Fetitele (deoarece, iarasi, despre ele este vorba), fie
ca le vad pe mamicile lor placandu-le sa fie frumoase (pentru ele insele,
sau pentru tatici), fie ca asa se nasc ele (pur si simplu!), cu deprinderile
specifice genului lor, isi acorda o atentie deosebita propriei lor persoane,
imaginii pe care ar putea-o crea altora, fiind aproape la fel de preocupate
ca si Doamnele, de modul cum arata, cum se imbraca, cum apar in fata
prietenelor si colegelor lor...
Imi place sa cred ca marea majoritate dintre fetite sunt la fel, si
consider ca Denisa se aseamana asa de bine cu Mirela si in aceasta privinta,
incat ea e aproape un "alter-ego" al acesteia. Ca e tot un
fel de Denisa, fara a se confunda totusi, in intregime, cu Mirela. Iar
Denisa e un fel de alta Ana-Maria care, la randul ei, e si ea o Denisa,
fiind, totusi, Ana-Maria cea pe care o stim, asa cum numai ea, Ana-Maria,
este...
Asadar, povestirea noastra s-ar fi putut intampla oricareia dintre fetite:
si Denisei, si Mirelei, si Ana-Mariei, si Laviniei, si Andreei, si...
Dar pentru a nu ingreuia prea mult intelesul acestei povestiri (si asa
complicata pentru niste fetite de 10 ani), ne vom opri asupra Denisei
- care va deveni personajul principal al povestirii de fata... O data
ce am stabilit acest lucru, de acum incolo ne va fi mai usor sa urmarim
povestea Denisei (fara prea multa filozofie, vorba unor tatici).
Denisa stia mitul despre Narcis de la tatal ei. Apoi, chiar ea, dupa
aceea, citise legenda greceasca despre cel care, privindu-se in oglinda
unei ape ca sa se vada cat este de frumos, a fost transformat de zei
intr-o floare, intr-o narcisa...
Deci Denisa stie ca nu prea e bine sa fii narcisist, adica sa crezi
ca tu esti cel mai frumos, cel mai bun, cel mai destept, cel mai...
E mai bine (nu-i asa?) sa fii fetita, pur si simplu.
Si totusi, ei ii place sa se vada in oglinda cum e imbracata, cum e
pieptanata, cum arata! Se priveste de multe ori cum ii vine noua rochita
sau noua bluzita, cum ii sta cu baticul imprumutat de la mama, cum si-a
pus cordeluta pentru scoala, cum ii vin cerceii sau bratarile, s.a.m.d.
De cate ori e satisfacuta cum apare in oglinda, poate iesi afara, la
joaca, la plimbare, in vizita sau la joaca...
Cand oglinda parca ii spune: "Totul e bine, e O.K., arati minunat,
poti iesi...", se simte in siguranta. Atunci chiar poate iesi unde
vrea.
Uneori ii place sa incerce si rochiile, si bluzele, si pantofii cu toc,
si cerceii sau margelele mamei...
Recunosc (si recunoaste si ea!) ca ii place sa fie cocheta, frumoasa,
sa arate bine, "sic"...
De cateva ori a fost tentata sa-si faca si unghiile cu oja (o data chiar
si le-a facut, dar tata a cam dezaprobat-o!), altadata a vrut sa-si
rujeze buzele... (iarasi tata!); chiar si cand nu-i sunt crapate isi
da un pic cu strugurel - rujul ei "ad-hoc" - deoarece nici
mama nu o lasa (inca) sa foloseasca ruj adevarat. O sa aiba timp destul
pentru asa ceva, daca va fi nevoie mai tarziu, cand va fi si ea mamica...,
buzele ei sunt proaspete, rosii ca niste fragute...
Pe de alta parte, fiindca a citit si povestea Albei ca Zapada, ar vrea
sa fie ca Alba ca Zapada, si nu ca imparateasa cea haina, care-si intreba
zilnic oglinda daca ea e cea mai frumoasa din tara... Se poate discuta
mult aici, dar nu insistam...
Cele doua povesti, a lui Narcis si a Albei ca Zapada se leaga, se intersecteaza,
au ceva comun. Oglinda asta, e ceva cu ea, e foarte cu capricii! as
zice. "Apele" ei sunt asa de jucause..., iti arata cum esti
la suprafata, dar nu-ti spun cum esti pe dinauntru. Pe dinauntru numai
tu poti sti cum esti cu adevarat. Dar pentru a sti cum arati pe dinafara,
ai nevoie, totusi, de ajutorul oglinzii...
De apele fantanii, de oglinda nu se poate trece asa usor. In fiecare
zi, Denisa trebuie s-o consulte... Chiar si atunci cand tatal sau mamica
ei ii spun: "da, arati bine, poti iesi...", ea trebuie sa
aiba, totusi, si invoirea oglinzii; care sa-i raspunda la fel: "da,
e foarte bine, poti iesi..., caci la scoala, la joaca, pe strada, nu
trebuie sa fii indiferenta la felul cum arata colegele si prietenele
tale, fetitele pe care le intalnesti..."
Ieri, de exemplu, dupa ce a venit de la scoala, dupa masa, i-a spus
mamicii:
- Ramona e mai frumoasa decat mine!...
- De ce, Denisa? Si tu esti o fetita draguta...
- Ramona are parul lung, matasos, niste ochi asa de frumosi..., si un
nas ca desenat!...
- Si tu ai parul, nasul si ochii frumosi..., i-a spus incantata mama
ei, privind-o...
- Da, dar cand o privesc pe Ramona, e asa de frumoasa!..., si atunci
nu am o oglinda sa ma vad si pe mine daca sunt la fel... Nu ma pot inchipui...,
completeaza Denisa.
Iar mamica ei adauga:
- Stiu ca, in general, iti plac oamenii frumosi, Denisa! Asta nu e un
lucru rau. Si nici sa-ti arate oglinda ca esti frumoasa nu e un lucru
rau...
- Nu pentru ca sunt narcisista imi place sa-mi arate oglinda ca sunt
frumoasa, mamica..., ci pentru ca imi plac fetitele frumoase ca Ramona...
- Mai ales daca sunt frumoase si la suflet!... precizeaza iar mamica,
iar eu, autorul, nu pot sa sfarsesc, totusi, aici, povestea...
- Atunci totul e alb ca zapada..., rezuma Denisa.
- Imi pare bine c-ai inteles povestea lui taticu'..., ii zimbeste mamica.
- Si mie.., chiar sfarseste Denisa...
