S-a asezat cuminte pe bancheta lipicioasa, privind in jur cu ochii aia
inocenti. Era asa dragalasa, parca era de jucarie! Imi venea sa o iau
in palma, sa-i zburlesc, cu degetul mic, bretonul si dup-aia sa o pun
in buzunar. Cred ca ar fi fost o bunica buna pentru Lucy.
Asteptam sa intru in compartiment si sa o studiez mai de aproape. Poate
chiar sa schimb cateva vorbe cu ea (oare ce limba ar fi putut sa vorbeasca
o asemenea batrana fermecata?). Dar Alina ma tinea in fata geamului, sa
ma invete cum miroase noaptea si, inaintea mea, a intrat in compartiment
controlorul. Si direct la ea s-a dus, nataraul. Babuta a clipit de cateva
ori inocent, a zambit bland si dragalas ca un nou-nascut si i-a intins
un soi de bilet. Parea nedumerita. Se intreba ce vrea nenea asta rau de
la ea.
Bineinteles ca biletul nu era bun. Era compostat. Mai fusese folosit de
vreo 2 ori. Si atunci i-a spus sa iasa si sa astepte la usa vagonului,
ca s-o dea jos la prima statie, raul. Sa o lase singura, cu basmaua ei
cu floricele si cu bretonul de papusa, in mijlocul noptii, in mijlocul
campului. Ce nechibzuit, ce prostalau! Nu stia ca batrana asta e Sf. Vineri!
Eu stiam. Si totusi n-am facut nimic. Am privit-o cum se indeparteaza
pe coridor lipa-lipa, nedumerita, fara sa fie prezenta si totodata acolo.
Si ea venise tocmai in compartimentul meu, ma alesese pe mine, pentru
ca stia ca eu am s-o recunosc si ca pot sa o salvez. Iar eu am lasat-o
sa plece.
Tuturor ni se intampla miracole, in fiecare zi, dar nu le vedem. Roxana,
invata sa astepti minunile cu bratele deschise, altfel n-or sa mai vina
la tine! Or sa aleaga alta fetita.
De fiecare data cand un copil spune "Nu cred in zane!", o zana
moare. Ca sa o salveze, toti ceilalti copii trebuie sa bata repede din
palme. Asa am salvat-o eu pe Tilincuta de vreo 19 ori. Faceam basici in
palme cand ajungeam la pasajul ala din Peter Pan.
Bai, Alina, batrana aia era Sf. Vineri si asta e drumul nostru initiatic!
Era sacrul camuflat in profan si noi nu ne-am dat seama. Prima incercare
am ratat-o. Tu stii cat ne-ar fi putut ajuta Sf. Vineri? Ne spunea direct
secretul, metoda de a-i seduce pe barbatii astia fantastici si reuseam
din prima. Nu mai trebuia sa ne taram dupa ei ca niste groupie pe la toate
festivalurile anonime, prin atatea trenuri jegoase si prin campuri cu
gandaci… "Da' nu dupa ei ne taram, bai! Ne plimbam asa, pentru
noi… Vedem Romania!"
E plin de personaje trenul asta. Mi-e si lehamite sa-i descriu, ca prea
sunt personaje si nu oameni reali. Si toata excursia noastra prea mult
seamana cu un film (Thelma&Louise, ca tot ti-a spus doctorul ala ca
semeni cu Sisi Spacek).
Pustanii din compartimentul de alaturi, de exemplu. Banuiesc ca se duc
intr-un fel de tabara, numai ca n-au o tovarasa profesoara cu ei - care,
eventual, sa-si ia si familia si sa stea cu totii pe de-a moaca, pe banii
elevilor. Asa ca asculta manele la maxim de cand au plecat din Bucuresti
; o sa consume bateriile casetofonului inainte de a ajunge la destinatie.
Parintii au ramas departe, pe peron. Noi ne simtem bine.
N-au mai mult de 15-16 ani. Fetele danseaza si baietii beau bere. Chef
in tren. Imi amintesc de un videoclip cu o nunta in tren, pe muzica trupei
lui Kusturica.
Pe coridor, una din fete s-a oprit la geamul din dreptul compartimentului
nostru. Fundul i se misca ritmic, pe lalaiala lui Adrian. Parca e pusa
in priza. Folosind bateriile Duracell, femeiul tau poate sa danseze toata
noaptea! Poarta un tricou scurt si niste blugi cu vreo 2 numere mai mici.
Carnea care n-a incaput in blugi i se revarsa peste marginile acestora.
Fata da din solduri fara incetare, facand sunca sa-i tremure. Mijlocul
ei seamana cu o piftie. Pe partea dreapta-spate a piftiei are o vanataie
mare, verde-maronie. O urma de ciupitura, semn ca barbatii din tribul
ei apreciaza aceasta defilare de sunci.
Alta fata are aceeasi vanataie undeva pe umar. Te pomenesti ca asta o
fi simbolul cu care capetenia tribului isi marcheaza femeile!… Le
marcheaza si dup-aia le trimite la pascut.
Pustanii au baut mai mult decat pot duce. Asta e si parerea tipului de
la noi din compartiment. "Ghe pot si duci in spati 15 kile, nu-t
pui 20", altfel "ghe numa-numa". Cuvintele ii sunt confirmate
de un jet de voma proaspata ce descrie o parabola pe geamul nostru. Au
crescut copiii! In loc sa-l arunce pe Bubico pe fereastra compartimentului,
isi arunca borala.
Tipul se amuza un pic de rezultatul vorbelor lui profetice, pe care-l
acopera apoi cu perdeaua cacanie CFR. Si dup-aia incepe sa vorbeasca.
Iar. Vorbeste incontinuu, de cand a urcat. Ma enerveaza ca nu-l pot urmari.
Vorbeste repede si stalcit, cu accentul asta care mananca coada cuvintelor.
Il rog sa repete cate o propozitie o data, de 2 ori, de 15 ori. Si dup-aia
zambesc si zic "a-ha…", desi n-am inteles nimic. Si tipul
continua. Nu poate fi oprit. Aproape ca e mai perseverent decat manelele
de alaturi.
Alinei i se pare suspect. Ne-a tot ajutat sa asezam si sa coboram bagajele.
Dup-aia mie mi-a aranjat gluga de la hanorac (hanoracul Alinei cu Gegen
Nazis). Ne-a castigat definitiv cand a inceput sa vorbeasca despre bautura.
Despre cum a venit el "cu pretena" la un amic profesor din Brasov
si i-au adus "treij' d' kile d'jan d'coacazi" si inca 5 kile
de "jan ars". Si, in loc sa stea o saptamana, au stat trei luni
"pan-om ispravat janu' d'coacazi, ca jan arsu' l-om baut din prima
saptamani".
ROXANA (fascinata, spre Alina): Jin ars e gin ars sau vin ars?
ALINA (fascinata, spre Roxana): Vin ars. Adica un fel de coniac.
AMINDOUA (fascinate, spre tip): Oauuu!
Tipul se simte mindru. Zimbeste, isi baga miinile in buzunare si iar incepe
sa vorbeasca. Dar de acum nu mai conteaza ce spune. Are vreo 40 de ani,
un cercel kitsch in urechea stanga si burta de bere. Parul grizonat, tuns
scurt, inceput de chelie. E foarte-foarte bronzat. Poarta pantaloni 3/4
si are papuci noi de piele bejulie. Se vede ca sunt noi dupa cum isi scoate
picioarele din ei si ii priveste contemplativ. Inca nu s-a obisnuit sa-i
vada acolo, agatati de talpile lui aspre.
Vine de la mare. A stat numai o zi. A vazut marea si a plecat. Si pentru
asta a meritat sa faca 700 km cu trenul. E fericit ca a vazut marea. A
plecat singur. N-are nevasta, copii, responsabilitati. E liber. Daca i
se scoala sa plece undeva, pleaca. Nu trebuie sa anunte pe nimeni. Nu
trebuie sa ceara voie.
Si ce-i mai misto e ca nu-ti spune el chestiile astea. Le deduci singur.
Nu e genul care se lauda ca da, bai, eu pot sa fac orice vrea muschiu'
meu; sunt cel mai om liber din Univers. Nu simte nevoia sa spuna altuia
lucrurile astea. Nu simte nevoia sa fie incuviintat. E cool. Traieste
cum vrea.
Alina, vrei sa fii tu Harap-Alb si eu calu'? Hai, fii tu Harap-Alb, pentru
ca tu ai plecat in primul rand dupa barbatul-fantastic! Eu am venit mai
mult asa, ca sa ma plimb cu tine, ca sa vad si halca asta de tara. Ca
sa fiu pe drum. Eu nu-l vreau pe barbatul-fantastic. M-am saturat de barbati
fantastici.
Eu vreau sa fiu calu', adjuvantul. Si Sf. Vineri ar fi fost adjuvant (ce
cuvant naspa!) dar n-am vrut s-o luam cu noi. In schimb, de tipul asta
nu stiu ce sa spun. S-ar putea sa fie spanul (adica opozantul). Prea se
baga in sufletele noastre.
Iar tu esti un caz mai special, pentru ca intr-un singur actor faci cumulul
a 3 actanti: subiectul, destinatarul si destinatorul. Parc-asa era…
Iar Nick cine e?
Nick e obiectul. He-he-he! He's a fuckin' object!
Alina, hai in alt basm, ca asta nu merita! Sau schimba obiectul. Eu stiu,
pentru ca mi s-a intamplat si mie. Am fost si eu Harap-Alb la vremea mea.
Demult. Tare demult. Si barbatul meu fantastic era frumos si bun; nu ca
al tau. Nici pana acum nu m-am recuperat de tot. Vezi tu, sunt periculoase
si basmele astea (filologia duce la crima…). Te lasa cu sechele.
Ei mi-au spus, mi-au spus
Sa n-ascult, sa n-ascult
Niciodata
Vorbe de muzician.
Concerte, turnee, campanii publicitare, succese
Toate astea-l fac diferit.
Nu-l pot avea,
Nu-l pot avea langa mine
In acele seri in care
El canta si se lasa iubit.
Si stiu, o, Doamne, cum stiu
Ce pot sa-i cer
Si ce nu pot; sa duc eu
Acea amara singuratate…
In trecut sa ma-ntorc n-are nici un sens.
As face aceeasi greseala,
Sotie de muzician.
Ei, totusi, n-o sa se ajunga pana acolo… Alina! Alina? Dar Alina
viseaza…
Prima si prima oara cand am iesit pe stradutele batrane si insorite ne-am
luat cate o gogoasa cu varza (bine, hai, cu branza!…). Dup-aia ne-am
apucat sa-l cautam pe D-zeu prin biserici. Eu aveam parul ud si rochie
alba de in. Alina purta maieul meu negru cu danteluta. D-zeu nu stiu cum
era imbracat, ca nu l-am gasit. Se pitise bine.
Cu degetele manjite de ulei (de la gogosi), am jucat intai v-ati ascunselea
in Catedrala Catolica. Si acolo am dat de Jesus!…
In marime naturala, pe o cruce de 2/3. In fata lui, un spatiu de vreo
3 metri, cu flori si alte chestii si dup-aia un gardulet.
Ne-am oprit in fata garduletului si-am inceput sa-l studiem pe Isus. Ne
zgaiam la el ca niste copii in vitrina cofetariei. - Imi amintesc de secventa
aia din "Once upon a time in America", cand pustiul cumpara
prajitura cu frisca sa i-o duca tipei, dar pana la urma o mananca el pe
furis in fata usii; e mai buna o prajitura decat o femeie. -
Eram 2 fetite cu chibrituri si el era Chocolate Jesus. "Chocolate
Jesus is good enough for me". Un Isus de jucarie. Hai, c-o dau de
acuma in tetelisme! ("Aj vrea sa am un D-zeu de jucarie.") Adica
nu! Chiar vedeam acu' vreo 2 zile prin ziare ca firma de jucarii care
a facut o papusa Bin Laden vrea sa fabrice acum si o papusa Isus Hristos.
Daca-i pun si vibratii, al meu e!
Revenind la Isus din catedrala. Avea capul lasat pe umar - ca toti Isusii
- semn ca sufera. Picioarele subtiri atarnau apropiate feciorelnic. Nu
avea coapsele strans lipite. Era un spatiu intre ele exact cat sa incapa
palma mea. Sa incapa si sa inceapa sa se plimbe, de la genunchi in sus,
pana la carpa ce-i flutura in jurul mijlocului.
Ioi! Alina, ce-o fi sub carpa aia?… Oare Isus are pula?
Are, cum sa n-aiba?! Doar e jumatate om.
O fi mare pula lui Isus? Subtire? Roz?
Cred ca Isus are o pula cosmica!
Alina, vreau sa-mi strecor mana sub carpa aia si sa mangai ce gasesc acolo.
Vreau sa te pipai si sa urlu: este!
Cred ca acolo se ascunde D-zeu. L-am cautat in toata biserica si nu e.
Numai sub carpa nu ne-am uitat. De mii de ani oamenii vor sa-l gaseasca
pe D-zeu, dar nu stiu unde sa-l caute. Si-n tot timpul asta, el se pitise
sub fusta lui Isus si astepta o fetita curioasa si hotarata (asa, ca mine!)
sa o ridice ca sa vada sigur daca Jesus e baiat sau fata.
Ce revelatie am avut! Ar trebui sa mai venim aici…
Dar Alina ma ia de mana si ma scoate iar in soare, sa-mi plimbe rochia
vaporoasa pe stradutele inguste, ca din piese lego.
Dragi turisti, aceasta e singura strada in oglinda din Europa. Cladirile
de o parte si de cealalta sunt gemene. Si stau fata in fata. Saracele!
Nu s-or fi plictisit? De atata timp, cand privesti inainte, sa te vezi
doar pe tine!… Zi de zi sa stai cu nasul in oglinda…
"Doamne, cu ce-am gresit de trebuie sa traiesc numai cu mine? Si
ma cunooosc!… Ma cunosc atat de bine! Zi de zi ma intorc pe toate
fetele, ca o manusa, sperand c-am sa gasesc ceva nou…"
Asa striga bietul Leonce, de pe partea dreapta a strazii.
Si eu il invidiasem la inceput, cand l-am vazut la Odeon jucandu-se in
cercul ala minunat, printre ferestrele cu norisori, purtand in spate un
rucsac ca un portbagaj de aripi (scenografia: Dragos Buhagiar. Ce minte
frumoasa are omul asta!).
Mi se face mila de Leonce. Si ma opresc. Si imi lipesc trupul tanar de
zidul lui batran. Ii mangai furnicile din riduri si clanta de la usa.
Pentru 5 minute sunt Lena.
Leonce e fericit. Pentru ca celalalt, geamanul lui de pe partea stanga
a strazii, nu are agatata de el o blonda superba, care sa il alinte. Cand
priveste in fata, Leonce nu vede decat o cladire singura si trista. Pe
cand el e altfel; e tanar si e iubit. De acum nu mai are de ce sa se uite
in oglinda. Nu se mai recunoaste. De azi inainte o sa priveasca numai
in jur. O sa se caute de jur imprejurul lui.
Si asa am mai vindecat un suflet! Mergem sa mancam?
Agape. Supa de gulii. Supa de macris. Paprikas de pui. Mancarea asta
fenomenala a existat din totdeauna si eu de-abia acum o descopar? Ma simt
atat de mica… Da'-mi trece imediat. Imi umplu stomacul si ma intind…
Pe sub masa. Imi catar picioarele, ca o iedera, pe gleznele Alinei. Si
gleznele ei sunt calde, iar talpile mele reci, normal! Reusesc sa-mi strecor
talpa prin cracul blugilor ei, dar nu pot sa inaintez prea sus. Hai, bai,
Alina! De ce ti-ai luat pantaloni lungi? Nu puteai sa-ti iei si tu o fustita!?…
Tipii de la masa de vizavi ma privesc lung. Ei sunt oameni respectabili.
Au venit aici sa manance in liniste si sa discute afaceri. Ce-i cu manifestarile
astea, dom'soarelor? La noi in local se redescopera gulia, nu tendintele
sexuale!
Brusc imi amintesc ca n-am chiloti pe mine. Sunt la Alina in traista.
(Ei erau rosii, iar rochia mea alba si transparenta. Nu se potrivea. Plus
ca vroiam sa-i arat Clujului "the best of me".) Las picioarele
jos si imi lipesc cuminte genunchii. Tipii se intorc la farfuriile si
la afacerile lor. Imi vine sa rad. Uite cum am jucat in "Basic Instinct"!
Dupa ce tipii isi strang tavile si pleaca, imi urc iar talpile la Alina
in poala. Si imi aprind o tigara. Imi place aici. E cald, e frumos. Si-i
atata lumina incat creste iarba.
Pe perete e o pancarta eleganta pe care scrie in mai multe limbi: "HRANA
SPIRITUALA. Fericiti cei ce inseteaza de dreptate, caci aceia se vor satura"
(citat aproximativ dintr-o carte cu coperte negre, pe care n-am citit-o
niciodata).
E frumos localul asta. Are ghivece cu ierburi pe la colturi. Si un fel
de basoreliefuri de plastic pe perete. E cumva stralucitor. Si da la oameni
hrana spirituala (adevarul e ca bucataria ungureasca imi merge direct
la suflet!).
Da' cel mai mult si mai mult imi place acoperisul. E de plastic transparent.
Restaurantul e construit in curtea interioara a unei cladiri. Dar poti
sa-ti dai seama de asta numai privind prin acoperis. De jur imprejurul
lui, in sus, se ridica balcoane, ferestre. Vreo 3 etaje. Si acolo stau
oameni. Dupa zidurile verzi locuiesc oameni; si isi agata rufele la uscat
in balcoanele lungi, gen terasa, ce inconjoara intr-un patrat toata curtea.
Ioi! Alina, stii ce as face eu daca as locui aici?… La pranz sau
seara, cand restaurantul ar fi full de oameni, as iesi sa ma plimb goala
prin balcon. Da… Si as avea niste aripi mari si albe…
Alina priveste cerul prin acoperisul transparent. "Stii ce-ar fi
frumos acum? Sa ploua!"
"Ba ar fi mai frumos sa ninga. Sa ninga si sa fie noapte si fulgii
sa straluceasca in lumina felinarelor si sa cada peste noi asa, ca niste
confetti. Si, incet-incet, sa se intinda sclipiciosi pe tot acoperisul
si sa il transforme intr-un staniol de ciocolata. Iar noi sa stam aici
la masa si sa bem vin fiert si sa povestim. Sa miroasa a portocale. Gata!
Trebuie sa venim aici si la iarna!"
Dar, pana atunci, inca o biserica. La poarta sta un preot tanar. Eu ma
sprijin de zid, cu o mana pe bara lunga si rotunda, ca un salam rece de
metal ruginit. Beau Tedi cu multivitamine. Sticla imi tremura in mana.
Inauntru e Alina. Inauntru e Alina si, undeva in stanga, incaperea aia
magica, in care se aprind lumanari. Pe peretii negri oamenii au scris
cu ceara ce vor ei de la D-zeu. E un fel de cutie postala a lui D-zeu.
Sau de adresa de mail. "Cornel+Viorica. Ajutane Doamne in casnicie
sa nu se bage nimeni." Ce neglijenta! Cum sa-i scrii lui D-zeu cu
greseli de ortografie?! E lipsa de respect. E ca si cum i-ai trimite lui
Mos Craciun o scrisoare in care uiti sa scrii "TE ROG FRUMOS sa-mi
aduci…"
Incaperea e luminata doar de flacarile mici din varful betelor de ceara.
Se aude un huruit, un zgomot puternic si constant; probabil de la ventilatie,
sau ceva de genul asta. Dar huruitul face parte din farmecul locului.
Ma simt altfel aici, intre peretii negri taciune si lumina parfumata.
Cred ca aici as putea sa ma rog. E un loc straniu. Intra Alina. In lumina
asta, pielea ei are o culoare ireala, de apus de soare. Huruitul ne acopera
soaptele. E mai bine asa; nici nu stiu ce sa-i zic. Stam in tacere. Alina
priveste inscriptiile de pe perete; eu ii privesc pistruii de pe spate.
Intind mana si ii mangai pielea scanteinda. Ea zambeste. Eu am un mare
nod in gat. Imi vine sa spun foarte multe lucruri in momentul asta. Dar
huruitul imi acopera gindurile. Imi vine sa fac foarte multe lucruri in
momentul asta. Dar intra 2 cucoane sa aprinda lumanari. Fug afara.
Afara de noi, in bar mai sunt 2 chelneri, un violonist, un pianist, femeile
lor si o fereastra mare, deschisa, chiar langa masa noastra. Stam imprastiate
pe canapea si bem vin rosu din carafa. Suntem la Clichy. E o noapte albastra.
Muzicienii isi iau instrumentele in primire. Canta pentru noi. Vioara
scartaie asa subtire, ca mi se strepezesc dintii. Imi pun barbia pe umarul
ei pistruiat: "Ce groaznic canta!…"
Pe perete sunt desenate oite roz. Le privim fara vlaga, inmuiate de vin
si aproape lesinate de oboseala. Ce-am mai colindat azi!…
Telefonul Alinei suna. E Henry? Nu, e barbatul fantastic… Isi desprinde
repede picioarele dintr-ale mele, se incalta cu niste papuci la repezeala
si fuge pe hol, sa vorbeasca in liniste.
Eu zac mai departe, cu ochii la oite. Ar fi frumos sa vars niste vin rosu
pe rochia mea alba. Mangai cu inversunare manerul canapelei; am descoperit
o gaura in buretele lui gros.
Alina se prabuseste peste mine: "Nu poa' sa vina in seara asta! A
zis ca maine…"
Violonistul se opreste din scartait. Oitele usurate rasufla roz. Cred
ca e misto aici de fumat iarba…
Carafa e goala. Mergem? Cand ne ridicam, de pe masa cade un pahar. Imprastie
pe podea un sunet curat si cristalin. Cel mai frumos sunet din seara asta.
Coboram scarile in cercuri, imbratisate, eu strigand: "Un pahar?
N-am spart nici un pahar!… Nu-mi amintesc."
"Nu l-ai spart tu, bai, l-am agatat eu cu traista!"
"Ce-are a face daca l-am spart sau nu? Nu-mi amintesc… N-am
avut discutii dusmanoase!…"
In taxi June ma incaleca si ne futem nebuneste. Pana ajungem la nea' Puiu.
Si iata ca se face dimineata. E o noua zi. Ziua in care barbatul fantastic
ne duce la barul lui fantastic ce poarta insusi fantasticul lui nume.
Apoi ne plimba cu masina lui fantastica, in care se aude tocmai muzica
lui fantastica, proprie si personala. Merge repede si muzica se aude tare.
Parul ii falfaie in vant. Poarta ochelari de soare. Ne lasa la poalele
unui deal. Stop.
Apoi iar in tren. Ma cuibaresc in barbatul ala strain. E parfumat si
moale. Ma lasa sa dorm cu capul pe umarul lui. Dar e doar un pretext ca
sa ne atingem. Imi lipesc si coapsa de coapsa lui; si genunchiul de genunchiul
lui. Acum e clar ca nu mai putem dormi. Stam incordati, cu ochii inchisi,
intr-o asteptare muta. In compartiment e bezna. Mai sunt 2 tipi care dorm
labartati pe bancheta din fata. Pe Alina mi-a luat-o barbatul fantastic,
la o discutie nocturna pe coridor. A smuls-o de langa mine asa adormita
cum era, a tras-o de mana. In locul ei s-a asezat tipul asta parfumat
si m-am refugiat langa el. E cald. Poarta sapca si barba, atat pot sa
observ in bezna. Nu stiu cum il cheama, nu stiu cum arata, nu stiu cine
e. Dar mi-e bine langa el. Ma simt ocrotita. Pot sa fiu mica langa el.
Amandoi ne facem ca dormim. Dar de fapt ne adulmecam. Si stam cu toti
ochii pielii larg deschisi, atenti, chiar ciuliti, ca sa simtim trupul
celuilalt ca o umbra, cum se misca in pseudo-somn.
Nu vreau sa-l vad pe lumina. Vreau sa plece inainte de a se face dimineata.
Sa raman de la el doar cu parfumul si cu senzatia asta de bine. Nu-mi
trebuie vreo imagine. Am destule imagini care-mi bantuie creierul.
Alina se intoarce vesela si-mi povesteste in soapta: "Mi-a pus mana
pe san!…" N-am mai vazut-o niciodata asa entuziasta, asa exuberanta.
A meritat sa fac atata drum in urma ei ca sa-i vad sclipirea asta din
ochi si agitatia bucuroasa a mainilor.
"Alina, tipul asta e obisnuit sa aiba orice femeie vrea. Singurul
mod ca sa ii ramai in cap este sa fii inaccesibila. Atunci ai sa-i atragi
atentia. O sa-ti compuna si o melodie, ai sa vezi!…"
Alina stramba din nas. Nu-i convine, normal!… Da' de ce o cert? De
ce sa-i stric fericirea? "Ei, hai, mai bine povesteste-mi cum a fost!…"
La Timisoara esti destul de aproape de mama dracului (unde se tine festivalul
ala). Pana acolo mai trebuie sa iei doar un personal.
Vagonul seamana cu un tramvai. E plin de rockeri si de babe. Un tip cu
tricou Nightwish are unghiile de la maini si de la picioare vopsite in
negru. O baba cu basma cafenie are o cutie de carton Ulker cu boboci de
rata. Sta stanjenita intre noi, studiindu-ne speriata, pe sub gene. Dupa
ce coboara ne striga in urma concluzia: "Sunteti de-ai lui Satan!"
O alta e asa disperata sa coboare la statia la care trebuie, ca darama
in urma ei rucsace, chitari si dup-aia greseste si usa: in loc sa coboare
pe partea dinspre peron, sare in balarii. Si ramane asa, cu fusta agatata
intr-un boschet.
Unde e batranica-bibelou d'antant?
Periam. Se vede ca e un nume predestinat. In curand va fi mai celebru
decat Woodstock-ul. Vine sa ne ia o dubita de la gara si mai mergem cu
ea vreo 15 minute, pana la malul Muresului. De-abia acum suntem la mama
dracu'…
Coboram pe un camp cultivat cu o scena mare, argintie. Mai sunt cateva
mese, 3 corturi si o tejghea cu dozator de bere. WC? "Este unu' mai
incolo, da' inca n-au venit alea ecologice". Dus? "Trebuie sa
vina de la Bucuresti…"
Ce caut eu aici? Nici macar nu-i povestea mea… Aicea nu-i de mine,
eu sunt un delicat!..
Dar apare organizatorul si ma inveselesc pe loc. Poarta un fel de turban,
pantaloni suflecati si o camasa descheiata la toti nasturii, ca sa-i putem
admira bustul. E mic, slab si negricios. In urechi are vreo 14 cercei
de toate marimile, pe degete cam 23 de inele si la gat fix 39 de lanturi
de argint, groase, subtiri, impletite, simple sau cu pandantiv cu pietre.
Zici ca tocmai a jefuit un magazin de amanet sau buticul lui Kostas din
bazarul grecesc.
Si, peste toate astea, pe babuinul nostru il mai cheama si Nita. Are pielea
foarte bronzata si lucioasa si nici un fir de par. E respingator ca un
pui de drac (se vede c-am ajuns la destinatie; pe unde o fi ma-sa?). Seamana
foarte bine cu Cap de Mort din Harry Potter1. Mi-e frica sa-l privesc
in ochi (n-are nici sprancene!). Daca-si da seama ce gandesc? Daca vede
ca stiu cine e, ma jupuieste pe loc.
O iau pe Alina de mana si plecam in recunoastere. Muresul e o mlastina.
Mormane de nisip si, pe ici pe colo, niste balti caldute si murdare. "Bai,
tu stii ca de p-aici provin stramosii mei? I'm back to my roots…"
Aruncam, cu talpile goale, nisip in apa pana ne plictisim. Ce zapuseala!
Nita misuna si el pe-acolo, preocupat. Pare ca e peste tot in acelasi
timp.
Cand ne intoarcem, un paznic ridica la mine din spranceana. "I'm
with the band!", ii arunc peste umar. Parca as fi in "Almost
Famous".
Ne lungim pe un colt de umbra, in iarba uscata, si ne punem pe asteptat.
Ce dracu' asteptam?
Barbatul fantastic ne zambeste din mers. Are o camasa in carouri rosii,
cu maneca scurta. Pe antebrat are multe taieturi si cicatrici. "I
hurt myself today/to see if I still feel./I focus on the pain,/the only
thing that's real.", cum spunea si el.
"Alina, poti sa accepti faptul ca tipul asta e gol? Gol pe dinauntru."
"Nu, bai, n-are cum sa fie gol, daca scrie versurile pe care le scrie
si simte lucrurile pe care mi le-a povestit."
"OK. Da' nu acolo e gol. E gol la mijloc; chiar in centru. Sigur
ca in jur are multe chestii interesante, profunde. N-am zis ca e prost.
E inteligent si misterios. De acord. Dar ii lipseste o bulina in centru
care sa dea lumina si viata lucrurilor astora. Mai mult nu stiu sa explic.
Nu spun asta fiindca il vad atras de "the dark side of the moon".
N-are nici o legatura. Si tu esti asa, numai ca in centru ai ceva foarte
frumos. Asa, ceva ca un ecler cu ciocolata…"
"Da' golu asta poate fi umplut!"
"Nu. Golu' din mijloc nu poate fi umplut. Daca ti-e asa de greu sa
accepti cuvantul gol, gandeste-te la el ca la o rana. Poate si l-a facut
singur. A scarmanat acolo cu unghiile, pana a facut o gaura. O gaura dureroasa,
dar totusi o gaura…"
"Well, nobody's perfect!…" spune Alina, iar eu sunt geloasa
pe barbatul fantastic. Si inchid ochii si imi inchipui ca sunt in alta
parte.
Cand ma trezesc, am un greier in san. Mi-e cald si mi-e foame. Pe scena,
o trupa necunoscuta face probe de sunet. Vreau sa inceapa odata concertul
ca sa se termine si sa putem pleca. Barbatul fantastic e inconjurat de
admiratoare; imparte autografe. Miroase a mici. Alina ma mangaie pe par.
|
