Alexandru Pop DEGETE VERZI

Mai intai, chiar cand s-a trezit din betie, il dureau mainile si picioarele, dar nu oricum, ci intr-un hal cum nu i se mai intamplase vreodata. Ce sa-i faci? Riscurile meseriei. Asta ii trecea prin cap la ora aceea, nu mai stiu exact care. In timp ce se spala pe fata, observa un lucru destul de ciudat, dar nu foarte important. Deocamdata. Degetele mainilor incepusera sa capete o culoare verzuliu-galbuie, ceea ce il cam puse pe ganduri. Din cauza asta s-a si taiat in timp ce se barbierea. Injura scurt, nu in gand. De ce i se intampla tocmai lui? Nu stiu. In timp ce manca salata de boeuf cu masline, se uita din nou la degetele de la maini, total neintentionat, ceea ce-l facu sa exclame "Ai, fir-as al dracului!", cu voce baritonala. Culoarea verzulie se accentua aproape vazand cu ochii. Intuneric total in ceea ce priveste cauzele acestei transformari. "Se putea si mai rau!" Nu era insa tocmai sigur. Poate ca mai rau nu s-ar fi putut. Ce sa mai vorbim, degetele de la propriile-i maini ajunsesera, in maximum un sfert de ora, sa-l scoata din sarite. Tatal lui, vazandu-l atat de posomorat, il intreba, cu cele mai bune intentii posibile: "De ce ma privesti asa dusmanos?" Ceea ce i-a fost fatal. Raspuns: "Pentru ca mi se frunzica!" "Ce ti se...?" La care fiul pur si simplu ii arata degetele lui din ce in ce mai verzi. "Uite ce mi se!" Tatal fu foarte spontan in a se ingrozi si a sari pe fereastra, fara sa vrea totusi. Fiind vorba de etajul 9, ajungand jos nu mai reusi decat o pictura abstracta pe asfalt. Iata un artist adevarat, care-si sacrificase artei chiar viata. Pictura aceea efemera de pe asfalt (din cand in cand anumiti oameni curatau strazile cu ajutorul unor masini imense) continea inima si sangele lui, viata lui intreaga. Dar inima nu-i mai batea, asa ca trebuira sa-i distruga opera (strangand-o pe un faras) si s-o ingroape. In tot timpul inmormantarii fiul isi tinu mainile in buzunarele pantalonilor, prietenii (adica noi) stiind de ce. Rudele, oameni care niciodata nu avusesera o parere prea buna nici despre tata, darmite despre fiu, il catalogara drept nesimtit (nu daduse la inmormantare mana cu nimeni) si/sau nebun. Pe el asta insa nu-l interesa absolut deloc. El voia sa se debaraseze de coloritul degetelor, desi culoarea in sine era foarte frumoasa, era un verde de iarba de aprilie care ii incanta privirile. Dar..., totusi, sa ai degete verzi nu e tocmai placut, cand toti oamenii le au rozalii. Se hotari in cele din urma sa consulte un medic. Medicul de familie, evident.
Foarte emotionat, reusi totusi sa apese clanta usii de la cabinetul doctorului, pe care il chema, pe care il chema... Nu mai stiu. Odata, mai demult, stiam, dar acum am uitat de tot, poate.
Medicul de familie: Buna ziua. Ce vant te-aduce pe la mine, tinere?
Pacientul: Sa traiti!
M.f.: Multumesc, asemenea.
P: Ma aduce un vant de primavara.
M.f.: Acum, in 1 Decembrie, ziua nationala a Romaniei? Adica, vreau sa spun, iarna?
P: Nu e vina mea, va rog sa ma credeti, mi s-a intamplat fara sa stiu de ce.
M.f.: De unde sa stii daca n-ai facut medicina?
P: Mi s-a intamplat ceva foarte ciudat acum cateva zile. Din cauza asta a murit si tatal meu.
M.f.: A murit batranul tau tata?
P: Da, ieri l-am ingropat.
M.f.: Atunci trebuie sa-l tai de pe lista pacientilor mei. (Scoate un registru, adica nu un registru, ci chiar registrul cu pacientii, si isi indeplineste "promisiunea"). Cum a murit?
P: S-a zdrobit de asfaltul din fata blocului nostru. A sarit pe fereastra.
M.f.: Condoleante.
P: Multumesc, asemenea. Pardon, voiam sa spun multumesc. Va rog sa ma scuzati, nu mai stiu ce vorbesc.
M.f. (dupa ce se uita urat la el): Nu face nimic, te inteleg. Dar de ce s-a aruncat?
P: Nu cred ca a fost ceva intentionat. A sarit cand i-am aratat ce am patit.
M.f.: Ce-ai patit? De asta ai venit, nu?
P: Da. (Ii arata medicului degetele, pe care pana atunci le tinuse in buzunar. Medicul ramane inmarmurit, apoi incearca si el sa se arunce pe fereastra, dar aceasta e inchisa si termopana, asa ca se loveste cu capul de rama si se prabuseste la podea.
M.f. (aproape K.O.): Vai de mine, dar ce ti s-a intamplat, pentru numele lui Isus Cristos?
P: Nimic, doar m-am trezit intr-o dimineata si am observat ca degetele de la maini incepusera sa mi se inverzeasca. Si de atunci mi s-au tot inverzit pana au ajuns sa aiba culoarea asta.
M.f.: E o culoare frumoasa.
P: Multumesc, si mie-mi place. Dar vreau sa scap de ea, vreau sa am si eu maini normale, mainile pe care le aveam inainte.
M.f.: Cum adica, acum ai alte maini? Sunt maini de lemn astea?
P: Nu, m-am exprimat eu gresit. Vreau sa-mi recapat culoarea originala a mainilor.
M.f.: Inteleg. Dar ce lungi iti sunt degetele! Ai degete de pianist. Canti la pian?
P: Nu, tot de cand au inceput sa mi se inverzeasca imi si cresc. Intruna. Si asta ma enerveaza si mai mult decat verdele. Ce ar trebui sa fac?
M.f.: O sa-ti scriu o reteta cu niste medicamente. (Incepe sa scrie reteta. Dupa ce o termina de scris.) Asta e un unguent cu care sa te dai de doua-trei ori pe zi, si astea sunt niste pastile. Doua pe zi. La medicamentele astea nu se da compensatie, dar nici nu sunt foarte scumpe. Le iei pe astea, si treci pe la mine... Azi e miercuri?
P: Da.
M.f.: Treci marti pe la mine, sa vedem cum evolueaza boala. Sper sa nu fie nevoie de operatie.
P: S-ar putea sa fie nevoie?
M.f.: Da. E o boala foarte rara, clorofiloza se numeste, care apare doar iarna, si numai la persoane nostalgice dupa primavara. Organismul bolnavului sufera o transformare care se cheama autoclorofilizare si care vine sa ii ofere un fel de antidot impotriva albului zapezii. Daca nu reusim sa te vindecam de ea pana la primavara, nu mai scapi de bisturiu. Nu cred totusi sa fie un caz atat de grav.
P: Mai e ceva: de cand a inceput prostia asta, ma si dor foarte tare mainile. Singura pozitie in care durerea ma lasa aproape de tot e cu mainile ridicate drept in sus. (Isi ridica mainile.) Asa.
M.f.: E ciudat, clorofiloza nu are, din cate stiu eu, astfel de simptome. Ce sa-ti zic? Stai cu ele ridicate, daca te simti mai bine.
P: Da, dar daca le tin ridicate multa vreme incep sa imi amorteasca muschii, si de aici alte dureri.
M.f.: Ia medicamentele pe care ti le-am dat, si treci marti pe aici, sa vedem cum stam. In functie de cum iti reactioneaza organismul, o sa-ti dau si alte medicamente. Treci pe la asistentul meu sa-ti puna stampila pe reteta.
P: Multumesc. Pe la ce ora sa vin marti?
M.f.: Orarul e pe usa. Hai, la revedere!
P: La revedere.
Si iesi. Isi cumpara si medicamentele, ba chiar le si lua. Degetele ramaneau insa verzi, si continuau sa creasca. Facu progrese si in privinta muschilor, dupa doua zile putea deja sa stea trei ore incheiate cu mainile ridicate, si avea nevoie doar de zece minute sa se relaxeze, dupa care isi relua pozitia de imploratie transcendentala. Dupa trei zile degetele mainilor sale atinsesera deja dimensiuni ce bateau spre 20 de centimetri, motiv din care nici nu mai indraznea sa iasa din casa. Statea acolo, inauntru, singur cuc, citind (lucru care ii devenise destul de incomod deja) si ascultand "Anotimpurile" lui Vivaldi si "Simfonia fantastica" a lui Berlioz, singurele discuri pe care le avea. Mama sa murise in urma cu trei ani, nu mai apucase sa vada rusinea, fiul dezonorat de un capriciu al soartei. Fusese o femeie foarte cucernica, si daca si-ar fi vazut fiul inverzind, si-ar fi facut cruce, ar fi scuipat in san si ar fi inceput sa se roage pentru sufletul fiului. L-ar fi sfatuit si pe el sa faca acelasi lucru, si asa mai departe. Nu are rost sa insistam asupra elementelor de genealogie legate, mai mult sau mai putin, de clorofila.
Dupa sase zile, adica marti, nici vorba sa mai mearga la doctor, dupa cum fusese programat (fara a fi robot), fiindca deja, daca era in picioare atunci cand ridica mainile, atingea tavanul cu unghiile. "Daca mai cresc, va trebui sa stau tot timpul intins pe spate, si la un moment dat va trebui sa ies din casa sa am loc sa imi intind degetele." Isi tot admira degetele, si avea de ce. Aratau de parca ar fi fost facute din plastic, ebonita, sau ceva asemanator, iar culoarea verde le dadea un aspect de artificial care de multe ori il facea sa le muste ca sa se convinga de apartenenta lor la trupul din care faceau parte. Norocul lui era ca proviziile pe care le avea i-ar fi putut ajunge chiar si pentru doua luni, asa ca singura problema reala era continua crestere a degetelor.
Dupa doua saptamani de la "eveniment", stand intins pe spate putea zgaria tavanul, si foarte greu mai reusea sa umble prin casa. Dar deja se obisnuise si cu pozitia culcat, ba chiar si dormea cu mainile sprijinite de tavan. Spre seara, trezindu-se, observa ca degetele ii intrasera in tavan pret de aproximativ un centimetru. Incerca sa si le scoata, chiar reusi, dar isi dadu imediat seama ca ii e mult mai comod cu ele asa, infipte in tavan. Cu mare greutate reusi sa mearga sa isi ia ceva de mancare. Ideea de a manca se dovedi a fi fost foarte buna a doua zi dimineata, cand degetele crescusera atat de mult incat se intepenisera in tecile lor din tavan. "Pfui, drace, ce ma fac acum? Cum sa merg la buda ? O sa mor infipt in tavan, ca o planta agatatoare? Am devenit o planta, un mic pom domestic, doar ca nu am radacini. Oare cat traieste un om fara apa si fara mancare? Sunt un copac, sau ce dracu'? Totdeauna mi-au placut mie padurile, dar nu in halul asta, incat sa devin un copac. Un copac cu flori (mai putin), si un colt uitat de cer (deloc)... Ce tampenie! Nu am ce face, trebuie sa-mi tai degetele si apoi sa merg la doctor. Da, dar cum sa mi le tai, asa tintuit de plafon cum sunt?" Alt noroc: tocmai suna Cineva la usa.
Pacientul: Cine-i?
Cineva: Eu.
P: Intra!
Cineva intra, il vede pe P, si apoi incearca sa se arunce pe fereastra, dar nu reuseste decat sa se loveasca de rama, fiindca fereastra e inchisa.
P: Dar ce aveti toti, de vreti sa sariti pe geam afara cand ma vedeti?
C: Nu te vezi cum arati? Cum sa nu ma speriu? Dar ce experimente faci iarasi?
P: Nu fac experimente, degetele mele au luat-o razna. Au tot crescut si au tot crescut pana cand am ramas tintuit de tavan ca un animal din cine stie ce bestiariu.
C: Ce degete? Ti-au crescut unghiile si ti-a fost lene sa ti le tai. Ce te faceai daca nu veneam?
P: Nu, uita-te mai bine, mi-au crescut degetele, nu unghiile.
C: Se vede clar ca sunt unghiile. Uite: degetele sunt rozulii, si unghiile sunt verzi. Sau esti chiar asa daltonist?
P (dupa ce isi priveste mainile cu atentie): Stii ca ai dreptate? Ma intreb doar cum mi-au crescut asa repede.
C: Repede? Astea sunt unghii de cel putin cativa ani.
P: Se poate, dar mie mi-au crescut in mai putin de doua saptamani. Hai, te rog, taie-mi-le!
C: Eu ti le tai la o mana, restul faci tu. Dar ce te faceai daca nu treceam pe aici? N-am mai fost pe la tine de vreo cinci ani. Iar acum am ajuns pur intamplator.
P: Din moment ce ai venit, inseamna ca trebuia sa vii sa ma salvezi.
C: Tot teorii din astea iti umbla prin cap!
P: Dar nu sunt teorii. Aveai un motiv anume sa vii sa ma vezi chiar azi?
C: Da, maine plec, si azi am venit, deci numai si numai azi as fi putut veni.
P: Da, e adevarat. Dar cum de ai venit in oras tocmai azi?
C: Acum sunt liber, si basta! Ajunge cu tampeniile! Mai bine spune-mi cu ce sa-ti tai unghiile.
P: Uite acolo, in camara, este un ferastrau.
Cineva ia ferastraul din camara, si dupa aproximativ o jumatate de ora de truda reuseste sa-i taie prietenului sau unghiile de la mana dreapta.
C: Celelalte ti le tai tu.
P: Te rog taie-mi-le tu, ca mie-mi ia o zi intreaga.
C: Bine, dar apoi ma scoti la o bere.
P: Te scot nu la una, te scot la zece beri, numai elibereaza-ma de tavan! Pe urma, berile sa curga ca pe banda rulanta!
Cineva, baiat bun, se mai chinuie o jumatate de ora cu cealalta mana, si apoi merg impreuna pe o terasa sa bea niste beri. Atat am auzit eu. In rest... cine naiba le stie pe toate?