Liviu ANTONESEI Cu site-urile pe ei, pe mama lor!

Acum aproape trei ani cind, ajutat de tinerii mei complici tehnici de la revista Timpul, mi-am deschis primul site personal in infinitatea web-ului, credeam ca am nimerit in primul spatiu de exprimare cu totul liber, in care nimic nu se poate intimpla textelor tale in afara, desigur, a eventualelor lecturi. Dupa ce l-am conceput grafic cum am crezut noi mai bine, am inceput sa-i incarc diversele sectiuni cu poezie, proza, eseuri, fotografii si ceea ce mai are omul pe acasa in format electronic. Cum nu-l gindeam nici ca pe o biblioteca si, cu atit mai putin, nu voiam sa aiba un aer muzeal, am deschis si o sectiune de comentariu politic, pe care am intitulat-o Ceea ce cred, in care instalam in fiecare duminica un editorial "la zi". Politic, de buna sama, mai ales ca eram atunci, in iarna anului 2003, intr-una din putinele mele perioade in care nu sustineam o rubrica de ziar, daca nu mai multe, cum mi se intimpla indeobste. Ca, deh!, n-oi fi eu un "scriitor angajat" - de altfel, detest formula! - dar simt asa, citeodata, macar o data pe saptamina, nevoia "sa ma exprim". Si m-am exprimat linistit pina in toamna anului urmator, instalind cu regularitate, saptamina dupa saptamina, editorialul meu politic in cyberspatiu, chiar daca intre timp sustineam si vreo doua-trei rubrici in presa de hirtie. Incepuse chiar sa-mi placa ritualul de duminica dimineata cind, cu prima cafea in fata, imi scriam textul pentru cei citiva cititori ai mei cyberspatiali, nu cred ca mai mult de o mie in fiecare saptamina. Nu erau foarte multi, dar cred ca erau fideli, devreme ce numarul lor parea sa se fi stabilizat in jurul acelei mii.

Asta pina in acea duminica de septembrie 2004, in precampania alegerilor ce aveau sa urmeze cind, intrind eu pe adresa site-ului meu, am constat ca la rubrica editoriala batuse vintul, nemaigasind acolo decit primul editorial instalat, Mafiotii lor si mafiotii nostri, in care, profitind ca tocmai revazusem in seara precedenta Nasul, faceam un mic exercitiu comparativ intre lumea descrisa de Mario Puzo si lumea tranzitiei noastre, gasindu-i celei dintii o anume superioritate legata de sentimentul onoarei. Restul textelor, totusi aproape o suta, ca doar instalasem cite unul nou in fiecare saptamina!, pareau deci sa-si fi luat zborul in cyberspatiu. Ultimele trei erau dedicate, cum era si firesc, lui Adrian Nastase, ca doar el era atunci "omul zilei"! Cum sint dintre cei care duc "prezumtia de nevinovatie" pina la absurd, ori chiar dincolo de granitele acestuia, am crezut la inceput ca e un simplu incident tehnic. M-am convins ca nu este asa, atunci cind am incercat sa instalez noul text. Nu s-a putut, introducerea parolelor mele nu producea nici un efect, propriul meu site, de care incepusem sa fiu mindru, imi era interzis. Crezind ca am uitat eu ceva, ca aplic, din cauza vreunui lapsus firesc la o virsta nu foarte frageda, o procedura gresita, am cerut ajutorul tinerilor mei complici informatici. Nici ei n-au putut face nimic pentru deblocarea situatiei. La rindul lor, au luat legatura cu proprietarii domeniului "as.ro", acestia dovedindu-se la fel de neputinciosi in deblocarea site-ului meu si nereusind sa gaseasca, nici ei!, vreo explicatie rationala pentru acest incredibil si necunoscut de mine pina atunci act de cenzura! Cum ultimele texte instalate erau cele trei editoriale dedicate d-lui Nastase si cum eram in precampanie electorala, normal ca m-am gindit pe loc la pesedei si la agentii neantului din slujba lor, recuperati dintre bucile lui Ceausescu si reciclati informatic. In fond, trimisesera deja Parchetul sa aresteze Internetul, cu prilejul Armaggedonului dedicat d-lui Nastase! Nu pot intelege insa miza - in fond, eu aveam doar circa o mie de cititori constanti si, mai mult ca sigur, cu opinii politice identice ori foarte aproape de ale mele, ca doar n-or fi fost masochisti! Si ma indoiesc ca eventualii cititori ocazionali, avind alte opinii, si le-ar fi schimbat doar citind amuzantele, uneori, mele comentarii politice.

De ce s-o intimplat atunci acest ciudat eveniment de cenzura in plina epoca a abolirii cenzurii, imi vine greu sa inteleg. Stiu insa ca tinerii mei complici trag de mine sa facem un site nou, "unul mai trainic si mai frumos", iar eu nu ma dau convins, nu ma mobilizez. Imi spun, ce sens are? Astia au reusit sa maculeze si internetul. Si tot amin. Daca n-o fi fost chiar acesta scopul lor nemarturisit, inculcarea descurajarii, a defetismului, a retinerii fata de acest spatiu, in principiu, al deplinei libertati de expresie si al circulatiei universale. Asa o fi? Pai, daca asa este, cu site-urile pe ei, pe mama lor!