FLORIN OANCEA Eu cred ca suntem un popor de lideri sudati intr-o turma perfecta

Poeme citostatice

"Cunoscand gandurile lor, Iisus le-a zis: Orice imparatie care se dezbina in sine se pustieste, orice cetate sau casa care se dezbina in sine nu va dainui." Sfanta Evanghelie dupa Matei 12, 25

Un zid negru …

Indoieli asupra naturii zapezii

Aceste paraiase pe obraji au numele razvratitilor.
Au chipurile lor.
In lancedele clipe in lancezii ani asemenea sunt vestitii caligrafi ai ororii.
Ninge cu sare.
Cu ranile noastre tamplarii isi vand binisor scandurelele:
fosgaim, urlam fiorosi, ne frecam unii de altii
ne facem poze cu steagul tras pe cap si taraboi de pe tancuri.
Facem exercitiile iernii puchinoase:
Iesim cu pumnii goi fara manusi, fara ciorapi de lana, in pantofi,
Iesim cu haine subtiri, cu pneumonii,
cu preinfarctul impaturit in electrocardiograma
iesim fara fulare tulburati
si pentru ca trebuiau sa-i zicem intr-un fel iesirii asteia i-am spus
tarasenie.

Dar despre zapada vom mai vorbi.

La parastas

Uneori vascoasa in vise-mi apare imaginea viitorului:
Viermii neurastenizati gaurindu-mi sicriul
si-acolo deasupra mormantului in clisa roz printre urmele de bocanci
puii lor trandafirii vor duhni vinul parastasului varsat peste garoafele buhaite
si vor amorti in tufe de roze.
Numai viata se da huta scartaind inelele capacului de beton.

Vita

… o vita nadusita, ghemuita in ea insasi …
Povara o ducem in inima.
Ne nastem gata plansi.
Ne-au copt mamele in pantecul lor in borhot de lacrimi amare.
Himenul zimtat al mamelor ne umplu de sange.
Ne nastem sangerii si zgariati, cu umerii oblici si oasele moi.
Ne nastem urland de usturime, ne nastem lupeste.
Steaua Polara e sparta-n argintul coasei batute iasara.
Tiiiiiiiu !!!!! Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiu !!!!!!!!! Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiu !!!!!!!!!!!
Nu-i clopot ci tiuitura de coasa.
Tiuitura de coasa.
Batem coasa!
Boierie si vai!
Sora fierului de plug ne canta de leganel …
Ne-alinta de somnel …
Bisericuta de otel …
Tiiiiiiiu !!!!! Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiu !!!!!!!!! Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiu !!!!!!!!!!!

Poemul Marin

Noi suntem aici laolalta cu melcul Nautilus si caii de mare din calcar.
Privim cerul si gainile modificate genetic.
Horcaim asfixiati de roze.
Au inceput sa ne creasca spinii, ne mijesc tuleie tepoase.
In creiere petalele se coc intre ganduri.
In urechi nu timpane vibreaza ci petale de roze.
Vorbim dialectul rosu al unei limbi trandafirii, spumegam parfumat ca
taranii bulgari si
traznim cu putere pana cand neuronii vor incepe propriul lor razboi de
independenta.
Abia atunci vom rani in gurile noastre
Abia atunci vom manca, in sfarsit, rahat.

Un petec auriu in tristetea laptoasa a zapezii

Amiezele sunt livide fiindca ele rasfrang paloarea obrajilor nostri.
Ar parea ca jucam un joc ruginiu. Ne-a ajuns din urma ignatul obrajilor nostri.
Ar parea ca noi facem teatru si folosim o recuzita bezmetica:
Domnul Kalasnikov isi asmute catelele din miradoare,
senilele musca din macadam.
Rade pan' la lacrimi catelusa!
Rade pan' la lacrimi catelusa!
In roluri memorabile murim de cea mai moarte dintre morti
cu oasele frante care ne desira puloverul
cu plamanii care ne ies prin ochiurile tricotajului
cu ficatul saltand, cu traznete rosietice…
Doamne! gata drobul asta din maruntaie de om!
Lasa-ne sa-l coacem sub pamant,
sa-l ascundem sub noroiul roz al iernii.

De Ignatul Rosu am ramas in cate-un loc auriu minunat.
Aici nu doarme un slut.
Aici nu se tanguie bocitoare…

Rade pan' la lacrimi catelusa!
Rade pan' la lacrimi catelusa!
………………………………………………………………………….

E o nenumarare de bolti aurii.

Rusinea

Avem o platosa de bube uscate, alburii si solzoase.
Ne ustura soarele.
In artere ne curge un metal incins.
O zgura oxidata ne curge din gura printre dintii cocliti de cata asteptare…
Prajim rabdari in saramura zilei cenusie.
Lingem sare grunjoasa anevoie - mutii cu limba de diamant:
"Om pune gheara pe-o zi minunata,
sa-i pilim dintii serpelui
sa-i aprindem solzii
sa-i impuscam vulpile…
Gramaticilor sa le umplem gurile cu borhot si paduchi."
Lingem sare grunjoasa anevoie - mutii cu limba de diamant:
Prajim rabdari in saramura zilei cenusie.
O zgura oxidata ne curge din gura printre dintii cocliti de cata asteptare…
In artere ne curge un metal incins
Ne ustura soarele.
Avem o platosa de bube uscate, alburii si solzoase.

Tu primavara!

Ne-au dat cu bastoanele peste mutre.
Ranjeau dintii nostri de sub buze ca piesele de domino in marmelada.
Ne-am scuipat cativa dinti.
Flegme roz se-adanceau in zapada.
Brusc m-a apucat o pofta de fragi si-un dor naprasnic de primavara.

Fresca

"Spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti."
Proverb romanesc

Vietile noastre sunt tarfe sifilitice la marginea Imperiului.

Prietenii mei privesc in leucocitele mele
strans uniti in jurul partidului:
- Da ! Da !
- Ihi !
Ar trebui sa-mi inventarieze bubele.
Prietenii mei privesc in hematiile mele
strans uniti in jurul partidului:
- Da ! Da !
- Ihi ! - Ihi !
Prietenii mei se oglindesc in sangele meu:
Strans uniti in jurul partidului!
Strans uniti in jurul partidului !!
Strans uniti in jurul partidului !!!
Bem o licoare amara cu ochii tinta-n amurg.
Si stim asta :
Ingerul neamului privegheaza.

Noi ducem o groapa in limba

Nu mai stim astepta ca-i aspra lumina.
Ninge cu gustul amar al rabdarii.
Indepartat, indepartat oasele mortilor canta un cantec de miazanoapte
Un bocet de blestem…
Un fosnet de crini…
Meteahna e ca sobolanii se viseaza oameni si duhnesc in urina lor acra.
A fost o iarba atata de verde…
Cum poate un muget sa ne farame urechile?
Cum o transparenta atata de dulce sa ne infricoseze, sa ne zdrobeasca ochii?
Omagiem pirotehnia macabra - tara-i tulburata si vesteda.
Trandafirii ne canta un cantec de leagan. Noi ducem o groapa in limba.
Aud un ras, un hohot mititel,
zvarluga-i tine-un toast la Ingerel
zvarluga Azazael.

Am ajuns intr-un loc minunat

Am ajuns intr-un loc minunat!
Intr-atata lumina scanteie camera de faianta!
Si masa de marmura pare sculptata-n zapada!
O imaculata lumina te inconjura minunata!
Intr-acest loc minunat Mortilor nostri li se cos ranile
Mainile, picioarele capetele si gurile.
Aici li se verifica moartea foarte exact
li se dau placute de inventar argintii,
li se scriu numele pe ele
si in plina lumina se recunoaste in tacere:

"CINE E ORB , SURD SI TACE TRAIESTE O MIE DE ANI IN PACE"
Omerta

Am fi trait fericiti daca am fi fost orbi
daca muti,
daca surzi…

Am fi trait o mie de ani in pace racnind aceleasi vorbe marete.

La rastimpuri am fi numarat tradarile,
am fi fost darnici cu protezele,
cu operatiile pe creier,
cu prezentele la orele de apel,
cu galetile de clor,
cu atelele,
cu negura,
cu vamile vazduhului,
cu faina de oase
si cu toate cele sase sute saizeci si cinci de nume ale lui Azazel.

Scorpioane!

I

Anii trecuti, ani morti, anii prudentei si chibzuielii-ndelungi.
Bubele lor aflate in solda Sciziparitatii au crapat
si din iubire in guri ne cresc plante ghimpoase
cu ghimpii marunti ca dintii de soarece.

Jurisprudenta e un balans de cantare cu mercur.

O duminica de smirghel zgarie ziua de luni.
Luni cu cantece sforaitoare horcaim.
Marti sunt trei ceasuri rele.
Miercuri e zi de post: se fane planton la nodurile funiilor pregatite.
Joi e un geam afumat de-ntrebari.
Vineri - un nor de vata de sticla si griji.
Sambata privim lumea prin gura unei pietre de polizor.

Iisus e pe cruce.
E acolo mereu si-n fiece zi ii mai batem un cui
si-I punem ghimpi proaspeti

II

Azi e o mlastina vascoasa cu ciori si muste albastre.
Psihanaliza, limbajul si miturile;
fumam tigari fine si bem bere germana.
Pastem iarba dracului si-I spuma de migdale amare
si sarma ghimpata la bergata zilei.
Agentii corozivi desperarilor noastre in spatele
societatii capitaliste multilateral democrate.
La subsuoara ducem transpiratia zilei si-un miros de sapun de rufe.
Altii duc revolver soi un dampf de Rexona.
Figurantii ororii ne canta din bata.
Serviciile secrete ne canta din pusti cu luneta.
Parlamentul ne canta din legi.
Concert pentru linistea noastra - ne alinta serpi cu clopotei.

O haita de cuvinte devora celulele cerebrale.
Schemele secreteaza pungi cu puroi rosu.
Pe coridoarele Codului Penal trape secrete fosnesc.

E tarziu. Nu mai avem gaura-n steag.

Ni s-a-ncurcat adevarul in limbile papagalilor ,
ne visam mortii infrigurati si cu ranile descheiate.
Le-am fotografiat. Le-am tiparit pe bandaje. Ne umplem muzeele.
Prin revolta noastra ciuruita trece ploaia si fluiera vantul,
o boare de migdale amare-I la gatul zilei cu degetele zdrobite.
Televizoare fardate in care sublime zambeste deruta la
prudentele noastre ireparabile.
O mie de taine ni se topesc pe limba,
am ajuns sa visam pernitele fericirii intre doua povesti
tarate-n promisiuni de zahar pudra:
… conferinte de presa, zgomote ritualuri, taclale.

III

Limbi viermanoase ne-au uscat vorbele.
Halucinati privim stelele in care o dara de sange ne-ncape.
Vai de fagaduinte, de urechile noastre, de gurile lor
care ne injecteaza toxicitatea noului tel: Raiul Aievea.

Ironia vanata-I ingrasamantul nadejdii noastre
si inca-s nori rosii, nori de sange-nchegat in oglinzile aburite
ale blestemului.

Molii grase pe limbile lor tumefiate.
Molii verzi, molii rosii incurcate in limbile lor despicate…
S-au trezit profetii mincinosi urland despre o zi de maine fara plamani putrezi
si despre o tara de lapte si miere.
In cuvintele lor ca niste oua de broasca lucesc menghine, fecioare de fier, medalii
si daca razi cocleala descoperi pesmetii unei armate de ocupatie.
Molii grase pe limbile lor tumefiate.

IV

Vom ramane intr-o tara senina.
O vraja-i de nedezlegat in chibzuielile si vedeniile dintre noi.
Mugetul zilei ne-mpietreste intre alte si alte izbelisti.
Numai gheata.
Si tintuiti de o iarna de marmura stim bine: numai gheata.
Strafundul inimii in pieptii moi ai clipei se sufoca.
Inganam un canticel de-mbunat Iarba Fiarelor
si unul langa altul, unul langa altul, inghesuiti si orbiti
petrecem si trecem cu inima umflata si plexul zdrobit.
Tocmeala pe gurile noastre ne-am facut-o noi,
mastile noastre-s zidite in gloata guresa a noroadelor
masti naclaite cu buzele roase de desnadejde
unde ursita tacerilor de demult cu radacini de fier inrosit
nu-ngaima nici un alean.
Aflati ca umbre in zimtii oraselor
tragedienii tragedienii unor spectacole de praf si rumegus.
In noptile otravii cu vorbe cadem in tarana,
cu glod uscat in liniile fruntii incaruntim.
Pretutindeni aceiasi maestri in Arta Frontispiciilor si-n Purpura
ne cern cenusi, ne toarna vocile in forme
ne inmatriculeaza, ne piaptana gandul …
S-au naruit transeele pe noi.
Zambetul lor mucegait de atat exercitiu pateaza morminte.
O bruma neagra le curge din gura, un adevar cu dinti de lapte…

V

Asteptam! - boala grea-i orice asteptare-ndelunga.
Tarana are gustul amar al rabdarii,
i n d e p a r t a t - i n d e p a r t a t oasele mortilor canta
un cantec de miazanoapte, un bocet de blestem…
Oasele impietrite ale ororii ne zdrobesc degetele,
ne muta falcile…
maimutele strigarilor la cer ne dantuie pe limba:
"Norocoasa-i lelea rabdarilor - are cine s-o tie
sa-i perie gingiile, sa-I ingrase microbii
sa-i bea scursura salcie …"

VI

Dorm cartierele de beton, - ciorile pe antenele Televiziunii,
in tarana tipetele noastre se coc, blestemele urla.
Binele , Adevarul, Dreptatea dorm in miezul de plumb al gloantelor,
in incarcatoarele si pulanele Detasamentelor de Ordine Interioara.
Dorm teroristii, minerii, ilegalistii, remuscarile,
crucile…

Crucile lor inghetate si umede imprastie un miros de muschi si tamaie.
Furnici rosii pe crucile lor. Paianjeni.
Pe raboj: mii de zile de noapte.

Somn!
Pretul tacerii? - greul pamantului urcand in limbile norodului astuia de visatori.
Adevarului i-au cazut dintii din gura,
fii si fiicele noastre nu vor mai veni la nici o cina.

E un fosnet de iarba inalta tacerea.

Scrasnirea dintilor

Mereu va lovi cu pintenii-n porti strigand noua Cavalerii care aduc Focul.

Blestemele se infratesc cu viermii, crivatul coace flori de gheata
si prin ferestrele noastre-nflorite -
o iarna cu sicrie argintii
o iarna cu gust de fiere.
De-aceea deschidem usile larg si plangem in prag
stam de veghe si vanturam zapada.

Urletul de otel inoxidabil al mitralierelor e-amutit.
Limpede. Limpede.
I-a strans pe toti moartea si iarna creste mare pe fruntile lor.
Numai cimitirele, Doamne, au ziduri de sare,
sfinte sfinte ziduri de sare.

Noaptea ne bat in porti,
ne bat in geamuri si primim oaspete iarna cu gust de fiere.
Vai blandetea neamului astuia!

In zorii aceia o gura straina racnea-n iarna si noi numaram mortii.
Iarna de platina si nichel, de crom si argint,
iarna de-arama cu miezuri de plumb atat de mestesugit incropita.

Sub liniile fruntii - cantecele lor impuscate
- tacerile lor umplute cu vorbele altora
sangereaza si ard.

Artele ingeresti ingheata.

Ca plumbul topit vietile noastre iau forma vietilor lor.
Ca plumbul topit vietile noastre li-s turnate in trupuri.
Cuvintele noastre au forma gurilor lor.
Mortii nostri au ochii pururi deschisi.
Privirile lor ingalbenesc in fotografii.
Mamelor tinere cu parul alb cine le mai spune o vorba?

De-atatea lacrimi crucile lor inmuguresc si infloresc,
dar noi ieseam din cimitire cu mainile albe de sare,
cu viscoliti obraji argintii.

Lumanarile nu mai palpaie pe caldaram.
Nici un nor inchis.
Ei vegheaza, noi priveghem.
De-aceea deschidem usile larg si primim oaspete iarna.
In racoarea cumplita a iernii multi plangem si-ntre zapezi aducem cantari - ne sa ne scrie Domnul Dumnezeu un cuvant de lumina.

Si mai stim : ei au tras scarile si sunt nemuritori.

Ei vor fi pururi in clipa aceasta.

Ingeri negri zarii

Ingeri negri zarii in intunecime
dantuind cu trupuri paroase
izbind in ciment cu copitele.

Ingerii negri urland i-auzii
ca-mi sparsera urechile de urlete
zvarlind flacari pe nari si pe boturi.

Naparca Alba urla-n toate vanturile
urletul ei de imperechere.
Mireasa Naparca-astepta Balaurul negru cantand.

Scanteia o lumina rosie ca de om jupuit
Naparca Alba canta
si cale de-un urlet pamantul uscat se crapa se crapa

inima zanganind din incheieturile venelor dantuia
dantuia-n foc sangeriu siroind
dantuia ca ursoaica pe jar cu belciug in bot

siroind dantuia stacojie
ard clopotele in turle
nori de soareci inaripati suiera

ne tiuie ferestrele, ne tiuie vinul in cani
ni se sparg painile pe mese
si nu putem duce nimica la gura

stacojie in foc dantuia inima
zanganind din belciuge
zanganind din belciuge, zanganind.

Necadepeumeri

Strada acesta e una dintre cele tacute.
Noi nu vom numara cersetorii.
Vom numara cersetorilor cativa banuti argintii.

Noapteacarevinegrabitanecadepeumeri,
necadepeumeri,
necadepeumeri…
Am plecat sa punem cateva flori pe-un mormant.
Nu se mai poate. Ale cui aceste flori de noiembrie tarziu?
Pentru care decembrie? Pentru care ianuarie mortiu?
Am plecat sa punem cateva flori pe-un mormant.
Amurgul are gust de sange-nghetat, mormintele au crucile albe de sare.
Vai, aripile crucilor! Cruci albe de lacrimi!
Noapteacarevinegrabitanecadepeumeri,
necadepeumeri,
necadepeumeri…
Nu mai pot. Nu mai pot. Sunt greu. Mai greu decat lespedea.
Pentru care ianuarie mortiu? Nu mai dau cu pumnii-n piatra ca-n sara din iasara
cand mi-am amintit de vara cea lina
cand in ierburi intins zaream caii de iarba saltand in fata soarelui.
Amandoi eram tot aici. Tu la fel de tacut.

Un veac de rosu scrum apasa viitorul.

S!

Asa am stat in ziua aceasta pacloasa: ascult and fierastraie.
Ziua asta parca o simt scartaind printre dinti.
Pasii marunti si putin sidefii in urma-ti raman pe zapezi violete-n amurg.
Cand ratacim incolo si incoace, prieteni!, anii buni i-asteptam.
Penumbra ingaduie multe.
Vom incerca intru glasul rugaciunii dar limbile ni se izbesc de dinti,
cu sasaieli ca viperele ne-mproscam tot cautandu-ne cuvintele.
Sasaim cu limbile insangerate, cu dare de sange innodandu-ni-se-n barbi
amestecand vorbele tremurate infrigurati.
E poate ultimul tic nervos al ororii.
Dar drumul inzapezit are nenumarate cicatrici si coronite de liliac alb.
Tarziile noptii ne fosnesc pe la glezne.
Ratacindu-ne-n ziua pacloasa anii buni i-asteptam.

Surazand, anii buni ne-asteapta si ei pe noi.
Surazand.

Citromfu

Avem o tara care ne pandeste erorile.
Stam cu bratele albe de sare.
In troienitele guri lumini albe se-aprind.
Funigeii oaselor prietenilor ni-s incurcati in par:
Respiram! Re-spi-ram!

Atata cenusa ... vai, ca-ntr-un mormant...
e aer otravitor aici jos... cei puternici umbla pe catalige...
pe spinarile noastre...
Mai sus e aer mai bun.
Cei saraci traiesc mai putin. Nu-i plangem.
Ei pot inchiria masti minunate,
ei pot muri zambitori cu cateva frunze de citromfu sub masti...
In cergi de citromfu-nveliti vor fi ingropati... cu ochii deschisi...
trupul lor miroase a lamai...

Tarziu

Inima-si inalta duhul ei de crainica
chemandu-ne soptit din halaiduiala.
Abia inteles vibreaza cinelii ei de argint.
Iscoditoarea din piepturi ne clatina uneori amorteala,
ca un talhar al noptii ne ia ostatec gandul
si cu sopot ni-l petrece blinda.

Ni se descheie oasele din piele,
pescarusul suflet imparte doar o noapte odihna
cu barcuta veche a carnii de pamant.
Aproape orbi si palizi abia-auzim chemarea...
... cinelii ei de argint vibreaza lin...
... intr-o singura noapte imbatranim, incaruntim ... albim sidefiu ...
... cu trupul alb ca pielea soparlelor de pestera...
... cu limbi de diamant in guri amutim...

Globuri trandafirii pentru iscodit viitorul

Rancezim. Rancezim cu gurile pline de calti.
Primavara e incrustata cu bentita de doliu,
ca furnicile rosii umblam pe spatele ei. vremea picura inlauntrul ei racoros.
Catelaria e asmutita impotriva-ne si sfirtecati am fost de fiori.
Din pereti se decupeaza ingeri galbeni iar din strafundul inimii pe targi zimtate pleaca spre cer furiile.
Ca o baba infrigurata ,legata la gura, zgribulita, umbla frica dand binete odihnei noastre somnambule.
Unii ne tanguim cu tipete de sobolani,
altii ne-am recunoscut in umbrele liliecilor tipatori, in pisoare, in scuipatori.
Lanuri de gaturi de struti cu capetele ingropate.
Treierasii ascut lamele combinelor,
fratii implanta cutite-n parinti, surorile toarna otrava in vin, mamele alapteaza pruncii care le vor sugruma.
In obiele ne tinem invelite cu grija, copitele, sa nu tropotim.
Dintii sunt numai ascutime.
Va scriu asadar despre frica, va scriu din Tara Strutilor Spani, va scriu din Archaeopterix
de acolo de unde-n tuberculi parosi dorm ghemuiti avortonii sufletelor noastre.
In cuiburile subpamantene alta alchimie suieratoare se umfla:
gangavi, limbuti, amortiti baiguim.
Din fungii de matraguna de pe cefele noastre cresc ciuperci rosii in crapaturile palmelor.
O colonie penitenciara? O leprozerie?
Nimic de facut.
Nimic.
Un cal rapciugos trage un dric rosu cu sufletele...
Nimic de facut.
Nimic.

Pironiti

Nimeni nu ne asteapta.
Nimeni la capataiele noastre de muribunzi.
Cina fratilor a fost aruncata.Momai zdrentaroase ne vegheaza si zid langa zid, palma langa palma stam pironiti.

Ne vom lua pamantul sub talpi si vom si zbura, coliviile de mortar ale trupurilor le vom umple cu nori.
Paloarea obrajilor nu va mai tine loc de fata. Nici fruntea nici parul nu vor mai fi arsenic si plancton.
Nu ne mai cereti nimic. Sa nu mai vreti nimic de la noi.
Aici suntem noi legati de noi insine, ingropati in lumina.
Nu mai vrem nimic de la voi subcerestii.
Lazarii nostri sunt vii in cuvintele de demult. Nu ne strigati! Nu vom veni!
Lazarii nostri dorm adanc in cuvintele voastre. Nu mai invie!
Clatinati cadelnite, aprindeti ruguri - nu mai venim!
Strigati! duruiti in tobe! cantati neincetat! - Nu se sfasie camasile Parusiei!

Drumul otetului

Catelele ne musca grumajii.
Otetul pe limba ne-aprinde maruntaiele.
Urechile sunt pentru a scobi -
lopatele pentru-ntelesuri.

Otetul e acum in clavicula si in umeri.
E rotund si imi linge subsuoara
usturimea-mi urzica tamplele.

Acum stau cu ochii tinta la inima.
Acolo sunt unul peste altul grijiti mortii mei dragi.
Acolo e Mausoleul.
N-ar avea decat sa se prabuseasca acest turn de morti infierbantati in otet.
Ar luneca din vena cava superioara in vena cava inferioara,
ar salta sternocleidomastoidianul, ar salta muschii mei ca mieii,
ar crapa inimioara, ca o ceapa izbita cu pumnul...
Pe dragii de ei i-am mai ingropa odata... cu mine...

Dar eu n-am inima.
Am ingropat-o in vorbele astea privegheate de Lazarii zdrenturosi.
O floare carnivora printre trandafiri...