PINTILIE GHEORGHE
Pintilie Gheorghe, alias Pintilie Bondarenco, alias Pantelei
Bodnarenko, alias Pantiusa este cel mai important personaj din ierarhia
politiei politice comuniste in primii ani ai regimului comunist, dar
biografia sa este totodata cel mai greu de reconstituit. Singura sursa
directa privind primii ani ai vietii este un articol care il prezinta
in calitatea sa de candidat pentru functia de deputat in alegerile pentru
Marea Adunare Nationala din 28 martie 1948, pentru judetul Ialomita:
"La 11 ani, Pintilie Bondarenco, fiul unui cismar sarac, cu o casa
impovarata de nevoi, isi cistiga piinea carind scinduri la o fabrica
de cherestea. De atunci, din primii ani ai vietii sale de muncitor in
fabrica, i-a crescut in suflet revolta impotriva nemiloasei exploatari
patronale. La 13 ani intra ucenic intr-o turnatorie. Acum feciorul cismarului
traia intr-un oras mare". Caracterul de compunere scolareasca al
articolului masca destul de stingaci provenienta sa din spatiul romanesc
ajuns sub dominatie sovietica, in imprejurari in care se trecuse practic
la arestarea si deportarea refugiatilor basarabeni.
Surse din interiorul Securitatii (generalul Neagu Cosma) afirma ca Pintilie
ar fi originar din Tiraspol, ceea ce pare veridic, in conditiile in
care acel "oras mare" cu o industrie puternica, unde acesta
a deprins lacatuseria intr-o uzina importanta ar putea fi Odessa. S-a
nascut in 1902. In acelasi articol se afirma participarea sa la revolutia
din octombrie 1917. De la 1917, articolul ajunge brusc in 1933, cind
"il gasim pe tov. Pintilie crescut in lupta si cu experienta luptei
de pina atunci, in mijlocul muncitorilor din fabricile si uzinele Capitalei…
In 1937, in urma unui odios proces, e condamnat la 20 ani temnita grea",
din care avea sa petreaca sapte (pina in august 1944) in Doftana, Vacaresti
si Caransebes. Publicat in pagina a doua a cotidianului de partid Scinteia
din 27 martie 1948 (apud Ion Mihai Pacepa, Cartea Neagra a Securitatii.
Vol.I: Politia politica si spionajul in Romania comunista, Ed. Omega,
Bucuresti, 1999, p.118-119; in continuare, I.M.Pacepa, Cartea neagra
I…), articolul, ca si in cazul altor ilegalisti, nu pomenea nimic
despre cum a ajuns Pintilie la Bucuresti, sau despre colaborarea comunistilor
inainte de 1944 cu NKVD-ul.
In cazul lui Pintilie Gheorghe, mai mult decit atit: ca si Alexandru
Nicolschi, el nu era un agent al serviciilor de spionaj sovietice, ci
era ofiter rezident al acestora. A fost incadrat in 1925-1926 in Sectia
NKVD din Tiraspol. In 1928 trece clandestin Nistrul, cu acte false de
cetatean roman, insusindu-si numele de trista faima PintilieGheorghe.
In situatia urmatoare esecului insurectiei comuniste de la Tatar Bunar,
misiunea sa a fost de a sprijini organizarea activitatii partidului
comunist din Romania in conditii de ilegalitate. In anii ilegalitatii,
chiar in conditiile detentiei a avut sarcina de a asigura protectia
contrainformativa a comunistilor, de a depista si indeparta dintre acestia
pe informatorii Sigurantei.
Apropiindu-se de Dej in imprejurarile detentiei, i-a sadit treptat acestuia
atit o teama bolnavicioasa fata de provocatori, cit si admiratia fata
de potentialul si mijloacele politiei secrete, sentimente care aveau
sa stea ulterior la baza pasiunii nutrite de liderul comunist pentru
cunoasterea si inspirarea actiunilor Securitatii. In legatura cu originea
etnica a lui Pintilie Gheorghe, s-a afirmat, fara vreo dovada, ca ar
fi fost evreu. Ne indoim in fata acestor afirmatii, avind in vedere
antisemitismul pe care l-a ascuns intodeauna cu greu si explozia sa
de satisfactie din momentul in care, la inceputul anului 1951, s-a trecut
la indepartarea aripii Pauker din partid, ca urmare a directivelor Moscovei.
Cu acest prilej, se spune ca ar fi afirmat: "Jidanii ne saboteaza
tara". Mai demne de crezare sint opiniile potrivit carora era ucrainean
sau basarabean rusofon. Dotat cu o pasiune nestinsa pentru vodca (avea
tot timpul o sticla la indemina), fuma enorm tigari ieftine marca "Plugar"
(se spune ca a cumparat pentru uz personal un intreg vagon de astfel
de tigari confiscate de Militie), dadea dovada deseori de impulsivitate,
dar avea si o neobisnuita rezistenta fizica la suprasolicitari (statea
la birou pina noaptea tirziu, trecind in revista zilnic munti de hirtii
si dind nenumarate dispozitii). Ajungind (in special in timpul detentiei
la Caransebes) in anturajul Gheorghiu Dej, il va sprijini dupa 23 august
1944 in lupta sa cu fractiunile comuniste care actionasera in ilegalitate
sau cu comunistii sositi de la Moscova.
Imediat dupa eliberare, este convocat de rezidenta sovietica a Innostraniie
Upravlenie (Directoratul Exterior al serviciilor secrete sovietice,
dupa modelul caruia avea sa fie creata Directia de Informatii Externe
a Securitatii), devenind adjunctul sefului acesteia. Pe linia serviciilor
secrete sovietice, s-a aflat in subordinea generalului Dimitri Gheorghievici
Fedicikin, a carui putere era atit de mare la Bucuresti, dupa cum isi
aminteste fostul ofiter KGB Oleg Gordievski, incit el ii dadea "sfaturi"
lui Gheorghe Gheorghiu Dej, fiind tratat de acesta ca un print. Probabil
ca nu intimplator, ci tocmai ca o recunoastere a contributiei lui Fedicikin
la crearea agenturilor NKVD si apoi a institutiilor represive din Romania
si Bulgaria, portretul ii va fi asezat dupa moarte la loc de cinste
in Camera Memoriei de la Directoratul I al KGB. Acestuia i-au urmat
ca sefi ai rezidentelor de la Bucuresti Serghei Savcenko (1947-1949)
si Andrei Mihailovici Saharovski (1949-1953), viitorul sef al spionajului
sovietic. Sub coordonarea dar si supravegherea sovietica, Pintilie Gheorghe
s-a dedicat "operei" de construire a Securitatii, al carui
sef avea sa fie numit prin decret la 28 august 1948, dupa ce in 28 martie
fusese ales deputat de Ialomita in Marea Adunare Nationala. Avea atunci
45 de ani. Pina la aceasta data, sub acoperirea de sef al Sectiei Organizatorice
a Comitetului Central, a condus actiunea de infiltrare a Ministerului
de Interne cu comunisti, gratie colaborarii cu Teohari Goergescu, la
rindul sau agent sovietic si a supravegheat obedienta comunistilor romani
fata de Moscova.
Pintilie a primit gradul de general locotenent si functia de ministru
adjunct la Interne, conducind Securitatea in anii represiunilor staliniste,
dar si ulterior. A fost indepartat din structurile acesteia abia dupa
Congresul al IX-lea al PCR. Fusese membru plin al Comitetului Central
al PCR din iunie 1948 pina in iulie 1965. El se face vinovat in mod
direct de arestarile, internarea in lagare si deportarile a aproape
400.000 de oameni, de relele tratamente aplicate detinutilor, ca si
de participarea directa la crime - dintre care cea mai cunoscuta ramine
asasinarea lui Stefan Foris cu o ranga, ca si de intocmirea unui raport
catre Moscova in 28 martie 1948, in care il denunta, fara probe, pe
Lucretiu Patrascanu drept agent al Sigurantei - ceea ce, alaturi de
incrincenarea cu care Dej il ura pe acesta, a dus in cele din urma la
judecarea si uciderea lui Patrascanu.
Desi intrat aparent in dizgratia lui Ceausescu dupa 1965, acesta il
decoreaza in 1971 cu ordinul "Tudor Vladimirescu", clasa a
II-a. In ultimii ani ai vietii a fost atent supravegheat de Securitate,
institutia pe care o crease, ca dealtfel toti fostii agenti sovietici
care participasera activ la instalarea comunismului in Romania. A fost
casatorit cu Ana Toma, fosta sotie a lui Sorin Toma si concubina a lui
Constantin Pirvulescu in anii razboiului, la rindul ei agenta NKVD insarcinata
cu controlul activitatii comunistilor si a agenturii sovietice din Romania.
Pintilie a murit la 11 august 1985 in vila sa din cartierul Primaverii,
dupa o lunga si solitara betie, insotit pina in ultimele ceasuri de
nelipsita sa tigara fara fitru in coltul gurii. Cei care l-au cunoscut
au remarcat fata sa smochinita inca la o virsta tinara, obiceiul de
a purta, de preferinta, o sapca identica cu cea a lui Lenin si limba
sa romana cu accent rusesc, arhaica si vulgara.
