CASA GOALA

- Mamiiii! Mamiiii! Glasul fetitei parcurgea repede spatiul dintre camere, lovindu-se de pereti.
- Ce e draga? raspunse din bucatarie mama; ti-am spus de atatea ori sa nu mai strigi asa; ma sperii, am tot timpul senzatia ca ti s-a intamplat ceva. Ultimele cuvinte sunt rostite incet, ca pentru sine.
- Pot sa-l iau si pe Chit ? striga din nou fetita din mijlocul unei gramezi de papusi, carti de colorat, creioane si jocuri, prea ocupata de ceea ce facea ca sa mai asculte reprosul femeii.
- Ia-l, ia-l, de parca carpa aia ne mai lipsea… Chit zacea in mana ei caraghios: cu urechea dreapta zdrelita, codita rupta in doua si fara labutele din fata, pierdute in ultima batalie cu teribila Pantera. Il privea cu un amestec de interes si mila - cadoul de 1 iunie de la una dintre bunici.
- Chit nu e carpa si sa stii ca m-am suparat. Pustoaica statea in fata usii acum; soarecele din carpe atarna pe langa ea cu capul in jos. Avea parul roscat, lung. Suvitele ii acopereau caraghios fata mica si stransa acum intr-o grimasa razboinica. Mama lasa suspendate cateva clipe mainile ce tineau sandwich-urile pentru calatorie si isi privi fiica cu o expresie amuzata. Era imbracata inca in tricoul pijama - sifonat, dezvelindu-i un umar minuscul, osos si de pe pieptul caruia Teletubis plutea intr-o mare de balonase din sapun.
- Ce picioare strambe ai, spuse ca o concluzie si rase scurt. Rase si fetita. Mai degraba chitcaia in rafale - era greu sa distingi daca ea era cea care se distra in momentul acela sau falsul animal tarat pe podele. Apoi mama tacu si continua impachetatul. Cred ca e timpul sa te imbraci, intr-o ora vine tati. Il stii cum e, trebuie sa fim gata incaltate si aliniate la usa. Spuse acestea privind inainte, zambind intr-un mod tainic, asa cum numai maturii stiu sa zambeasca. Fetita era prea mica sa observe acest lucru. Dar inainte de orice trebuie sa-ti faci ordine in camera, ai inteles?
- Da, da, mami! Striga iar aceasta ajunsa deja in camera ei. Mai intai il inghesui pe Chit intr-un rucsac galben cu multe buzunare. Dintr-un motiv pe care numai copiii ca ea il cunosc, indesa papusa in cel mai mic buzunar.
- Asa, tu sa stai aici. Pentru ca ai fost cuminte, mergi cu mine la mare. Apoi incepu sa faca ordinea comandata, dar intr-un mod cu totul si cu totul personal - muta gramada de jucarii, carti si creioane colorate din mijlocul camerei intr-un colt, e drept, cel mai putin vizibil. Se dadu cativa pasi in spate, privi cu ochi critic si se apropie din nou, dar numai ca sa calce cu piciorusul stramb pe burta Panterei, iesita rebel din gramada. O calca cu putere. Ii facea placere sa chinuie bestia aceea care il lasase pe Chit fara labute si nu se ferea niciodata atunci cand se ivea ocazia. Se intamplase cu o saptamana in urma. Madi, prietena ei de joaca era Pantera, iar ea era Chit. In mainile celeilalte fetite, Pantera deveni brusc fioroasa, urata si, inainte de toate, violenta. La vederea sarmanului Chit ochii ii devenira rosii, blana roz i se ridica pe spate intr-o atitudine razboinica. Si fara nici un preambul il ataca pe soricel. Rezultatul fu rapid si devastator - jumatate de codita si labutele din fata zaceau pe jos. Drept urmare, Pantera fu pedepsita crunt, iar Madi se reintoarse de urgenta acasa. Numai dupa jumatate de ora, insa, batea din nou la usa, intra si noi jocuri urmau a se pune la cale in camera stramta cu pereti de culoare roz. Pantera statea cocotata preventiv pe sifonierul de haine, iar Chit isi lingea ranile in sertarul cu ciorapei.
- Am facut ordine, mami, sunt gata, striga determinand din nou cateva bombaneli in surdina. Ce sa mai fac ? In bucatarie lucrurile erau deja gata. Pachetelele de drum erau aranjate frumos si economicos intr-o sacosa, masa era curata, farfuriile, lingurile, obiectele de decor cu profil rustic, toate isi ocupau cuminti locasurile stabilite cu multa vreme inainte. Mama privi cu ochi critic incaperea si se declara multumita. Iesi si se indrepta catre camera pustoaicei. Se opri in fata usii rezemata de toc. Copilul nu o vazu, pentru ca statea cu spatele la intrare. Isi tinea mainile in solduri, tricoul ii dezvelea acum ambii umeri, iar picioarele indepartate completau tabloul unui portret cu copil adorabil.
- Cred ca totusi ar trebui sa te imbraci, o ironiza delicat mama, desprinzandu-se de tocul usii si apropiindu-se de fetita. Ai vreo preferinta ? Copilul se gandi putin; avea un aer preocupat. Se apropie de sertarul cu lucrurile de vara, il deschise si incepu metodic si sigur sa arunce de acolo: mai intai tricoul roz cu martieni, apoi tricoul cu crocodilul care prindea fluturi, cel galben simplu dar gaurit, cel verde cu o limba mare, neagra si scoasa in afara, cel alb cu libelule peste tot, cel fara maneci dar cu buzunare, pantalonasii scurti stramti, apoi cei largi, fustita cu buline rosii… Se opri dintr-o data si isi privi mama.
- Nu ma pot hotari, mami… ma enerveaza!
- Si pe mine ma enerveaza ca ai umplut casa cu haine. Acum cine o sa le stranga cand mai avem atat de putin timp ?
- Pai uite si tu cate haine sunt! Am vazut si la alti copii, la fel. Mami, de ce nu cumpara parintii doar un singur rand de hainute pentru fiecare anotimp? Sa le poarte copiii pana se rup. Dupa aceea sa le cumpere altele.
- Iata-te si filosof, ii replica usor surprinsa femeia. Se pregatea s-o dojeneasca pentru ceea ce facuse, dar se auzi sunand telefonul. Iesi degraba din camera si se indrepta spre receptorul pozitionat in hol.
- Da? Vorbea calm, natural. Copilul inca nehotarat de dincolo deduse ca era tati - singura persoana cu care mama vorbea astfel.
- E tati? striga inca o data, uitand pe loc de mica criza de mai devreme.
- Da, e tati, ii raspunse automat femeia, apoi se concentra pe discutia cu sotul. Noi cam suntem gata, mai intarzii? Bine, ma cert cu ea… ei, de ce… dezordonata ca si tine, nu stie cu ce sa se imbrace si mi-a umplut casa cu haine… Vili, ea are totusi 7 ani, e mare deja… iar eu vreau sa plec la mare, macar azi sa fiu mai linistita, sa ma bucur de vacanta asta… bine, bine, nu ma ambalez… pana vii tu suntem gata… da, da incaltate, la usa. Inchise receptorul si reveni in camera copilului.
- Te-ai hotarat ?
- Ce spunea tati?
- Lasa-l tu pe tati, spune-mi daca te-ai hotarat.
- Dar mi-e dor de tati, nu l-am vazut de azi dimineata
- Hai, lasa, nu te mai alinta, vine in cinci minute, vrea sa ne vada gata de drum. Iar dupa cinci minute soneria de la intrare scoase sunetul familiar. Barbatul intra pe usa deschisa de pustoaica. Imediat se consuma un gest de tandrete paterna, in care copilul sari in bratele tatalui, acesta il saruta pe crestet si-l stranse cu grija in brate.
- Sunteti gata? spuse insa imediat, cu un fals aer dojenitor. Mt! Nu sunteti gata, trebuie sa dau militaria jos din pod intr-o zi, mai adauga privind catre femeie.
- Da, tu si militaria, rosti aceasta privindu-l cald.
- Da, tu si militaria, spuse si fetita privindu-l comic. Gentile de voiaj fura aduse la usa, sacosa cu pachetelele de drum, toti erau gata de drum. Barbatul mai privi inca odata de-a lungul holului.
- Robinetii, frigiderul, butelia…
- Le-am verificat, i se raspunse, e totul in regula. Pasira in afara casei. Inainte de a inchide usa, fetita privi in urma si ea.
- Mami, casa nu se plictiseste atunci cand ramane singura? Raspunsul femeii fu inghitit de zgomotul tabliei usii lovite de toc.

"Credeam ca nu se mai termina!", tuna Pantera din mijlocul gramezii. "Da-te jos de pe mine, galbejitule, ii striga ceasului Pokemon, abia ti se mai invart limbile." Ceasul se misca greoi si se lansa pe panta. Se rostogoli de cateva ori si se opri in buza sifonierului. Pantera se ridica si isi scutura blana, nervoasa. Era tot timpul iritata, asa fusese construita inca de la inceput. Facu cativa pasi inainte si se opri. Inconjura cu privirea intreaga incapere, mai intai curioasa, apoi atenta iar, in final, constata ca nu exista nici un pericol iminent. Celelalte papusi ramaneau in continuare nemiscate, fara viata. Pantera le striga pe nume pe trei dintre ele, dar nici una nu ii raspunse. "Hm", isi spuse cu glas tare, "ceva nu e in regula." Apuca intre labutele pufoase sacul lui Mos Craciun cel mic. In gramada erau in total cinci Mos Craciuni, dintre care doi cantau, unul se deplasa, altul avea nasul rosu si radea daca ii roteai cheita din spate si numai unul, cel mai mic, purta un sac alb, aproape plin. Sacul fu rasturnat direct pe jos, dar din el nu iesi nimic altceva decat un ghem de calti. Mos Craciun cel mic nu protesta in nici un fel ci ramase cazut in fund privind aiurea pe fereastra. La fel de neutri se pastrara iepurasul Bim, domnisoara Barbie, cainele Azor si salata cantatoare. Pantera se vazu nevoita sa recunoasca faptul ca era singura fiinta vie de acolo.

Masina rula silentios pe autostrada. Ochii atenti ai barbatului aveau grija sa ocoleasca orice obstacol si sa urmeze indicatiile oricarui panou infipt din cand in cand pe margine. In dreapta, mama, rezemata de scaunul comod rasfoind paginile unui magazin de moda. Iar in spate fetita. Rezemat de piciorul ei stang, Chit se misca in ritmul impus de suspensiile masinii.
- Daca era cuminte o luam si pe ea, rosti intr-un tarziu fetita.
- Ce spui? o intreba mama surprinsa.
- Probleme de copil, concluziona tata, sigur pe el, poate putin prea rigid.
- O iubesc la fel de mult si pe Pantera; imi pare rau ca am lasat-o acasa. Folosea tonul acela simpatic si enervant in acelasi timp. Isi inchipuia papusa roz ridicandu-se din coltul in care o condamnase sa stea pana la reintoarcerea ei acasa. Impacientata, singura intr-o casa atat de mare, fara nici un prieten, fara nici o aparare.
- In doua ore vom fi pe plaja la Mamaia, spuse mama. N-o sa-ti mai amintesti de nici o pantera; deja ma gandesc cu groaza ca in loc sa ma bronzez omogen va trebui sa stau dupa fundul tau in apa.
- Nu te teme, vorbi tata, ma ocup eu de ea; si mie imi place sa stau in apa, stii cat de mult detest soarele. Copilul privea conversatia neutra dintre parinti. Era prea mic ca sa o judece dupa vreun calapod anume, avea doar vaga senzatie ca lucrurile cu adevarat importante treceau pe langa ei. Dar, pe de alta parte, consumul acela atent si dozat de afectiune si respect o facea sa se simta protejata - in cei 7 ani de viata nu simtise niciodata in apropiere falfaitul agresiv al vreunei amenintari, indiferent de natura ei. Intre mama si tata schimbul de fraze era inainte de toate sigur. Apoi isi aminti iar de Pantera si i se facu mila. Il lua pe Chit si-l tranti cu ciuda de geamul portierei.
- Nu ma mai joc cu tine…!

Tacerea din casa nelocuita era doar aparenta. Pantera era singurul martor al acestei realitati noi. Pentru ea, imprejurimile constituiau un teritoriu plin de viata, un loc in care se intamplau si se puteau intampla atatea. Si porni curajoasa sa exploreze. Ca un adevarat pionier, adauga pasii intr-un mod masurat, fara sa se grabeasca si tinandu-si incordate toate simturile. Ii trebui multa vreme, spre exemplu, ca sa-si adune curajul si sa se hotarasca sa iasa din camera cu pereti roz. Si in nici un caz inainte de a-i face inconjurul, de a-i descoperi toate ascunzisurile, intreg relieful. Dupa ce se convinse de faptul ca celelalte papusi erau doar niste trupuri fara viata, se apropie mai intai de sertarul cu tricouri al fetitei. Avea un maner gros din metal. Il adulmeca si recunoscu un miros obisnuit - cel al palmelor copilului. Il deschise cu precautie si privi inauntru. Aruncate in dezordine mai devreme, hainele zaceau ghemuite, sifonate. Exact cum facuse fetita mai devreme, incepu sa le arunce afara, cautand ceva. Ca si mai devreme primul azvarlit fu tricoul roz cu martieni, apoi tricoul cu crocodilul care prindea fluturi, cel galben simplu dar gaurit, cel verde cu o limba mare si neagra, scoasa in afara, cel alb cu libelule peste tot, pantalonasii scurti stramti, apoi cei largi… lipseau doar tricoul fara maneci dar cu buzunare si fustita cu buline rosii; pe acelea le imbraca pana la urma Alexandra si numai pentru ca i-au luat cel mai putin timp… le examina cu atentie, mai intai cu labutele, apoi apropiindu-le de bot si mirosindu-le. Isi puse pana la urma tricoul galben simplu si gaurit - era singurul care ii venea pe masura.

Formalitatile de cazare durara putin. Camera era rezervata de o saptamana, iar in ziua aceea numarul de turisti era oricum mai mic. Hotelul era unul nou, cochet, situat chiar pe malul marii. Urcau scarile inguste, unul in spatele celuilalt: tata primul, incarcat ca un adevarat barbat cu toate bagajele, apoi mama povestind ceva despre vreme. Coloana era inchisa de Chit agatat de o minuta plictisita ce-l tragea dupa ea neglijent. Capul soarecelui se lovea de fiecare treapta, scotand un zgomot aproape imperceptibil. Se oprira in fata unei usi vernil. Mama deschise usa si intrara inauntru. Ii intampina o camera curata, ordonata dar in acelasi timp simpla si aranjata cu bun gust. Soarele insinuat prin fereastra larg deschisa conferea spatiului stralucire.
- Of, daca as avea mereu ordinea asta acasa, se planse usor teatral mama, asezandu-se intr-unul dintre cele doua fotolii si verificand functionalitatea televizorului asezat pe masuta din fata ei.
- Pot sa ma uit la desene? Copilul se urca fara nici un preambul in bratele mamei si se sprijini de pieptul ei. Mama o indeparta delicat.
- Hei, abia am intrat. Trebuie sa ne instalam mai intai si, daca ne grabim, prindem cateva ore bune de plaja. In scurtul timp care urma, camera se transforma vizibil. Un spectacol creationist tradus in cheie minora se desfasura sub ochii si mainile familiei. Ordinea intalnita acolo fusese stricata, dar numai pentru a fi inlocuita cu alta - mult mai imperfecta insa si mai vie, mai umana. Hainele erau asezate cu grija una peste alta sau pe umerase in sifonierul din hol, sub pat fura inghesuite accesoriile de plaja, frigiderul era deja plin cu gustarile de acasa, gentile zaceau in hol, una din veioze ardea deja, la televizor stirile zilei se depanau in ritmul obisnuit cu diferenta ca nu le mai asculta nimeni, zgomotul produs de glasurile celor trei si Chit suspendat de clanta de la usa ce dadea catre baie, totul se transformase in cateva minute, nimic nu mai semana cu ceea ce fusese inainte. Pentru obiectele ce pana mai devreme se odihneau imobile, venise o perioada destul de agitata - daca ar fi avut suflet s-ar fi declarat pe loc nemultumite.

Pantera pasi cu precautie in hol. Scoase mai intai capul, apoi umerii, privi atenta de-a lungul acestuia si incepu sa mearga. Pe pereti descoperi niste ferestre. Erau atat de sus incat oricat s-ar fi straduit sa ajunga la rama lor, i-ar fi fost imposibil. Asa ca se multumi sa le priveasca de acolo de unde era, de pe gresia albastra. Prin una din ferestre zari o padure stufoasa prin mijlocul careia se strecura o mica poteca. Se concentra cu toata puterea mintii ei de felina, dar nu sesiza nici o miscare. I se paru ciudat ca intr-o padure atat de deasa sa nu fie nici tipenie de animal, sau pasare. Apoi, la alta fereastra zari o intindere imensa de zapada - aceeasi nemiscare, dar alba. Si la alta fereastra chipul unui om aducand foarte mult cu cel al stapanului casei. Isi incorda muschii picioarelor din spate gata pentru orice - i-ar fi fost neplacut sa fie surprinsa bantuind prin casa. Intre firele textile din care era alcatuita fusese strecurata cu grija interdictia de a-si depasi conditia. Se uitau unul la altul, tacuti, fara expresie, incapabili de a lua o decizie. Un petic minuscul de var se desprinse de pe perete si ii cazu pe coada. Pantera sari ca arsa si se ascunse dupa cuierul asezat langa iesire. Astepta multa vreme pana sa ii revina curajul. Avea toate simturile incordate la maximum si isi dadu seama ca pionieratul era o activitate frumoasa insa plina de riscuri. Printre picioare i se strecura grabit un gandac de bucatarie. Il cunostea, il mai vazuse adeseori, noaptea, fugind speriat dintr-un colt in altul al casei, in cautare de hrana. Gandacul isi urma drumul fara sa bage in seama animalul din calti si carpe - ii desparteau nu doar nenumarati ani de evolutie, cat si lumile in care traiau. Fiecare se nascuse intr-un mod cu totul si cu totul diferit, fiecare traia cate o viata imposibil de imaginat pentru cealalta - iar mortile lor urmau sa fie la fel, imposibil de comparat.

Marea era agitata in ziua aceea, de aceea stateau toti trei pe cearsaf, intinsi conversand cu glas scazut. Nu se hotarasera inca daca sa lase copilul la buza marii sau sa-l tina langa ei.
- Dar il iau si pe Chit cu mine, el stie sa inoate; daca ma ia apa, el o sa ma salveze, mami; copilul era pe jumatate serios pe jumatate glumea; stia ce ton si argumente sa foloseasca pentru a obtine un rezultat maxim.
- Pana o sa te salveze animalul, mai bine sa vina tati cu tine - o sa construiti amandoi un castel din nisip, gasi mama o solutie probabila. Tatal, insa, nu parea entuziasmat.
- Abia ne-am asezat, protesta el astfel. Stai sa ma uit si eu prin ziarele astea, vreau sa vad ce mai scrie prin ele. Langa el zaceau intinse un vraf de ziare, pe jumatate deja citite. Fervoarea cu care se apucase sa le rasfoiasca putea fi apreciata dupa faptul ca, desi era foarte cald, el nu-si scosese inca tricoul. Si nu era singurul de pe plaja.
- Dar am venit la mare, tati, insista copilul pregatindu-se sa puna botic. Ai batut drumul pana aici numai ca sa citesti ziarele? In cea mai mare parte a cazurilor cand imita maturii, fetita dadea gres, motiv pentru care era ignorata. Dar acum reusise o exceptie, pentru ca efectul fu unul pozitiv - tatal ramase cu ochii suspendati pe un titlu fara sa-l citeasca, iar mama se amuza pentru prima oara in acea zi.
- Bine, bine, ca nu mai scapa omul de gura voastra, spuse tatal abandonand lupta. Lasa ziarul deoparte si se ridica. Briza usoara a marii se juca printre foile mari de hartie, infiorandu-le. Acestea scoteau zgomote placute dar pe care nu le puteai percepe decat daca inchideai ochii si te lasai abandonat propriilor simturi. Plaja era un loc ideal pentru asa ceva.

Acasa orele se succedau intr-un ritual discret. Trecerea lor era aproape imperceptibila pentru simplul motiv ca nu era nimeni acolo preocupat de un lucru atat de minor. Pantera terminase prima parte a calatoriei acumuland impresii amestecate, nu foarte puternice. Nu ii placea sa recunoasca dar ii lipsea starea de nervi pe care i-o provoca de mai multe ori pe zi, mica stapana. Ciulea adeseori urechile in asteptarea sunetelor provocate de pasii mici si iuti tropaind prin camera, de dojenile spuse cu un ton ridicat, de cantecele false, ori de toaletele fistichii cu care era uneori imbracata numai pentru a fi imediat ridiculizata. Dar, de data aceasta, sesiza cu totul si cu totul alte sunete. Cu cat trecea mai mult timp de la plecarea oamenilor, cu atat incepea sa se familiarizeze cu alte zgomote, mult mai subtile, sau delicate. Ajunsa in camera de zi, se rezema de piciorul unei mese si ramase astfel, atenta. Aparent, totul parea a fi incremenit in tacere. Oamenii n-ar fi remarcat nimic altceva decat un context perfect pentru o stare de spirit plictisitoare. Insa lucrurile erau cu totul altfel : panze de praf fara grosime se asezau maiestuos pe suprafetele plane, un curent de aer patruns prin cine stie ce crapatura a ferestrelor agita subtil o cuta a perdelei, o fibra lemnoasa dintr-un raft al unei servante, slabita de timp, se rupse sub greutatea serviciului de bucatarie… Dintr-o crapatura a parchetului distinse clar fosnetul produs de o minuscula colonie de furnici ajunsa acolo prin cine stie ce accident. Daca ar fi avut puterea sa-si comprime senzatiile intr-o metafora, ar fi gandit fara doar si poate ca, tot ceea ce simtea era o imensa pulsatie - casa avea un suflet, iar ea era o particica neinsemnata a acestuia; dar Pantera nu avea o asemenea putere si se indrepta catre televizor. Ochiul acela mare, patrat si negru o atrasese de cum patrunsese in sufragerie. Avea de gand sa il cerceteze mai indeaproape dar, in inaintare, calca fara sa vrea pe un obiect mai mic, patrat, cu multe pernute, asemanatoare cu cele de la labutele ei. Un strigat ingrozitor sparse instantaneu linistea, incurcand plasele subtiri de praf si uratindu-le iremediabil. Tot ce reusi sa isi inchipuie in acel moment era faptul ca mica stapana aparuse brusc si i se pregatea o noua sapuneala.

Solzii de nisip umed se depuneau intr-o constructie ilara. Castelul aducea mai mult a dinozaur decat a locas pentru printi semeti si suave printese. Fetita transporta cu sarg intr-o galetusa nisipul umed, iar tatal il turna mai degraba plictisit in fundatie si in corpul castelului. Alesesera un loc suficient de indepartat pentru ca nici cel mai neastamparat val sa nu ajunga si sa le strice joaca. Dar fetita se plictisi repede.
- Tati, ma lasi in apa? Valurile erau destul de mari, dar foarte multa lume, printre care si copii, se aventurasera in coama acestora.
- E rece, ii raspunse acesta fara sa o priveasca. Era atras oarecum de ceea ce se ridica sub mainile lui, iar fetita lui cerea intotdeauna cate ceva. Castelul era aproape gata, se pregatea sa ii faca un ultim retus. Apoi lucrurile o luara dintr-o data razna, ca un preambul sau doar pentru ca asa trebuie sa se intample. Un val urias se apropie cu repeziciune de tarm si-l rapi pe Chit. Prezenta lui fusese uitata odata cu primul pumn de nisip depus la baza castelului. Putea fi furat de multimea de copii roind pe acolo, putea fi calcat in picioare si condus astfel in directii aiurea, sau putea ramane in mainile micii stapane suportand suplicii minore, dar nimic din toate acesta - ci cel mai apropiat si mare pericol, acela de a fi luat de valuri. Cand se auzi strigatul copilei, aceasta era de multa vreme in apa, incercand disperata si naiva sa-si salveze prietenul. Un alt val, la fel de puternic ca si primul, o acoperi tragand-o dupa sine. Degetele se inclestara disperate de ceva consistent - dar papusa se dovedi la fel de neputincioasa ca sa-si salveze prietena. Privirea ingrozita a tatalui, strigatele celor din jur, presimtirea funesta a mamei care abia atipise la soare… pentru toti din jur era o mostra de spectacol tragic. Numai pentru fetita era un ecran mare deschis dintr-o data in fata ei, in care se proiecta un film cu Chit de-a dreptul viu conducand-o printr-o lume ciudata dar plina de farmec. Nu o supara decat un gust urat de sare.

Zgomotele devenira insuportabile. Voci omenesti necunoscute, imagini cu chipuri si locuri de cosmar, pauze bruste si din nou acelasi vacarm, parca tot mai puternic - acesta reusi sa vada Pantera de sub masa din sufragerie, locul unde se refugiase la auzul primului sunet. Realiza tarziu ca realitatea imediata se schimbase si ca de acum incolo trebuia sa se obisnuiasca cu aceasta. Simturile ii tradusera dupa o vreme ca, in spatele jocului de imagini si sunete nu se ascunde, de fapt, nici un pericol. Caderea fina a prafului, minusculele decompresii ale materiei din mobilier, fosnetul curentilor patrunzand prin crapaturile cele mai fine ale ferestrei sau fosgaitul ezitant al vreunei insecte, toate acestea erau acum inghitite de obiectul cubic, toate - acesta le mesteca intr-un ciudat ospat. Se indeparta cu precautie de locul ce o protejase pana atunci si se apropie de televizor, dar nu prea mult ci cat sa aiba o perspectiva mai clara asupra obiectului si cat sa se poata refugia in cazul unor nebanuite pericole.
O papusa din carpe in fata ecranului unui TV marca SAMSUNG. Cateva tablouri pe pereti, perdelele, praful, singuratatea unei case obisnuindu-se cu propria sa prezenta. Ochii din nasturi privesc cu atentie fara sa se mai mire. Printr-un miracol in mic toate obiectele din casa sunt prevenite. Si asteapta sa se intample ceva.

Hainele erau din nou inghesuite in genti. Multe dintre ele la fel cum fusesera scoase, fara a fi imbracate. O tensiune abia ghicita se instalase intre cei trei. Incidentul fusese destul de mare astfel incat sa-i determine sa-si incheie vacanta mult mai devreme. Mainile mamei se agitau nervoase, iar atentia ii era sustrasa doar de ceea ce facea. Tata privea pe fereastra marea. De la distanta aceea era chiar foarte frumoasa, simtea un vag regret ca trebuia sa o paraseasca atat de curand. Nu marturisise nimanui niciodata ca iubea marea, i se parea o dovada de slabiciune. Copilul, ceva mai departe de cei doi, ghemuit in pat intre doua perne. Il tinea strans la piept pe Chit, ingrijorata si speriata. Nici tati nici mami nu stiau ca teama intinsa inca pe fata ei precum o masca nu era pentru viata ei cruda ci pentru prietenul ei tacut si nevinovat. Ceea ce vazuse sub valuri exista cu adevarat atunci si stia ca va ajunge acolo intr-o zi. Cand se va linisti, Chit va fi singurul din lume care va afla ce mult i-a placut ei locul acela, singurul caruia i se va marturisi cu infrigurare ca acolo stapana lui se simtea acasa.
- Mt! Se lasa seara, sa sofezi cu atentie, ii spuse mama celui care conducea. Erau primele vorbe in ultimele 4 ore. Desi emise intr-o tonalitate joasa, calma, nu avusera darul sa aduca mai multa liniste. Toti erau atenti la sine.
- Mai e pana acasa mami? Intreba fetita alintandu-se putin. Isi tinea papusa la fel de strans si evita sa priveasca pe fereastra. Ca niciodata, de cate ori o facea i se nazarea ca vede forme neclare strambandu-se la ea sau incercand sa-i rapeasca prietenul.
- Inca doua ore, anunta neutru tatal, subtiind linia ochilor din cauza unei masini ce venea din fata cu farurile aprinse.
- Ar trebui sa treaca pe faza mica, protesta delicat mama.
- Ar trebui sa treaca, i-ar fi spus tata daca ar mai fi avut timp.

Chit pluti vreme indelungata. Corpul sau mic si diform se rostogolea printre stolurile de pescarusi, printre norii albi de vara, printre stele. Singurul ochi, care atarna intr-un singur fir de papiota, inregistra mat imaginea unei zile la crepuscul. Pamantul se invartea lenes sub el, natura il urma discreta si supusa. Apoi o pala de vant il proiecta cu putere intr-o fereastra; aceasta se sparse si Chit se pravali intr-un zgomot de cioburi, pe parchet, in fata televizorului. Contactul il surprinse cu fata la pamant, putin intr-o parte; jumatate de burta era despicata, iar codita disparuse cu desavarsire; urechile zaceau desprinse langa el. La fel si ochiul, ce se
rostogolise ceva mai incolo. Pantera nu fu surprinsa ca altadata. Ba chiar i se paru normal sa vada pe cineva aparand din cutia magica, odata ce se gandise intens toata seara la aceasta iminenta intamplare. Se apropie si isi recunoscu imediat prietenul; mai intai il lovi cu piciorul, apoi il musca de nas, dar, ca niciodata, soricelul nu reactiona in nici un fel; panterei nu ii trebui multa vreme ca sa deduca un fapt simplu - Chit nu va mai fi niciodata prietenul sau pentru ca murise. Se intoarse in gramada cu celelalte jucarii si ramase acolo - Mos Craciunul cu nasul rosu radea intr-una.