Alexandru VAKULOVSKI

ULTIMUL MANIFEST KLU: Minciuni

Nu exista nimic. Totul pare altceva. Nu exista prietenie, nu exista dragoste, nu exista credinta. Existi doar tu. Tu esti o mare minciuna. Un balon umplut cu fum. Cum te umfli, asa si te dezumfli. Esti doar o minciuna.

Sunt doar o minciuna. O minciuna idioata si retardata. Pentru ca am mai putut spera, pentru ca am crezut ca exista ceva. Nu am crezut niciodata in mine. Nu dau doi bani pe mine. Sunt doar un suflet futut. Nu am sperante, nu am viitor, nu am nimic. Nimicul este foarte greu. Tot ce a mai ramas din mine este doar o ura fisurata.

Urasc totul. Toti oamenii, urasc diminetile cand ma trezesc, cand imi beau cafeaua, urasc soarele, urasc intunericul, urasc sperantele si bucuriile. Toate sunt falsuri. Si chiar daca nu ar fi, le urasc si mai mult.

Prima oara m-am gandit sa ma sinucid cand eram la gradinita. Radeam cu baietii si vorbeam de moarte. Am zis ca as putea-o face oricand. Apoi au aparut atele ce se tes in jurul tau si te tin cu ceva. Te tine bicicleta, povestile, colega de banca, promisiunile.

Luasem cred ca un sase la gramatica la admitere si tatal meu a innebunit. Animalo! Debilu' dracului! Curvo! Nu te duce capu' la nimic etc. etc. De fapt fratele meu ii spusese ca luasem opt. Am tacut, am cazut undeva foarte departe. Apoi am iesit plangand prin gradina la iaz, sa ma inec. Doar nu sunt bun la nimic. M-a ajuns Mihai.

Apoi, in Chisinau, mi-am taiat venele cu cutitul de fructe. As fi vrut din tot sufletul sa mor. Pentru ca pentru o clipa mi s-au deschis ochii si apoi nu am mai vrut sa vad.

Urmatoarea incercare a fost cu lama. Ma simteam foarte bine si mi-am zis ca e timpul. Am cazut in pat si m-am trezit amortit. Oricum sunt un anemic cretin. D-aia si n-am reusit.

La doua saptamani de cand venisem in Cluj, m-am indragostit. M-a intrebat sau, ma rog, te-am intrebat ce ai zice de sinucidere. Hai! mi-ai zis. Caci erai o fire optimista. Dar am fost prea mult preocupati de alte lucruri, apoi au aparut multe-multe ciori si o telegrama: a murit bunicul. Tata.

Apoi mi-am zis ca sunt un las, ca ar trebui sa incerc sa sper. Am sperat. M-am calmat. Am fost fericit, nefericit, fericit. Am luat pastile. Am vrut sa sper atat de mult, incat am bagat multe pastile. Pana pielea mi s-a intors pe dos.

Intr-o zi fara pastile, cand lumina a devenit enervanta, linistea apasatoare, oamenii - ca de obicei..., soarele - o pastila crapata in doua, am vrut sa sar de pe caminul 16. Ai plans si mi-ai spus sa sper, ca totul o sa fie bine. Si a fost bine.

Bine pana mi-a venit sa vars de atata bine. Cineva dormea si nu am vrut sa ma mai amagesc, am mers pe un pod de langa parc si am privit in jos. Eram foarte departe si nu ma mai tinea nimic. Apoi m-a tinut o mana. Te arunci, m-a intrebat George si am inceput sa radem amandoi.

Poate ca au mai fost incercari, nu le mai tin nici eu minte pe toate. Cea mai grea e insa sinuciderea zilnica.

Urasc literatura. Te fura si te tine departe. Cand te trezesti e prea tarziu. De fapt nu am facut niciodata literatura. Nu am facut niciodata nimic. Mi-am vandut sufletul pe nici treizeci de litere. In loc sa deschid ochii - mi i-am acoperit cu niste hartie, cu povesti dulci. M-am tratat cu jocuri din litere, dupa jocurile cu fumuri. Nu vreau sa mai scriu in viata mea, nu mai vreau nimic.

Minciuni. Suntem mintiti tot timpul. Sa punem botu' la vot pentru niste fete gretoase. Care sa-ti vorbeasca, in timp ce te scurma in buzunare. Sau se scarpina in cur. Muie tuturor politicienilor! Am incercat sa fac ceva, am incercat sa nu ma mint, sa sper ca lucrurile exterioare pot fi invinse si ca voi reusi sa inving uratul, plictiseala, greata.

Uratul s-a intors. Sa ma mai mint? Nu mai am ce spera, nu mai am ce pierde. Nu mai am nimic. E 31 decembrie, poate voi reusi, desi toata viata am ratat totul. Ma duc sa ma fac varza. Fuck you! Fuck off!