|
"Teatrul Maraton" este ultima carte publicata (la editura Eikon,
in Biblioteca Teatrului Imposibil de la Cluj) pina acum de Stefan Caraman,
fara indoiala, unul dintre cei mai buni si mai interesanti dramaturgi
romani. Copertele acestei carti importante pentru dramaturgia romaneasca
actuala cuprind trei piese cu totul diferite, care pun in evidenta posibilitatile
literare ale dramaturgului Stefan Caraman (si la nivel de abordare a unor
teme total diferite, dar si la nivel stilistic).
"Talk show (Gabriela si-a extirpat un ovar)" este o piesa domestica,
cu doua personaje, sotul si sotia, a carei actiune are loc in bucatarie.
El maninca, ea il asista, isi amintesc de prima iubire, se tachineaza,
ea ii povesteste ca Gabriela si-a extirpat un ovar, el, fiind la masa,
se oftica si i se face scirba ("Sotia (atenta la unghii): Gabriela
si-a extirpat un ovar. / Sotul (cu gura plina): Pacat. A durut-o? / Sotia:
De ce pacat? Ha! Acum poate sa se reguleze in draci; si fara nici un pericol.
Cred ca si eu va trebui sa-mi scot unul; poate amindoua. / Sotul (priveste
atent lingura suspendata in fata gurii): Stii ce fac eu acum? / Sotia:
Halesti. / Sotul: Nt! Mestec ovare. Dulci, moi, bine patrunse cu sos.
Abia astept sa ti le scoti. Numai sa nu ne coste prea mult; nu stam prea
bine cu banii."), se cearta, iar isi amintesc de prima intilnire
(de fiecare data are loc exact aceeasi scena, exact aceleasi cuvinte,
exact aceleasi gesturi), iar se cearta, isi amintesc de prima intilnire,
se mai cearta un pic, pina se cearta rau de tot, el o bate, isi amintesc
de prima intilnire, el o bate in continuare, "mina femeii cade moale;
singele gilgiie chiar si dupa caderea cortinei". Combinatia abrupta
dintre trecut si prezent, intre dulcegarii si cinism, inceput si sfirsit
creeaza o stare deosebit de tensionata, care pina la urma erupe, se transforma-n
vulcan. Apropo, stiati ca majoritatea crimelor au loc in bucatarie?
"Intoarcerea de acasa" este o piesa la fel de concentrata si
de tensionata ca "Talk show (Gabriela si-a extirpat un ovar)",
primul text al cartii. "Intoarcerea de acasa" e o piesa-monolog,
scrisa pentru o actrita, parca special pregatita pentru o actrita anume
(mai stii...), Stefan Caraman permitindu-i si autorului sa se simta bine,
liber, important. O piesa in care Caraman experimenteaza incontinuu, desi
spune ca piesa nu e literatura/drama, ci viata, iar actrita e doar intimplator
actrita, ea povestindu-si de fapt viata ("…am fugit de acasa…
terminasem liceul destul de bine, si ma pregateam pentru admitere…
tata tinea mortis sa dau la matematici, sa ma fac profesoara si sa ma
dau la fundul unei vieti lejere si sigure… m-a convins repede - o
coasta rupta se repara usor… sau asa a crezut… am plecat la
Bucuresti si am dat admiterea, dar la teatru… am intrat fara nici
o problema - la facultatile de teatru nu iti trebuie talent pentru admitere…
habar nu am ce iti trebuie, probabil ca noroc… i-am anuntat ca am
intrat la inginerie genetica si ca si de aici pot iesi profesoara…
in primul an i-am sunat de cateva ori, apoi am abandonat… am locuit
la camin, apoi cand tata a inceput sa ma caute m-am mutat intr-un apartament
cu Petru… nu ma costa nimic decat sa ma culc cu el din cand in cand;
avea aproape 60 de ani si incerca sa ma ajute… tata a aflat ca stau
acolo - m-am mutat cu o zi inainte sa sparga usa… (apasa cuvintele)
toti anii de facultate, dar toti anii, a trebuit sa ma mut din sase in
sase luni, a trebuit sa ratez cursuri, spectacole, prietenii sau placeri,
simple placeri… toate numai ca sa ma ascund de el… sunt sigura
ca daca m-ar fi gasit, daca ar fi reusit o singura data sa puna mana pe
mine… (in timp ce vorbeste plange)… o singura data… am
amanat licenta de trei ori si am reusit sa o obtin intr-o alta zi decat
cea comuna… era ca un caine de vanatoare… il simteam tot timpul
pe urmele mele; de cate ori o sunam pe mama rugand-o sa-l linisteasca
nu auzeam decit plansete si rugamintea de a-i asculta… "vino
acasa si cere-ti iertare", imi spunea, "o sa o rezolvam intr-un
fel"… dupa toate cate s-au intamplat, eu trebuia sa merg acasa
si sa-mi cer iertare… acasa… acasa… acasa e locul in care
simti intotdeauna nevoia sa te intorci… e micul univers in care poti
sa-ti permiti orice, pentru ca ti se permite orice… acolo e acasa…
pentru mine acasa este aici… (arata cu mana imprejur)… aici…
singura familie sunteti voi, iar faptul ca ma comport ca un copil alintat
e o dovada si nu un act de revolta… stiu ca ma iubiti asa cum si
voi simtiti ca va iubesc… din momentul in care intru si pina la final
am cu adevarat senzatia ca sunt libera… asa cum n-am avut-o niciodata…
si mai am sentimentul clar ca sunt protejata… ca de un duh, ca de
o mana necunoscuta, ale carei degete sunteti, fiecare dintre voi…
nimeni nu-mi va mai face rau niciodata, atata vreme cat voi veti fi aici,
cu mine… nimeni nu va mai indrazni sa ma calce in picioare si nimeni
nu-mi va mai lua puterea simpla de a avea incredere in mine… in mainile
mele, in picioarele mele, sanii mei, gandurile, ceea ce simt… eu,
Ecaterina Hatu… Ecaterina Hatu… (pe ultimele fraze lumina se
stinge progresiv; moment de tacere; spectatorii pot aplauda sau pot astepta
dar… din culise se aude o voce clara de barbat care canta "o
my darling Clementine"; intensitatea vocii creste progresiv pana
patrunde pe scena)"), ca mai tirziu spectatorii sa afle ca totul
e, de fapt, un text, chiar si replica asta, ca "totul e, de fapt,
un text" este, exista in text!
"Intoarcerea de acasa" este o piesa foarte emotionanta, plina
de energie, un fel de terapie in grup, in care actrita povesteste, iar
spectatorii "se trateaza" (abia astept sa ma duc la piesa asta,
poate chiar ma asez mai la vedere...!). Prin aceasta piesa, ca si in cazul
"Talk show-ului", Stefan Caraman ne permite sa descifram scene
si actiuni simbolice si sa construim scenarii, indreptatite, astfel fiind
atras si cititorul de piese, nu doar spectatorul (care, oricum, n-are
cum sa nu participe - activ - la piesa, macar atunci cind actrita ii arata
titele!, ce sa mai vorbim de ala care are sansa s-o pipaie... la teatru!).
O piesa in care spectatorii se transforma in actori, iar actorii - in
oameni, o piesa care permite multe, multe experimente, o piesa care poate
sa-i schimbe cariera actritei principale, dar si regizorului. O piesa
pe care chiar merita s-o cititi, v-o recomand insistent.
"Teatrul maraton" este un text foarte lung, care l-ar pune la
incercare pe orice regizor, dar si actor (si chiar cititor), caci piesa
e un fel de monolog pentru un actor, dar nu se aseamana deloc cu "Intoarcerea
de acasa", ba din contra. Daca "Intoarcerea de acasa" e
un text deschis, intors spre exterior, "Teatrul maraton" e un
text inchis, intors spre inlauntru. Actiunea are loc in Athena anului
508, iar personajul homodiegetic e un om simplu, dar... mort: "...ma
simt obosit... nu e comod sa fii mort ... aceeasi pozitie pentru o vesnicie,
nici o rasucire, nici un cuvant, nici o perspectiva... amorteala... plus
timpul... aici are o alta curgere, probabil ca in sens invers... inainte
de a muri am avut un fel de vis, sau o viziune am stiut cum este dincolo...
stateam pe o banca, in apropierea unui sopron pentru capre... caprele...
intotdeauna mi au placut caprele, au o privire naiva si sunt perfect proaste,
seamana mult cu omul ... mai ales cand este organizat in turma... era
un soare de inceput de toamna, caprele erau la pasune... undeva, departe...
stateam singur si asteptam pe cineva... asta este moartea un loc in care
ar putea sa ti placa... numai ca nu ai nimic altceva de facut decat sa
astepti... sa astepti la nesfarsit... fara sentimente... fara pasiune...
pe cineva care nu mai vine... imi amintesc totul... fiecare clipa, fiecare
gand care m a bucurat sau care m a intristat... fiecare gest si indoielile...
fiecare obiect si fervoarea carnii... totul... numai un singur lucru...
ceva care lipseste acestui puzzle urias... si care refuza sa inchida cercul...
eu... identitatea mea... ego ul... rolul meu in miscarea lumii... importanta...
mobilul... scopul... sensul... nu mi pot aminti sub nici o forma... cel
care nu mai vine sunt chiar eu... cred ca ar trebui sa ma nasc...".
Din aceasta postura personajul principal isi aminteste totul, de la copilarie
la moarte, traind si moartea parintilor ("... mai tarziu... am crescut
fara parinti... tata cazuse intr o lupta... prizonier de razboi... dupa
care i au taiat capul... astfel l am primit intr o noapte intr un sac...
avea ochii inchisi si vinetii... parca dormea... nici o remuscare, nici
un stress, nici o expresie de fronda... doar o plictisitoare impacare
cu ceea ce devenise... capul desprins de trup al unui tata... mama l a
privit cu oroare fara sa indrazneasca sa l atinga... apoi a cazut, incolacindu
se peste el... de parca ar fi vrut sa l primeasca inapoi... de parca ar
fi vrut sa l renasca... eram vadit emotionat de o asemenea intorsatura
a evenimentelor... nu imi venea sa cred ca mie mi se intampla... simteam
nevoia sa ma laud prietenilor de joaca... sa iau tigva aceea de jos si
sa le o arat tuturor... sa vada cum arata capul fara trup al unui erou
grec... sa ma mandresc cu un craniu... l au lasat apoi usor pe masa de
piatra din fata casei... il bazaiau mustele... o dovada vie ca viata nu
se pierde... doar isi schimba cateodata conceptele si formele... l au
incinerat abia dupa cateva zile... impreuna cu biata mama... femeia isi
pierduse mintile... umbla noaptea pe strazi... se spune ca tot cauta ceva...
ceva ce ii lipsea foarte mult pesemne... n a gasit si a murit... mama
si tata... eroii anonimi ai cetatii Athena... n au mai avut timp sa ma
astepte..."), trecerea brusca la un nou mod de viata ("...nu
aveam nici o ruda... nimeni caruia sa i pese de mine... sau sa ma accepte
drept povara... si m au luat copil de trupa... la pedestrii... "
- "eram primul copil de trupa ajuns vreodata in compania lor..."),
e educat sa devina cel mai bun luptator, dar are alte sentimente, alte
ginduri, alte planuri ("Nu mi a trebuit decat o clipa sa mi dau seama
ca nu pentru asta am coborat pe pamant... cum puteam tremura de placere
in fata unui cadavru ucis cand, pe ascuns, imi delectam spiritul cu poemele
marilor poeti antici?... cum puteam rade la glumele lor idioate?... cum
puteam crede vreo secunda ca as putea asemenea celorlalti atata vreme
cand eram sigur de unicitatea mea... da, eram unic... stiam asta..."),
e initiat in iubire si sex, e educat de filosoful orb Didoris, violat,
se razbuna pe violator omorindu-l, e luat la prima sa lupta de prea tinar,
de unde dezerteaza si fuge, alearga, alearga cu Didoris in spate, la un
moment dat il arunca, alearga 42 de km pina in cetate, unde anunta victoria
- "AM INVINS!... au fost ultimele cuvinte, soptite... siderate...
cinice... doar un regret... minor... rezidual... n am mai apucat sa le
spun celor delirand deja de fericire ca nu la batalia de la Marathon ma
referisem... ci la grecul Fitipid... dezertorul... la mine... ".
Abia aici aflam cum il cheama pe personajul principal, al carui trup e
ciopirtit de comandantul Meltiades, intors din lupta invingator.
"Teatrul Maraton" de Stefan Caraman este o carte care merita
citita cu atentie si de cititori, si de regizori, iar Stefan Caraman trebuie
urmarit cu atentie in cariera sa literara, cartile sale fiind foarte bune,
foarte actuale si foarte interesante.
Stefan Caraman - "Teatrul Maraton", ed. Eikon, Biblioteca
Teatrului Imposibil, Cluj Napoca, 2004
|
