- Harry Tavitian, stim ca esti foarte exigent si critic in privinta calitatii evenimentelor la care participi. Ne cunoastem de 20 de ani si nu te-am vazut de multe ori asa de entuziast. Ce s-a intamplat in "Valea Artelor"?

- Sunt, intr-adevar, foarte bucuros ca am concertat la acest megafestival al artelor (si cand spun "megafestival" nu exagerez cu nimic). E vorba de un festival aflat deja la editia a 17-a (faptul ca nu stiam nimic despre el pana acum mi-a dat serios de gandit: din pacate in jazz, dupa 1989, suntem intr-un fel mai izolati de ceea ce se intampla in afara Romaniei, decat inainte). Organizarea festivalului a pornit de la o initiativa privata: in 1989 muzicianul Marta Istvan (director al Teatrului Nou din Budapesta, o institutie culturala de anvergura) a cumparat o casa veche in satul Kapolcs, langa lacul Balaton. Fascinat de frumusetea locului, a infiintat o asociatie culturala, impreuna cu cativa locuitori din sat, si a organizat cateva concerte intr-o prima editie a festivalului, la care au participat vreo 300 de spectatori. Acum festivalul se desfasoara in 5 sate, timp de 10 zile. Anul trecut au fost 200.000 de oameni la festival! Sunt zeci de evenimente - concerte, de la folclor si muzica veche la jazz, rock si world muzic, dans, expozitii de arta, colocvii de literatura, toate de o calitate artistica ireprosabila. Cat am stat in Vale nu am vazut nici un obiect de prost gust care sa fie oferit spre vanzare (in acest caz nu pot decat sa exclam: traiasca cenzura!).
Totul se petrece in curtile satenilor. Acest eveniment urias se bazeaza pe spiritul civic al publicului si al localnicilor, care sunt gazde minunate. Fara sprijin guvernamental, ci doar al autoritatilor locale!

- Cum ai fost invitat la festival?

- In acest an, "oaspete de onoare" a fost Transilvania. Organizatorul din partea Romaniei a fost Centrul de Creatie "Lazarea" din judetul Harghita (nu pot sa nu amintesc macar numele directorului, Kassay Peter). Cu un efort deosebit, cei de la Lazarea au adus evenimente de inalta tinuta culturala, in acord cu spiritul multicultural al festivalului, acela de conservare a traditiilor autentice exprimate insa cu mijloace moderne. "Echipa" Romaniei a fost de 130 de artisti care au prezentat folclor, muzica veche, jazz, evenimente pentru copii - care au avut foarte mare succes - literatura, film, sculptura si pictura, mestesuguri traditionale. O audienta deosebita au avut si spectacolele teatrului din Gheorghieni si... mititeii oferiti ca mostra a bucatariei noastre.

- Cate concerte ai avut?

- Am avut doua concerte. Primul a fost chiar cu Marta Istvan, directorul festivalului. Desi e compozitor de muzica de camera contemporana, am reusit sa "incropim" impreuna un concert spontan, fara sa fi repetat o nota sau macar sa ne fi ascultat unul altuia compozitiile inainte. Istvan este, insa, o persoana deosebit de deschisa, foarte inventiv - a cantat la clavecin si la oale de ceramica folosite ca instrumente de percutie; cunoaste bine muzica romaneasca (in anii '70 a cules folclor transilvanean). Comunicarea noastra a fost mult usurata si datorita faptului ca si el este pasionat, ca si mine, de jocul de table; inainte de concert am facut cateva partide. Tin sa spun ca am reprezentat cu cinste Romania si l-am batut pe Istvan la table. Aceste partide au fost, de fapt, repetitia noastra pentru concert.
Al doilea concert a fost cu percutionistul satmarean Cserey Csaba, un muzician deosebit cu care am concertat in ultimii ani si care, din pacate, este destul de putin cunoscut in Romania. Am cantat in biserica catolica din Kapolcs. Atmosfera si publicul au fost minunate si acest al doilea concert a fost si el un mare succes. La sfarsit am avut si un invitat special: acordeonistul de etnojazz David Yenghibarian, armean stabilit in Ungaria.

- Un cuvant de sfarsit?

- Sunt multumit ca noi, cei din Romania, am adus anul acesta un plus de sunet si culoare in Valea Artelor. Sunt trist insa ca, desi avem si acasa un public extraordinar, nu-i putem oferi evenimente de o asemenea calitate si diversitate.

Interviu realizat de Artemie Calus